ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3414/2003

Asupra contestațiilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 3384/2002, pronunțată, la 17 mai 2002, în dosarul nr. 5759/2001, Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul O.V., în contradictoriu cu statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice, Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului și B.R.D. SA, împotriva deciziei nr. 201, pronunțată la 10 aprilie 2001 de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. Împotriva deciziei pronunțată de Instanța Supremă, la 17 mai 2002, reclamantul O.V. a formulat contestație în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc.

civ., susținând că, în ziua judecării recursului său, procedura de citare a A.P.A.P.S., intimata în cauză, nu a fost îndeplinită, potrivit prevederilor art. 100 alin. (1) și (3) C. proc. civ., coroborat cu art. 88 alin. (1), pct. 4 și alin. (2) C. proc. civ., art. 105 teza ultimă C. proc. civ. și art. 108 alin. (1) C. proc. civ. La 10 octombrie 2002, contestatorul recurent O.V. formulează o nouă contestație în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 318 teza 1 C. proc.

civ, împotriva aceleiași decizii, nr. 3384 din 2002. În motivarea acestei contestații, petentul susține că a formulat două sesizări de neconstituționalitate, una privind Legea nr. 146/1997, iar cea de a doua, privind Legea nr. 10/2001, iar instanța de recurs, în motivarea deciziei atacate, nu a examinat decât excepția privind neconstituționalitatea Legii nr. 146/1997, nu și cea a prevederilor din Legea nr. 10/2001, invocate de el, Curtea reținând greșit că sesizările sale privesc coliziunea dintre art. 47 alin. (1) tezele 2 și 3 din Legea nr. 10/2001, cu art. 47 din Constituție, nu cu art. 11, 20 și 21 din Constituție, așa cum a invocat petiționarul. Aceasta constituie o greșeală materială, care a condus la respingerea greșită a recursului său.

Prin încheierea pronunțată în dosarul nr. 2326/2002, la data de 5 februarie 2003, s-a dispus conexarea dosarului nr. 2326/2002 al Curții Supreme de Justiție, secția comercială, la dosarul nr. 1509/2002, cu termen de judecată la 14 mai 2003. A fost atașat dosarul nr. 5759/2001, în care a fost pronunțată decizia atacată, și, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, în raport cu motivele invocate în contestațiile în anulare conexate, se constată următoarele: Cu privire la contestația în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.: Potrivit textului de lege invocat de contestator, hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, atunci când procedura de chemare a părții, pentru ziua în care s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită, potrivit cu cerințele legii.

Din modul de redactare a textului art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., rezultă că numai partea față de care procedura de citare nu a fost îndeplinită legal are posibilitatea formulării contestației în anulare. Rezultă deci, că nulitatea invocată în speță de contestator, nu este de ordine publică, ci relativă și poate fi invocată numai de partea interesată, care putea fi prejudiciată în acest mod, nu de oricare dintre părțile din proces. Nici motivul întemeiat pe dispozițiile art. 318 teza I C. proc. civ. nu poate fi reținut. Instanța de recurs a reținut corect că cererea de chemare în judecată a fost formulată de reclamant anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, astfel încât cererea nu poate fi calificată pe prevederile acestei legi și nu se referă la restituirea unor bunuri imobile, astfel cum sunt ele definite de art. 6 din acea lege.

Rezultă deci, că soluția pronunțată de instanță nu a depins de constituționalitatea textelor de lege invocate de contestator, texte care nu au fost avute în vedere la soluționarea cauzei, reclamantul întemeindu-și cererea pe dispozițiile art. 480 și urm. C. proc. civ., Legea nr. 119/1948 și art. 6 din Convenția Drepturilor Omului și nu este rezultatul unei erori materiale, pentru a fi aplicabile prevederile art. 318 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestațiile în anulare formulate de contestatorul O.V., împotriva deciziei nr. 3384 din 17 mai 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția comercială, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 10 iulie 2003.