ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2769/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 151 din 9

aprilie 2002, Tribunalul Prahova a respins ca neîntemeiată cererea de revizuire

formulată de condamnatul C.F., privind revizuirea sentinței penale nr. 155 din

18 mai 2000 a Tribunalului Prahova.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut că prin cererea de revizuire formulată, condamnatul C.F.

a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 155/2000 a Tribunalului Prahova,

rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1116 din 2 martie 2001 a Curții

Supreme de Justiție, întrucât martorii audiați în această cauză au fost

condamnați definitiv pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă.

A mai constatat instanța de

revizuire că prin sentința penală menționată, Tribunalul Prahova l-a condamnat

pe inculpatul C.F. la 8 ani închisoare în baza art. 269 alin. (2) C. pen.,

pentru săvârșirea infracțiunii de evadare, pedeapsă ce a fost adăugată la

pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 2840/1998 a

Judecătoriei Brașov, în executarea căreia se afla, având în final de executat

13 ani închisoare.

Astfel, s-a reținut că la data de 15

septembrie 1999, inculpatul împreună cu alți deținuți aflați în executarea unor

pedepse, au fost scoși la muncă în punctul de lucru P. la recoltatul

cartofilor, în apropierea localității Feldioara.

Când s-a terminat lucrul, în jurul

orelor 18,30, inculpatul împreună cu un alt deținut, H.A.Z., au cerut

permisiunea gardienilor să se depărteze pentru unele nevoi biologice. După ce

s-au îndepărtat de grup, cei doi s-au urcat într-un autoturism, care îi aștepta

în apropiere și după câteva ore au trecut Republica Moldova.

În luna ianuarie 2000, inculpatul C.F.

a fost identificat în Sibiu într-un apartament în care s-au găsit documente

oficiale false pe numele celor doi.

Referitor la condamnarea

subofițerilor M.L., R.S.E. T.I.L., care au facilitat evadarea inculpatului,

pentru infracțiunea prevăzută de art. 260 C. pen., s-a apreciat că aceasta nu

înlătură răspunderea penală a inculpatului-revizuient pentru fapta sa.

Față de această situație, instanța

de fond a reținut că motivele invocate de către revizuient nu se regăsesc în

dispozițiile art. 394 C. proc. pen.

Împotriva sentinței a declarat apel

Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova cât și condamnatul-revizuient.

În motivele invocate de parchet,

hotărârea instanței de fond este criticată sub aspectul temeiniciei,

considerându-se că din actele aflate la dosar, există cazul de revizuire

prevăzut de art. 394 lit. b) C. proc. pen., în sensul că la judecarea cauzei ce

a făcut obiectul sentinței nr. 155/2000 a Tribunalului Prahova prin care C.F. a

fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de evadare la pedeapsa de 5 ani

închisoare, situația de fapt a fost reținută și în baza unor depoziții ale unor

martori cum sunt M.L., T.I.L. și R.S.E., subofițeri în cadrul Penitenciarului

Codlea, care în acel moment se aflau prezenți la punctul de lucru.

Ulterior, prin sentința nr. 177 din

24 octombrie 2000, pronunțată de Tribunalul Militar Teritorial București, cei

trei subofițeri au fost condamnați și pentru săvârșirea infracțiunilor de mărturie

mincinoasă prevăzută și pedepsită de art. 260 alin. (1) și (3), cu aplicarea art.

76 lit. b) C. pen.

Împotriva acestei sentințe

pronunțată de instanța militară, a declarat apel numai inculpatul H.A.Z., care

a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 11 din 1 februarie 2001 a Curții

Militare de Apel.

Astfel, în motivele parchetului s-a

arătat că cererea de revizuire este întemeiată, deoarece prin declarațiile

martorilor condamnați pentru mărturie mincinoasă s-a stabilit o altă situație

de fapt și pe cale de consecință pronunțarea unei hotărâri netemeinice.

În motivele de apel invocate de

revizuient, s-a criticat hotărârea instanței de fond ca netemeinică, deoarece

se impunea admiterea cererii de revizuire atâta timp cât, ulterior condamnării

sale, pentru infracțiunea de evadare s-a constatat că martorii din cauză au

fost condamnați prin sentința nr. 177 din 24 octombrie 2000 a Tribunalului

Militar Teritorial București.

Prin decizia penală nr. 266 din 10

iunie 2002, Curtea de Apel Ploiești a respins, ca nefondate, apelurile

declarate în cauză de parchet și condamnat, apreciind că, hotărârea pronunțată

de tribunal este legală și temeinică.

S-a motivat de către instanța de

control judiciar că la data de 24 octombrie 2000, Tribunalul Militar Teritorial

a dispus prin sentința nr. 177/2000 condamnarea subofițerilor M.L., R.S.E. și T.I.L.

la câte 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie

mincinoasă, prevăzută de art. 260 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 76

lit. d) din același cod, iar prin decizia penală nr. 1116 din 2 martie 2001,

Curtea Supremă de Justiție a admis recursul declarat de parchet împotriva

deciziei penale nr. 350 din 28 august 2000 a Curții de Apel Ploiești privind pe

inculpatul C.F. doar în ceea ce privește majorarea pedepsei.

Prin urmare, s-a motivat în

continuare de către instanța de apel, prin decizia nr. 1116, pronunțată de

Curtea Supremă de Justiție s-a casat decizia și sentința penală nr. 115 din 19

mai 2000 a Tribunalului Prahova numai cu privire la pedeapsa aplicată

inculpatului, pentru infracțiunea de evadare pe care a majorat-o, fiind respins

recursul inculpatului, situație în care este de presupus că instanța supremă,

la pronunțarea acestei decizii a avut în vedere și hotărârea de condamnare a

celor trei subofițeri pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă, situație în

care, a respins ca atare recursurile declarate de parchet și condamnat privind

sentința pronunțată de tribunal în cererea de revizuire formulată.

Împotriva acestei decizii, ca și a

hotărârii pronunțată de prima instanță, în termen legal a declarat recurs

condamnatul C.F. care a reiterat în esență criticile formulate și în fața

instanței de apel, solicitând în esență admiterea recursului, casarea

hotărârilor pronunțate, iar pe fond revizuirea hotărârii de condamnare pentru

motivul prevăzut de art. 394 lit. b) C. proc. pen.

Recursul declarat de condamnat este

nefondat urmând a fi respins ca atare, însă pentru alte considerente decât cele

avute în vedere de instanța de apel.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 394

lit. b) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută și atunci când un martor

expert sau interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a

cărei revizuire se cere.

Or, în speța de față, este adevărat

că prin sentința penală nr. 177 din 24 octombrie 2000 a Tribunalului Militar

Teritorial, inculpații M.L., R.S.E. și T.I.L. (martori în dosarul de condamnare

al revizuientului) au fost condamnați atât pentru săvârșirea infracțiunii de

înlesnire a evadării prevăzută de art. 270 alin. (1) teza II C. pen., cât și

pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260 C. pen., dar

această infracțiune a fost săvârșită în legătură cu declarațiile mincinoase pe

care aceștia le-au dat în fața organelor de urmărire penală cu privire la

condițiile și modalitatea în care inculpatul (în speță revizuientul) C.F. și

coinculpatul H.A.Z. au evadat și nu cu privire la nesăvârșirea infracțiunii

pentru care aceștia au fost condamnați.

Prin urmare, cererea de revizuire

formulată de petiționar ar fi putut fi examinată prin prisma cazului de

revizuire invocat, numai dacă prin săvârșirea infracțiunii de mărturie

mincinoasă ar fi condus la stabilirea unei situații de fapt diametral opusă,

care să demonstreze caracterul nelegal și netemeinic al hotărârii definitive de

condamnare atacată, ceea ce în speța de față nu este cazul.

În concluzie, în temeiul

dispozițiilor art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., secția

penală a Curții Supreme de Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat,

cu obligarea condamnatului la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform

art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de condamnatul revizuient C.F. împotriva deciziei penale nr. 266 din

10 iunie 2002 a Curții de Apel Ploiești.

Obligă recurentul condamnat la plata

sumei de 650.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma

de 150.000 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

10 iunie 2003.