ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6450/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 317 din 7 martie 2005, Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza art. 257 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 a condamnat pe inculpatul P.Șt., la pedeapsa de 3 ani închisoare. În baza art. 86 1 C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 5 ani stabilit în condițiile art. 86 2 C. pen. În baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei. A pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 86 3 C. pen. A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 4 C. pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

A dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului dacă nu este arestat în altă cauză, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 470/ UP din 27 octombrie 2004. A dedus prevenția inculpatului de la 26 octombrie 2004 la data punerii efective în libertate a inculpatului. A constatat că suma de 25.000.000 lei în bancnote de câte 1.000.000 lei folosită la realizarea prinderii în flagrant a inculpatului aparțin P.N.A. Inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut în esență, că în cursul lunii octombrie 2004, inculpatul P.Șt. i-a pretins denunțătorului D.C.M. suma de 400.000.000 lei, creându-i convingerea că are o influență reală asupra funcționarilor din Primăria sector 1 București în vederea aprobării unei cereri prin care denunțătoarea solicitase o locuință socială, în temeiul Legii nr. 114/1996.

De asemenea, la data de 26 octombrie 2004, a fost prins în flagrant de procurorii P.N.A. în timp ce primea de la denunțătoare suma de 25.000.000 lei, reprezentând o primă tranșă din suma pretinsă. Analizând prin coroborare întregul material probator administrat în cauză, tribunalul a reținut că, în drept, fapta inculpatului constând în aceea că i-a pretins denunțătoarei D.C.M. suma de 400.000.000 lei, creându-i acesteia convingerea că are o influență reală asupra funcționarilor Primăriei sector 1 București în vederea aprobării unei cereri prin care denunțătoarea solicitase o locuință socială, fiind prins în flagrant de procurorii P.N.A., în timp ce primea suma de 25 milioane lei, reprezentând o primă tranșă din suma pretinsă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Pentru infracțiunea săvârșită, instanța a aplicat inculpatului o pedeapsă la individualizarea căreia a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv pericolul social al infracțiunii săvârșite, modalitatea de săvârșire dar și circumstanțele personale ale inculpatului. Fapta săvârșită, pe de o parte, și persoana inculpatului, pe de altă parte, îndeplinesc în cadrul operației de individualizare roluri deosebite. Infracțiunea în sine și independent cel care a comis-o, cauzează o tulburare în mediul social, o stare periculoasă pentru relațiile sociale a căror ocrotire este asigurată prin incriminare și această tulburare necesită o reparație reclamată de gradul de pericol social concret al faptei.

Pe de altă parte, însă, nu se poate omite că pedeapsa se aplică făptuitorului și urmărește reeducarea lui. Aceasta impune că, la stabilirea ei să se țină seama și de persoana infractorului, de aptitudinea sa de a fi reeducat, fiind cunoscut ca aceeași pedeapsă nu are același efect educativ asupra unor persoane diferite. Tribunalul a apreciat în raport de aceste criterii, de pericolul social concret al faptei dar și de persoana inculpatului care nu a avut nici un conflict cu legea penală până la vârsta de 54 ani, a avut o conduită bună înainte de săvârșirea faptei, are o stare de sănătate precară, că scopul educativ-preventiv al pedepsei poate fi atins și fără privarea sa de libertate.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel P.N.A., criticând-o pentru netemeinicie sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei aplicate inculpatului, raportat la natura infracțiunii săvârșite, precum și la împrejurările în care aceasta a survenit, instanța realizând o greșită evaluare a criteriilor privind individualizarea pedepsei. Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 463/ A din 15 iunie 2005, conform art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul formulat de P.N.A. împotriva sentinței penale nr. 317/2005 a Tribunalului București, secția a II-a penală. Pentru a dispus astfel, instanța de apel a reținut că pedeapsa aplicată inculpatului a fost corect individualizată, dându-se eficiență tuturor criteriilor generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen.

Astfel, persoana inculpatului justifică cuantumul pedepsei, precum și modalitatea de executare a acesteia. În acest context, instanța a avut în vedere că pedeapsa nu trebuie să fie numai exemplară, dar și să asigure reeducarea făptuitorului. Ori, în raport de elementele ce circumstanțiază persoana inculpatului, pedeapsa așa cum a fost individualizată în cauză, are aptitudinea de a asigura finalitatea prevăzută de art. 52 C. pen. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a formulat recurs P.N.A. Prin motivele de recurs, P.N.A. a criticat hotărârile pronunțate în cauză pentru netemeinicie apreciind că pedeapsa aplicată inculpatului a fost greșit individualizată în raport de prevederile art. 72 C. pen.

Se susține că instanțele au dat dovadă de o blândețe excesivă, sancțiunea stabilită fiind disproporționată în raport cu gravitatea faptei săvârșite, care rezultă din natura acesteia, din modalitatea de săvârșire. P.N.A. a solicitat aplicarea unei pedepse corect individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen., care să fie executată de inculpat în regim de detenție, pentru că, pedeapsa aplicată trebuie să fie un mijloc eficient de constrângere și reeducare. În drept, P.N.A. și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., referitor la greșita individualizare a pedepsei aplicată. Examinând hotărârile pronunțate în cauză sub aspectele invocate de P.N.A. și prin prisma cazului de casare menționat, Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, soluțiile instanțelor de fond și de apel fiind legale și temeinice.

Astfel, pe baza întregului material probator administrat în cauză s-a stabilit că inculpatul P.Șt. a săvârșit, cu vinovăție, infracțiunea de trafic de influență, prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că a pretins denunțătoarei D.C. suma de 400.000.000 lei, creându-i acesteia convingerea că are o influență reală asupra funcționarilor din cadrul Primăriei sector 1 București, în vederea aprobării unei cereri prin care denunțătoarea solicitase repartizarea unei locuințe sociale din fondul locativ. În ziua de 24 octombrie 2004, inculpatul a fost surprins în flagrant de procurorii P.N.A. în timp ce primea de la denunțătoare, suma de 25.000.000 lei, care reprezenta o primă tranșă din suma pretinsă.

Inculpatul a fost arestat preventiv de la 26 octombrie 2004 până la punerea efectivă în libertate. Pentru infracțiunea săvârșită prima instanță a aplicat inculpatului o pedeapsă în cuantum de 3 ani închisoare, a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, pe un termen de încercare de 5 ani, în condițiile art. 86 1 – art. 86 4 C. pen. Curtea constată că pedeapsa aplicată inculpatului corespunde atât prin cuantum, cât și prin modalitatea de executare dublului său scop, educativ și coercitiv, astfel cum este prevăzut în art. 52 C. pen. Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de limitele de pedeapsă prevăzute de lege, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana inculpatului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Într-adevăr, inculpatul a fost cercetat și condamnat pentru săvârșirea unei infracțiuni de corupție, însă la aplicarea pedepsei, instanța de fond a avut în vedere, corect, criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., făcând o corectă evaluare a acestora. Astfel, se constată că la stabilirea și aplicarea pedepsei, au fost avute în vedere gradul de pericol social concret al faptei, natura infracțiunii, împrejurările comiterii, precum și persoana inculpatului care este infractor primar, este relativ în vârstă, a avut o conduită bună anterior faptei, și a avut o atitudine procesuală corespunzătoare, ajutând, prin declarațiile date la aflarea adevărului în cauză. În raport de persoana inculpatului, de comportamentul său ulterior comiterii faptei, s-a apreciat corect că simpla aplicare a pedepsei are un puternic rol educativ asupra acestuia și constituie o garanție că nu va mai săvârși alte fapte penale.

De altfel, perioada în care inculpatul a fost arestat preventiv, a contribuit la reeducarea inculpatului, constituind un real avertisment pentru acesta. Se constată că sancțiunea stabilită este proporțională cu gravitatea faptei, și constituie un mijloc eficient de constrângere și reeducare chiar fără executarea acesteia. În consecință, în raport de considerentele expuse, Înalta Curte, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de P.N.A. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de P.N.A. împotriva deciziei penale nr. 463 din 15 iunie 2005 a Curții de Apel București, secția I penală, privind pe inculpatul P.Șt. Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimatului inculpat, în sumă de 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 noiembrie 2005.