ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2643/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 839 din 25 septembrie 2003, Tribunalul București, secția a II-a penală, a dispus condamnarea inculpatei Z.M. la 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 257 C. pen. În baza art. 81 – art. 82 C. pen., instanța a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 5 ani. Prin aceeași sentință, în baza art. 257 alin. (2), raportat la art. 256 alin. (2) C. pen., instanța a confiscat de la martorul C.D. suma de 6000 dolari S.U.A. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut în fapt că în anul 2000, inculpata a primit de la martorul C.D.

suma de 6000 dolari S.U.A., lăsându-l să înțeleagă că are influență asupra unor funcționari din cadrul Primăriei municipiului București pentru a-i aproba închirierea unor spații comerciale în centrul orașului și că, ulterior denunțării infracțiunii, inculpata i-a restituit suma de bani martorului. Prin decizia penală nr. 116 din 17 februarie 2004, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis apelurile declarate de inculpată și de Parchetul municipiului București împotriva sentinței primei instanțe, pe care a desființat-o parțial, în sensul că a înlăturat măsura confiscării sumei de 6000 dolari S.U.A., constatând că această sumă a fost restituită martorului denunțător. Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, care a solicitat desființarea hotărârii atacate, rejudecarea cauzei și confiscarea sumei de 6000 dolari S.U.A.

de la martorul denunțător C.D., precum și înlăturarea măsurii suspendării executării pedepsei aplicate inculpatei. Recursul nu este fondat. În ce privește înlăturarea confiscării sumei de 6000 dolari S.U.A. de la martorul denunțător C.D., se constată că soluția instanței de apel este corectă, dat fiind că din conținutul prevederilor art. 257 alin. (2), coroborat cu art. 256 alin. (2) C. pen., rezultă că măsura confiscării se pronunță împotriva condamnatului și nicidecum împotriva unui martor, cum este cazul în speță, sau împotriva altei persoane împotriva căreia nu s-a intentat acțiunea penală. Această soluție corespunde principiului că nici o persoană nu poate fi trasă la răspundere, iar măsura de siguranță a confiscării sumei de bani dobândite prin săvârșirea infracțiunii de trafic de influență are, prin consecințele sale patrimoniale, și caracterul unei măsuri de tragere la răspundere juridică, decât dacă s-a constatat că a comis o faptă pedepsită de lege.

Or, la data comiterii faptei, în anul 2000, darea de bani unei persoane care pretinde că are influență asupra unui funcționar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act care intră în atribuțiile sale de serviciu nu era incriminată. Această faptă a fost incriminată abia prin art. 6 1 din Legea nr. 78/2000, introdus în cuprinsul acestei legi prin Legea nr. 161/2003. Chiar și în acest caz, însă, potrivit art. 6 1 alin. (3) și alin. (4), făptuitorul nu se pedepsește dacă denunță autorității fapta înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat pentru acea faptă, iar banii dați autorului infracțiunii prevăzute de art. 257 C. pen., i se restituie. Referitor la suspendarea executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatei Z.M., Înalta Curte constată că această măsură este legală și, în condițiile concrete ale cauzei, este de natură să realizeze scopul preventiv-educativ al pedepsei.

În recursul declarat de inculpata Z.M. s-a solicitat achitarea acesteia, dat fiind că fapta reținută în sarcina sa nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni. Recursul este nefondat. Fapta inculpatei Z.M. este dovedită cu declarațiile martorilor U.C. și C.D. și parțial recunoscută de inculpată care a și restituit banii martorului denunțător. Având în vedere aceste probe se constată că nu există temeiuri pentru a se dispune achitarea inculpatei. În consecință, urmează să fie respinse, ca nefondate, atât recursul parchetului, cât și recursul inculpatei, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpata Z.M. împotriva deciziei penale nr. 116 din 17 februarie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă pe recurenta inculpată la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 mai 2004.