ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 827/2004

Asupra recursului în anulare de

față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Judecătoria Petroșani, prin sentința

penală nr. 408 din 24 aprilie 2001, a dispus, printre altele, condamnarea

inculpaților:

- A.I. și

- G.E. la câte un an și 6 luni

închisoare, pentru infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin.

(1), art. 209 alin. (1) lit. a), e) și g), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și

art. 74 – art. 76 lit. c) C. pen.

S-a reținut că, în baza aceleiași

rezoluții infracționale, la 28 octombrie 1999 și 12 ianuarie 2000, pe timp de

noapte, cei doi inculpați au sustras din magazinul SC R. SRL Craiova, amenajat

în incinta stației de benzină S. Petroșani, bunuri în valoare de 11.770.435

lei.

Tribunalul Hunedoara, prin decizia

penală nr. 1038 din 10 decembrie 2001, a admis apelurile exercitate de procuror

și inculpați, a înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 74 și art. 76 C. pen. și

a majorat pedepsele la câte 3 ani închisoare.

Totodată, în baza art. 81 C. pen., a

suspendat condiționat executarea pedepselor pe durata termenului de încercare

de 5 ani.

Curtea de Apel Alba Iulia, prin

decizia penală menționată, a admis recursurile declarate de inculpați, a casat

hotărârile anterioare și, rejudecând cauza, în baza art. 11 pct. 2 lit. a),

raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a dispus achitarea

acestora pentru infracțiunile deduse judecății.

În esență, soluția de achitare

dispusă a fost motivată de instanță prin aceea că din ansamblul probelor

administrate în cauză nu se poate reține vinovăția inculpaților în comiterea

faptelor de furt calificat.

Împotriva deciziei instanța de

recurs a declarat recurs în anulare Procurorul general, în temeiul art. 409 și

art. 410 alin. (1), partea I pct. 8 C. proc. pen., criticând-o pentru grava

eroare de fapt comisă de instanță prin achitarea inculpaților.

Se susține în motivele de recurs în

anulare că printr-o soluție inadecvată, instanța de recurs a înlăturat

majoritatea probelor administrate în cursul urmăririi penale și al cercetării

judecătorești reținând pentru fundamentarea soluției de achitare numai

declarațiile inculpaților, pretinse neregularități ale urmăririi penale și

faptul că au fost pierdute casetele video conținând înregistrarea săvârșirii

faptelor.

Procurorul general apreciază că din

examinarea materialului probator rezultă, cu certitudine, că inculpații sunt

autorii faptelor de furt calificat ce au făcut obiectul cauzei, concluzie la

care și instanța de recurs ar fi ajuns dacă ar fi evaluat corect probele

administrate.

Recursul în anulare este întemeiat.

Analizând actele și lucrările de la

dosar, Curtea constată că în mod greșit instanța de recurs a înlăturat

declarațiile martorilor audiați, cu motivarea că acestea ar fi persoane

interesate în cauză.

Potrivit art. 92 alin. (2) C. proc.

pen., este interzisă folosirea unor astfel de persoane în calitate de martori

asistenți, nu și audierea lor în condițiile art. 78, art. 85 și următoarele C.

pen.

Ca urmare, verificând declarațiile

acestor martori, persoane angajate ale părții civile, rezultă că în mod

constant, atât la urmărirea penală, cât și în instanță, aceștia au relatat fie

că au perceput personal faptele inculpaților care au sustras în mod repetat

bunuri, fie prin vizionarea casetelor video de supraveghere înregistrate de

camerele de luat vederi din magazin.

Astfel martorul V.R. (administrator)

a relatat că a vizionat casetele video și i-a văzut pe cei doi inculpați

operând în același mod, respectiv A.I. lua mărfuri din raft și le plasa sub

pardesiul inculpatei, după care rearanja produsele, iar la casă au fost plătite

bunuri de valoare mică. Totodată, a mai susținut că la 12 ianuarie 2000, în

fața sa, inculpatul a recunoscut sustragerea produselor și că inculpata s-a

dezbrăcat în biroul său, unde a lăsat bunurile sustrase;

Martorul F.I.C. arată că a vizionat

caseta din 28 octombrie 1999, motiv pentru care, la 12 ianuarie 2000, a

recunoscut-o imediat în magazin pe inculpată, astfel încât și-a anunțat șeful

să vină la magazin și a continuat s-o urmărească pe monitor. Martorul

precizează că inculpata a solicitat să fie lăsată singură în biroul

administratorului pentru a preda bunurile sustrase, întrucât nu se putea

dezbrăca de față cu ceilalți și, în fața lui, cei doi inculpați au recunoscut

sustragerea bunurilor. În plus, a văzut bunurile sustrase și lăsate pe masă de

inculpată în urma controlului;

Martorul S.S., la 12 ianuarie 2000,

declară că l-a văzut pe inculpat luând produse din raft fără a le mai pune la

loc, că inculpata a solicitat să fie lăsată singură în birou, întrucât nu

existau persoane de sex feminin care să-i facă un control, că a văzut produsele

sustrase lăsate în birou de aceasta și, în prezența sa, cei doi inculpați au

recunoscut că au mai sustras bunuri și în 28 octombrie 1999;

Martorul V.V.C. precizează, de

asemenea că, după ce a vizionat caseta video din 28 octombrie 1999, în data de

12 ianuarie 2000 aceleași persoane au venit în magazin și în prezența sa

inculpații au recunoscut săvârșirea faptelor.

Așa fiind, atâta timp cât

credibilitatea acestor martori nu poate fi pusă la îndoială, nefiind probe care

să le infirme susținerile și în condițiile în care inculpații erau persoane

complet necunoscute martorilor, neexistând un interes din partea acestora din

urmă în a-i incrimina, instanța de recurs nu trebuia să înlăture aceste probe,

ignorându-le.

Pe de altă parte, aprecierea

aceleiași instanțe de recurs, în sensul că procesul verbal de vizionare a

casetelor video întocmit de organele de cercetare penală nu constituie o probă

pertinentă, este, de asemenea, eronată ca și susținerea potrivit căreia

casetele video nu au putut fi vizionate, fiind pierdute în cursul urmăririi

penale.

Contrar acestor aprecieri,

procesul-verbal respectiv consemnează în amănunt modalitatea concretă de

săvârșire a faptelor de către cei doi inculpați, iar adresele nr. 1023/P/2000

din 1 septembrie 2000 și respectiv 13 mai 2002 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria

Petroșani și încheierea instanței de fond din 20 februarie 2001 confirmă

existența casetelor video.

De altfel, acestea au fost

menționate și în registrul de corpuri delicte al Judecătoriei Petroșani, la

poziția nr. 8/2000 și reportate la pag.1/2002 și au însoțit dosarul cauzei

inclusiv în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție așa cum rezultă din

mențiunea existentă la dosar.

Față de aceste împrejurări instanța

de recurs trebuia să țină seama de aceste probe, pe care să le evolueze corect,

în scopul aflării adevărului, pentru a-și putea forma convingerea respectând

dispozițiile art. 63 alin. (2) teza a II-a C. proc. pen.

Neprocedând astfel, instanța de

recurs a ajuns la o concluzie greșită, stabilind o situație de fapt nereală,

susținută exclusiv de declarațiile inculpaților făcute în faza urmăririi

penale, ajungându-se astfel la o soluție nelegală de achitare a inculpaților.

Dacă ar fi apreciat corect fiecare

probă administrată în cauză, instanța de recurs și-ar fi putut forma

convingerea că inculpații se fac vinovați de săvârșirea infracțiunilor reținute

în sarcina lor, concluzie la care de altfel în mod corect au ajuns și primele

instanțe care au dispus condamnarea acestora la pedepse a căror individualizare

a fost făcută în raport de criticile prevăzute de art. 72 C. pen.

Pentru aceste considerente Curtea

apreciază că recursul în anularea promovat de procurorul general este fondat,

astfel că îl va admite ca atare în temeiul art. 414

1

C. proc. pen.,

va casa decizia instanței de recurs și va menține hotărârea de condamnare

pronunțată de Tribunalul Hunedoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare declarat

de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva deciziei penale nr. 106 din 5 martie 2002 a Curții de Apel Alba

Iulia, privind pe inculpații A.I. și G.E.

Casează decizia atacată și menține

decizia penală nr. 1038 din 10 decembrie 2001 a Tribunalului Hunedoara.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

11 februarie 2004.