ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3813/2003

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 824 din 26 noiembrie 2001, Tribunalul Timiș a dispus condamnarea inculpatului T.D.R. la 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 și art. 209 lit. a), e), g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de furt calificat, cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 208 și art. 209 lit. a), e), g) și i) alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 13 și art. 37 lit. b) C. pen. În baza art. 86 1 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și în baza art. 82 2 C. pen., s-a stabilit un termen de încercare de 6 ani.

Pe durata termenului de încercare inculpatul a fost obligat să se supună măsurilor de supraveghere, prevăzute de art. 86 3 C. pen. și să se prezinte de două ori pe an, în lunile decembrie și iunie la organul de poliție din raza de domiciliu a inculpatului. S-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 86 4 C. pen. A fost dedusă din pedeapsa aplicată, reținerea din data de 12 noiembrie 1999. A fost obligat inculpatul să plătească părții civile H.M. suma de 18.000.000 lei și părții civile P.I. suma de 15.000.000 lei. Au fost respinse pretențiile civile. S-a constatat recuperat prejudiciul de 10.000.000 lei cauzat părții civile H.M. și de 5.000.000 lei părții civile P.I. A fost obligat inculpatul la 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt: În noaptea de 17 martie 1999, inculpatul a sustras autoturismul de culoare albastră, parcat pe str. Dumitru Gruia nr. 3 din Timișoara, în valoarea de 28.000.000 lei, aparținând părții vătămate H.M. Deoarece autoturismul nu a fost recuperat, partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 28.000.000 lei. În noaptea de 8 iulie 1999, în jurul orelor 2,00, împreună cu S.M.F., inculpatul a sustras un tractor fără acumulator pe el, prin tractare cu un microbuz, aflat parcat pe stradă în fața imobilului, bunul fiind evaluat la suma de 30.000.000 lei. Tractorul a fost dezmembrat ulterior, iar organele de cercetare penală l-au recuperat în această stare și l-au restituit părții vătămate, care s-a mai constituit parte civilă cu suma de 15.000.000 lei, deoarece o parte din piesele tractorului nu au mai fost găsite.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș criticând-o pentru netemeinicie, sub aspectul modalității de executare a pedepsei considerând că în mod nejustificat s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, reeducarea inculpatului fiind posibilă numai prin executare a sancțiunii penale aplicate, prin privare de libertate. Prin decizia penală nr. 176/ A din 18 aprilie 2002, Curtea de Apel Timișoara a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și a desființat în parte hotărârea atacată, sub aspectul laturii penale, cu privire la modalitatea de executare a pedepsei și judecând, a dispus ca inculpatul T.D.R. să execute pedeapsa de 4 ani închisoare, în regim de detenție, cu aplicarea art. 64 și art. 71 C. pen., cu începere de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la executarea pedepsei.

Au fost înlăturate dispozițiile art. 86 C. pen. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței. Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul T.D.R., criticând hotărârile pronunțate în sensul că, în cauză s-au încălcat dispozițiile art. 27 C. proc. pen., referitoare la competența după materie, deoarece prejudiciul cauzat prin săvârșirea faptei reținută în sarcina lui este situat sub 50.000.000 lei, astfel că judecarea cauzei în primă instanță revenea Judecătoriei Timișoara. A solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor și trimiterea cauzei pentru rejudecare la Judecătoria Timișoara. În subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei aplicate, prin reținerea în favoarea lui a circumstanțelor atenuante, prevăzute de art. 74 și art. 76 C. pen.

și aplicarea dispozițiilor art. 86 1 C. pen., referitoare la suspendarea condiționată a executării pedepsei sub supraveghere. Recursul declarat nu este fondat, pentru considerentele ce urmează: Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că instanțele au reținut corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, în raport de materialul probator administrat în cauză și au aplicat pedepse just proporționalizate, conform criteriilor generale de individualizare, prevăzute de art. 72 C. pen. În ce privește cererea formulată de inculpat în sensul casării hotărârilor și trimiterea cauzei la Judecătoria Timișoara, deoarece infracțiunea săvârșită nu era de competența Tribunalului Timiș, întrucât paguba produsă avea o valoare mai mică de 50.000.000 lei, se constată că nu este fondat și urmează să fie respins.

Astfel, potrivit art. 27 C. proc. pen., care stabilește în mod expres competența tribunalului, acesta judecă în primă instanță, între altele, și infracțiunea de furt calificat, cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 209 alin. (3) C. pen. Potrivit art. 146 C. pen., astfel cum este prevăzut de Legea nr. 140/1996 prin „consecințe deosebit de grave se înțelege o pagubă materială mai mare de 50.000.000 lei…” Cum inculpatul a comis faptele în perioada 17 martie 1999 și 8 iulie 1999, sunt incidente dispozițiile legii susmenționate, deoarece din actele dosarului rezultă că prejudiciul produs părților vătămate este în valoare totală de 58.000.000 lei. Așadar, competența de soluționare a cauzei în primă instanță revenea Tribunalului Timiș, susținerile inculpatului în sensul că Judecătoria Timișoara era competentă să soluționeze în fond dosarul, fiind neîntemeiată și urmează să fie respinse.

În ce privește pedeapsa aplicată inculpatului, aceasta a fost just proporționalizată, instanțele ținând seama de toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv, de gradul de pericol social al faptelor, de modalitatea și împrejurările comiterii lor, dar și de datele ce caracterizează persoana inculpatului, care nu se află la prima confruntare cu legea penală, fiind recidivist, s-a sustras urmăririi penale și cercetării judecătorești și a avut o atitudine procesuală nesinceră, nerecunoscând faptele comise. Așadar, se constată că în cauză nu sunt temeiuri pentru reținerea în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante, prevăzute de art. 74 și art. 76 C. pen., astfel cum acesta a solicitat.

De altfel, pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată acestuia, sub aspectul cuantumului ei, este în măsură să asigure reeducarea inculpatului în vederea reinserției lui în societate și prevenția generală. De asemenea, se constată că scopul pedepsei, astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen., poate fi atins numai prin executarea pedepsei de către inculpat, în regim de detenție, deoarece acesta fiind liberat condiționat, a comis alte infracțiuni, dovedind astfel că lăsat în stare de libertate nu se poate reeduca. Așadar, în cauză nu există motive pentru schimbarea modalității de executare a pedepsei într-o formă fără privare de libertate a inculpatului, urmând ca cererea sa privind aplicarea dispozițiilor art. 86 1 C. pen., referitoare la suspendarea condiționată a executării pedepsei sub supraveghere, să fie respinsă, ca nefondată.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează ca recursul declarat de inculpatul T.D.R. să fie respins, ca nefondat. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează ca recurentul inculpat să fie obligat să plătească cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.D.R., împotriva deciziei penale nr. 176/ A din 18 aprilie 2002 a Curții de Apel Timișoara. Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Pronunțată în ședință publică, azi 17 septembrie 2003.