ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1761/2003

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1761/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului în anulare de

față,

Examinând actele dosarului constată

următoarele:

Prin

sentința penală nr. 105 din 23.04.1999, Judecătoria Sânnicolau Mare a condamnat

pe inculpatul B.D. la 4 ani și 6 luni închisoare, în baza art. 26 raportat la

art. 208, art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) cu aplicarea art. 37 lit. a) C.

pen.

În baza art. 208, art. 209 alin. (1) lit. a), g) și

i) C. pen., a fost condamnat inculpatul G.V., la 3 ani și 6 luni închisoare.

S-a constatat că și acest inculpat este arestat în altă cauză.

Instanța a dispus obligarea ambilor

inculpați la plata sumei de 2.800.000 lei către partea civilă S.C. V.M. S.R.L.

Instanța a reținut că, în noaptea de

8/9 septembrie 1998, în jurul orelor 4, după o înțelegere prealabilă,

inculpații s-au deplasat la magazinul S.C. V.M. S.R.L. din localitatea P.,

inculpatul G.V. forțând ușa de acces în magazin cu o rangă de fier. După ce a

pătruns în interiorul magazinului, G.V. a sustras mai multe bunuri pe care le-a

încărcat în 2 saci, timp în care inculpatul B.D. a asigurat paza Ulterior, cei

doi au transportat bunurile sustrase pe câmp, în apropierea canalului Aranca.

Împotriva acestei sentințe, ambii

inculpați au declarat apel, solicitând reducerea pedepselor.

Prin decizia penală nr. 521/A din 25

iunie 1999, Tribunalul Timiș a admis apelul declarat de G.V., a desființat

sentința apelată în privința acestui inculpat și, rejudecând, a dispus

achitarea sa pentru infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 alin.

(1), art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) C. pen, în baza art.

11 pct. 2 lit. (a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. (c) C.

proc. pen. A fost înlăturată dispoziția de obligare a inculpatului G.V. la

plata despăgubirilor civile.

Prin aceeași decizie, tribunalul a

respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul B.D. împotriva sentinței

menționate, menținând restul dispozițiilor.

În considerentele deciziei, tribunalul

a reținut că din probele administrate nu a rezultat participarea acestui

inculpat la săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și inculpatul G.V.

Motivele de recurs formulate de

parchet vizau nelegalitatea deciziei instanței de apel și a sentinței primei

instanțe sub aspectul încălcării dreptului la apărare al ambilor inculpați

care, deși au interese contrare (fiecare acuzându-l pe celălalt de săvârșirea

faptei), au fost asistați de același apărător. De asemenea, parchetul a

criticat decizia instanței de apel sub aspectul soluției de achitare a

inculpatului G.V.

Recurentul

inculpat G.V. nu a indicat nici în scris și nici oral motivele sale de recurs,

apărătorul său însușindu-și primul motiv din recursul declarat de parchet,

referitor la încălcarea de către ambele instanțe a dreptului la apărare prin

asistarea ambilor inculpați de către același avocat, deși au interese contrare.

Prin decizia penală nr. 1302/R din

27 septembrie 1999, Curtea de Apel Timișoara a admis recursurile declarate de

parchet și de inculpatul G.V., a casat decizia atacată și sentința penală nr.

105 din 23.04.1999 a Judecătoriei Sânnicolau Mare și a trimis cauza spre

rejudecare în fond la aceeași judecătorie.

În considerentele deciziei, instanța

de recurs a reținut ca fiind întemeiate ambele recursuri pentru considerentul

prioritar al încălcării dreptului la apărare al ambilor inculpați prin

desemnarea din oficiu, de către ambele instanțe, a unui singur apărător pentru

ambii inculpați, care au interese contrare.

Rejudecând în fond cauza,

Judecătoria Sânnicolau Mare, prin sentința penală nr. 55 din 11

februarie

2000

,

a dispus achitarea inculpatului G.V. pentru infracțiunea de furt

calificat prevăzută de art. 208 și art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) C.

pen., reținând că fapta nu a fost săvârșită de acesta.

Parchetul

de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare a declarat apel împotriva acestei

sentințe, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând

condamnarea inculpatului G.V., în privința căruia există dovezi de vinovăție.

Tribunalul Timiș, prin decizia

penală nr. 738/A din 11 octombrie 2000

,

a respins ca nefondat apelul

declarat de parchet, considerând că în cauză nu sunt suficiente probe pentru

dovedirea vinovăției inculpatului G.V.

Parchetul de pe lângă Tribunalul

Timiș a declarat recurs împotriva deciziei menționate considerând că achitarea

inculpatului G.V. nu se întemeiază pe nici o probă din dosar. Dimpotrivă,

probele confirmă participarea acestui inculpat la săvârșirea infracțiunii de

furt calificat.

Prin

decizia penală nr. 159/R din 22 februarie 2001, Curtea de Apel Timișoara a

admis recursul Parchetului, a casat decizia atacată și sentința penală nr. 55

din 11 februarie 2000 a Judecătoriei Sânnicolau Mare și, rejudecând, în baza

art. 208 și art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) cu aplicarea art. 37 lit. b)

C. pen. a condamnat pe inculpatul G.V. la 3 ani și 6 luni închisoare. A dispus

obligarea acestui inculpat în solidar cu inculpatul B.D. la plata

despăgubirilor în sumă de 2.800.000 lei către partea civilă S.C. V.M. S.R.L.

Prin sentința penală nr. 2864 din 4

octombrie 1999, Judecătoria Timișoara a admis cererea condamnatului B.D. și a

dispus descontopirea pedepsei rezultante de 4 ani și 6 luni închisoare,

aplicate prin sentința penală nr. 250 din 7 august 1998 a Judecătoriei

Sânnicolau Mare în pedepsele ei componente, pe care le-a contopit cu pedeapsa

de 4 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 105 din 23 aprilie

1999 a Judecătoriei Sânnicolau Mare, definitivă prin decizia penală nr.

521/1999 a Tribunalului Timiș, în pedeapsa cea mai grea de 4 ani și 6 luni

închisoare pe care a sporit-o cu un an urmând ca inculpatul B.D. să execute

pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare. A fost revocată suspendarea

condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentința

penală nr. 447 din 28.11.1996 a Judecătoriei Sânnicolau Mare, dispunându-se

executarea acestei pedepse alături de pedeapsa de 5 ani și 6 luni, urmând ca în

final condamnatul să execute 6 ani și 6 luni închisoare. Au fost anulate

vechile mandate și s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare pentru

pedeapsa stabilită.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel condamnatul B.D., apel care a fost respins prin

decizia

penală nr. 901 din 20 decembrie 1999 a Tribunalului Timiș, rămasă definitivă

prin nerecurare.

În temeiul art. 409, art. 410 alin.

(1) partea I pct. 7

1

teza I și art. 410 alin. (2) C. proc. pen.,

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a

declarat recurs în anulare împotriva sentinței penale nr. 55 din 11 februarie

2002 a Judecătoriei Sânnicolau Mare, deciziei penale nr. 738/A din 11 octombrie

2000 a Tribunalului Timiș, deciziei penale nr. 159/R din 22 februarie 2001 a

Curții de Apel Timișoara, sentinței penale nr. 2864 din 4 octombrie 1999 a

Judecătoriei Timișoara și deciziei penale nr. 901/A din 20 decembrie 1999 a

Tribunalului Timiș, numai cu privire la inculpatul B.D.

În primul motiv de recurs s-a arătat

că instanțele de rejudecare au pronunțat hotărâri contrare legii privind pe

inculpatul B.D., încălcând dispozițiile art. 385

18

C. proc. pen.,

ignorându-se decizia penală nr. 1302/R din 27 septembrie 1999 a Curții de Apel

Timișoara, prin care au fost casate în totalitate hotărârile pronunțate de

instanța de apel și instanța de fond și s-a dispus rejudecarea cauzei de

instanța de fond cu privire la ambii inculpați.

Soluționând cauza numai cu privire

la inculpatul G.D., instanțele nu au rejudecat cauza și cu privire la

inculpatul B.D., deși rejudecarea cauzei s-a dispus și cu privire la acesta,

hotărârile fiind integral casate.

Recursul în anulare vizează și

nelegalitatea hotărârilor pronunțate de Judecătoria Timișoara (sentința penală

nr. 2864 din 4 octombrie 1999) și de Tribunalul Timiș (decizia penală nr. 901/A

din 20 decembrie 1999) referitoare la contopirea unei pedepse care fusese

desființată, cu privire la același inculpat B.D.

Examinând recursul în anulare,

Curtea constată că este fondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 385

18

C.

proc. pen. instanța de rejudecare trebuie să se conformeze hotărârii instanței

de recurs, în măsura în care situația de fapt rămâne cea avută în vedere la

soluționarea recursului.

Or, din examinarea deciziei penale

nr. 1302/R a Curții de Apel Timișoara, rezultă că recursul declarat de parchet,

recurs care îi viza pe ambii inculpați B.D. și G.V., precum și recursul

declarat de inculpatul G.V au fost admise, dispunându-se casarea deciziei

penale nr. 521 din 25 iunie 1999 a Tribunalului Timiș și a sentinței penale nr.

105 din 23 aprilie 1999 a Judecătoriei Sânnicolau Mare și trimiterea cauzei

spre rejudecare în fond la Judecătoria Sânnicolau Mare.

Hotărârile au fost integral casate,

ambele instanțe (de fond și de apel) încălcând dispozițiile procedurale penale

relative la asistarea inculpaților de apărător, și anume dispozițiile art. 6

alin. final C. proc. pen. care obligă instanțele să ia măsuri pentru asigurarea

asistenței juridice a inculpatului. Asistența juridică a fiecărui inculpat

trebuia să se facă de apărători diferiți avându-se în vedere interesele

contrare ale acestora.

Potrivit art. 97 alin. (2) C. proc.

pen., sunt prevăzute sub sancțiunea nulității și dispozițiile relative la

asistarea inculpatului de către apărător. Dreptul la apărare trebuie asigurat

însă efectiv, fără să existe impedimente rezultând din apărarea de către

același avocat desemnat din oficiu a unui alt inculpat având interese contrare.

Judecătoria Sânnicolau Mare, primind

cauza spre rejudecare, trebuia să o soluționeze integral, nu numai cu privire

la inculpatul G.V., ci și cu privire la inculpatul B.D., conform deciziei de

casare a instanței de recurs, obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 385

18

C. proc. pen.

Tribunalul Timiș, sesizat cu apelul

declarat de parchet împotriva sentinței pronunțată de Judecătoria Sânnicolau

Mare, trebuia să observe această nelegalitate și să dispună admiterea apelului,

casarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare și cu privire la

inculpatul B.D., trimis în judecată penală prin același rechizitoriu al

parchetului.

Aceeași nelegalitate a fost

menținută și de instanța de recurs, Curtea de Apel Timișoara, care în recursul

declarat de parchet și admis cu privire la inculpatul G.V., nu a observat încălcarea

de către ambele instanțe a prevederilor art. 385

18

C. proc. pen. și

nu a trimis cauza spre rejudecare a cauzei cu privire la inculpatul B.D., la

aceeași instanță de fond.

Considerând întemeiat recursul în

anulare sub acest prim aspect, curtea va casa hotărârile pronunțate în

rejudecarea cauzei, dispunând rejudecarea în fond a cauzei, numai cu privire la

inculpatul B.D. și trimiterea cauzei la Judecătoria Sânnicolau Mare.

Cu privire la al doilea motiv al

recursului în anulare, Curtea constată, de asemenea, că este fondat.

Într-adevăr, sentința penală nr.

2864 din 4 octombrie 1999 a Judecătoriei Timișoara, precum și decizia penală

nr. 901/A din 20 decembrie 1999 a Tribunalului Timiș sunt contrare legii,

respectiv prevederilor art. 36 C. pen.

Potrivit art. 36 alin. (1) C. pen.,

dacă infractorul condamnat definitiv este judecat ulterior pentru o infracțiune

concurentă, se aplică dispozițiile art. 34 și 35 C. pen. Alin. (2) al aceluiași

articol prevede că dispozițiile art. 34 și 35 se aplică și în cazul în care,

după ce o hotărâre de condamnare a rămas definitivă, se constată că cel

condamnat suferise și o altă condamnare definitivă pentru o infracțiune

concurentă.

Or, în cauză, instanțele au dispus

contopirea unei pedepse de 4 ani și 6 luni, (aplicată inculpatului B.D. prin

sentința penală nr. 105 din 23 aprilie 1999 a Judecătoriei Sânnicolau Mare),

pedeapsă care nu mai există, întrucât sentința a fost casată integral prin

decizia penală nr. 1302/R din 27 septembrie 1000 a Curții de Apel Timișoara, cu

trimiterea cauzei spre rejudecare încălcând, astfel, prevederile penale

menționate.

Pentru motivele expuse, curtea va

admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al României, casând

hotărârile atacate cu trimitere pentru rejudecarea cauzei numai cu privire la

inculpatul B.D. și va trimite dosarul la Judecătoria Sânnicolau Mare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul în anulare declarat

de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva sentinței penale nr. 55 din 11 februarie 2002 a Judecătoriei

Sânnicolaul Mare, deciziei penale nr. 738/A din 11 octombrie 2000 a

Tribunalului Timiș, deciziei penale nr. 159/R din 22 februarie 2001 a Curții de

Apel Timișoara, sentinței penale nr. 2864 din 4 octombrie 1999 a Judecătoriei

Timișoara și deciziei penale nr. 901/A din 20 decembrie 1999 a Tribunalului

Timiș, privind pe inculpații B.D. și G.V.

Casează hotărârile atacate și

trimite dosarul la Judecătoria Sânnicolaul Mare pentru judecarea cauzei numai

cu privire la inculpatul B.D.

Pronunțată în ședință

publică, azi 4 aprilie 2003.