ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 517/2003

S-a

luat în examinare recursul declarat de inculpata S.E.P. împotriva deciziei

penale nr.568/A din 11 septembrie 2002 a Curții de Apel București, Secția a II

–a penală.

S-a

prezentat recurenta inculpată, aflată în stare de arestat, asistată de avocat G.

N., apărător ales.

Procedura de citare a fost îndeplinită.

Apărătorul

inculpatei a susținut oral motivele de recurs  depuse în scris la dosarul

cauzei și a solicitat în esență admiterea recursului, casarea  hotărârilor

pronunțate și în principal, în temeiul dispozițiilor art.11 pct.2 lit.a

raportat la art.10 lit.c din Codul de procedură penală achitarea inculpatei,

întrucât nu ea este autoarea infracțiunii.

In subsidiar, s-a cerut

reducerea pedepsei.

Procurorul

a pus concluzii de respingere a recursului declarat, ca nefondat, pentru ambele

critici formulate, întrucât hotărârile pronunțate sunt legale și temeinice atât

în ceea ce privește vinovăția stabilită și încadrarea juridică dată faptei, cât

și referitor la pedeapsa aplicată.

Inculpata, în ultimul cuvânt

acordat, a arătat  că își însușește apărările formulate de apărătorul său.

C  U  R  T  E  A

Asupra

recursului de față;

In

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

S-a

făcut aplicarea art.71 și 64 Cod penal.

S-a

menținut starea de arest și s-a  dedus din pedeapsa aplicată perioada

executată  de la 23 mai 2002, la zi.

Conform

art.257 alin.2 raportat la art.118  lit.d Cod penal s-a dispus confiscarea de

la inculpată a sumei de 13.900.000 lei obținută prin săvârșirea infracțiunii.

S-a

dispus obligarea inculpatei la plata cheltuielilor judiciare către stat, în

sumă de 3 milioane lei.

Pentru

a pronunța această sentință, instanța  de fond a reținut, în fapt, următoarele:

Inculpata

S.E.P. a lăsat-o să creadă pe martora M.A. că îi poate obține o repartiție

pentru o locuință în București, întrucât are influență asupra  unor funcționari

din cadrul serviciului locativ al Primăriei Municipiului București.

In

acest scop, inculpata a pretins și primit, în mod repetat, în perioada august –

decembrie 1998, suma de  13.900.000 lei.

Situația

de fapt și vinovăția inculpatei au fost stabilite pe baza materialului probator

administrat în cauză: plângerea și declarațiile  denunțătoarei M.A.,

declarațiile  martorilor P.V. și Z.G.T., chitanța sub semnătură privată

întocmită de inculpată, declarațiile acesteia.

Inculpata

nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii, susținând că suma de bani primită

face obiectul unui contract de împrumut.

Curtea

de Apel București, Secția a II-a penală, prin decizia penală nr.568 din 11

septembrie 2002, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpată, dispunând

deducerea arestului preventiv la zi și obligarea apelantei la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

Impotriva

acestei decizii a declarat recurs în termen legal inculpata, solicitând

admiterea acestuia, casarea hotărârilor pronunțate și, pe fond, achitarea  sa

în temeiul dispozițiilor art.11 pct.2 lit.a  Cod procedură penală raportat la

art.10 lit.c Cod procedură penală.

In

subsidiar, s-a solicitat reducerea cuantumului pedepsei aplicate.

Temeiul

juridic   al   recursului  îl  constituie  dispozițiile art.385

9

pct.17

și 14 Cod procedură penală.

Examinând

recursul, Curtea constată că  acesta nu este fondat.

Instanțele

de judecată au reținut în mod corect situația de fapt pe baza unor probe care

demonstrează în mod concludent săvârșirea de către inculpata  recurentă S.E.P.

a infracțiunii  de trafic de influență.

Declarațiile

denunțătoarei  și cele ale martorilor care au împrumutat-o cu sume de bani

pentru a fi remise inculpatei în  vederea cumpărării influenței acesteia – se

coroborează pe deplin  în descrierea împrejurărilor  în care s-a comis fapta, a

funcțiilor persoanelor menite a rezolva problema locativă, numite de către S.E.P.,

a confirmării  chiar de către aceasta din urmă  a primirii sumelor de bani și a

scopului în care le-a pretins (f.14-40 dosar urmărire penală  și 13, 77, 78

dosarul instanței de fond nr.5319/2001).

Chitanța

încheiată între părți și prin care  - sub numele de I.E., așa cum își declinase

identitatea – inculpata recunoaște că a împrumutat suma de 20 milioane lei de

la M.A. constituie un subterfugiu la care a  recurs făptuitoarea care a

urmărit, astfel, ca pe de o parte, să atribuie un caracter  licit primirii

sumelor de bani, iar pe de altă parte, să mențină iluzia bunelor sale  intenții

afirmând că suma înscrisă a fost plătită funcționarilor publici, iar actul o va

ajuta la recuperarea ei (f.13 dosarul instanței de fond).

Pentru

aceste considerente, Curtea constată  că instanța de judecată a făcut o

corectă  aplicare a legii constatând întrunite elementele constitutive ale

infracțiunii de trafic de influență și dispunând condamnarea inculpatei pentru

săvârșirea acesteia, în temeiul dispozițiilor art.257 alin.1  cu aplicarea

art.41 alin.2 Cod penal.

Cât

privește modul de individualizare a  pedepsei aplicate recurentei-inculpate,

Curtea consideră că în cauză s-a dat eficiență cuvenită dispozițiilor art.72

Cod penal.

Instanța

de judecată a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei,

punând în cumpănă atât pericolul social  concret al infracțiunii săvârșite,

modalitatea ingenioasă în care inculpata și-a realizat intențiile, cât și

datele legate de persoana acesteia, recurenta fiind  o persoană în vârstă de 61

ani, care a manifestat nesinceritate pe parcursul procesului penal.

Recurenta

inculpată este recidivistă, fiind condamnată în 1992 pentru săvârșirea

infracțiunilor de trafic de influență și fals în declarații  privind

identitatea, ceea ce confirmă faptul că noua infracțiune dedusă judecății  nu

constituie  un accident în existența sa, ci o dovadă a unui modus vivendi și a

unei perseverențe  infracționale care justifică cuantumul pedepsei aplicate și

modul de executare dispus prin privare de libertate. In acest mod, este

asigurată și realizarea scopului coercitiv-educativ al sancțiunii penale,

încriminate cu dispozițiile art.52 Cod penal.

Având

în vedere aceste motive și constatând  din oficiu că nu există alte motive de

casare, potrivit dispozițiilor art.385

6

alin.3 Cod procedură penală,

Curtea  urmează să respingă, ca nefondat, recursul  inculpatei.

Timpul

arestului preventiv va fi dedus din pedeapsa aplicată de la 23 mai 2002, la zi.

Recurenta

inculpată va fi obligată la  plata cheltuielilor judiciare către stat.

Văzând

și dispozițiile art.385

15

pct.1 lit.b Cod procedură penală, art.192

alin.2 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de inculpata S.E.P., împotriva deciziei penale

nr.568/A din 11 septembrie  2002 a Curții de Apel București, Secția a II-a

penală.

Deduce din pedeapsă,

perioada executată în arest preventiv de la 23 mai 2002 la 4 februarie 2003.

Obligă recurenta inculpată

la plata sumei de 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pronunțată în ședință

publică, azi 4 februarie 2003.