ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 517/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de inculpata S.E.P. împotriva deciziei penale nr.568/A din 11 septembrie 2002 a Curții de Apel București, Secția a II –a penală. S-a prezentat recurenta inculpată, aflată în stare de arestat, asistată de avocat G. N., apărător ales. Procedura de citare a fost îndeplinită. Apărătorul inculpatei a susținut oral motivele de recurs depuse în scris la dosarul cauzei și a solicitat în esență admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate și în principal, în temeiul dispozițiilor art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.c din Codul de procedură penală achitarea inculpatei, întrucât nu ea este autoarea infracțiunii. In subsidiar, s-a cerut reducerea pedepsei.

Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului declarat, ca nefondat, pentru ambele critici formulate, întrucât hotărârile pronunțate sunt legale și temeinice atât în ceea ce privește vinovăția stabilită și încadrarea juridică dată faptei, cât și referitor la pedeapsa aplicată. Inculpata, în ultimul cuvânt acordat, a arătat că își însușește apărările formulate de apărătorul său. C U R T E A Asupra recursului de față; In baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: S-a făcut aplicarea art.71 și 64 Cod penal. S-a menținut starea de arest și s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată de la 23 mai 2002, la zi. Conform art.257 alin.2 raportat la art.118 lit.d Cod penal s-a dispus confiscarea de la inculpată a sumei de 13.900.000 lei obținută prin săvârșirea infracțiunii.

S-a dispus obligarea inculpatei la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 3 milioane lei. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele: Inculpata S.E.P. a lăsat-o să creadă pe martora M.A. că îi poate obține o repartiție pentru o locuință în București, întrucât are influență asupra unor funcționari din cadrul serviciului locativ al Primăriei Municipiului București. In acest scop, inculpata a pretins și primit, în mod repetat, în perioada august – decembrie 1998, suma de 13.900.000 lei. Situația de fapt și vinovăția inculpatei au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: plângerea și declarațiile denunțătoarei M.A., declarațiile martorilor P.V.

și Z.G.T., chitanța sub semnătură privată întocmită de inculpată, declarațiile acesteia. Inculpata nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii, susținând că suma de bani primită face obiectul unui contract de împrumut. Curtea de Apel București, Secția a II-a penală, prin decizia penală nr.568 din 11 septembrie 2002, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpată, dispunând deducerea arestului preventiv la zi și obligarea apelantei la plata cheltuielilor judiciare către stat. Impotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal inculpata, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor pronunțate și, pe fond, achitarea sa în temeiul dispozițiilor art.11 pct.2 lit.a Cod procedură penală raportat la art.10 lit.c Cod procedură penală.

In subsidiar, s-a solicitat reducerea cuantumului pedepsei aplicate. Temeiul juridic al recursului îl constituie dispozițiile art.385 9 pct.17 și 14 Cod procedură penală. Examinând recursul, Curtea constată că acesta nu este fondat. Instanțele de judecată au reținut în mod corect situația de fapt pe baza unor probe care demonstrează în mod concludent săvârșirea de către inculpata recurentă S.E.P. a infracțiunii de trafic de influență. Declarațiile denunțătoarei și cele ale martorilor care au împrumutat-o cu sume de bani pentru a fi remise inculpatei în vederea cumpărării influenței acesteia – se coroborează pe deplin în descrierea împrejurărilor în care s-a comis fapta, a funcțiilor persoanelor menite a rezolva problema locativă, numite de către S.E.P., a confirmării chiar de către aceasta din urmă a primirii sumelor de bani și a scopului în care le-a pretins (f.14-40 dosar urmărire penală și 13, 77, 78 dosarul instanței de fond nr.5319/2001).

Chitanța încheiată între părți și prin care - sub numele de I.E., așa cum își declinase identitatea – inculpata recunoaște că a împrumutat suma de 20 milioane lei de la M.A. constituie un subterfugiu la care a recurs făptuitoarea care a urmărit, astfel, ca pe de o parte, să atribuie un caracter licit primirii sumelor de bani, iar pe de altă parte, să mențină iluzia bunelor sale intenții afirmând că suma înscrisă a fost plătită funcționarilor publici, iar actul o va ajuta la recuperarea ei (f.13 dosarul instanței de fond). Pentru aceste considerente, Curtea constată că instanța de judecată a făcut o corectă aplicare a legii constatând întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență și dispunând condamnarea inculpatei pentru săvârșirea acesteia, în temeiul dispozițiilor art.257 alin.1 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.

Cât privește modul de individualizare a pedepsei aplicate recurentei-inculpate, Curtea consideră că în cauză s-a dat eficiență cuvenită dispozițiilor art.72 Cod penal. Instanța de judecată a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei, punând în cumpănă atât pericolul social concret al infracțiunii săvârșite, modalitatea ingenioasă în care inculpata și-a realizat intențiile, cât și datele legate de persoana acesteia, recurenta fiind o persoană în vârstă de 61 ani, care a manifestat nesinceritate pe parcursul procesului penal.

Recurenta inculpată este recidivistă, fiind condamnată în 1992 pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență și fals în declarații privind identitatea, ceea ce confirmă faptul că noua infracțiune dedusă judecății nu constituie un accident în existența sa, ci o dovadă a unui modus vivendi și a unei perseverențe infracționale care justifică cuantumul pedepsei aplicate și modul de executare dispus prin privare de libertate. In acest mod, este asigurată și realizarea scopului coercitiv-educativ al sancțiunii penale, încriminate cu dispozițiile art.52 Cod penal. Având în vedere aceste motive și constatând din oficiu că nu există alte motive de casare, potrivit dispozițiilor art.385 6 alin.3 Cod procedură penală, Curtea urmează să respingă, ca nefondat, recursul inculpatei.

Timpul arestului preventiv va fi dedus din pedeapsa aplicată de la 23 mai 2002, la zi. Recurenta inculpată va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat. Văzând și dispozițiile art.385 15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, art.192 alin.2 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E : Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata S.E.P., împotriva deciziei penale nr.568/A din 11 septembrie 2002 a Curții de Apel București, Secția a II-a penală. Deduce din pedeapsă, perioada executată în arest preventiv de la 23 mai 2002 la 4 februarie 2003. Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Pronunțată în ședință publică, azi 4 februarie 2003.