ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 616/2003

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Teleorman prin sentința civilă nr. 1116 din 16 octombrie 2000 a admis în parte acțiunea introdusă de reclamanta S.C. S. S.A. Teleorman împotriva pârâtei S.C. M. S.A. București pe care a obligat-o doar la plata sumei de 131.474.477 lei reprezentând despăgubiri, față de suma pretinsă prin acțiune de 400.000.000 lei.

S-a reținut că între părți la data de 30 iunie 1997 s-a încheiat contractul de asigurare nr. 000114 (reclamanta în calitate de asigurat, pârâta de asigurator), având ca obiect asigurarea combinei de recoltat tip Don 1500 pentru perioada 1 august 1997- 31 iulie 1998, după care s-a încheiat contractul de reasigurare 000272 din 31 iulie 1998 valabil până la 31 iulie 1999, valoarea de asigurare fiind de 400.000.000 lei, iar riscurile de asigurare, incendiu, explozii, trăsnet etc. S-a mai reținut de asemeni, că în perioada de asigurare, respectiv la 10 iulie 1999 combina a fost dată de reclamantă în sistem de leassing S.A. T. Poroschia unde a luat foc datorită unui scurt circuit apărut în timpul funcționării combinei, producându-se un prejudiciu calculat estimat de 82.972 USD.

Întrucât din cartea de asigurare rezultă că despăgubirile pentru riscurile asigurat privind incendiile și exploziile se acordă numai când acestea din urmă s-au produs la distanță de bunul asigurat, instanța a avut în vedere exclusiv întâmpinarea prin care pârâta era de acord doar cu plata despăgubirii în sumă de 131.474.477 lei în raport de prima de asigurare de 400.000.000 lei și a obligat-o la această sumă. Curtea de Apel București prin decizia civilă 403 din 21 martie 2001 a admis apelul declarat de reclamantă, a schimbat în parte sentința și a obligat pârâta la plata sumei de 278.525.523 lei despăgubiri, respingând capătul de cerere privind obligarea la plata sumei reactualizate. S-a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă.

Pentru a pronunța această hotărâre s-a avut în vedere în apelul reclamantei art. 1 din contractul de asigurare referitor la obligațiile asiguratorului, și faptul că instanța de fond a interpretat greșit contractul de asigurare, iar ca o consecință, prima critică din apelul pârâtei este nefondată. Suma la care a fost obligată pârâta, a fost stabilită avându-se în vedere suma asigurată de 400.000.000 lei și cuantumul prejudiciului de 82.972 USD. Față de împrejurarea că reclamanta nu a depus relații de la Comisia Națională de Statistică din care să rezulte indicele de inflație pentru perioada august 1999-iulie 2000, capătul de cerere privind reactualizarea despăgubirilor, a fost respins ca nedovedit.

Împotriva acestei ultime hotărâri au declarat recurs reclamanta și pârâta. În recursul declarat de reclamanta S.C. S. S.A. Nanov s-au invocat motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 10 și 9 C. proc. civ. susținându-se în esență că față de actele noi depuse în recurs și anume buletinul statistic emis de Comisia Națională de Statistică privind indicele de inflație pe perioada august 1999-iulie 2000 și nota de calcul privind daunele de 156.000.000 lei provenind din reactualizarea debitului de 400.000.000 lei, se justifică admiterea acestei cereri, respinsă ca nedovedită de instanța de apel. Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se arată că vizează cheltuielile de judecată acordate numai în parte, prin aceasta fiind încălcate dispozițiile art. 30 din Legea nr. 51/1995 privind exercitarea profesiei de avocat și aplicate greșit dispozițiilor art. 274 pct. 1 și 3 C. proc.

civ. Recursul este fondat în parte, impunându-se casarea cauzei cu trimitere spre rejudecare, pentru următoarele considerente: La data soluționării motivului de apel privind suma decurgând din reactualizarea despăgubirilor pe baza indicelui de inflație, la dosar nu existau actele depuse în recurs, ceea ce a justificat soluția pronunțată de instanța de apel, astfel că practic nu se poate reține o greșeală de judecată. Cum însă în prezent, situația de fapt (prin depunerea actelor noi în recurs) nu mai corespunde cu aceea existentă la data judecării apelului, și cum acestea nu au fost supuse verificării de către partea pârâtă și nici controlului instanței de apel, din acest punct de vedere împrejurările de fapt pe reactualizarea despăgubirii nu au fost deplin stabilite, ceea ce justifică casarea cauzei cu trimitere la instanța de apel în condițiile art. 314 C. proc.

civ. Cu ocazia rejudecării instanța de apel va avea în vedere actele din recurs pentru perioada în discuție, precizată și de reclamantă - august 1999-iulie 2000, verificându-se prin orice mijloc de probă dacă suma pretinsă cu acest titlu se înscrie în datele comunicate de Comisia Națională de Statistică. Cel de al doilea motiv de recurs referitor la cheltuielile de judecată, în raport de soluția pronunțată de instanța de apel nu este întemeiat, pentru că pretențiile nefiind admise în totalitate, s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 276 C. proc. civ. Dispozițiile invocate de recurentă privesc alte cazuri și anume când, deși acțiunea admisă în întregime, instanța reduce, prin apreciere, onorariul de avocat.

În cazul de față însă, dat fiind rejudecarea primului capăt de cerere, dacă acesta se va admite și pe reactualizarea despăgubirilor, și deci pretențiile reclamantei vor fi găsite întemeiate în totalitate, instanța de rejudecare se va conforma dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. Față de cele arătate, urmează a se admite recursul și a se casa cauza cu trimitere la instanța de apel pentru rejudecarea exclusiv a cererii de reactualizare a despăgubirilor. În recursul declarat de pârâta S.C. M. S.A. București se invocă motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. și 11 C. proc. civ., susținându-se că instanța a încălcat dispozițiile art. 969 C. civ. trecând peste voința părților privind evenimentele de risc, mărind sfera acestuia.

Se mai susține că soluția corectă care trebuie menținută este aceea a instanței de fond, pentru suma de 131.474.477 lei, motivat de faptul că bunul nu era asigurat la valoarea reală. Ultimul aspect criticat se referă la cheltuielile de judecată care nu trebuiau acordate în opinia recurentei. La termenul din 5 februarie 2003 când recurenta pârâtă a fost lipsă, nu era depusă taxa de timbru judiciar în sumă de 7.393.011 lei și timbru judiciar în sumă de 50.000 lei. Potrivit art. 20 pct. 1, 2 și 3 din Legea nr. 146/1997 R taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar dacă nu au fost plătite cu ocazia formulării cererii, instanța pune în vedere părții să achite suma datorată până la primul termen sub sancțiunea anulării cererii.

În speță, recurenta pârâtă nu a timbrat recursul la data promovării lui cu suma arătată mai sus și cu toate că la termenul din 2 octombrie 2002 când a fost citată cu această mențiune, reprezentantul său prezent în ședință a solicitat amânarea pentru a timbra cu sumele comunicate, nu s-a conformat, motiv pentru care urmează ca recursul să fie anulat ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Anulează recursul declarat de pârâta S.C. M. S.A., C.I.A.R. București, împotriva deciziei nr. 403 din 21 martie 2001 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca netimbrat. Admite recursul declarat de reclamanta S.C. S. S.A., comuna Nanov, împotriva aceleiași decizii, casează în parte decizia și trimite cauza spre rejudecarea apelului reclamantei, aceleiași instanțe, Curtea de Apel București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 februarie 2003.