ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3310/2006
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3310/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Deliberând asupra recursului
de față,
Reclamanta SC H.D. SRL a
solicitat să se constate, în contradictoriu cu pârâtele SC E.O. SA, sucursala
Alexandria și A.V.A.S., că nu a avut loc rezilierea contractului de furnizare a
energiei electrice nr. 273R/1581 din 18 februarie 2004 și că nu există dreptul
de creanță al pârâtelor pentru suma de 123.037.792 lei reprezentând despăgubiri
pentru consum fraudulos de energie electrică potrivit procesului-verbal de
stabilire a despăgubirilor nr. 02509, a procesului-verbal de analiză a
abaterilor nr. 0002006 din 25 februarie 2004 și anularea facturii nr. 5367906
din 26 februarie 2004.
Motivându-și acțiunea,
reclamanta arată că a încheiat cu pârâta SC E.O. SA, sucursala Alexandria
contractul nr. 273R/1581 din 18 februarie 2004 iar la 23 februarie 2004
angajații pârâtei au întocmit nota de constatare nr. 0002913 menționând că au
fost găsite cordoane de scurtcircuitare a reductorilor de curent electric și la
25 februarie 2004 s-a întocmit proces-verbal de analiză a abaterilor nr. 0002006
care cuprinde mențiunea că se reziliază contractul de furnizare a energiei
electrice.
Reclamanta susține că doar
SC E.O. SA putea să hotărască valabil rezilierea contractului și că pârâta nu a
dovedit furtul de energie electrică deoarece nota de constatare nr. 0002913 din
23 februarie 2003 nu a fost semnată de vreun martor.
Cu privire la cuantumul
despăgubirilor se arată că suma de 123.037.792 lei nu a fost corect stabilit
deoarece racordarea la energie electrică s-a făcut la 18 februarie 2004
neputându-se calcula despăgubiri din august 2003 când în imobil și-a desfășurat
activitatea A.F. D.T., care a achitat la rândul său energia electrică
furnizată.
S-a cerut judecarea în
contradictoriu și cu A.V.A.S. deoarece acesta s-a subrogat în drepturile
pârâtei.
Tribunalul Teleorman, prin
sentința civilă nr. 49 din 28 martie 2005, a admis excepția lipsei calității
procesuale pasive a A.V.A.S., a respins, ca nefondată, excepția privind
inadmisibilitatea cererii de constatare că nu a avut loc rezilierea
contractului nr. 273/1581 din 18 februarie 2004.
A fost respins, ca nefondat,
capătul de cerere privind faptul că nu a fost reziliat contractul iar capătul
de cerere privind inexistența dreptului de creanță al pârâtei pentru suma de
123.037.792 lei a fost respins pentru autoritate de lucru judecat. Cererea de
anulare a facturii nr. 5367906 din 26 februarie 2004 emisă de pârâtă a fost
respinsă ca nefondată.
Pentru a pronunța această
sentință, instanța de fond a reținut că între părți s-a încheiat contractul de
furnizare a energiei electrice nr. 273/1581 din 18 februarie 2004 și prin nota
de constatare nr. 0002913 din 23 februarie 2004 s-a consemnat energia consumată
și neînregistrată prin scurtcircuitarea reductorilor de curent electric;
valoarea despăgubirilor fiind de 123.057.792 lei potrivit procesului-verbal nr.
002509 din 29 februarie 2004; prin acest act s-a dispus și rezilierea
contractului și el a rămas valabil ca urmare a respingerii contestației
formulate de reclamantă prin sentința civilă nr. 636 din 29 iunie 2004,
existând astfel autoritate de lucru judecat.
În apelul reclamantei,
Curtea de Apel București, prin decizia civilă nr. 56 din 3 februarie 2006, a
admis acest apel și s-a admis, în parte, acțiunea reclamantei, în sensul că nu
a avut loc rezilierea legală a contractului de furnizare a energiei electrice.
Au fost menținute celelalte dispoziții.
Instanța de apel a reținut
că, potrivit art. 42 alin. (4) din Legea nr. 318/2003 rezilierea nu se poate
dispune decât de instanță.
În ceea ce privește creanța
s-a apreciat că aceasta a fost stabilită irevocabil.
Împotriva acestei decizii a
declarat recurs pârâta invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se reține că potrivit art. 42
alin. (4) din Legea nr. 318/2003, rezilierea se poate face în caz de consum
fraudulos iar art. 33 pct. 1 lit. e) din contract prevede că rezilierea
contractului din inițiative furnizorului se poate face și în alte condiții
decât cele prevăzute de reglementarea în vigoare. Se consideră că art. 42 alin.
(4) este un pact comisoriu de gradul II.
Recursul este nefondat
pentru următoarele considerente.
Art. 42 alin. (4) din Legea nr.
318/2003 stabilește că se poate face rezilierea contractului în caz de consum
fraudulos din inițiativa furnizorului dar textul nu prevede un pact comisoriu
de gradul III sau IV care ar însemna posibilitatea rezilierii de drept.
Instanța de apel a
interpretat corect textul invocat de recurentă stabilind că în lipsa unei
hotărâri judecătorești care să fi soluționat cererea și să fi dispus
rezilierea, contractul dintre părți rămâne valabil.
În ceea ce privește
interpretarea art. 33 pct. 1 lit. e) din contract care stabilește că rezilierea
contractului se poate face și în alte condiții prevăzute de reglementările în
vigoare, acest text nu reprezintă nici el un pact comisoriu care să permită
rezilierea de drept a contractului fiind necesară dispunerea rezilierii de
către instanța de judecată.
Negăsindu-se întemeiate
motivele de recurs urmează a fi respins ca nefondat recursul pârâtei.
Potrivit dispozițiilor art. 274
C. proc. civ., va fi obligată recurenta la plata sumei de 500 lei noi
cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă reprezentând onorariu de
avocat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de pârâta SC E.O. SA S.D.F.E.E. ALEXANDRIA, împotriva deciziei nr. 56 din 3
februarie 2006 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca
nefondat.
Obligă recurenta la 500 RON
cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă SC H.D. SRL TĂTĂREȘTII DE SUS.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi 1 noiembrie 2006.