ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5533/2005

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5533/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față.

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

8 aprilie 2004, reclamantul C.G. a chemat în judecată pe pârâta SC F.D.F.E.E.A.E.B.

SA, sucursala D.F.E.E. Arad, pentru ca prin hotărârea pe care o va pronunța

instanța să o oblige să-l rebranșeze la instalația electrică, arătând că pârâta

i-a întrerupt curentul electric pe motiv de furt de energie electrică, urmând a

achita costul energiei electrice pe trei ani în urmă.

La data de 26 aprilie 2000, pârâta a

formulat cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea reclamantului

pârât la plata sumei de 25.026.668 lei cu titlu de daune, 734.400 lei taxe

prestări servicii și 2.172.285 lei cheltuieli de judecată.

Judecătoria Arad, prin sentința

civilă nr. 3582 din 24 iunie 2004 a respins acțiunea reclamantului pârât, a

admis cererea reconvențională a pârâtei reclamante obligându-l pe reclamantul

pârât la plata sumei de 25.026.668 lei daune, 734.400 lei contravaloare

prestări servicii și 2.142.285 lei cheltuieli de judecată.

Apelul declarat de reclamantul pârât

împotriva acestei decizii a fost admis de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială

și de contencios administrativ, care prin decizia nr. 255/ A din 14 septembrie

2004 a anulat hotărârea și a trimis cauza spre competentă soluționare

Tribunalului Arad, reținând că potrivit art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ.,

tribunalele judecă în primă instanță procesele și cererile în materie

comercială al căror obiect este neevaluabil în bani.

În această fază procesuală

reclamantul și-a precizat acțiunea în sensul că a solicitat obligarea pârâtei

reclamante la plata sumei de 150.000.000 lei, reprezentând daune pentru

perioada de șapte luni cât a fost lipsit de racordul instalației de energie

electrică.

Prin sentința civilă nr. 2510 din 29

noiembrie 2004, Tribunalul Arad, secția comercială și de contencios administrativ,

a anulat ca netimbrată acțiunea reclamantului pârât, privind daunele și a

respins ca nefondată acțiunea acestuia privind obligația de a face. Instanța a

reținut că cererea pentru daune nu a fost timbrată, reclamantul precizând că nu

o timbrează și că nu există probe care să confirme susținerile acestuia privind

rebranșarea la instalația electrică, dimpotrivă toate probele din dosar

confirmând consumul fraudulos de energie electrică și măsura aplicată de pârâta

reclamantă în temeiul art. 47 alin. (1) și (3) din Legea nr. 318/2003.

În conformitate cu dispozițiile art.

47 alin. (3) din Legea nr. 318/2003, instanța a admis cererea reconvențională.

Apelul declarat de reclamantul pârât

împotriva hotărârii mai sus menționate a fost respins ca nefondat de Curtea de

Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, așa cum

rezultă din decizia civilă nr. 119/ A din 27 iunie 2005, care a reținut că

reclamantul pârât nu a dovedit susținerile sale asupra nevinovăției în săvârșirea

faptei cauzatoare de prejudicii.

Împotriva acestei hotărâri

reclamantul pârât C.G. a declarat recurs prin care a solicitat în temeiul art. 304

pct. 10 C. proc. civ., modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii și

respingerii cererii reconvenționale, cu cheltuieli de judecată, susținând că a

achitat contravaloarea energiei electrice, conform aparatului de înregistrare,

fapt dovedit prin facturi existente în dosarul de fond, instanța de apel

nepronunțându-se asupra acestor dovezi, că suma de 25.026.668 lei a fost

stabilită arbitrar întrucât bunurile care fac obiectul fraudei, găsite în

imobilul său, nu dovedesc că acestea au fost folosite, mai ales că nu erau

racordate la rețeaua electrică, iar radiatorul nu era în proprietatea sa ci era

al unui vecin.

Recursul este nefondat.

Din analiza actelor și lucrărilor

dosarului se constată următoarele:

Conform dovezii de îndeplinire a

procedurii de citare (dosar fond nr. 6182/2004), reclamantul pârât a fost citat

cu mențiunea de a timbra cererea cu diferența de 9.517.500 lei taxă judiciară

de timbru și 50.000 lei timbru judiciar. Prin sentința civilă nr. 2510 din 29

noiembrie 2004, Tribunalul Arad, secția comercială și de contencios administrativ,

a reținut că reclamantul prezent în ședința publică a precizat că nu timbrează

cererea întrucât nu are posibilități materiale, situație față de care Curtea

constată că în mod corect instanța de apel a respins apelul, menținând soluția

anulării ca netimbrată a cererii precizatoare a reclamantului pârât, privind

daunele.

Cu privire la capătul de cerere

privind obligația de a face se constată că pârâta reclamantă a efectuat un

control la domiciliul reclamantului pârât unde a găsit un cablu care era legat neregulamentar

la stenderul casei în pod și care alimenta un radiator de 1200 W și casetofon

de 75 W, constatare consemnată în nota de constatare din 26 martie 2004,

semnată și însușită de reclamant.

Procesul verbal de expertiză

încheiat la 31 martie 2004 a confirmat sustragerea de energie electrică în baza

notei de constatare din 26 martie 2004, prin care s-a stabilit și asupra

recuperării contravalorii energiei electrice pe o perioadă de 3 ani, plus taxă

comisie în valoare de 734.400 lei. Reclamantul pârât a refuzat semnarea

procesului verbal, nemotivând lipsa culpei sale și neadministrând probe care să

răstoarne proba consumului fraudulos de energie electrică.

În aceste împrejurări pârâta

reclamantă a procedat conform art. 3 din Legea nr. 318/2003, privind Legea

energiei electrice, care prevede că în cazul consumului fraudulos consumatorul

va fi deconectat de la rețeaua de energie electrică fiind obligat la plata

contravalorii energiei electrice consumate și a costurilor aferente

deconectării evaluate, conform normelor tehnice în vigoare, norme tehnice

aplicate de comisia care a întocmit procesul verbal de expertiză, astfel că în

mod corect a fost respinsă cererea reclamantului privind rebranșarea la

instalația electrică și corect a fost admisă cererea reconvențională.

În ceea ce privește susținerea

recurentului cum că la dosarul de fond există facturi care dovedesc consumul

real de energie electrică, se constată că și acesta este nefondat, deoarece

facturile menționate privesc consumul aferent perioadei anterioare controlului,

în urma căruia s-a stabilit consumul fraudulos și care a generat obligarea sa

la plată a energiei electrice pe o perioadă de trei ani, ca sancțiune a

săvârșirii faptei de fraudare a consumului normal de energie electrică.

Se constată deci că hotărârea

instanței de apel este la adăpost de orice critică, astfel că în temeiul art. 312

alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamantul C.G., împotriva deciziei nr. 119/ A din 27 iunie 2005 a Curții de

Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 17 noiembrie 2005.