ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4566/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 373 din 5 decembrie 2002 a Tribunalului Arad, inculpatul S.H. a fost condamnat la 3 ani închisoare pentru infracțiunea de evadare, prevăzută de art. 269 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. În temeiul art. 269 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute această pedeapsă pe lângă cea de 3 luni închisoare, aplicată prin sentința nr. 1045/2001 a Judecătoriei Satu Mare, urmând să execute 3 ani și 3 luni închisoare. În baza art. 39 alin. (1) C. pen., a fost contopită pedeapsa aplicată cu cea de 5 ani închisoare, la cât a fost condamnat prin sentința nr. 100/2002 a Judecătoriei Cluj în pedeapsa cea mai grea (5 ani închisoare), pe care a sporit-o cu un an închisoare, inculpatul urmând să execute 6 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. și a fost computată durata prevenției. Au fost anulate, mandatele de executare a pedepsei închisorii nr. 1392/2001 al Judecătoriei Satu Mare și nr. 157/2002 al Judecătoriei Cluj și s-a emis un altul, conform sentinței nr. 373/2002 a Tribunalului Arad. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că în noaptea de 16 mai 2002, în timp ce se afla în serviciu de planton, pe camera de carantină a Penitenciarului Arad, la orele 22,00, inculpatul, a reușit să disloce geamul de aerisire și prin spărtura creată în zid, după predarea serviciului a ieșit în curtea interioară a penitenciarului, a urcat pe acoperișul foișorului de pază de unde a sărit în exteriorul locului de detenție.

Deși somat să se oprească și s-a tras asupra lui un foc de armă, el a fugit fiind reținut a doua zi. Apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad a fost respins prin decizia nr. 93 din 10 martie 2003 a Curții de Apel Timișoara. Împotriva acestor soluții a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. În recursul declarat, Ministerul Public a criticat hotărârile pe motiv de legalitate privind greșita aplicare a prevederilor art. 269 alin. (3) C. pen., în sensul că ignorând dispozițiile referitoare la punerea în executare a pedepselor, instanțele au adăugat pedeapsa pentru infracțiunea de evadare unei pedepse de 3 luni închisoare, aplicată prin sentința nr. 1045/2001 a Judecătoriei Satu Mare, pe care inculpatul o executase, în loc să o adauge pedepsei de 5 ani închisoare la cât a fost condamnat prin sentința nr. 100/2002 a Judecătoriei Cluj, în a cărei executare se afla la data evadării.

Recursul este fondat. Inculpatul a fost încarcerat inițial la data de 12 martie 2003, în baza unui mandat de arestare preventivă. Din fișa de cazier rezultă că pe numele său au fost emise și alte două mandate de executare a unor pedepse ce nu fuseseră contopite și anume: - mandatul de executare nr. 1392/29 octombrie 2001, pentru 3 luni închisoare emis de Judecătoria Satu Mare, din care a executat perioada 13 ianuarie 2000, 11 februarie 2000; - mandatul de executare nr. 157/2000 pentru 5 ani emis de Judecătoria Cluj, din care inculpatul a executat perioada 30 august 2001, 6 septembrie 2001. Potrivit Ordinului Ministrului Justiției nr. 538 c din 25 februarie 2003, data punerii în executare a mandatului de executare a pedepsei închisorii, este cea înregistrată la locul de deținere.

La data de 12 martie 2002 erau incidente aceleași dispoziții, dar cuprinse în art. 20, din Ordinul nr. 2860 c din 6 noiembrie 2000 al Ministrului Justiției și anume: „Pentru deținuții depuși cu un mandat de arestare preventivă și cu unul de executare a pedepsei emis în altă cauză, se pune în executare hotărârea de condamnare”, iar în art. 21 se arată „că atunci când deținuții sunt depuși cu două sau mai multe mandate de executare a pedepsei închisorii acestea se pun în aplicare, în ordinea rămânerii definitive a hotărârilor judecătorești”. În speță, inculpatul a fost depus în penitenciar la data de 12 martie 2003, când a început executarea pedepsei de 3 luni închisoare (mandat de executare nr. 1392 din 29 octombrie 2001 al Judecătoriei Satu Mare).

Având în vedere perioada executată anterior rezultă că această pedeapsă de 3 luni închisoare a expirat la 11 mai 2002. Ca atare, începând cu data de 11 mai 2002 inculpatul se afla în executarea celei de a doua pedepse și anume cea de 5 ani închisoare. Așadar, la data comiterii infracțiunii de evadare 26 mai 2002, inculpatul se afla în executarea pedepsei de 5 ani închisoare, conform sentinței nr. 100/2003 a Judecătoriei Cluj. Potrivit art. 269 alin. (3) C. pen., pedeapsa aplicată pentru infracțiunea de evadare se adaugă la pedeapsa ce se execută „fără a putea depăși maximul general al închisorii”. În această situație, instanța trebuia să dispună ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani, pentru evadare pe lângă pedeapsa de 5 ani închisoare, în total 8 ani închisoare.

Sub aspectul individualizării pedepsei se constată că aceasta a fost bine stabilită și aplicată, instanțele având în vedere dispozițiile art. 72 C. pen., cu privire la pericolul social al faptei și la persoana inculpatului, care fiind recidivist a dovedit perseverență infracțională. În consecință, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, urmează să fie admis, iar inculpatul să execute potrivit art. 269 alin. (3) C. pen., 8 ani închisoare prin noțiunea din pedeapsă ce se execută, înțelegându-se cea de 5 ani închisoare și nu de 3 luni închisoare, ce fusese executată. Întrucât inculpatul a fost judecat în stare de arest, urmează a se computa durata pedepsei. Onorariul apărătorului din oficiu, va fi plătit din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, împotriva deciziei penale nr. 93 din 10 martie 2003 a Curții de Apel Timișoara și sentinței penale nr. 373 din 5 decembrie 2002 a Tribunalului Arad, privind pe inculpatul S.H. Casează hotărârile atacate numai cu privire la pedeapsa în executarea căreia s-a aflat inculpatul, de 5 ani închisoare și nu de 3 luni închisoare și la aplicarea dispozițiilor art. 39 alin. (1) C. pen. Înlătură dispozițiile art. 39 alin. (1) C. pen. și în baza art. 269 alin. (3) C. pen., inculpatul urmează să execute pedeapsa aplicată în cauză de 3 ani închisoare, pe lângă cea de 5 ani închisoare, deci în total 8 ani închisoare. Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor.

Compută din pedeapsa aplicată, durata arestării preventive de la 11 mai 2002, la zi. Onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 400.000 lei, va fi plătit din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 16 octombrie 2003.