ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1192/2005

Asupra recursului în anulare

de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.

2340 din 3 iunie 2002, Judecătoria Ploiești a condamnat pe inculpații:

- C.C. și

- C.P. la câte 6 ani

închisoare, pentru infracțiunea de lipsire de libertate, prevăzută de art. 189

alin. (1) și (2), cu aplicarea art. 13 C. pen.

În baza art. 83 din același

cod, a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de un an

închisoare, aplicată inculpatului C.P. prin sentința penală nr. 534 din 27

februarie 2001 a Judecătoriei Ploiești, definitivă prin decizia penală nr.

1091/2001 a Tribunalului Prahova, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de

art. 35 din Decretul nr. 328/1966 cu aplicarea art. 99 C. pen., pe care a

alăturat-o pedepsei din prezenta cauză, urmând ca acesta să execute, în total,

7 ani închisoare.

S-a menținut starea de arest

a inculpaților și s-a dedus, din pedepsele aplicate, perioada arestării

preventive de la 29 mai 2002.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că la 20 decembrie 2001, cei doi inculpați au lipsit

de libertate pe S.V. între orele 19,30 – 23,00, determinându-l să le remită

suma de 850.000.000 lei, reprezentând contravaloarea unui autoturism ce a fost

indisponibilizat de tribunal, admițând apelurile inculpaților a redus la câte 3

ani închisoare, pedepsele aplicate acestora, prin reținerea dispozițiilor art.

74 și art. 76 lit. b) C. pen. S-a menținut, totodată, revocarea suspendării

condiționate a executării pedepsei de un an închisoare, aplicată inculpatului

C.P., urmând ca acesta să execute, în final, 4 ani închisoare.

Curtea de Apel Ploiești, a

admis recursurile declarate de inculpați și schimbând încadrarea juridică din

infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin.

(1) și (2), cu aplicarea art. 13 C. pen., în infracțiunea de șantaj, prevăzută

de art. 194 alin. (1) din același cod, i-a condamnat, în baza acestui din urmă

text de lege, la câte un an închisoare, înlăturând pentru ambii inculpați

aplicarea dispozițiilor art. 74 și art. 76 C. pen.

Totodată, a înlăturat

aplicarea art. 83 C. pen., pentru pedeapsa de un an închisoare, stabilită

inculpatului C.P. prin sentința penală nr. 534 din 27 februarie 2001 a

Judecătoriei Ploiești, pe care a considerat-o grațiată, în baza art. 1 din

Legea nr. 543/2002.

Instanța de recurs a

apreciat că fapta inculpaților de a o constrânge pe partea vătămată să le

plătească suma de 850.000.000 lei, reprezentând contravaloarea autoturismului

furat a cărui achiziționare le-a fost intermediată de acesta, întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj.

Pe de altă parte, pedeapsa

anterioară de un an închisoare, cu suspendarea condiționată a executării,

aplicată pentru infracțiunea la regimul circulației rutiere, prevăzută de art.

35 din Decretul nr. 328/1966 a fost săvârșită în timp ce inculpatul era minor.

Împotriva menționatelor hotărâri,

procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție a declarat recurs în anulare, în temeiul art. 409 și art. 410 alin.

(1) partea I pct. 7 și pct. 7

1

teza I C. proc. pen., susținând, pe

de o parte că instanța de recurs a dat faptei deduse judecății o greșită

încadrare juridică iar pe de altă parte că instanțele de fond și apel, în mod

greșit, nu au constatat incidența grațierii, mecanismul prin care instanța de

recurs a dat eficiență actului de clemență fiind contrar legii.

Recursul în anulare este

fondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 194 alin. (1)

C. pen., constrângerea unei persoane, prin violență sau amenințare, să dea, să

facă sau să sufere ceva, dacă fapta este comisă pentru a dobândi în mod injust un

folos, pentru sine sau pentru altul, constituie infracțiunea de șantaj.

Pe de altă parte, conform

art. 189 alin. (2) din același cod, suntem în prezența formei agravante a

infracțiunii în cazul în care lipsirea de libertate în mod ilegal este

săvârșită prin simularea de calități oficiale, prin răpire, de o persoană

înarmată, de două sau mai multe persoane împreună sau dacă în schimbul

eliberării se cere un folos material sau orice alt avantaj, precum și în cazul

în care victima este minoră sau este supusă unor suferințe ori sănătatea sau

viața îi este pusă în pericol.

Din analiza textelor citate,

rezultă, printre altele, că obținerea unui folos material reprezintă, în cazul

infracțiunii de șantaj, scopul urmărit de făptuitor, constituind deci o cerință

esențială a laturii subiective, în timp ce, în cazul infracțiunii de lipsire de

libertate în mod ilegal, dacă folosul este cerut în schimbul eliberării celui

sechestrat, aceasta este o împrejurare de natură să configureze fapta în

lodalitate agravantă.

Sub aspect subiectiv, în

cazul infracțiunii prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen., pe lângă intenția

autorului de a lipsi de libertate o persoană, există și intenția, concomitentă

sau succesivă, de a solicita un folos în schimbul eliberării.

Dispoziția alineatului 2 al

art. 189 C. pen. pentru simpla formulare a unei cereri în acest sens de către

făptuitor. Cu atât mai mult va fi realizată modalitatea în discuție, atunci

când făptuitorul a obținut folosul material.

Într-un asemenea caz nu va

exista un concurs între lipsirea nelegitimă de libertate și șantaj și nici

numai infracțiunea de șantaj, așa cum greșit a considerat instanța de recurs,

ci infracțiunea unică prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen., întrucât

șantajul este absorbit, ca o circumstanță agravantă a infracțiunii de lipsire

de libertate în mod ilegal.

Din probele administrate

rezultă că inculpatul C.P. a cumpărat un autoturism marca BMW X5 de la B.Ț. cu

suma de 27.000 dolari S.U.A., care, la data de 14 noiembrie 2001, în urma unui

control de rutină efectuat de poliție, a fost confiscat, constatându-se că era

furat.

Pentru a-și recupera suma de

bani achitată vânzătorului la data de 20 decembrie 2001, inculpații au condus-o

pe partea vătămată S.V. la locuința martorei U.M.T. din municipiul Ploiești, unde

aceasta a fost obligată să rămână mai multe ore, să semneze două înscrisuri

fictive și să le achite suma de 500.000.000 lei, sub pretextul că s-a înțeles

cu B.Ț. să le vândă un autoturism furat.

Referitor la cel de al

doilea motiv de casare invocat se constată că inculpatul C.P. a fost condamnat

anterior la o pedeapsă de un an închisoare, cu suspendarea condiționată a

executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani, conform art. 81 și art.

110 C. pen., prin sentința penală nr. 534 din 24 februarie 2001 a Judecătoriei

Ploiești, definitivă prin decizia penală nr. 1091/2001 a Tribunalului Prahova.

Deși instanțele de fond și

apel au reținut corect că fapta dedusă judecății a fost săvârșită în cursul

termenului de încercare, stabilit pentru pedeapsa de un an închisoare a cărei

executare a fost suspendată condiționat, și au revocat, respectiv menținut

revocarea acestei pedepse, nu au observat că în aceste condiții pedeapsa

respectivă devenind executabilă se impunea aplicarea dispozițiilor art. 1 din Legea

nr. 543/2002 privind grațierea unor pedepse, infracțiunea, pentru care a fost

aplicată, nefiind exceptabilă de la beneficiul actului de clemență respectiv.

În consecință, recursul în

anulare fiind întemeiat, urmează a fi admis, a se casa în totalitate hotărârile

pronunțate în apel și în recurs, iar hotărârea instanței de fond numai cu

privire la omisiunea constatării efectiv grațierii, conform art. 1 din Legea

nr. 543/2002 și la pedeapsa aplicată inculpatului C.P.

Astfel, se va constata

grațiată integral și condiționat, potrivit art. 1 din Legea nr. 543/2002,

pedeapsa de un an închisoare, aplicată inculpatului C.P. prin sentința penală

nr. 534 din 27 februarie 2001 a Judecătoriei Ploiești, acesta urmând să execute

pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată în cauză.

Se va atrage atenția

aceluiași inculpat asupra dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002.

Celelalte dispoziții ale

sentinței nr. 2340 din 3 octombrie 2002 a Judecătoriei Ploiești urmează a fi

menținute.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței penale nr. 2340 din 3

octombrie 2002 a Judecătoriei Ploiești, deciziei penale nr. 1528 din 12

decembrie 2003 a Tribunalului Prahova și deciziei penale nr. 253 din 3 martie

2003 a Curții de Apel Ploiești, privind pe intimații inculpați C.C. și C.P.

Casează hotărârile

pronunțate la instanțele de apel și recurs, iar cea a instanței de fond numai

cu privire la omisiunea constatării efectelor grațierii conform art. 1 din

Legea nr. 543/2002 și la pedeapsa aplicată inculpatului C.P.

Conform art. 1 din Legea nr.

543/2002 constată grațiată integral și condiționat pedeapsa de un an

închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 534 din 27 februarie 2001 a

Judecătoriei Ploiești.

Atrage atenția inculpatului

asupra dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002.

Inculpatul C.P. urmează să

execute pedeapsa de 6 ani închisoare.

Menține celelalte dispoziții

ale sentinței penale nr. 2340 din 3 octombrie 2002 a Judecătoriei Ploiești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 17 februarie 2005.