ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4854/2003
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4854/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
Reclamanta S.C. E. S.A. București, sucursala de
distribuție Reșița, a chemat-o în judecată pe pârâta S.C. P. S.A. Reșița,
solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligată să-i plătească
suma de 49.907.260 lei cu titlu de despăgubiri, precum și cheltuielile de
judecată ocazionate de judecarea pricinii.
Prin sentința civilă nr. 1425 din 8 noiembrie
2000, Tribunalul Caraș Severin, secția civilă, a admis în parte cererea de
chemare în judecată formulată de reclamantă și a obligat-o pe pârâtă să-i
plătească acesteia suma de 24.953.626 lei cu titlu de despăgubiri și suma de
3.254.718 lei cheltuieli de judecată aferente pretențiilor admise.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât
reclamanta, cât și pârâta și, prin decizia civilă nr. 316/A din 29 martie 2001,
Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ,
le-a respins, ca neîntemeiate, respingând totodată și cererea formulată în apel
de către reclamantă, pentru dobânzi.
În motivarea acestei soluții, instanța de apel a
reținut că în mod justificat prima instanță și-a însușit concluziile expertizei
efectuate în cauză referitor la existența unei culpe comune a părților în
producerea pagubei, neconsultându-se una pe cealaltă la pozarea cablurilor și
efectuarea săpăturilor în zonă, precum și semnalizarea corespunzătoare a
lucrărilor, diminuând corespunzător suma despăgubirilor.
În ce privește cererea nouă formulată de
reclamantă în apel referitor la plata dobânzilor, a reținut că dobânzile pentru
o atare creanță de daune născută dintr-un delict supus legii comerciale curg de
la data când hotărârea a rămas definitivă, dobândind autoritate de lucru
judecat, deoarece numai de atunci creanța devine lichidă și exigibilă.
În contra deciziei pronunțate de curtea de apel
a declarat recurs pârâta, întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 9 și
10 C. proc. civ., și solicitând admiterea acestuia, casarea ambelor hotărâri ca
fiind nelegale și netemeinice și, pe fond, respingerea acțiunii reclamantei și
obligarea ei la plata cheltuielilor de judecată în apel și în recurs.
Recurenta-pârâtă arată astfel, în esență,
reiterând motive pe care le-a mai exprimat și în apel, că greșit s-a reținut
culpa comună a părților, deoarece aceasta aparține numai reclamantei, care a
pozat un cablu de alimentare cu energie electrică în canalul termic aparținând
societății sale fără a avea avizul său, iar printre documentele existente la
dosarul cauzei nu există nici un proces verbal de contravenție, din care să
rezulte că societatea sa ar fi executat lucrări de construcție fără
autorizație.
De asemenea, mai arată că în situația în care
intimata-reclamantă ar fi pichetat pozarea cablurilor în momentul amplasării
acestora în canalul său pozat cu o conductă de apă, prin plantarea deasupra lor
a unor însemne prin care să înștiințeze asupra existenței cablurilor electrice,
nu s-ar fi ajuns la această situație.
Totodată, susține că dacă avaria s-ar fi produs
încă de la începutul lucrărilor de săpături, în luna februarie 1999, deci după
un an de la data la care i-a pus în vedere reclamantei să procedeze la
scoaterea cablului de energie electrică, aceasta ar fi trebuit să ceară
sistarea lucrărilor, întrucât, ca urmare a ruperii cablurilor electrice zona
respectivă ar fi fost afectată, rămânând fără curent electric.
Recursul nu este fondat potrivit considerentelor
ce vor fi arătate în continuare.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului,
se constată următoarele:
În cauză a fost efectuată o expertiză tehnică de
specialitate, de către expertul tehnic B.G., cât și un supliment de expertiză,
care au concluzionat că distrugerile produse de către pârâtă la cablurile
electrice de forță din zona Cămine, Punct termic (PT) 33, din municipiul
Reșița, ca urmare a lucrărilor de săpături pe care aceasta le-a efectuat în luna
februarie 1999, deși constatate doar la 21 mai 1999, sunt în mod indubitabil
reale.
Raportul de expertiză a mai stabilit valoarea
prejudiciului suferit de reclamantă, datorat refacerii și remedierii celor 12
cabluri de forță, proprietatea sa, ce au fost distruse de către pârâtă, aceasta
fiind cea prevăzută în devizul de lucrări nr. 4/1999, la care adăugându-se și
T.V.A., a rezultat suma de 49.907.252 lei.
De asemenea, suplimentul la raportul de
expertiză tehnică a avut în vedere și observațiile făcute de reclamantă la
raportul de expertiză întocmit de expert, legate de aspectul considerat
esențial, ce nu a fost reținut de expert inițial și care nu poate fi probat de
pârâtă, și anume faptul că pârâta a început și a executat în întregime lucrarea
fără autorizație de construcție, astfel cum prevăd dispozițiile Legii nr.
50/1991, republicate și fără avizele de săpătură de la utilizatorii
gospodăriilor subterane (R., G.M., E.S.A.).
A avut în vedere și că la data producerii
avariei nu s-a întocmit un document tehnic din care să reiasă toate aspectele
și toate consecințele tehnice și economice, dar acestea au fost stabilite prin
expertiză, concluzionându-se că, nici una din părți nu a dovedit tot interesul și
toate diligențele pentru prevenirea producerii pagubelor determinată de ruperea
celor 12 cabluri.
Totodată, s-a mai concluzionat și că ambele
părți au încălcat prevederile actelor normative aplicabile în materie,
neconsultându-se una pe cealaltă, atât la pozarea cablurilor cât și la
efectuarea de săpături în zona vizată, împrejurare în care s-a apreciat că just
este ca toate pagubele produse prin ruperea cablurilor să fie suportate egal de
fiecare parte.
Astfel fiind se reține că, în raport de probele
administrate, cărora li s-a dat o justă interpretare, soluția pronunțată în
cauză este corectă atât sub aspectul despăgubirilor acordate, cât și al
respingerii cererii noi formulate de reclamantă în apel și al acordării
cheltuielilor de judecată la instanța de fond și cum în recurs pârâta nu a
formulat nici un motiv întemeiat de desființare sau modificare a deciziei
pronunțate de curtea de apel, aceasta va fi menținută, ca fiind legală și
temeinică și se va respinge recursul declarat de pârâtă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta S.C. P. S.A. Reșița
împotriva deciziei nr. 316 din 29 martie 2001 a Curții de Apel Timișoara,
secția comercială și de contencios administrativ ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședința publică, astăzi 4
decembrie 2003.