ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5533/2005

Asupra recursului de față. Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 8 aprilie 2004, reclamantul C.G. a chemat în judecată pe pârâta SC F.D.F.E.E.A.E.B. SA, sucursala D.F.E.E. Arad, pentru ca prin hotărârea pe care o va pronunța instanța să o oblige să-l rebranșeze la instalația electrică, arătând că pârâta i-a întrerupt curentul electric pe motiv de furt de energie electrică, urmând a achita costul energiei electrice pe trei ani în urmă. La data de 26 aprilie 2000, pârâta a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea reclamantului pârât la plata sumei de 25.026.668 lei cu titlu de daune, 734.400 lei taxe prestări servicii și 2.172.285 lei cheltuieli de judecată.

Judecătoria Arad, prin sentința civilă nr. 3582 din 24 iunie 2004 a respins acțiunea reclamantului pârât, a admis cererea reconvențională a pârâtei reclamante obligându-l pe reclamantul pârât la plata sumei de 25.026.668 lei daune, 734.400 lei contravaloare prestări servicii și 2.142.285 lei cheltuieli de judecată. Apelul declarat de reclamantul pârât împotriva acestei decizii a fost admis de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, care prin decizia nr. 255/ A din 14 septembrie 2004 a anulat hotărârea și a trimis cauza spre competentă soluționare Tribunalului Arad, reținând că potrivit art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., tribunalele judecă în primă instanță procesele și cererile în materie comercială al căror obiect este neevaluabil în bani.

În această fază procesuală reclamantul și-a precizat acțiunea în sensul că a solicitat obligarea pârâtei reclamante la plata sumei de 150.000.000 lei, reprezentând daune pentru perioada de șapte luni cât a fost lipsit de racordul instalației de energie electrică. Prin sentința civilă nr. 2510 din 29 noiembrie 2004, Tribunalul Arad, secția comercială și de contencios administrativ, a anulat ca netimbrată acțiunea reclamantului pârât, privind daunele și a respins ca nefondată acțiunea acestuia privind obligația de a face. Instanța a reținut că cererea pentru daune nu a fost timbrată, reclamantul precizând că nu o timbrează și că nu există probe care să confirme susținerile acestuia privind rebranșarea la instalația electrică, dimpotrivă toate probele din dosar confirmând consumul fraudulos de energie electrică și măsura aplicată de pârâta reclamantă în temeiul art. 47 alin. (1) și (3) din Legea nr. 318/2003.

În conformitate cu dispozițiile art. 47 alin. (3) din Legea nr. 318/2003, instanța a admis cererea reconvențională. Apelul declarat de reclamantul pârât împotriva hotărârii mai sus menționate a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, așa cum rezultă din decizia civilă nr. 119/ A din 27 iunie 2005, care a reținut că reclamantul pârât nu a dovedit susținerile sale asupra nevinovăției în săvârșirea faptei cauzatoare de prejudicii. Împotriva acestei hotărâri reclamantul pârât C.G. a declarat recurs prin care a solicitat în temeiul art. 304 pct. 10 C. proc.

civ., modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii și respingerii cererii reconvenționale, cu cheltuieli de judecată, susținând că a achitat contravaloarea energiei electrice, conform aparatului de înregistrare, fapt dovedit prin facturi existente în dosarul de fond, instanța de apel nepronunțându-se asupra acestor dovezi, că suma de 25.026.668 lei a fost stabilită arbitrar întrucât bunurile care fac obiectul fraudei, găsite în imobilul său, nu dovedesc că acestea au fost folosite, mai ales că nu erau racordate la rețeaua electrică, iar radiatorul nu era în proprietatea sa ci era al unui vecin. Recursul este nefondat. Din analiza actelor și lucrărilor dosarului se constată următoarele: Conform dovezii de îndeplinire a procedurii de citare (dosar fond nr. 6182/2004), reclamantul pârât a fost citat cu mențiunea de a timbra cererea cu diferența de 9.517.500 lei taxă judiciară de timbru și 50.000 lei timbru judiciar.

Prin sentința civilă nr. 2510 din 29 noiembrie 2004, Tribunalul Arad, secția comercială și de contencios administrativ, a reținut că reclamantul prezent în ședința publică a precizat că nu timbrează cererea întrucât nu are posibilități materiale, situație față de care Curtea constată că în mod corect instanța de apel a respins apelul, menținând soluția anulării ca netimbrată a cererii precizatoare a reclamantului pârât, privind daunele. Cu privire la capătul de cerere privind obligația de a face se constată că pârâta reclamantă a efectuat un control la domiciliul reclamantului pârât unde a găsit un cablu care era legat neregulamentar la stenderul casei în pod și care alimenta un radiator de 1200 W și casetofon de 75 W, constatare consemnată în nota de constatare din 26 martie 2004, semnată și însușită de reclamant.

Procesul verbal de expertiză încheiat la 31 martie 2004 a confirmat sustragerea de energie electrică în baza notei de constatare din 26 martie 2004, prin care s-a stabilit și asupra recuperării contravalorii energiei electrice pe o perioadă de 3 ani, plus taxă comisie în valoare de 734.400 lei. Reclamantul pârât a refuzat semnarea procesului verbal, nemotivând lipsa culpei sale și neadministrând probe care să răstoarne proba consumului fraudulos de energie electrică.

În aceste împrejurări pârâta reclamantă a procedat conform art. 3 din Legea nr. 318/2003, privind Legea energiei electrice, care prevede că în cazul consumului fraudulos consumatorul va fi deconectat de la rețeaua de energie electrică fiind obligat la plata contravalorii energiei electrice consumate și a costurilor aferente deconectării evaluate, conform normelor tehnice în vigoare, norme tehnice aplicate de comisia care a întocmit procesul verbal de expertiză, astfel că în mod corect a fost respinsă cererea reclamantului privind rebranșarea la instalația electrică și corect a fost admisă cererea reconvențională.

În ceea ce privește susținerea recurentului cum că la dosarul de fond există facturi care dovedesc consumul real de energie electrică, se constată că și acesta este nefondat, deoarece facturile menționate privesc consumul aferent perioadei anterioare controlului, în urma căruia s-a stabilit consumul fraudulos și care a generat obligarea sa la plată a energiei electrice pe o perioadă de trei ani, ca sancțiune a săvârșirii faptei de fraudare a consumului normal de energie electrică. Se constată deci că hotărârea instanței de apel este la adăpost de orice critică, astfel că în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul C.G., împotriva deciziei nr. 119/ A din 27 iunie 2005 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 noiembrie 2005.