ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1192/2005

Asupra recursului în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 2340 din 3 iunie 2002, Judecătoria Ploiești a condamnat pe inculpații: - C.C. și - C.P. la câte 6 ani închisoare, pentru infracțiunea de lipsire de libertate, prevăzută de art. 189 alin. (1) și (2), cu aplicarea art. 13 C. pen. În baza art. 83 din același cod, a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de un an închisoare, aplicată inculpatului C.P. prin sentința penală nr. 534 din 27 februarie 2001 a Judecătoriei Ploiești, definitivă prin decizia penală nr. 1091/2001 a Tribunalului Prahova, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 35 din Decretul nr. 328/1966 cu aplicarea art. 99 C. pen., pe care a alăturat-o pedepsei din prezenta cauză, urmând ca acesta să execute, în total, 7 ani închisoare.

S-a menținut starea de arest a inculpaților și s-a dedus, din pedepsele aplicate, perioada arestării preventive de la 29 mai 2002. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că la 20 decembrie 2001, cei doi inculpați au lipsit de libertate pe S.V. între orele 19,30 – 23,00, determinându-l să le remită suma de 850.000.000 lei, reprezentând contravaloarea unui autoturism ce a fost indisponibilizat de tribunal, admițând apelurile inculpaților a redus la câte 3 ani închisoare, pedepsele aplicate acestora, prin reținerea dispozițiilor art. 74 și art. 76 lit. b) C. pen. S-a menținut, totodată, revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de un an închisoare, aplicată inculpatului C.P., urmând ca acesta să execute, în final, 4 ani închisoare.

Curtea de Apel Ploiești, a admis recursurile declarate de inculpați și schimbând încadrarea juridică din infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (1) și (2), cu aplicarea art. 13 C. pen., în infracțiunea de șantaj, prevăzută de art. 194 alin. (1) din același cod, i-a condamnat, în baza acestui din urmă text de lege, la câte un an închisoare, înlăturând pentru ambii inculpați aplicarea dispozițiilor art. 74 și art. 76 C. pen. Totodată, a înlăturat aplicarea art. 83 C. pen., pentru pedeapsa de un an închisoare, stabilită inculpatului C.P. prin sentința penală nr. 534 din 27 februarie 2001 a Judecătoriei Ploiești, pe care a considerat-o grațiată, în baza art. 1 din Legea nr. 543/2002.

Instanța de recurs a apreciat că fapta inculpaților de a o constrânge pe partea vătămată să le plătească suma de 850.000.000 lei, reprezentând contravaloarea autoturismului furat a cărui achiziționare le-a fost intermediată de acesta, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj. Pe de altă parte, pedeapsa anterioară de un an închisoare, cu suspendarea condiționată a executării, aplicată pentru infracțiunea la regimul circulației rutiere, prevăzută de art. 35 din Decretul nr. 328/1966 a fost săvârșită în timp ce inculpatul era minor. Împotriva menționatelor hotărâri, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare, în temeiul art. 409 și art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 și pct. 7 1 teza I C. proc.

pen., susținând, pe de o parte că instanța de recurs a dat faptei deduse judecății o greșită încadrare juridică iar pe de altă parte că instanțele de fond și apel, în mod greșit, nu au constatat incidența grațierii, mecanismul prin care instanța de recurs a dat eficiență actului de clemență fiind contrar legii. Recursul în anulare este fondat pentru următoarele considerente: Potrivit art. 194 alin. (1) C. pen., constrângerea unei persoane, prin violență sau amenințare, să dea, să facă sau să sufere ceva, dacă fapta este comisă pentru a dobândi în mod injust un folos, pentru sine sau pentru altul, constituie infracțiunea de șantaj.

Pe de altă parte, conform art. 189 alin. (2) din același cod, suntem în prezența formei agravante a infracțiunii în cazul în care lipsirea de libertate în mod ilegal este săvârșită prin simularea de calități oficiale, prin răpire, de o persoană înarmată, de două sau mai multe persoane împreună sau dacă în schimbul eliberării se cere un folos material sau orice alt avantaj, precum și în cazul în care victima este minoră sau este supusă unor suferințe ori sănătatea sau viața îi este pusă în pericol. Din analiza textelor citate, rezultă, printre altele, că obținerea unui folos material reprezintă, în cazul infracțiunii de șantaj, scopul urmărit de făptuitor, constituind deci o cerință esențială a laturii subiective, în timp ce, în cazul infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, dacă folosul este cerut în schimbul eliberării celui sechestrat, aceasta este o împrejurare de natură să configureze fapta în lodalitate agravantă.

Sub aspect subiectiv, în cazul infracțiunii prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen., pe lângă intenția autorului de a lipsi de libertate o persoană, există și intenția, concomitentă sau succesivă, de a solicita un folos în schimbul eliberării. Dispoziția alineatului 2 al art. 189 C. pen. pentru simpla formulare a unei cereri în acest sens de către făptuitor. Cu atât mai mult va fi realizată modalitatea în discuție, atunci când făptuitorul a obținut folosul material. Într-un asemenea caz nu va exista un concurs între lipsirea nelegitimă de libertate și șantaj și nici numai infracțiunea de șantaj, așa cum greșit a considerat instanța de recurs, ci infracțiunea unică prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen., întrucât șantajul este absorbit, ca o circumstanță agravantă a infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.

Din probele administrate rezultă că inculpatul C.P. a cumpărat un autoturism marca BMW X5 de la B.Ț. cu suma de 27.000 dolari S.U.A., care, la data de 14 noiembrie 2001, în urma unui control de rutină efectuat de poliție, a fost confiscat, constatându-se că era furat. Pentru a-și recupera suma de bani achitată vânzătorului la data de 20 decembrie 2001, inculpații au condus-o pe partea vătămată S.V. la locuința martorei U.M.T. din municipiul Ploiești, unde aceasta a fost obligată să rămână mai multe ore, să semneze două înscrisuri fictive și să le achite suma de 500.000.000 lei, sub pretextul că s-a înțeles cu B.Ț. să le vândă un autoturism furat. Referitor la cel de al doilea motiv de casare invocat se constată că inculpatul C.P.

a fost condamnat anterior la o pedeapsă de un an închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani, conform art. 81 și art. 110 C. pen., prin sentința penală nr. 534 din 24 februarie 2001 a Judecătoriei Ploiești, definitivă prin decizia penală nr. 1091/2001 a Tribunalului Prahova. Deși instanțele de fond și apel au reținut corect că fapta dedusă judecății a fost săvârșită în cursul termenului de încercare, stabilit pentru pedeapsa de un an închisoare a cărei executare a fost suspendată condiționat, și au revocat, respectiv menținut revocarea acestei pedepse, nu au observat că în aceste condiții pedeapsa respectivă devenind executabilă se impunea aplicarea dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 543/2002 privind grațierea unor pedepse, infracțiunea, pentru care a fost aplicată, nefiind exceptabilă de la beneficiul actului de clemență respectiv.

În consecință, recursul în anulare fiind întemeiat, urmează a fi admis, a se casa în totalitate hotărârile pronunțate în apel și în recurs, iar hotărârea instanței de fond numai cu privire la omisiunea constatării efectiv grațierii, conform art. 1 din Legea nr. 543/2002 și la pedeapsa aplicată inculpatului C.P. Astfel, se va constata grațiată integral și condiționat, potrivit art. 1 din Legea nr. 543/2002, pedeapsa de un an închisoare, aplicată inculpatului C.P. prin sentința penală nr. 534 din 27 februarie 2001 a Judecătoriei Ploiești, acesta urmând să execute pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată în cauză. Se va atrage atenția aceluiași inculpat asupra dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002.

Celelalte dispoziții ale sentinței nr. 2340 din 3 octombrie 2002 a Judecătoriei Ploiești urmează a fi menținute.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței penale nr. 2340 din 3 octombrie 2002 a Judecătoriei Ploiești, deciziei penale nr. 1528 din 12 decembrie 2003 a Tribunalului Prahova și deciziei penale nr. 253 din 3 martie 2003 a Curții de Apel Ploiești, privind pe intimații inculpați C.C. și C.P. Casează hotărârile pronunțate la instanțele de apel și recurs, iar cea a instanței de fond numai cu privire la omisiunea constatării efectelor grațierii conform art. 1 din Legea nr. 543/2002 și la pedeapsa aplicată inculpatului C.P. Conform art. 1 din Legea nr. 543/2002 constată grațiată integral și condiționat pedeapsa de un an închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 534 din 27 februarie 2001 a Judecătoriei Ploiești.

Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002. Inculpatul C.P. urmează să execute pedeapsa de 6 ani închisoare. Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale nr. 2340 din 3 octombrie 2002 a Judecătoriei Ploiești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 17 februarie 2005.