ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3398/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamantul, S.I. a chemat în

judecată Autoritatea pentru Privatizarea și Administrarea Participațiilor

Statului și a solicitat ca, prin sentința care se va pronunța, să fie obligată

să încheie un act adițional la contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni, prin

care pârâta să-i vândă reclamantului 268.610 acțiuni ale SC A. SA Grădiștea, cu

motivarea că, la data vânzării acțiunilor, care au format obiectul contractului

nr. 107/1997, s-a prevăzut obligația ca, după eliberarea certificatului de

atestare a dreptului de proprietate asupra terenului deținut în patrimoniul

societății SC A. SA Grădiștea, fostul Fond al Proprietății de Stat să-i vândă

acțiunile rezultate din evaluarea terenului și majorarea capitalului social.

Tribunalul București, secția

comercială, prin sentința nr. 8867 din 12 noiembrie 2001, a admis acțiunea și a

obligat Autoritatea pentru Privatizare și Administrare a Participațiilor

Statului să încheie act adițional la contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni

nr. 107/1997, prin care să-i vândă reclamantului un număr de 168.610 acțiuni la

prețul de 1.000 lei pentru o acțiune, sub sancțiunea plății daunelor

cominatorii determinate la 1.000.000 lei pentru fiecare zi de întârziere.

În esență, instanța de fond a

reținut că, potrivit O.U.G. nr. 88/1997, procedurile de privatizare, aflate în

curs de derulare, continuă cu recunoașterea valabilității actelor și etapelor

consumate și că nu mai este nevoie de o nouă aprobare a consiliului de

administrație al A.P.A.P.S, pentru a încheia actul adițional, această obligație

fiind deja stipulată în contractul nr. 107/1997.

Obligația pârâtei de a-i vinde

reclamantului acțiunile aferente majorării capitalului social cu valoarea

terenului, a mai reținut prima instanță, rezultă din prevederile art. 6.3 din

contractul nr. 107/1997, încheiat sub condiție suspensivă, condiție care s-a

împlinit prin obținerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate

asupra terenului și majorarea capitalului social cu această valoare.

Sentința instanței de fond a fost

confirmată de Curtea de Apel, secția comercială, care, prin decizia nr. 354 din

11 martie 2002, a respins, ca nefondat, recursul A.P.A.P.S. București.

Instanța de recurs a analizat prevederile

art. II din Legea nr. 99/1999 și a ajuns la concluzia că procedurile de

privatizare în curs de derulare se supun reglementărilor în vigoare la data

încheierii contractelor de privatizare, pentru că, prin Legea nr. 99/1999 și

H.G. nr. 450/1997, nu s-a prevăzut expres că acestea retroactivează.

Clauza de la art. 6.3 din contract a

fost interpretată în sensul că pârâta, A.P.A.P.S., este debitoarea obligației de

vânzare a acțiunilor aferente valorii terenurilor și că, de îndată ce condiția s-a

împlinit, potrivit principiului

tempus regit actum

, și prevederilor art.

1017 – 1018 C. civ., recurentei îi revenea obligația să încheie actul adițional

la contract.

Procurorul General, în urma

memoriului adresat de A.P.A.P.S., a declarat recurs în anulare, prin care a

susținut că, prin hotărârile pronunțate în cauză, care au încălcat esențial

legea, s-a soluționat greșit fondul, hotărârile pronunțate fiind vădit

netemeinice.

În argumentarea încălcării principiului

aplicării legii civile în timp, P.G. a susținut că, în mod greșit, s-a

considerat că legea aplicabilă este cea în vigoare la data încheierii

contractului de vânzare – cumpărare de acțiuni, respectiv Legea nr. 107/1997,

și nu legea în vigoare la data când s-a materializat posibilitatea majorării

capitalului social cu valoarea terenului aparținând societății comerciale.

A mai susținut P.G. că legea

aplicabilă este cea în vigoare la îndeplinirea condiției suspensive, și anume,

Legea nr. 99/1999 și H.G. nr. 450/1999, întrucât SC A. SA Grădiștea și-a

majorat capitalul, la data de 18 februarie 2000, prin includerea terenului în

acest capital.

O altă critică privește scăderea valorii

unei acțiuni de la 26.402 lei, prevăzută în contractul nr. 107/1997, la 1.000

lei și stabilirea prețului vânzării de instanțe ca fiind de 268.610.000 lei,

față de 219.000.000 lei valoare stabilită inițial.

Pentru aceste motive P.G. a solicitat,

în temeiul art. 314 C. proc. civ., admiterea recursului în anulare, casarea

hotărârilor judecătorești criticate și, în fond, respingerea acțiunii

reclamantului.

Recursul în anulare este întemeiat pentru

următoarele considerente:

Problema de drept, care a fost pusă

în discuție de P.G., este cea a legii aplicabile în momentul vânzării acțiunilor

aferente valorii terenurilor devenit aport la capitalul social al societății comerciale

ce se privatizează.

Înainte de a răspunde la această

problemă, trebuie reținut că, între Fondul Proprietății de Stat și reclamant,

s-a încheiat contractul nr. 107/1997, prin care S.I. a dobândit un număr de

1.515 acțiuni cu o valoare nominală de 25.000 lei fiecare și că s-a convenit,

potrivit clauzei prevăzută la art. 6.3, ca, în cazul obținerii certificatului

de proprietate asupra terenului deținut în patrimoniu, să se majoreze prețul

din contract cu valoarea terenului, conform clauzei de la pct. 3.

Cumpărătorul s-a obligat să accepte majorarea

de preț și să plătească diferența de preț în condițiile ce urmau să fie

convenite printr-un act adițional la contract.

Contractul nr. 107/1997, continuând

clauza arătată de la pct. 6.3, s-a încheiat sub incidența Legii nr. 58/1991 a

Legii nr. 55/1995 a H.G. nr. 855/1995 și a Normelor nr. 1/1995.

Cele două legi, menționate și în

preambulul contractului nr. 107/1997, prevedeau vânzarea de acțiuni în scopul

privatizării, fără includerea valorii terenurilor a căror situație juridică se

afla în curs de clarificare”.

În cauză, nu se contestă faptul că certificatul

de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului a fost obținut după

încheierea contractului nr. 107/1997 și nici faptul că vânzarea acțiunilor

intrate în patrimoniul societății reprezintă aport în natură al statului, numai

că s-a considerat de reclamant că, prin clauza introdusă la pct. 6.3 din

contract, i se conferă mai mult decât un drept de „opțiune” pentru dobândirea

acțiunilor aferente valorii terenului.

Așa cum a reținut P.G. în motivele recursului

în anulare, opțiunea pentru cumpărarea acțiunilor nu putea produce nici un

efect mai înainte de majorarea capitalului social prin includerea terenului,

majorare care a avut loc la data de 18 februarie 2000, când s-a întocmit actul

adițional la actul constitutiv al SC A. SA Grădiștea.

De la această dată, în condițiile

legii aplicabile, și anume a Legii nr. 99/1999 și a H.G. nr. 450/1999, se poate

pune problema aplicării clauzei de la pct. 6.3 din contractul nr. 107/1997.

Instanța de recurs, deși a citat

art. II din Legea nr. 99/1999, ajunge la concluzia eronată că procedurile de

privatizare în derulare se supun reglementărilor de la data începerii lor.

„Vânzările de acțiuni și vânzările

de active aflate în curs de desfășurare la data intrării în vigoare a prezentei

legi vor continua potrivit prevederilor acesteia, cu recunoașterea

valabilității actelor și etapelor consumate”.

Din textul redat mai sus, rezultă, evident,

că procedurile începute continuă, potrivit reglementării Legii nr. 99/1999, sub

care s-a majorat capitalul societății cu valoarea terenului, aport ce revine

A.P.A.P.S.

Revenind la clauza stipulată în art.

6.3., așa cum s-a mai arătat, în ce privește vânzarea acțiunilor aferente valorii

terenurilor, aceasta constituie, în realitate, un drept de opțiune pe care și

l-a rezervat reclamantul, drept care este stabilit și de lege, prin art. 32

2

,

dar care nu exclude respectarea procedurii de vânzare și nici dreptul de

opțiune al altor persoane, care nu sunt parte în contractul de vânzare -

cumpărare nr. 107/1997.

Din acest punct de vedere, Legea nr.

99/1999 nu se îndepărtează de principiul stabilit de art. 1017 C. civ.,

potrivit căruia „obligația condițională nu se perfectează decât după

îndeplinirea evenimentului”, care, în speță, constă în obținerea certificatului

de proprietate asupra terenurilor, majorarea capitalului social și respectarea

procedurii de vânzare instituită de lege.

Fără a observa aceste cerințe ale legii,

instanțele care au soluționat cauza s-au substituit voinței părților, în

condițiile în care valoarea terenului era încă discutată, așa cum rezultă din

demersurile de la recurs, atunci când au reținut, peste prevederile legii, că,

prin clauza de la art. 6.3 din contract, s-a stipulat o obligație de a încheia

actul adițional de vânzare de acțiuni, care nu depinde, în alți termeni, de

procedura prevăzută de Legea nr. 99/1999.

Și dacă s-ar admite punctul de

vedere al instanțelor că se aplică legea în vigoare la încheierea contractului

nr. 107/1995, încă nu s-ar putea reține, ca fiind corectă, soluția de obligare

la încheierea actului adițional, întrucât și prin acele legi (menționate mai

sus) se prevedea o procedură de vânzare a acțiunilor peste care instanța nu

poate să treacă.

Mai trebuie precizat că, prin art.

6.3 din contractul nr. 107/1997, A.P.A.P.S. (fostul F.P.S.) nu și-a asumat

obligația de a-i vinde reclamantului acțiunile ce vor fi emise în urma

majorării capitalului social cu cota sa de aport, reprezentând terenurile

pentru care s-a obținut titlul de proprietate.

Mai mult decât atât, majorarea prețului

de la pct. 3, așa cum se stipulează în alin. (2) al art. 6, pune problema

„condițiilor care se vor conveni prin act adițional la prezentul contract”.

Prin urmare, ideea de acord de voință

nu a fost înlăturată prin clauza inserată în contract, așa încât nu se poate

pune problema numai de perfectare a înscrisului câtă vreme

negotium

nu a

fost realizat.

Cu această motivare, potrivit art.

330 alin. (2), raportat la 304 pct. 9 și 314 C. proc. civ., recursul în anulare

se va admite în sensul dispozitivului.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă

Curtea Supremă de Justiție, împotriva sentinței nr. 8867 din 12 noiembrie 2001

a Tribunalului București, secția comercială, și a deciziei nr. 354 din 11

martie 2002 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

Casează

decizia și sentința și, în fond, respinge acțiunea reclamantului S.I.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 9 iulie 2003.