ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2643/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 839 din 25

septembrie 2003, Tribunalul București, secția a II-a penală, a dispus

condamnarea inculpatei Z.M. la 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 257 C. pen. În baza art. 81 – art. 82 C. pen., instanța a

dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare

de 5 ani.

Prin aceeași sentință, în baza art.

257 alin. (2), raportat la art. 256 alin. (2) C. pen., instanța a confiscat de

la martorul C.D. suma de 6000 dolari S.U.A.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța a reținut în fapt că în anul 2000, inculpata a primit de la martorul

C.D. suma de 6000 dolari S.U.A., lăsându-l să înțeleagă că are influență asupra

unor funcționari din cadrul Primăriei municipiului București pentru a-i aproba

închirierea unor spații comerciale în centrul orașului și că, ulterior

denunțării infracțiunii, inculpata i-a restituit suma de bani martorului.

Prin decizia penală nr. 116 din 17

februarie 2004, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis apelurile

declarate de inculpată și de Parchetul municipiului București împotriva

sentinței primei instanțe, pe care a desființat-o parțial, în sensul că a

înlăturat măsura confiscării sumei de 6000 dolari S.U.A., constatând că această

sumă a fost restituită martorului denunțător.

Împotriva deciziei instanței de apel

a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, care a

solicitat desființarea hotărârii atacate, rejudecarea cauzei și confiscarea

sumei de 6000 dolari S.U.A. de la martorul denunțător C.D., precum și

înlăturarea măsurii suspendării executării pedepsei aplicate inculpatei.

Recursul nu este fondat.

În ce privește înlăturarea

confiscării sumei de 6000 dolari S.U.A. de la martorul denunțător C.D., se

constată că soluția instanței de apel este corectă, dat fiind că din conținutul

prevederilor art. 257 alin. (2), coroborat cu art. 256 alin. (2) C. pen.,

rezultă că măsura confiscării se pronunță împotriva condamnatului și nicidecum

împotriva unui martor, cum este cazul în speță, sau împotriva altei persoane împotriva

căreia nu s-a intentat acțiunea penală.

Această soluție corespunde

principiului că nici o persoană nu poate fi trasă la răspundere, iar măsura de

siguranță a confiscării sumei de bani dobândite prin săvârșirea infracțiunii de

trafic de influență are, prin consecințele sale patrimoniale, și caracterul

unei măsuri de tragere la răspundere juridică, decât dacă s-a constatat că a

comis o faptă pedepsită de lege.

Or, la data comiterii faptei, în

anul 2000, darea de bani unei persoane care pretinde că are influență asupra

unui funcționar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act care intră

în atribuțiile sale de serviciu nu era incriminată. Această faptă a fost

incriminată abia prin art. 6

1

din Legea nr. 78/2000, introdus în

cuprinsul acestei legi prin Legea nr. 161/2003. Chiar și în acest caz, însă,

potrivit art. 6

1

alin. (3) și alin. (4), făptuitorul nu se

pedepsește dacă denunță autorității fapta înainte ca organul de urmărire să fi

fost sesizat pentru acea faptă, iar banii dați autorului infracțiunii prevăzute

de art. 257 C. pen., i se restituie.

Referitor la suspendarea executării

pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatei Z.M., Înalta Curte constată că

această măsură este legală și, în condițiile concrete ale cauzei, este de

natură să realizeze scopul preventiv-educativ al pedepsei.

În recursul declarat de inculpata

Z.M. s-a solicitat achitarea acesteia, dat fiind că fapta reținută în sarcina

sa nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni.

Recursul este nefondat.

Fapta inculpatei Z.M. este dovedită

cu declarațiile martorilor U.C. și C.D. și parțial recunoscută de inculpată

care a și restituit banii martorului denunțător.

Având în vedere aceste probe se

constată că nu există temeiuri pentru a se dispune achitarea inculpatei.

În consecință, urmează să fie

respinse, ca nefondate, atât recursul parchetului, cât și recursul inculpatei,

cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpata Z.M.

împotriva deciziei penale nr. 116 din 17 februarie 2004 a Curții de Apel

București, secția I penală.

Obligă pe recurenta inculpată la

plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

14 mai 2004.