ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1251/2004

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 4 iulie 1996, la Tribunalul Constanța, sub nr. 2630/1996, reclamanta, SC E.U.

SRL Caransebeș, a chemat-o în judecată pe pârâta SC T.S. SRL Constanța,

solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pe pârâtă

la plata sumei de 203.082.405 lei cu titlu de tarif încasat și neachitat,

reprezentând 50% din tariful de racordare încasat de la clienți și din taxa de

abonament pentru întreținere și service; obligarea la plata de penalități,

conform Legii nr. 76/1992, modificată prin O.G. nr. 18/1994, începând cu data

de 1 august 1993 și până în prezent, în sumă de 203.082.405 lei; obligarea la

plata daunelor și prejudiciilor suferite, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 6171 din 12

octombrie 2000, Tribunalul București, secția comercială, a respins acțiunea

formulată de reclamantă, ca neîntemeiată, a admis excepția de neexecutare

invocată de către pârâtă și a obligat-o pe reclamantă la plata sumei de

5.000.000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut că reclamanta nu și-a îndeplinit obligațiile

contractuale: efectuarea lucrărilor de construire a rețelei, punerea în

funcțiune și predarea în bună stare de funcționare a rețelei, executarea

eventualelor remedieri înainte de recepția lucrării; a mai reținut că, potrivit

raportului de contraexpertiză, reclamanta nu a mai livrat sau facturat

materiale către pârâtă.

Prin decizia civilă nr. 1437 din 3

decembrie 2001, Curtea de Apel București, secția a VI a comercială, a respins,

ca nefondate, apelurile declarate de reclamantă și pârâtă împotriva sentinței

mai sus menționate.

În motivarea acestei soluții,

instanța a reținut, în ce privește apelul reclamantei, că, potrivit raportului

de expertiză, în raport cu obligațiile asumate de părți în contract, rezultă că

părțile s-au desocotit și, de la 27 februarie 1994, apelanta nu a mai

contribuit cu nimic la construcția rețelei. A fost respins și motivul de apel

conform căruia, în mod greșit, nu s-au acordat penalități, întrucât acestea nu

au fost prevăzute în contractul de asociere în participațiune și, ca atare, s-a

apreciat că, în mod corect, instanța de fond nu le-a acordat.

Referitor la apelul formulat de

pârâtă, s-a reținut că din actele dosarului nu rezultă că apelanta-pârâtă a

făcut dovada achitării onorariului de avocat, în cuantum de 1.000.000 lei.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs ambele părți.

Recurenta-reclamantă își întemeiază

recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ. și solicită:

admiterea acestuia, casarea în totalitate a deciziei curții de apel și,

rejudecându-se fondul, aplicarea corectă a legii, cât și a împrejurărilor ce au

fost deplin stabilite, admiterea cererilor formulate și obligarea pârâtei la

plata sumei cerute prin acțiunea introductivă, cu majorările solicitate pe

parcurs în varianta 1 – 8.442.287.857 lei și în varianta 2 – 4.145.036.454 lei,

plus 50.000.000 lei daune; trimiterea cauzei, spre rejudecare, la instanța

competentă, administrarea probelor solicitate (expertiză tehnică, martori)

probe ce au fost respinse și după administrarea probelor solicitate,

pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice.

Recurenta arată astfel, în esență,

că hotărârea pronunțată de curtea de apel este criticabilă sub următoarele

aspecte:

- având în vedere natura comercială

a litigiului, cadrul juridic fiind art. 251 și urm. C. com., instanța a

interpretat greșit actul dedus judecății, schimbând natura și înțelesul

acestuia, prin trimiteri și invocând alte instituții de drept;

- s-a reținut o stare de fapt

contradictorie în raport cu probele existente, neluându-se în considerare toate

cererile formulate și nestăruindu-se în aflarea adevărului în cauză, contrar

dispozițiilor art. 129 C. proc. civ.;

- s-a analizat greșit motivul

invocat cu privire la excepția de neexecutare a contractului, apreciindu-se că

este o eroare materială;

- hotărârea pronunțată nu cuprinde o

motivare clară și precisă cu privire la motivele ce au determinat instanța să

respingă apelul;

- greșit s-a respins cererea prin care

s-au solicitat penalități, întrucât acestea au fost prevăzute în contractul de

asociere și tot greșit au fost respinse cheltuielile de judecată.

Pe parcursul soluționării

recursurilor declarate de părți, la cererea instanței, recurenta-reclamantă a

precizat că suma contestată prin prezentul recurs este în cuantum de

2.077.568.227 lei.

Recurenta-pârâtă, întemeindu-și criticile

pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică aceeași decizie a curții

de apel, sub aspectul greșitei aplicări a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ.,

susținând că, în mod greșit, nu au fost acordate toate cheltuielile de

judecată, respectiv, și onorariul de avocat, în sumă de 10.000.000 lei,

reținându-se că nu a fost dovedit, deoarece cu chitanța anexată la notele

scrise, aflate la dosarul de la fond, s-a făcut această dovadă.

Recursurile nu sunt fondate și vor

fi respinse în consecință, potrivit considerentelor ce vor fi arătate în

continuare.

În ce privește recursul reclamantei,

se constată că acesta nu este fondat, întrucât reclamanta nu a formulat nici un

motiv de recurs întemeiat, în condițiile art. 304 C. proc. civ.

Astfel, referitor la excepția de

necompetență materială a instanței comerciale, se reține că nu este fondată și

va fi respinsă ca atare, neexistând nici un dubiu asupra naturii litigiului de

față, care, având în vedere obiectul acțiunii deduse judecății, generate de

modul în care părțile, societăți comerciale, și-au îndeplinit obligațiile ce le

reveneau în baza unui contract de asociere în participațiune și actului

adițional al acestuia, este de natură comercială, iar competența materială

aparține indiscutabil instanțelor comerciale.

Pe fondul cauzei, se constată că

susținerea recurentei, potrivit căreia hotărârea instanței de apel a reținut o

stare de fapt contradictorie în raport cu probele administrate, fără a fi avute

în vedere toate cererile formulate și fără a stărui suficient pentru aflarea

adevărului în cauză, nu este fondată.

În cauză au fost administrate probe

cu acte, expertize și contraexpertize, cărora li s-a dat o interpretare corectă

și s-a stabilit judicios că reclamanta nu și-a îndeplinit obligațiile ce-i

reveneau în baza contractului de asociere în participațiune, în sensul că, după

data de 12 decembrie 1993, nu a mai livrat și nici nu a mai facturat livrări de

materiale către pârâta, SC T.S. SRL Constanța, prin protocolul intervenit între

părți la data de 27 februarie 1994, acestea s-au desocotit și, începând cu

această dată, reclamanta nu a mai contribuit cu nimic la construcția rețelei.

Excepția de neexecutare a

contractului de către reclamantă, invocată de pârâtă, a fost în mod corect

admisă, reținându-se că, din probatoriul administrat, rezultă că reclamanta nu

și-a îndeplinit propriile obligații, împrejurare în care nu mai putea pretinde

ca pârâta să și le îndeplinească pe ale sale și tot corect s-a arătat că, dacă,

în considerentele care sunt în sensul admiterii excepției, s-a consemnat greșit

că excepția este neîntemeiată, este evident că ne aflăm în prezența unei erori

materiale, atât timp cât între minută, pe de-o parte, și motivarea sentinței în

fapt și în drept și dispozitivul acesteia – pe de altă parte, există o deplină

concordanță.

Criticile privind nemotivarea

corespunzătoare a deciziei, de asemenea, nu pot fi reținute pentru că, prin

sistematizarea motivelor de apel, au fost examinate și soluționate toate

motivele formulate de apelanta-reclamantă în apelul său, instanța nefiind

ținută să urmărească întocmai ordinea în care acestea au fost expuse și nici

logica proprie a apelantei în prezentarea lor.

În ce privește penalitățile s-a

reținut corect că acestea nu sunt datorate și, deci, nu pot fi acordate în

lipsa unei clauze exprese în acest sens, inserată în contractul părților,

cheltuielile de judecată fiind și ele implicit respinse, ca urmare respingerii

apelului, ca nefondat.

Referitor la recursul pârâtei,

formulat exclusiv pentru cheltuieli de judecată neacordate, reprezentând

onorariu de avocat, se reține că o astfel de critică nu se încadrează în nici

unul din motivele prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc. civ., care pot

determina desființarea hotărârilor pronunțate în cauză și, în consecință, va fi

respins, ca nefondat.

Cererea pârâtei cuprinsă în recurs,

vizând greșita neacordare a cheltuielilor de judecată ca urmare a unei erori

evidente echivalează, însă, cu o cerere ce poate fi soluționată conform

procedurii prevăzute de art. 281

2

C. proc. civ., de către instanța

care a pronunțat hotărârea și, ca atare, din oficiu, se va înainta dosarul spre

soluționarea acesteia, Curții de Apel București.

De asemenea, având în vedere că

recurenta-reclamantă a achitat o taxă judiciară de timbru mai mare decât cea

datorată pentru pretențiile ce au fost contestate în recurs, ulterior

precizate, se dispune restituirea taxei judiciare de timbru achitate în plus,

în sumă de 24.453.148 lei, astfel cum prevăd dispozițiile Legii nr. 146/1997,

cu modificările ulterioare.

Drept urmare:

Se va respinge excepția de

necompetență a instanței comerciale.

Vor fi respinse recursurile

declarate de părți împotriva deciziei curții de apel, ca nefondate și se va

trimite dosarul, din oficiu, la Curtea de Apel București, pentru soluționarea

cererii privind acordarea cheltuielilor de judecată cuprinse în recursul

pârâtei, potrivit procedurii prevăzute de art. 281

2

C. proc. civ.

Se va dispune restituirea taxei

judiciare de timbru plătite necuvenit de SC E.U. SRL Constanța, respectiv, a

sumei de 24.453.148 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge excepția de necompetență a instanței comerciale.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta

SC E.U. SRL Caransebeș și pârâta, SC T.S. SRL Constanța, împotriva deciziei nr.

1437 din 3 decembrie 2001 a Curții de Apel București, secția a VI a comercială.

Trimite, din oficiu, dosarul la Curtea de Apel București

pentru soluționarea cererii pârâtei de acordare a cheltuielilor de judecată

cuprinsă în recursul său, conform procedurii prevăzută de art. 281

2

C.

proc. civ.

Dispune restituirea taxei judiciare de timbru plătită de SC

E.U. SRL, respectiv, suma de 24.453.148 lei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi, 30 martie 2004.