ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3969/2003

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 16 iunie 1999, a fost înregistrată la Tribunalul București, secția comercială, acțiunea formulată de reclamanta S.N.T.F. C.F.R. Marfă S.A. reprezentată prin S.S.M.F. S.M.F. S.A., împotriva pârâtei S.C. U.C.G. S.A., pentru plata sumei de 14.557.596.320 lei reprezentând contravaloare prestații - taxe transport - și 4.113.807.192 lei penalități de întârziere și taxa judiciară de timbru, cu 50.000 lei cheltuieli de judecată reprezentând timbru judiciar. La aceeași dată, împotriva aceleiași pârâte, a formulat acțiune reclamanta S.N.C.F.R., care a solicitat obligarea S.C. U.C.G. S.A., la 15.075.957.610 lei contravaloare prestații - taxe transport - și 16.866.400.365 lei penalități de întârziere și taxe judiciare de timbru, plus 50.000 lei timbru judiciar.

Cele două acțiuni au fost conexate de Tribunalul București, secția comercială, la dosarul nr. 4384/1990, iar prin sentința civilă nr. 2562 pronunțată în acest dosar la 30 martie 2001, a fost admisă în parte acțiunea formulată de S.N.T.F. C.F.R. Marfă S.A., pârâta fiind obligată la plata sumei de 1.592.382.589 lei reprezentând penalități de întârziere și 24.188.825 lei cheltuieli de judecată. Acțiunea conexă formulată de reclamanta S.N.C.F.R., a fost respinsă. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut pe baza contractului nr. 115/11 a/75/98 în temeiul căruia au fost formulate pretențiile, a proceselor verbale de compensare încheiate între părți, că prin plăți directe sau compensare, pârâta a achitat contravaloarea prestațiilor, dar s-au înregistrat și întârzieri ale plăților care au generat penalități contractuale în valoare de 1.592.382.598 lei.

Apelul formulat de cele două reclamante împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel București, prin decizia civilă nr. 1457 pronunțată la 13 noiembrie 2001 în dosarul nr. 1418/2001. Împotriva acestei decizii, reclamantele S.N.T.F.M. C.F.R. Marfă S.A. și S.N.C.F.R. R.A. prin S.S.M.F. S.M.F. S.A., au declarat recurs, invocând dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ. În esență, motivele de recurs ale reclamantelor critică sentința pronunțată de prima instanță, invocând art. 304 pct. 7 C. proc. civ., pentru că deși a reținut convenția nr. 12/496 din 16 iulie 1997, în rândul actelor doveditoare ale pretențiilor, a respins acțiunea conexă, a admis obiecțiunile reclamanților la raportul de expertiză, însă nu a acordat expertului posibilitatea să răspundă la aceste obiecțiuni.

Invocând art. 304 pct. 10 C. proc. civ., recurentele susțin că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra unei dovezi administrate pentru că nu a fost finalizată expertiza efectuată instanța nu a permis expertului să răspundă la obiecțiunile formulate și și-a asumat în totalitate fără discernământ concluziile raportului de expertiză nefinalizat.

S-a solicitat modificarea deciziei instanței de apel, pentru că instanța nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere care a făcut obiectul dosarului nr. 4385/2001; hotărârea cuprinde motive contradictorii, pentru că a reținut că sumele reprezentând contravaloarea transporturilor au fost achitate cu întârziere, dar nu a acordat penalitățile, nu a cercetat mijloacele de probă depuse în cauză (fond și apel); instanța de apel a greșit și pentru că, deși au fost solicitate probe în susținerea apelului iar Curtea, prin încheierea de ședință din 25 septembrie 2001 a prorogat discutarea lor, la termenul următor, instanța de apel a trecut la dezbaterea fondului. În sfârșit, instanța de apel s-a pronunțat nelegal și neîntemeiat asupra convenției nr. 12/496 din 16 iulie 1997, pe considerentul că nu face obiectul pretențiilor inițiale, deși aceasta a fost depusă la dosarul de fond.

Recursul declarat de reclamante nu este fondat. Așa cum rezultă din cererile introductive, atât în dosarul 4384/1999, cât și în dosarul nr. 4385/1999 ( nu 2001 cum greșit se arată în motivarea recursului) temeiul pretențiilor reclamantelor îl constituie contractul nr. 115/11 a/75/1998. Primul termen de judecată, în sensul prevederilor art. 132 C. proc. civ. a fost la 1 octombrie 1999, termen la care acțiunile introductive formulate în condițiile art. 82 C. proc. civ., nu au fost modificate, iar instanța a acordat reclamantelor un nou termen pentru precizarea acțiunii, la 12 noiembrie 1999. Nici la acest termen reclamantele nu au invocat ca temei al pretențiilor convenția nr. 12/496 din 16 iulie 1997, astfel încât, împrejurarea că a fost depusă la dosarul cauzei, nu are nici o relevanță asupra cuantumului pretențiilor reclamantelor, pretenții rezultate din contractul invocat în acțiune.

Nici critica privind nefinalizarea expertizei contabile în fața primei instanțe, nu poate fi reținută. La 12 ianuarie 2001 s-a acordat părților termen pentru a lua cunoștință de răspunsul formulat de expert la obiecțiuni, iar la 7 februarie 2001 s-a acordat din nou termen pentru ca expertul să răspundă la obiecțiunile reclamantelor. La 23 martie 2001, înainte de a acorda părților cuvântul în fond, instanța a reținut că expertul a răspuns la obiecțiunile formulate și a efectuat lucrarea conform obiectivelor încuviințate, în temeiul contractului nr. 115, împrejurare reținută corect și de instanța de apel, în examinarea criticilor formulate de reclamantele apelante. În raport de aceste împrejurări, criticile formulate de recurente împotriva deciziei pronunțată de instanța de apel, urmează să fie înlăturate, deoarece acțiunea formulată în dosarul nr. 4385/1999, are ca temei al pretențiilor același contract (115/1998) nu convenția invocată în recurs.

Penalitățile de întârziere cuvenite reclamantelor în baza clauzelor contractuale au fost acordate în limitele stabilite prin raportul de expertiză întocmit în fața primei instanțe, raport ale cărei concluzii întemeiate pe clauzele contractului nr. 115/1998 nu au fost contestate. Nici critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., nu poate fi reținută. Așa cum rezultă din încheierea aflată la dosar, la termenul din 25 septembrie 2001, instanța de apel a admis proba cu înscrisuri formulată de reclamantă și a prorogat pronunțarea asupra cererii pentru efectuarea unei noi expertize contabile, după verificarea actelor depuse la dosar la termenul următor. Cum însă, în ședința de la 13 noiembrie 2001, reclamantele nu și-au mai trimis reprezentant în fața instanței, cererea acestora, nu a mai fost reiterată, iar apelul a fost soluționat conform dispozițiilor art. 294 și art. 295 C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de reclamantele S.N.T.F.M. C.F.R. MARFĂ S.A., prin S.M.F. S.A. București, și S.N.C.F.R. R.A., prin S.M.F. S.A. București, împotriva deciziei nr. 1457 din 13 noiembrie 2001, pronunțată de Curtea de Apel București, secția V-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 16 octombrie 2003.