ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6450/2005

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6450/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 317 din 7

martie 2005, Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza art. 257 C.

pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 a condamnat pe inculpatul

P.Șt., la pedeapsa de 3 ani

închisoare.

În baza art. 86

1

C. pen.,

a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de

încercare de 5 ani stabilit în condițiile art. 86

2

C. pen.

În baza art. 65 C. pen., a interzis

inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o

perioadă de 3 ani după executarea pedepsei.

A pus în vedere inculpatului

dispozițiile art. 86

3

C. pen.

A atras atenția inculpatului asupra

dispozițiilor art. 86

4

C. pen., privind revocarea suspendării

executării pedepsei sub supraveghere.

A dispus punerea de îndată în

libertate a inculpatului dacă nu este arestat în altă cauză, de sub puterea

mandatului de arestare preventivă nr. 470/ UP din 27 octombrie 2004.

A dedus prevenția inculpatului de la

26 octombrie 2004 la data punerii efective în libertate a inculpatului.

A constatat că suma de 25.000.000 lei

în bancnote de câte 1.000.000 lei folosită la realizarea prinderii în flagrant

a inculpatului aparțin P.N.A.

Inculpatul a fost obligat la

cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut în esență, că în cursul lunii octombrie 2004, inculpatul P.Șt. i-a

pretins denunțătorului D.C.M. suma de 400.000.000 lei, creându-i convingerea că

are o influență reală asupra funcționarilor din Primăria sector 1 București în

vederea aprobării unei cereri prin care denunțătoarea solicitase o locuință

socială, în temeiul Legii nr. 114/1996. De asemenea, la data de 26 octombrie 2004,

a fost prins în flagrant de procurorii P.N.A. în timp ce primea de la

denunțătoare suma de 25.000.000 lei, reprezentând o primă tranșă din suma

pretinsă.

Analizând prin coroborare întregul

material probator administrat în cauză, tribunalul a reținut că, în drept,

fapta inculpatului constând în aceea că i-a pretins denunțătoarei D.C.M. suma

de 400.000.000 lei, creându-i acesteia convingerea că are o influență reală asupra

funcționarilor Primăriei sector 1 București în vederea aprobării unei cereri

prin care denunțătoarea solicitase o locuință socială, fiind prins în flagrant

de procurorii P.N.A., în timp ce primea suma de 25 milioane lei, reprezentând o

primă tranșă din suma pretinsă, întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Pentru infracțiunea săvârșită,

instanța a aplicat inculpatului o pedeapsă la individualizarea căreia a avut în

vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv pericolul

social al infracțiunii săvârșite, modalitatea de săvârșire dar și

circumstanțele personale ale inculpatului.

Fapta săvârșită, pe de o parte, și

persoana inculpatului, pe de altă parte, îndeplinesc în cadrul operației de

individualizare roluri deosebite.

Infracțiunea în sine și independent

cel care a comis-o, cauzează o tulburare în mediul social, o stare periculoasă

pentru relațiile sociale a căror ocrotire este asigurată prin incriminare și

această tulburare necesită o reparație reclamată de gradul de pericol social

concret al faptei. Pe de altă parte, însă, nu se poate omite că pedeapsa se

aplică făptuitorului și urmărește reeducarea lui. Aceasta impune că, la

stabilirea ei să se țină seama și de persoana infractorului, de aptitudinea sa

de a fi reeducat, fiind cunoscut ca aceeași pedeapsă nu are același efect

educativ asupra unor persoane diferite.

Tribunalul a apreciat în raport de

aceste criterii, de pericolul social concret al faptei dar și de persoana

inculpatului care nu a avut nici un conflict cu legea penală până la vârsta de

54 ani, a avut o conduită bună înainte de săvârșirea faptei, are o stare de

sănătate precară, că scopul educativ-preventiv al pedepsei poate fi atins și fără

privarea sa de libertate.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel P.N.A., criticând-o pentru netemeinicie sub aspectul greșitei

individualizări a pedepsei aplicate inculpatului, raportat la natura

infracțiunii săvârșite, precum și la împrejurările în care aceasta a survenit,

instanța realizând o greșită evaluare a criteriilor privind individualizarea

pedepsei.

Curtea de Apel București, secția I

penală, prin decizia penală nr. 463/ A din 15 iunie 2005, conform art. 379 pct.

1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul formulat de P.N.A. împotriva

sentinței penale nr. 317/2005 a Tribunalului București, secția a II-a penală.

Pentru a dispus astfel, instanța de

apel a reținut că pedeapsa aplicată inculpatului a fost corect individualizată,

dându-se eficiență tuturor criteriilor generale de individualizare prevăzute de

art. 72 C. pen.

Astfel, persoana inculpatului

justifică cuantumul pedepsei, precum și modalitatea de executare a acesteia.

În acest context, instanța a avut în

vedere că pedeapsa nu trebuie să fie numai exemplară, dar și să asigure

reeducarea făptuitorului.

Ori, în raport de elementele ce

circumstanțiază persoana inculpatului, pedeapsa așa cum a fost individualizată

în cauză, are aptitudinea de a asigura finalitatea prevăzută de art. 52 C. pen.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, a formulat recurs P.N.A.

Prin motivele de recurs, P.N.A. a

criticat hotărârile pronunțate în cauză pentru netemeinicie apreciind că

pedeapsa aplicată inculpatului a fost greșit individualizată în raport de

prevederile art. 72 C. pen.

Se susține că instanțele au dat

dovadă de o blândețe excesivă, sancțiunea stabilită fiind disproporționată în

raport cu gravitatea faptei săvârșite, care rezultă din natura acesteia, din

modalitatea de săvârșire.

P.N.A. a solicitat aplicarea unei

pedepse corect individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen., care

să fie executată de inculpat în regim de detenție, pentru că, pedeapsa aplicată

trebuie să fie un mijloc eficient de constrângere și reeducare.

În drept, P.N.A. și-a întemeiat

recursul pe dispozițiile art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., referitor

la greșita individualizare a pedepsei aplicată.

Examinând hotărârile pronunțate în

cauză sub aspectele invocate de P.N.A. și prin prisma cazului de casare

menționat, Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, soluțiile

instanțelor de fond și de apel fiind legale și temeinice.

Astfel, pe baza întregului material

probator administrat în cauză s-a stabilit că inculpatul P.Șt. a săvârșit, cu

vinovăție, infracțiunea de trafic de influență, prevăzută de art. 257 C. pen.,

raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că a pretins

denunțătoarei D.C. suma de 400.000.000 lei, creându-i acesteia convingerea că are

o influență reală asupra funcționarilor din cadrul Primăriei sector 1

București, în vederea aprobării unei cereri prin care denunțătoarea solicitase

repartizarea unei locuințe sociale din fondul locativ.

În ziua de 24 octombrie 2004,

inculpatul a fost surprins în flagrant de procurorii P.N.A. în timp ce primea

de la denunțătoare, suma de 25.000.000 lei, care reprezenta o primă tranșă din

suma pretinsă.

Inculpatul a fost arestat preventiv

de la 26 octombrie 2004 până la punerea efectivă în libertate.

Pentru infracțiunea săvârșită prima

instanță a aplicat inculpatului o pedeapsă în cuantum de 3 ani închisoare, a

cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, pe un termen de încercare

de 5 ani, în condițiile art. 86

1

– art. 86

4

C. pen.

Curtea constată că pedeapsa aplicată

inculpatului corespunde atât prin cuantum, cât și prin modalitatea de executare

dublului său scop, educativ și coercitiv, astfel cum este prevăzut în art. 52 C.

pen.

Potrivit art. 72 C. pen., la

stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de limitele de pedeapsă

prevăzute de lege, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana

inculpatului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea

penală.

Într-adevăr, inculpatul a fost

cercetat și condamnat pentru săvârșirea unei infracțiuni de corupție, însă la

aplicarea pedepsei, instanța de fond a avut în vedere, corect, criteriile

generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., făcând o corectă

evaluare a acestora.

Astfel, se constată că la stabilirea

și aplicarea pedepsei, au fost avute în vedere gradul de pericol social concret

al faptei, natura infracțiunii, împrejurările comiterii, precum și persoana

inculpatului care este infractor primar, este relativ în vârstă, a avut o

conduită bună anterior faptei, și a avut o atitudine procesuală

corespunzătoare, ajutând, prin declarațiile date la aflarea adevărului în

cauză.

În raport de persoana inculpatului,

de comportamentul său ulterior comiterii faptei, s-a apreciat corect că simpla

aplicare a pedepsei are un puternic rol educativ asupra acestuia și constituie

o garanție că nu va mai săvârși alte fapte penale.

De altfel, perioada în care

inculpatul a fost arestat preventiv, a contribuit la reeducarea inculpatului,

constituind un real avertisment pentru acesta.

Se constată că sancțiunea stabilită

este proporțională cu gravitatea faptei, și constituie un mijloc eficient de

constrângere și reeducare chiar fără executarea acesteia.

În consecință, în raport de

considerentele expuse, Înalta Curte, conform art. 385

15

pct. 1 lit.

b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de P.N.A.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de P.N.A. împotriva deciziei penale nr. 463 din 15 iunie 2005 a Curții

de Apel București, secția I penală, privind pe inculpatul P.Șt.

Onorariul de avocat pentru apărarea

din oficiu a intimatului inculpat, în sumă de 100 RON, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

15 noiembrie 2005.