ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4175/2003

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta S.C. C. S.A. Constanța a chemat în judecată pârâta S.C. S.C. S.A. Brăila pentru a se constata „anularea contractului de vânzare-cumpărare” dintre părți, pentru viciu de consimțământ, cu cheltuieli de judecată. În motivarea cererii se arată că la data de 10 iunie 1996 a încheiat contractul nr. 1853 prin care s-a prevăzut că va cumpăra cantitatea de 240 tone carne vită dezosată. Deoarece nu toată cantitatea se afla în depozitele societății pârâte, aceasta urmând să aducă carne din Republica Moldova, la data de 11 iunie 1996 a luat cantitatea de 915 kg. carne vită integrală la prețul de 7.500 lei/kg.

Ca urmare a retranșării cărnii a constatat că valoarea cărnii rezultată din tranșare înregistrează o pierdere de 1.299 lei/kg. În această situație a comunicat pârâtei că nu se poate perfecta contractul, însă aceasta a solicitat să ridice și cantitățile de carne pe care le are în depozit, considerând că acest contract este încheiat cu respectarea condițiilor cerute de lege. Reclamanta invocând prevederile art. 954 și art. 948 C. civ. solicită să se constate nulitatea contractului, cu efect retroactiv de la data de 11 iunie 1996, pe motiv de viciere a consimțământului, constând în aceea că reprezentantul său, care a negociat și semnat contractul nu a fost mandatat de managerul societății în acest sens.

Tribunalul Brăila, prin sentința nr. 633 din 24 septembrie 1997, a respins ca nefondată acțiunea reclamantei, reținând că ambele părți au semnat contractul, iar în ceea ce privește pe reclamantă, întrucât s-a aplicat și ștampila unității, persoana care a semnat a reprezentat valabil societatea. Litigiul dintre părți privind calitatea mărfii nu se referea la constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare. Curtea de Apel București, secția comercială, prin decizia nr. 1860 din 25 noiembrie 1998, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței tribunalului. Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 2884 din 15 iulie 1999, a respins ca nefondat recursul reclamantei împotriva deciziei nr. 1860/1998 a instanței de apel.

Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs a reținut următoarele: Recurenta a precizat în motivarea recursului obiectul pricinii în sensul că a solicitat constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 10 iunie 1996, înregistrat sub numărul 1853, pe motiv că lipsește consimțământul său, fapt ce rezultă din împrejurarea că cel ce a semnat și aplicat ștampila nu avea mandat și nu era managerul societății. Instanța de recurs a reținut, în esență, că recurenta nu a probat lipsa consimțământului, astfel că actul semnat la data de 10 iunie 1996 este valabil. În măsura în care persoana semnatară a contractului și-ar fi depășit mandatul dat de societate, aceasta este răspunzătoare față de mandant în condițiile art. 1539 și urm. C. civ., împrejurare ce nu îi este opozabilă pârâtei, consimțământul exprimat în convenție fiind valabil, persoana semnatară aplicând și ștampila unității.

Contestația în anulare formulată de reclamantă împotriva deciziei nr. 2884/1999, a fost respinsă de Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 2955 din 1 iunie 2000, reținând că susținerea contestatoarei că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra motivului de recurs referitor la dolul pe care l-a invocat la încheierea contractului cu intimata nu este întemeiat, întrucât în recurs s-a invocat numai lipsa consimțământului la încheierea contractului. În timp ce pe rol se afla contestația în anulare, reclamanta a formulat în termen și cerere de revizuire a sentinței nr. 633 din 24 septembrie 1997 a Tribunalului Brăila, invocând motivele prevăzute de art. 322 pct. 2 și pct. 5 C. proc.

civ. Cu toate acestea cererea de revizuire se motivează numai sub aspectul motivului prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. și anume se invocă că, după darea hotărârii, a luat cunoștință de actele A.N.S.V. și S.C. G. S.A. Galați înregistrate sub nr. 3157 din 8 septembrie 1999 și respectiv 2957 din 18 august 1999. Consideră că noile acte dovedesc reaua-credință a pârâtei și existența dolului ca viciu de consimțământ, întrucât nu i-a prezentat avizul sanitar-veterinar, potrivit căruia avea aviz de import din Republica Moldova a 60 tone și a contractat 240 tone, iar carnea putea fi folosită numai după ce o trata termic în propriile instalații, în preparate de carne, cu obligația de a o examina la Laboratorul Sanitar - Veterinar Galați.

De asemenea, conform fișelor de magazie ale S.C. G. S.A. Galați în perioada 1 iunie – 31 noiembrie 1996 pârâta avea depozitată 30 tone carne congelată import Republica Moldova, din totalul de 240 tone. Tribunalul Brăila, secția civilă, prin sentința nr. 6 din 18 aprilie 2001, a respins ca nefondată cererea de revizuire a sentinței nr. 633/1997 a Tribunalului Brăila.

Apelul declarat de revizuientă împotriva sentinței nr. 6/2001 a Tribunalului Brăila, a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 595 din 24 august 2001. Pentru a hotărî astfel instanța de apel a reținut următoarele: Tribunalul a analizat toate susținerile revizuientei și a reținut și împrejurarea că prima instanță s-a pronunțat asupra cererii sale de a se constata nulitatea contractului de vânzare-cumpărare, iar în privința avizului sanitar, chiar dacă ar fi existat o confuzie referitor la numărul de înregistrare, acesta nu avea calitatea de act reținut de partea potrivnică și nu avea forța probantă de natură să conducă la retractarea hotărârii criticate.

Împotriva deciziei nr. 595/2001 a instanței de apel a declarat recurs revizuienta, criticând cele două hotărâri sub aspectul netemeiniciei și nelegalității. Totodată, menționează că revizuirea formulată în temeiul art. 322 pct. 2 și 5 C. proc. civ. se întemeiază pe actul transmis de Ministerul Agriculturii și Alimentației la data de 8 septembrie 1999, cu nr. 3157, respectiv actul eliberat de S.C. G. S.A. Galați la cererea revizuientei sub nr. 2597 din 18 august 1999. La data de 6 mai 2003 revizuienta depune precizări la recurs și invocă motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. De asemenea, referitor la avizul sanitar veterinar de import se invocă avizul nr. 1098 din 11 iunie 1996 și nr. 1470 din 8 august 1996, ambele conținând aceleași restricții privind modul de valorificare a cărnii importate din Republica Moldova.

În dezvoltarea motivelor de recurs revizuienta arată, în esență, următoarele: La data încheierii contractului de vânzare-cumpărare pârâta deși cunoștea interdicția impusă la data obținerii licenței de import a ascuns cu rea-credință avizul A.N.S.V. Reclamanta în măsura în care ar fi cunoscut avizul nu mai încheia contractul, iar înscrisul fiind reținut de pârâtă, l-a descoperit după rămânerea definitivă a hotărârii nr. 633/1997 a Tribunalului Brăila. Greșit instanțele au reținut că avizul era existent la data judecării fondului și au confundat avizul sanitar veterinar eliberat pentru importul de carne cu certificatul sanitar veterinar nr. 1098 din 11 iunie 1996 emis de Circumscripția Sanitar Veterinară.

Tribunalul și instanța de apel în mod subiectiv menționează că certificatul sanitar veterinar, pe care îl consideră act al A.N.S.V., a fost depus în dosarul având ca obiect contestația în anularea deciziei Curții Supreme de Justiție nr. 2884/1999, deși era evident că sunt două înscrisuri, ultimul fiind reținut cu rea-credință de pârâtă. Avizul Sanitar Veterinar are forță probantă prin el însuși și a existat la data pronunțării sentinței nr. 633/1997 a Tribunalului Brăila și a fost reținut de pârâtă. Recursul este nefondat. Cu privire la motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ. Art. 322 pct. 2 C. proc. civ. vizează greșeli ce provin dintr-o scăpare sau neatenție a instanței.

Sub acest aspect se constată că reclamanta, așa cum a precizat și în fața instanței de recurs, care a judecat apelul declarat împotriva deciziei nr. 1860/1998 a Curții de Apel București, prin acțiune a solicitat anularea contractului de vânzare-cumpărare pentru lipsa consimțământului S.C. C. S.A. la încheierea contractului, ca urmare a faptului că persoana care a semnat contractul nu a fost mandatată de managerul societății, singurul reprezentant legal al acesteia. Or, instanța s-a pronunțat reținând că persoana care a semnat contractul a reprezentat valabil societatea. De altfel și în lipsa acestei precizări din acțiune nu reiese că s-ar fi invocat ca motiv de anulare a contractului și restricții privind modul de valorificare a cărnii, ci se arată că urmare a retranșării cărnii s-a constatat că valoarea cărnii rezultate din tranșare înregistrează o pierdere totală de 1.299 lei/kg., situație care ar prejudicia societatea.

Din acest punct de vedere instanța s-a pronunțat reținând că într-o asemenea situație litigiul dintre părți privește calitatea mărfii și nu este un motiv de constatarea nulității contractului. În ceea ce privește motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. și acesta nu poate fi un motiv de revizuire a sentinței. Potrivit art. 322 pct. 5 C. proc. civ. revizuirea vizează numai erori de fapt, cu alte cuvinte ea urmărește retractarea hotărârii în care starea de fapt stabilită nu corespunde cu adevărul obiectiv. In speță, starea de fapt corespunde cu adevărul obiectiv, întrucât acțiunea a vizat constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare pe motiv că lipsește consimțământul revizuientei.

Or, așa cum rezultă din probele administrate și cum în mod corect au reținut instanțele cu ocazia soluționării pricinii, la încheierea contractului nu a lipsit consimțământul revizuientei. Hotărârea nu este greșită în raport cu împrejurările noi prezentate de revizuientă, deoarece cauza pricinii nu viza vicii decurgând din modul de valorificare a cărnii, respectiv obligația intimatei de tratare termică a cărnii, ci lipsa consimțământului la încheierea contractului. Sub aspectul analizat se reține că cererea de revizuire nu este un litigiu cu o existență proprie pentru a se putea invoca cauze noi de anulare a contractului de vânzare-cumpărare, ea se grefează pe litigiul existent. Prin urmare înscrisurile prezentate ce restricționează modul de valorificare a cărnii nu sunt esențiale pentru soluționarea pricinii, întrucât se referă la împrejurări străine cauzei.

Față de cele arătate se constată că și criticile revizuientei în legătură cu eroarea în care s-ar fi aflat instanțele referitor la existența avizului la data judecării fondului, la depunerea acestuia și în dosarul având ca obiect contestația în anulare, la forța probantă a actelor invocate, la reținerea avizelor de către intimata pârâtă și la data când a luat cunoștință de ele și de actul S.C. G. S.A. privind cantitatea de carne existentă în depozite, și respectiv confundarea avizului sanitar-veterinar de import cu certificatul sanitar veterinar, sunt irelevante și în consecință nu se mai analizează. În concluzie, Curtea reținând că soluția instanței de apel este corectă și că nu sunt îndeplinite condițiile art. 304 C. proc.

civ., în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ. va respinge recursul revizuientei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎNUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de revizuienta S.C. C. S.A. Constanța împotriva deciziei nr. 595 din 24 august 2001 a Curții de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 3 noiembrie 2003.