ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1251/2004

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 4 iulie 1996, la Tribunalul Constanța, sub nr. 2630/1996, reclamanta, SC E.U. SRL Caransebeș, a chemat-o în judecată pe pârâta SC T.S. SRL Constanța, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pe pârâtă la plata sumei de 203.082.405 lei cu titlu de tarif încasat și neachitat, reprezentând 50% din tariful de racordare încasat de la clienți și din taxa de abonament pentru întreținere și service; obligarea la plata de penalități, conform Legii nr. 76/1992, modificată prin O.G. nr. 18/1994, începând cu data de 1 august 1993 și până în prezent, în sumă de 203.082.405 lei; obligarea la plata daunelor și prejudiciilor suferite, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 6171 din 12 octombrie 2000, Tribunalul București, secția comercială, a respins acțiunea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată, a admis excepția de neexecutare invocată de către pârâtă și a obligat-o pe reclamantă la plata sumei de 5.000.000 lei cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că reclamanta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale: efectuarea lucrărilor de construire a rețelei, punerea în funcțiune și predarea în bună stare de funcționare a rețelei, executarea eventualelor remedieri înainte de recepția lucrării; a mai reținut că, potrivit raportului de contraexpertiză, reclamanta nu a mai livrat sau facturat materiale către pârâtă.

Prin decizia civilă nr. 1437 din 3 decembrie 2001, Curtea de Apel București, secția a VI a comercială, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamantă și pârâtă împotriva sentinței mai sus menționate. În motivarea acestei soluții, instanța a reținut, în ce privește apelul reclamantei, că, potrivit raportului de expertiză, în raport cu obligațiile asumate de părți în contract, rezultă că părțile s-au desocotit și, de la 27 februarie 1994, apelanta nu a mai contribuit cu nimic la construcția rețelei. A fost respins și motivul de apel conform căruia, în mod greșit, nu s-au acordat penalități, întrucât acestea nu au fost prevăzute în contractul de asociere în participațiune și, ca atare, s-a apreciat că, în mod corect, instanța de fond nu le-a acordat.

Referitor la apelul formulat de pârâtă, s-a reținut că din actele dosarului nu rezultă că apelanta-pârâtă a făcut dovada achitării onorariului de avocat, în cuantum de 1.000.000 lei. Împotriva acestei decizii au declarat recurs ambele părți. Recurenta-reclamantă își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ.

și solicită: admiterea acestuia, casarea în totalitate a deciziei curții de apel și, rejudecându-se fondul, aplicarea corectă a legii, cât și a împrejurărilor ce au fost deplin stabilite, admiterea cererilor formulate și obligarea pârâtei la plata sumei cerute prin acțiunea introductivă, cu majorările solicitate pe parcurs în varianta 1 – 8.442.287.857 lei și în varianta 2 – 4.145.036.454 lei, plus 50.000.000 lei daune; trimiterea cauzei, spre rejudecare, la instanța competentă, administrarea probelor solicitate (expertiză tehnică, martori) probe ce au fost respinse și după administrarea probelor solicitate, pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice.

Recurenta arată astfel, în esență, că hotărârea pronunțată de curtea de apel este criticabilă sub următoarele aspecte: - având în vedere natura comercială a litigiului, cadrul juridic fiind art. 251 și urm. C. com., instanța a interpretat greșit actul dedus judecății, schimbând natura și înțelesul acestuia, prin trimiteri și invocând alte instituții de drept; - s-a reținut o stare de fapt contradictorie în raport cu probele existente, neluându-se în considerare toate cererile formulate și nestăruindu-se în aflarea adevărului în cauză, contrar dispozițiilor art. 129 C. proc.

civ.; - s-a analizat greșit motivul invocat cu privire la excepția de neexecutare a contractului, apreciindu-se că este o eroare materială; - hotărârea pronunțată nu cuprinde o motivare clară și precisă cu privire la motivele ce au determinat instanța să respingă apelul; - greșit s-a respins cererea prin care s-au solicitat penalități, întrucât acestea au fost prevăzute în contractul de asociere și tot greșit au fost respinse cheltuielile de judecată. Pe parcursul soluționării recursurilor declarate de părți, la cererea instanței, recurenta-reclamantă a precizat că suma contestată prin prezentul recurs este în cuantum de 2.077.568.227 lei. Recurenta-pârâtă, întemeindu-și criticile pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., critică aceeași decizie a curții de apel, sub aspectul greșitei aplicări a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., susținând că, în mod greșit, nu au fost acordate toate cheltuielile de judecată, respectiv, și onorariul de avocat, în sumă de 10.000.000 lei, reținându-se că nu a fost dovedit, deoarece cu chitanța anexată la notele scrise, aflate la dosarul de la fond, s-a făcut această dovadă. Recursurile nu sunt fondate și vor fi respinse în consecință, potrivit considerentelor ce vor fi arătate în continuare. În ce privește recursul reclamantei, se constată că acesta nu este fondat, întrucât reclamanta nu a formulat nici un motiv de recurs întemeiat, în condițiile art. 304 C. proc. civ.

Astfel, referitor la excepția de necompetență materială a instanței comerciale, se reține că nu este fondată și va fi respinsă ca atare, neexistând nici un dubiu asupra naturii litigiului de față, care, având în vedere obiectul acțiunii deduse judecății, generate de modul în care părțile, societăți comerciale, și-au îndeplinit obligațiile ce le reveneau în baza unui contract de asociere în participațiune și actului adițional al acestuia, este de natură comercială, iar competența materială aparține indiscutabil instanțelor comerciale. Pe fondul cauzei, se constată că susținerea recurentei, potrivit căreia hotărârea instanței de apel a reținut o stare de fapt contradictorie în raport cu probele administrate, fără a fi avute în vedere toate cererile formulate și fără a stărui suficient pentru aflarea adevărului în cauză, nu este fondată.

În cauză au fost administrate probe cu acte, expertize și contraexpertize, cărora li s-a dat o interpretare corectă și s-a stabilit judicios că reclamanta nu și-a îndeplinit obligațiile ce-i reveneau în baza contractului de asociere în participațiune, în sensul că, după data de 12 decembrie 1993, nu a mai livrat și nici nu a mai facturat livrări de materiale către pârâta, SC T.S. SRL Constanța, prin protocolul intervenit între părți la data de 27 februarie 1994, acestea s-au desocotit și, începând cu această dată, reclamanta nu a mai contribuit cu nimic la construcția rețelei.

Excepția de neexecutare a contractului de către reclamantă, invocată de pârâtă, a fost în mod corect admisă, reținându-se că, din probatoriul administrat, rezultă că reclamanta nu și-a îndeplinit propriile obligații, împrejurare în care nu mai putea pretinde ca pârâta să și le îndeplinească pe ale sale și tot corect s-a arătat că, dacă, în considerentele care sunt în sensul admiterii excepției, s-a consemnat greșit că excepția este neîntemeiată, este evident că ne aflăm în prezența unei erori materiale, atât timp cât între minută, pe de-o parte, și motivarea sentinței în fapt și în drept și dispozitivul acesteia – pe de altă parte, există o deplină concordanță.

Criticile privind nemotivarea corespunzătoare a deciziei, de asemenea, nu pot fi reținute pentru că, prin sistematizarea motivelor de apel, au fost examinate și soluționate toate motivele formulate de apelanta-reclamantă în apelul său, instanța nefiind ținută să urmărească întocmai ordinea în care acestea au fost expuse și nici logica proprie a apelantei în prezentarea lor. În ce privește penalitățile s-a reținut corect că acestea nu sunt datorate și, deci, nu pot fi acordate în lipsa unei clauze exprese în acest sens, inserată în contractul părților, cheltuielile de judecată fiind și ele implicit respinse, ca urmare respingerii apelului, ca nefondat. Referitor la recursul pârâtei, formulat exclusiv pentru cheltuieli de judecată neacordate, reprezentând onorariu de avocat, se reține că o astfel de critică nu se încadrează în nici unul din motivele prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc.

civ., care pot determina desființarea hotărârilor pronunțate în cauză și, în consecință, va fi respins, ca nefondat. Cererea pârâtei cuprinsă în recurs, vizând greșita neacordare a cheltuielilor de judecată ca urmare a unei erori evidente echivalează, însă, cu o cerere ce poate fi soluționată conform procedurii prevăzute de art. 281 2 C. proc. civ., de către instanța care a pronunțat hotărârea și, ca atare, din oficiu, se va înainta dosarul spre soluționarea acesteia, Curții de Apel București. De asemenea, având în vedere că recurenta-reclamantă a achitat o taxă judiciară de timbru mai mare decât cea datorată pentru pretențiile ce au fost contestate în recurs, ulterior precizate, se dispune restituirea taxei judiciare de timbru achitate în plus, în sumă de 24.453.148 lei, astfel cum prevăd dispozițiile Legii nr. 146/1997, cu modificările ulterioare.

Drept urmare: Se va respinge excepția de necompetență a instanței comerciale. Vor fi respinse recursurile declarate de părți împotriva deciziei curții de apel, ca nefondate și se va trimite dosarul, din oficiu, la Curtea de Apel București, pentru soluționarea cererii privind acordarea cheltuielilor de judecată cuprinse în recursul pârâtei, potrivit procedurii prevăzute de art. 281 2 C. proc. civ. Se va dispune restituirea taxei judiciare de timbru plătite necuvenit de SC E.U. SRL Constanța, respectiv, a sumei de 24.453.148 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge excepția de necompetență a instanței comerciale. Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta SC E.U. SRL Caransebeș și pârâta, SC T.S. SRL Constanța, împotriva deciziei nr. 1437 din 3 decembrie 2001 a Curții de Apel București, secția a VI a comercială. Trimite, din oficiu, dosarul la Curtea de Apel București pentru soluționarea cererii pârâtei de acordare a cheltuielilor de judecată cuprinsă în recursul său, conform procedurii prevăzută de art. 281 2 C. proc. civ. Dispune restituirea taxei judiciare de timbru plătită de SC E.U. SRL, respectiv, suma de 24.453.148 lei. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 martie 2004.