ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 827/2004

Asupra recursului în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Judecătoria Petroșani, prin sentința penală nr. 408 din 24 aprilie 2001, a dispus, printre altele, condamnarea inculpaților: - A.I. și - G.E. la câte un an și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), e) și g), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 74 – art. 76 lit. c) C. pen. S-a reținut că, în baza aceleiași rezoluții infracționale, la 28 octombrie 1999 și 12 ianuarie 2000, pe timp de noapte, cei doi inculpați au sustras din magazinul SC R. SRL Craiova, amenajat în incinta stației de benzină S. Petroșani, bunuri în valoare de 11.770.435 lei.

Tribunalul Hunedoara, prin decizia penală nr. 1038 din 10 decembrie 2001, a admis apelurile exercitate de procuror și inculpați, a înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 74 și art. 76 C. pen. și a majorat pedepsele la câte 3 ani închisoare. Totodată, în baza art. 81 C. pen., a suspendat condiționat executarea pedepselor pe durata termenului de încercare de 5 ani. Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia penală menționată, a admis recursurile declarate de inculpați, a casat hotărârile anterioare și, rejudecând cauza, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a dispus achitarea acestora pentru infracțiunile deduse judecății. În esență, soluția de achitare dispusă a fost motivată de instanță prin aceea că din ansamblul probelor administrate în cauză nu se poate reține vinovăția inculpaților în comiterea faptelor de furt calificat.

Împotriva deciziei instanța de recurs a declarat recurs în anulare Procurorul general, în temeiul art. 409 și art. 410 alin. (1), partea I pct. 8 C. proc. pen., criticând-o pentru grava eroare de fapt comisă de instanță prin achitarea inculpaților. Se susține în motivele de recurs în anulare că printr-o soluție inadecvată, instanța de recurs a înlăturat majoritatea probelor administrate în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești reținând pentru fundamentarea soluției de achitare numai declarațiile inculpaților, pretinse neregularități ale urmăririi penale și faptul că au fost pierdute casetele video conținând înregistrarea săvârșirii faptelor. Procurorul general apreciază că din examinarea materialului probator rezultă, cu certitudine, că inculpații sunt autorii faptelor de furt calificat ce au făcut obiectul cauzei, concluzie la care și instanța de recurs ar fi ajuns dacă ar fi evaluat corect probele administrate.

Recursul în anulare este întemeiat. Analizând actele și lucrările de la dosar, Curtea constată că în mod greșit instanța de recurs a înlăturat declarațiile martorilor audiați, cu motivarea că acestea ar fi persoane interesate în cauză. Potrivit art. 92 alin. (2) C. proc. pen., este interzisă folosirea unor astfel de persoane în calitate de martori asistenți, nu și audierea lor în condițiile art. 78, art. 85 și următoarele C. pen. Ca urmare, verificând declarațiile acestor martori, persoane angajate ale părții civile, rezultă că în mod constant, atât la urmărirea penală, cât și în instanță, aceștia au relatat fie că au perceput personal faptele inculpaților care au sustras în mod repetat bunuri, fie prin vizionarea casetelor video de supraveghere înregistrate de camerele de luat vederi din magazin.

Astfel martorul V.R. (administrator) a relatat că a vizionat casetele video și i-a văzut pe cei doi inculpați operând în același mod, respectiv A.I. lua mărfuri din raft și le plasa sub pardesiul inculpatei, după care rearanja produsele, iar la casă au fost plătite bunuri de valoare mică. Totodată, a mai susținut că la 12 ianuarie 2000, în fața sa, inculpatul a recunoscut sustragerea produselor și că inculpata s-a dezbrăcat în biroul său, unde a lăsat bunurile sustrase; Martorul F.I.C. arată că a vizionat caseta din 28 octombrie 1999, motiv pentru care, la 12 ianuarie 2000, a recunoscut-o imediat în magazin pe inculpată, astfel încât și-a anunțat șeful să vină la magazin și a continuat s-o urmărească pe monitor.

Martorul precizează că inculpata a solicitat să fie lăsată singură în biroul administratorului pentru a preda bunurile sustrase, întrucât nu se putea dezbrăca de față cu ceilalți și, în fața lui, cei doi inculpați au recunoscut sustragerea bunurilor. În plus, a văzut bunurile sustrase și lăsate pe masă de inculpată în urma controlului; Martorul S.S., la 12 ianuarie 2000, declară că l-a văzut pe inculpat luând produse din raft fără a le mai pune la loc, că inculpata a solicitat să fie lăsată singură în birou, întrucât nu existau persoane de sex feminin care să-i facă un control, că a văzut produsele sustrase lăsate în birou de aceasta și, în prezența sa, cei doi inculpați au recunoscut că au mai sustras bunuri și în 28 octombrie 1999; Martorul V.V.C.

precizează, de asemenea că, după ce a vizionat caseta video din 28 octombrie 1999, în data de 12 ianuarie 2000 aceleași persoane au venit în magazin și în prezența sa inculpații au recunoscut săvârșirea faptelor. Așa fiind, atâta timp cât credibilitatea acestor martori nu poate fi pusă la îndoială, nefiind probe care să le infirme susținerile și în condițiile în care inculpații erau persoane complet necunoscute martorilor, neexistând un interes din partea acestora din urmă în a-i incrimina, instanța de recurs nu trebuia să înlăture aceste probe, ignorându-le. Pe de altă parte, aprecierea aceleiași instanțe de recurs, în sensul că procesul verbal de vizionare a casetelor video întocmit de organele de cercetare penală nu constituie o probă pertinentă, este, de asemenea, eronată ca și susținerea potrivit căreia casetele video nu au putut fi vizionate, fiind pierdute în cursul urmăririi penale.

Contrar acestor aprecieri, procesul-verbal respectiv consemnează în amănunt modalitatea concretă de săvârșire a faptelor de către cei doi inculpați, iar adresele nr. 1023/P/2000 din 1 septembrie 2000 și respectiv 13 mai 2002 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani și încheierea instanței de fond din 20 februarie 2001 confirmă existența casetelor video. De altfel, acestea au fost menționate și în registrul de corpuri delicte al Judecătoriei Petroșani, la poziția nr. 8/2000 și reportate la pag.1/2002 și au însoțit dosarul cauzei inclusiv în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție așa cum rezultă din mențiunea existentă la dosar. Față de aceste împrejurări instanța de recurs trebuia să țină seama de aceste probe, pe care să le evolueze corect, în scopul aflării adevărului, pentru a-și putea forma convingerea respectând dispozițiile art. 63 alin. (2) teza a II-a C. proc.

pen. Neprocedând astfel, instanța de recurs a ajuns la o concluzie greșită, stabilind o situație de fapt nereală, susținută exclusiv de declarațiile inculpaților făcute în faza urmăririi penale, ajungându-se astfel la o soluție nelegală de achitare a inculpaților. Dacă ar fi apreciat corect fiecare probă administrată în cauză, instanța de recurs și-ar fi putut forma convingerea că inculpații se fac vinovați de săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina lor, concluzie la care de altfel în mod corect au ajuns și primele instanțe care au dispus condamnarea acestora la pedepse a căror individualizare a fost făcută în raport de criticile prevăzute de art. 72 C. pen. Pentru aceste considerente Curtea apreciază că recursul în anularea promovat de procurorul general este fondat, astfel că îl va admite ca atare în temeiul art. 414 1 C. proc.

pen., va casa decizia instanței de recurs și va menține hotărârea de condamnare pronunțată de Tribunalul Hunedoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei penale nr. 106 din 5 martie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia, privind pe inculpații A.I. și G.E. Casează decizia atacată și menține decizia penală nr. 1038 din 10 decembrie 2001 a Tribunalului Hunedoara. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 februarie 2004.