ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3088/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 22 octombrie 1998,

reclamanta SC P.U. Spania (Societate Anonimă de Asigurări Reasigurări) a chemat

în judecată pe pârâtele SC R.S. SA București și SC S.E. SRL București, pentru a

fi obligate la plata sumei de 18.917 dolari S.U.A. (echivalentul a 2.602.599

ESP) achitată în calitate de asigurător SC C.R. SRL, care a suferit un

prejudiciu cauzat de pârâte.

Pârâta SC S.E. SRL București a

formulat o cerere de chemare în garanție a SC A.S.R. SA, solicitând ca, în

cazul în care va cădea în pretenții, să fie obligată la plată chemata în

garanție.

Prin sentința civilă nr. 3654 din 8

iunie 2000, Tribunalul București a admis în parte acțiunea reclamantei și a

obligat pe pârâta SC S.E. SRL la plata sumei de 16.918 dolari S.U.A.,

reprezentând daune, precum și la 10.279.028 lei cheltuieli de judecată și a

respins acțiunea, față de pârâta SC R.S. SA București. Totodată, a fost admisă

cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă și a fost obligată chemata

în garanție să plătească, direct reclamantei, sumele de 16.918 dolari S.U.A. și

10.279.028 lei, precum și cheltuielile de judecată, în sumă de 16.000.000 lei.

Curtea de Apel București, secția

comercială, a respins apelul chematei în garanție, ca nefondat.

Prin decizia civilă nr. 4588 din 28

iulie 2002, Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, a admis recursul

chematei în garanție, a casat decizia de mai sus și a trimis cauza spre

rejudecare.

După casare, Curtea de Apel

București, secția comercială, prin decizia civilă nr. 172 din 6 decembrie 2002,

a respins apelul chematei în garanție, menținând soluția instanței de fond.

Împotriva acestei din urmă hotărâri

judecătorești, chemata în garanție a declarat recurs, susținând, în esență, că

a fost, în mod greșit, direct obligată la plata daunelor, întrucât s-a plătit

cu întârziere prima de asigurare în valută, datorită faptului că banca nu a

cerut toate actele necesare, situație în care, pentru accidentul produs la 11

octombrie 1997, B.K. a acceptat plata cu întârziere la 16 octombrie 1997.

Recursul este nefondat pentru cele

ce se vor arăta în continuare.

Din examinarea susținerilor pe care

pârâta le face prin recursul de față, în raport cu actele aflate la dosarul

cauzei, se constată că nu sunt îndeplinite nici una dintre situațiile,

prevăzute de art. 304 C. proc. civ., pentru a conduce la casarea hotărârii

atacate, așa cum se solicită.

În speță, este de reținut că pârâta SC

S.E. SRL a achitat prima de asigurare la data de 10 octombrie 1998, cu ordinul

de plată confirmat de bancă, situație în care este nerelevant faptul că, din

culpa băncii, suma a intrat cu întârziere în contul asigurătorului.

Cum părțile, pârâta, asiguratul și

chemata în garanție, asigurătorul, au încheiat o poliță de asigurare la data de

10 octombrie 1997, când s-a achitat și prima de asigurare, prin acordul

părților, convenția de asigurare își produce efecte de la această dată,

situație în care începe să opereze răspunderea asigurătorului pentru riscul

produs.

În ceea ce privește întinderea

despăgubirii, aceasta s-a făcut, potrivit actelor de constatare întocmite în

prezența părților de asigurătorul extern, așa cum corect au reținut instanțele.

În situația în care chemata în

garanție, asigurătorul a fost prejudiciat de banca mandatată să-i încaseze

primele de asigurare, prin întârzierea operațiunilor de plată în valută, pentru

că nu au fost solicitate toate documentele necesare, are acțiune separată în

desdăunare.

În ceea ce privește obligarea sa

directă la plată, este de reținut că, prin hotărârea instanței de fond, corect

au fost admise, atât acțiunea principală a reclamantei, prin obligarea pârâtei

la plată, cât și cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă.

Astfel că, prin indicarea explicită

a sumelor legal datorate de pârâtă și, respectiv, de chemata în garanție,

obligarea directă la plată a acesteia din urmă nu vine în contradicție cu

dispozițiile art. 60 C. proc. civ., fiind o modalitate practică de executare

efectivă a plăților dispuse de instanță, care nu prejudiciază în nici-un fel

fondul cauzei sau pe vreuna din părțile din litigiu.

În consecință, recursul chematei în

garanție se privește ca nefondat și va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de chemata în garanție, SC A.S.R.

SA, împotriva deciziei nr. 172 din 6 decembrie 2002 a Curții de Apel București,

secția a VI a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 17 iunie 2003.