ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6677/2006

Asupra recursului de față;

În baza actelor dosarului, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 248/ PI din

14 aprilie 2006 a Tribunalului Timiș, în dosarul nr. 5945/P/2005, a fost

condamnat inculpatul C.I., la 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii

de evadare, prevăzută de art. 269 alin. (1) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 și 64 C. pen.

În baza art. 269 alin. (3) C. pen.,

pedeapsa de 2 ani închisoare a fost adăugată la pedeapsa de 3 ani închisoare în

executarea căreia se află inculpatul, aplicată prin sentința penală nr. 584 din

5 martie 2004 a Judecătoriei Timișoara, urmând ca acesta să execute în final 5

ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 și 64 C. pen.

S-a constatat că inculpatul se află

arestat în altă cauză.

A fost dedusă din pedeapsa aplicată

inculpatului măsura reținerii și arestării preventive de la 20 iulie 2003 la 22

iulie 2003 și perioada executată de la 12 mai 2004 la zi.

S-a dispus ca onorariul apărătorului

desemnat din oficiu să fie plătit din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre

prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

La data de 23 iulie 2004, inculpatul

C.I. a fost selecționat de către administrația locului de deținere să lucreze

în exteriorul Penitenciarului Timișoara.

La data de 17 august 2004 inculpatul

făcea parte din echipele de lucru situate în afara penitenciarului, desfășurând

activități de demolare a unor hale situate în comuna Birda, jud. Timiș. În

aceeași zi inculpatul a încercat să părăsească zona de acces.

În apropierea liniei ce delimita

zona de acces de zona interzisă, inculpatul a fost oprit de plutonierii T.P.C. și

J.D., acesta atrăgându-i atenția să respecte limita zonei de acces.

La data de 18 august 2004, în jurul

orei 10,00, inculpatul C.I. se afla la muncă, într-o zonă interzisă fiind

marcată regulamentar cu tăblițe, printr-un gard ce despărțea hala în care lucra

de restul halelor, Având intenția de a evada, inculpatul a părăsit fără

permisiunea escortei, zona de acces, intrând în zona interzisă. După ce a

trecut de aceasta, inculpatul s-a îndreptat spre o hală alăturată, cu intenția

de a evada, însă a fost observat de plutonierul T.P.C.

În acel moment a încercat să alerge

spre hala respectivă, martorul J.D., care a intrat în hală și l-a căutat pe

inculpat.

La un moment dat a observat că un

deținut își da jos de pe el zeghea, se îndrepta grăbit spre celălalt capăt al

halei. Același martor a alergat spre inculpat și l-a prins la aproximativ 12 m, în afara zonei interzise, după care l-a mobilizat. Inculpatul era îmbrăcat cu un tricou închis

la culoare și pantaloni maro.

În momentul în care a fost prins

inculpatul a susținut că intenționa să meargă la toaletă, deși în zona de acces

era amenajată o toaletă, pe care toți deținuții erau obligați să o folosească

și de care inculpatul avea cunoștință.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel inculpatul C.I. solicitând admiterea acestuia, desființarea

acesteia și achitarea sa pentru infracțiunea de evadare, întrucât nu a

intenționat să săvârșească fapta și este bolnav de ulcer gastric.

Prin decizia penală nr. 277/ A din

30 august 2006, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a respins, ca nefundat,

apelul declarat de inculpat.

A fost obligat inculpatul la plata

sumei de 150 lei cheltuieli judiciare către stat,

S-a mai dispus ca onorariul

apărătorului desemnat din oficiu să fie plătit din fondul Ministerului Justiției.

În considerentele hotărârii,

instanța de control judiciar a reținut că, susținerea inculpatului că nu a

săvârșit fapta este infirmată de probele administrate în cauză, din care

rezultă elementele constitutive ale infracțiunii de evadare, prevăzute de art. 269 C. pen.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs inculpatul C.I. solicitând admiterea acestuia, casarea

hotărârilor și în principal, achitarea sa pentru infracțiunea de evadare, prevăzută

de art. 269 C. pen., întrucât nu a avut intenția să evadeze. A susținut că a

părăsit zona de acces întrucât se simțea rău din cauza ulcerului gastric de

care suferă. În subsidiar a solicitat reducerea pedepsei aplicate.

Examinând recursul declarat de

inculpat în raport de motivele invocate și care se încadrează în cazurile de

casare prevăzute de dispozițiile art. 385/9 pct. 12 și 14 C. proc. pen., se constată că este nefondat, pentru considerentele ce urmează.

Verificând actele dosarului se

reține că instanțele au reținut corect situația de fapt și vinovăția

inculpatului, conform materialului probator administrat în cauză și au aplicat

o pedeapsă just individualizată, ținând seama de toate criteriile generale

prevăzute de art. 72 C. pen.

Afirmațiile inculpatului în sensul

că, nu a intenționat să evadeze și a părăsit zona de acces, întrucât se simțea

rău și căuta o toaletă, sunt lipsite de suport probator.

Astfel, din declarațiile martorilor

T.P.C., J.D., C.C. rezultă că la data de 17 august 2004 inculpatul C.I., în

timp ce executa muncă în afara penitenciarului, s-a apropiat sub diferite

pretexte, de limita zonei interzise și fiind observat de persoanele care

asigurau paza deținuților, i s-a atras atenția să respecte limitele zonei de

acces.

Din declarațiile acelorași martori

mai rezultă că, a doua zi, inculpatul C.I. a ieșit din hala de lucru, pe o ușă

laterală folosită la evacuarea molozului și a depășit limita zonei interzise

marcată regulamentar, îndreptându-se în fugă spre hala alăturată, moment în

care a fost somat de către plutonierul T.P.C. iar șeful punctului de lucru plutonier

J.D. auzind somația s-a deplasat în fugă în urmărirea deținutului, pe care l-a

imobilizat la circa 10-12 metri de zona interzisă.

Așadar fapta inculpatului care

aflându-se în executarea unei pedepse de 3 ani închisoare aplicată prin

sentința penală nr. 584/2003 a Judecătoriei Timișoara pentru săvârșirea

infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 și 209 alin. (1) lit. a)

și i) C. pen., de a părăsi cu 12 metri zona interzisă, întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de evadare, prevăzută de art. 269 alin. (1) C.

pen., așa cum în mod corect au reținut instanțele.

Așadar, se constată că cererea

inculpatului prin care solicită achitarea sa este nefondată și urmează să fie

respinsă ca atare.

Referitor la pedeapsa aplicată se

costată că instanțele au ținut seama de gradul ridicat de pericol social al

faptei, de modalitatea și împrejurările comiterii ei dar și de datele ce

caracterizează persona acestuia.

Din datele înscrise în fișa de

cazier judiciar rezultă că inculpatul C.I. a avut două condamnări pentru

săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, dovedind astfel perseverență

infracțională.

Astfel că, pedeapsa de 2 ani

închisoare aplicată în prezenta cauză, se situează la limita maximă prevăzută

de textul de lege incriminator, fiind în măsură să asigure reeducarea sa în

vederea reintegrării în comunitate.

Inculpatul are de executat în final,

pedeapsa de 5 ani închisoare, întrucât instanțele au aplicat corect

dispozițiile art. 269 alin. (3) C. pen. și au dispus cumulul pedepsei de 2 ani

închisoare aplicată în prezenta cauză, cu cea de 3 ani închisoare, aplicată

prin sentința penală nr. 584/2003 a Judecătoriei Timișoara.

Cum pedeapsa aplicată inculpatului a

fost corect individualizată atât de instanța de fond cât și de instanța de apel

se constată că nu există temeiuri pentru reducerea ei, astfel că și cel de al

doilea motiv invocat de inculpat urmează să fie respins, ca nefondat.

Pentru aceste considerente, în

temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează ca recursul

declarat de inculpatul C.I. să fie respins, ca nefondat.

În temeiul art. 88 C. pen., raportat la art. 385

17

alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen.,

se va constata că inculpatul este arestat în altă cauză și se va deduce din

pedeapsa de executa, durata reținerii și arestării preventive de la 20 iulie

2003 la 22 iulie 2003, precum și perioada executată de la 12 mai 2004 la 14

noiembrie 2006.

În temeiul art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare

către stat, în sumă de 300 lei, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

PENNTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul C.I. împotriva deciziei nr. 277/ A din 30 august 2006 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Constată că inculpatul este arestat

în altă cauză.

Deduce din pedeapsa de executat

durata reținerii și arestării preventive de la 20 iulie 2003 până la 22 iulie

2003, precum și perioada executată de la 12 mai 2004 la 14 noiembrie 2006.

Obligă recurentul inculpat la plata

cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 300 lei, din care suma de 100 lei

reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

14 noiembrie 2006.