ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 616/2003

Asupra recursurilor de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul

Teleorman prin sentința civilă nr. 1116 din 16 octombrie 2000 a admis în parte

acțiunea introdusă de reclamanta S.C. S. S.A. Teleorman împotriva pârâtei S.C. M.

S.A. București pe care a obligat-o doar la plata sumei de 131.474.477 lei

reprezentând despăgubiri, față de suma pretinsă prin acțiune de 400.000.000

lei.

S-a

reținut că între părți la data de 30 iunie 1997 s-a încheiat contractul de

asigurare nr. 000114 (reclamanta în calitate de asigurat, pârâta de

asigurator), având ca obiect asigurarea combinei de recoltat tip Don 1500

pentru perioada 1 august 1997- 31 iulie 1998, după care s-a încheiat contractul

de reasigurare 000272 din 31 iulie 1998 valabil până la 31 iulie 1999, valoarea

de asigurare fiind de 400.000.000 lei, iar riscurile de asigurare, incendiu,

explozii, trăsnet etc.

S-a

mai reținut de asemeni, că în perioada de asigurare, respectiv la 10 iulie 1999

combina a fost dată de reclamantă în sistem de leassing S.A. T. Poroschia unde

a luat foc datorită unui scurt circuit apărut în timpul funcționării combinei,

producându-se un prejudiciu calculat estimat de 82.972 USD.

Întrucât

din cartea de asigurare rezultă că despăgubirile pentru riscurile asigurat

privind incendiile și exploziile se acordă numai când acestea din urmă s-au

produs la distanță de bunul asigurat, instanța a avut în vedere exclusiv

întâmpinarea prin care pârâta era de acord doar cu plata despăgubirii în sumă

de 131.474.477 lei în raport de prima de asigurare de 400.000.000 lei și a

obligat-o la această sumă.

Curtea

de Apel București prin decizia civilă 403 din 21 martie 2001 a admis apelul

declarat de reclamantă, a schimbat în parte sentința și a obligat pârâta la

plata sumei de 278.525.523 lei despăgubiri, respingând capătul de cerere

privind obligarea la plata sumei reactualizate. S-a respins ca nefondat apelul

declarat de pârâtă.

Pentru

a pronunța această hotărâre s-a avut în vedere în apelul reclamantei art. 1 din

contractul de asigurare referitor la obligațiile asiguratorului, și faptul că

instanța de fond a interpretat greșit contractul de asigurare, iar ca o

consecință, prima critică din apelul pârâtei este nefondată.

Suma

la care a fost obligată pârâta, a fost stabilită avându-se în vedere suma asigurată

de 400.000.000 lei și cuantumul prejudiciului de 82.972 USD.

Față

de împrejurarea că reclamanta nu a depus relații de la Comisia Națională de

Statistică din care să rezulte indicele de inflație pentru perioada august

1999-iulie 2000, capătul de cerere privind reactualizarea despăgubirilor, a

fost respins ca nedovedit.

Împotriva

acestei ultime hotărâri au declarat recurs reclamanta și pârâta.

În

recursul declarat de reclamanta S.C. S. S.A. Nanov s-au invocat motivele de

casare prevăzute de art. 304 pct. 10 și 9 C. proc. civ. susținându-se în esență

că față de actele noi depuse în recurs și anume buletinul statistic emis de

Comisia Națională de Statistică privind indicele de inflație pe perioada august

1999-iulie 2000 și nota de calcul privind daunele de 156.000.000 lei provenind

din reactualizarea debitului de 400.000.000 lei, se justifică admiterea acestei

cereri, respinsă ca nedovedită de instanța de apel.

Cu

privire la motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se arată

că vizează cheltuielile de judecată acordate numai în parte, prin aceasta fiind

încălcate dispozițiile art. 30 din Legea nr. 51/1995 privind exercitarea

profesiei de avocat și aplicate greșit dispozițiilor art. 274 pct. 1 și 3 C.

proc. civ.

Recursul

este fondat în parte, impunându-se casarea cauzei cu trimitere spre rejudecare,

pentru următoarele considerente:

La

data soluționării motivului de apel privind suma decurgând din reactualizarea

despăgubirilor pe baza indicelui de inflație, la dosar nu existau actele depuse

în recurs, ceea ce a justificat soluția pronunțată de instanța de apel, astfel

că practic nu se poate reține o greșeală de judecată.

Cum

însă în prezent, situația de fapt (prin depunerea actelor noi în recurs) nu mai

corespunde cu aceea existentă la data judecării apelului, și cum acestea nu au

fost supuse verificării de către partea pârâtă și nici controlului instanței de

apel, din acest punct de vedere împrejurările de fapt pe reactualizarea

despăgubirii nu au fost deplin stabilite, ceea ce justifică casarea cauzei cu

trimitere la instanța de apel în condițiile art. 314 C. proc. civ.

Cu

ocazia rejudecării instanța de apel va avea în vedere actele din recurs pentru

perioada în discuție, precizată și de reclamantă - august 1999-iulie 2000,

verificându-se prin orice mijloc de probă dacă suma pretinsă cu acest titlu se

înscrie în datele comunicate de Comisia Națională de Statistică.

Cel

de al doilea motiv de recurs referitor la cheltuielile de judecată, în raport

de soluția pronunțată de instanța de apel nu este întemeiat, pentru că

pretențiile nefiind admise în totalitate, s-a făcut aplicarea dispozițiilor

art. 276 C. proc. civ. Dispozițiile invocate de recurentă privesc alte cazuri

și anume când, deși acțiunea admisă în întregime, instanța reduce, prin

apreciere, onorariul de avocat.

În

cazul de față însă, dat fiind rejudecarea primului capăt de cerere, dacă acesta

se va admite și pe reactualizarea despăgubirilor, și deci pretențiile

reclamantei vor fi găsite întemeiate în totalitate, instanța de rejudecare se

va conforma dispozițiilor art. 274 C. proc. civ.

Față

de cele arătate, urmează a se admite recursul și a se casa cauza cu trimitere

la instanța de apel pentru rejudecarea exclusiv a cererii de reactualizare a

despăgubirilor.

În

recursul declarat de pârâta S.C. M. S.A. București se invocă motivele de casare

prevăzute de art. 304 pct. și 11 C. proc. civ., susținându-se că instanța a

încălcat dispozițiile art. 969 C. civ. trecând peste voința părților privind

evenimentele de risc, mărind sfera acestuia.

Se

mai susține că soluția corectă care trebuie menținută este aceea a instanței de

fond, pentru suma de 131.474.477 lei, motivat de faptul că bunul nu era

asigurat la valoarea reală.

Ultimul

aspect criticat se referă la cheltuielile de judecată care nu trebuiau acordate

în opinia recurentei.

La

termenul din 5 februarie 2003 când recurenta pârâtă a fost lipsă, nu era depusă

taxa de timbru judiciar în sumă de 7.393.011 lei și timbru judiciar în sumă de

50.000 lei.

Potrivit

art. 20 pct. 1, 2 și 3 din Legea nr. 146/1997 R taxele judiciare de timbru se

plătesc anticipat, iar dacă nu au fost plătite cu ocazia formulării cererii,

instanța pune în vedere părții să achite suma datorată până la primul termen

sub sancțiunea anulării cererii.

În

speță, recurenta pârâtă nu a timbrat recursul la data promovării lui cu suma

arătată mai sus și cu toate că la termenul din 2 octombrie 2002 când a fost

citată cu această mențiune, reprezentantul său prezent în ședință a solicitat

amânarea pentru a timbra cu sumele comunicate, nu s-a conformat, motiv pentru

care urmează ca recursul să fie anulat ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Anulează recursul declarat de pârâta S.C. M. S.A., C.I.A.R.

București, împotriva deciziei nr. 403 din 21 martie 2001 a Curții de Apel

București, secția a VI-a comercială, ca netimbrat.

Admite

recursul declarat de reclamanta S.C. S. S.A., comuna Nanov, împotriva aceleiași

decizii, casează în parte decizia și trimite cauza spre rejudecarea apelului

reclamantei, aceleiași instanțe, Curtea de Apel București.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 5 februarie 2003.