ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3310/2006

Deliberând asupra recursului de față, Reclamanta SC H.D. SRL a solicitat să se constate, în contradictoriu cu pârâtele SC E.O. SA, sucursala Alexandria și A.V.A.S., că nu a avut loc rezilierea contractului de furnizare a energiei electrice nr. 273R/1581 din 18 februarie 2004 și că nu există dreptul de creanță al pârâtelor pentru suma de 123.037.792 lei reprezentând despăgubiri pentru consum fraudulos de energie electrică potrivit procesului-verbal de stabilire a despăgubirilor nr. 02509, a procesului-verbal de analiză a abaterilor nr. 0002006 din 25 februarie 2004 și anularea facturii nr. 5367906 din 26 februarie 2004. Motivându-și acțiunea, reclamanta arată că a încheiat cu pârâta SC E.O.

SA, sucursala Alexandria contractul nr. 273R/1581 din 18 februarie 2004 iar la 23 februarie 2004 angajații pârâtei au întocmit nota de constatare nr. 0002913 menționând că au fost găsite cordoane de scurtcircuitare a reductorilor de curent electric și la 25 februarie 2004 s-a întocmit proces-verbal de analiză a abaterilor nr. 0002006 care cuprinde mențiunea că se reziliază contractul de furnizare a energiei electrice. Reclamanta susține că doar SC E.O. SA putea să hotărască valabil rezilierea contractului și că pârâta nu a dovedit furtul de energie electrică deoarece nota de constatare nr. 0002913 din 23 februarie 2003 nu a fost semnată de vreun martor. Cu privire la cuantumul despăgubirilor se arată că suma de 123.037.792 lei nu a fost corect stabilit deoarece racordarea la energie electrică s-a făcut la 18 februarie 2004 neputându-se calcula despăgubiri din august 2003 când în imobil și-a desfășurat activitatea A.F.

D.T., care a achitat la rândul său energia electrică furnizată. S-a cerut judecarea în contradictoriu și cu A.V.A.S. deoarece acesta s-a subrogat în drepturile pârâtei. Tribunalul Teleorman, prin sentința civilă nr. 49 din 28 martie 2005, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a A.V.A.S., a respins, ca nefondată, excepția privind inadmisibilitatea cererii de constatare că nu a avut loc rezilierea contractului nr. 273/1581 din 18 februarie 2004. A fost respins, ca nefondat, capătul de cerere privind faptul că nu a fost reziliat contractul iar capătul de cerere privind inexistența dreptului de creanță al pârâtei pentru suma de 123.037.792 lei a fost respins pentru autoritate de lucru judecat.

Cererea de anulare a facturii nr. 5367906 din 26 februarie 2004 emisă de pârâtă a fost respinsă ca nefondată. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că între părți s-a încheiat contractul de furnizare a energiei electrice nr. 273/1581 din 18 februarie 2004 și prin nota de constatare nr. 0002913 din 23 februarie 2004 s-a consemnat energia consumată și neînregistrată prin scurtcircuitarea reductorilor de curent electric; valoarea despăgubirilor fiind de 123.057.792 lei potrivit procesului-verbal nr. 002509 din 29 februarie 2004; prin acest act s-a dispus și rezilierea contractului și el a rămas valabil ca urmare a respingerii contestației formulate de reclamantă prin sentința civilă nr. 636 din 29 iunie 2004, existând astfel autoritate de lucru judecat.

În apelul reclamantei, Curtea de Apel București, prin decizia civilă nr. 56 din 3 februarie 2006, a admis acest apel și s-a admis, în parte, acțiunea reclamantei, în sensul că nu a avut loc rezilierea legală a contractului de furnizare a energiei electrice. Au fost menținute celelalte dispoziții. Instanța de apel a reținut că, potrivit art. 42 alin. (4) din Legea nr. 318/2003 rezilierea nu se poate dispune decât de instanță. În ceea ce privește creanța s-a apreciat că aceasta a fost stabilită irevocabil. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Se reține că potrivit art. 42 alin. (4) din Legea nr. 318/2003, rezilierea se poate face în caz de consum fraudulos iar art. 33 pct. 1 lit. e) din contract prevede că rezilierea contractului din inițiative furnizorului se poate face și în alte condiții decât cele prevăzute de reglementarea în vigoare.

Se consideră că art. 42 alin. (4) este un pact comisoriu de gradul II. Recursul este nefondat pentru următoarele considerente. Art. 42 alin. (4) din Legea nr. 318/2003 stabilește că se poate face rezilierea contractului în caz de consum fraudulos din inițiativa furnizorului dar textul nu prevede un pact comisoriu de gradul III sau IV care ar însemna posibilitatea rezilierii de drept. Instanța de apel a interpretat corect textul invocat de recurentă stabilind că în lipsa unei hotărâri judecătorești care să fi soluționat cererea și să fi dispus rezilierea, contractul dintre părți rămâne valabil. În ceea ce privește interpretarea art. 33 pct. 1 lit. e) din contract care stabilește că rezilierea contractului se poate face și în alte condiții prevăzute de reglementările în vigoare, acest text nu reprezintă nici el un pact comisoriu care să permită rezilierea de drept a contractului fiind necesară dispunerea rezilierii de către instanța de judecată.

Negăsindu-se întemeiate motivele de recurs urmează a fi respins ca nefondat recursul pârâtei. Potrivit dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., va fi obligată recurenta la plata sumei de 500 lei noi cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă reprezentând onorariu de avocat în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC E.O. SA S.D.F.E.E. ALEXANDRIA, împotriva deciziei nr. 56 din 3 februarie 2006 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Obligă recurenta la 500 RON cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă SC H.D. SRL TĂTĂREȘTII DE SUS. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 noiembrie 2006.