ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5762/2004

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5762/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea adresată

Tribunalului Constanța, reclamanta SC E. SRL Caransebeș cu sediul în

Caransebeș, județul Caraș Severin, a solicitat obligarea pârâtei SC T.S. SRL cu

sediul în Constanța, Județul Constanța la plata sumelor de 203.082.405 lei

reprezentând tarif încasat și neachitat, 203.082.405 lei penalități de

întârziere, a daunelor și prejudiciilor suferite și a cheltuielilor de

judecată.

Cauza a fost strămutată la

Tribunalul București, a cărui secție comercială, prin sentința civilă nr. 6171,

pronunțată la 12 octombrie 200, a respins, ca nefondată, acțiunea reclamantei,

obligând-o la 5.000.000 lei cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel București,

secția a VI-a comercială, prin decizia civilă nr. 1437, pronunțată la 3

decembrie 2001, a respins, ca nefondate, apelurile ambelor părți, declarate

împotriva sentinței de mai sus, pârâta susținând că în mod greșit nu i-au fost

acordate în întregime cheltuieli efectuate și probate în dosar (pag. 311 dosar

fond).

Recursurile declarate de

ambele părți au fost respinse, ca nefondate, prin decizia nr. 1251, pronunțată

de secția comercială a Înaltei Curți de Casație și Justiție la 30 martie 2004.

Instanța supremă a reținut

că recursul pârâtei, motivat de greșita neacordare a cheltuielilor de judecată

ca urmare a unei erori evidente, nu se încadrează în nici una din ipotezele

art. 304 C. proc. civ., însă echivalează cu o cerere ce poate fi soluționată

conform procedurii prevăzută de art. 281

2

C. proc. civ.

În consecință, din oficiu,

dosarul a fost înaintat Curții de Apel București, pentru a se pronunța sub

acest aspect.

Aceasta, prin decizia

comercială nr. 325 din 17 iunie 2004, a declinat competența în favoarea

Tribunalului București, apreciind că aceasta este instanța competentă să se

pronunțe în cauză, conform art. 281

2

C. proc. civ., ea fiind

instanța care a pronunțat hotărârea a cărei completare se solicită.

La rândul său, Tribunalul

București a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Curții de apel

București, sesizând Înalta Curte de Casație și Justiție ca urmare a constatării

existenței unui conflict negativ de competență.

Această din urmă instanță

și-a motivat hotărârea pe prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ.,

potrivit cărora problema competenței curții de apel, problemă rezolvată de

instanța de control judiciar, este obligatorie pentru aceasta.

În plus, s-a constatat că în

speță nici nu sunt aplicabile prevederile art. 281

2

C. proc. civ.,

care se referă la o omisiune de pronunțare și nu la o pronunțare greșită cum

este cazul în speță.

Examinând conflictul negativ

de competență ivit între cele două instanțe, se constată faptul că în speță

competentă să soluționeze cererea este Curtea de Apel București.

Soluția se impune, față de

prevederile deciziei nr. 1251 din 30 martie 2004 a secției comerciale a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, care a investit-o cu soluționarea cererii și față

de inaplicabilitatea art. 281

2

C. proc. civ., care se referă la

omisiunea pronunțării asupra unor capete de cerere și nu l-a admiterea în parte

a acestora, așa cum este cazul în speță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența în

favoarea Curții de Apel București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 decembrie 2004.