ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2423/2003
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2423/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 382 din 4 iulie 2002, pronunțată de Curtea de Arbitraj de pe lângă Asociația Națională a Cooperației Meșteșugărești, a fost admisă cererea reclamantei S.C.A. S.M., în contradictoriu cu pârâta SC E.F. SA Pitești, a fost obligată pârâta către reclamantă la plata sumei de 84.807.182 lei, din care suma de 68.991.268 lei cu titlu de contravaloare nefolosință spațiu închiriat și 15.815.816 lei cu titlu de penalități de întârziere. A constatat ca rămas fără obiect capătul de cerere privind evacuarea pârâtei. A obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 4.471.500 lei. Împotriva acestei sentințe, a formulat acțiune în anulare pârâta SC E.F.
SA Pitești. Acțiunea în anulare nu a fost legal timbrată. Prin rezoluție, Curtea a dispus citarea petentei cu mențiunea achitării unei taxe judiciare de timbru, în cuantum de 2.866.713 lei, precum și a unui timbru judiciar în valoare de 30.000 lei. Prin decizia nr. 1498 din 11 noiembrie 2002, Curtea de Apel București, secția VI-a comercială, a anulat, ca netimbrată, acțiunea în anulare formulată de SC E.F. SRL Pitești, reținându-se că reclamanta a fost legal citată cu mențiunea timbrării, conform dovezii aflate la dosarul de apel, aceasta neconformându-se normelor imperative prevăzute de legea timbrului. În contra celei din urmă hotărâri, a declarat recurs SC E.F SRL Pitești, criticând soluția pronunțată în apel pentru nelegalitate și netemeinicie și susținând, în esență, că, la data de 11 noiembrie 2002, a fost în imposibilitate a se prezenta, motiv pentru care a solicitat termen pentru angajarea unui avocat, situație în care nu a achitat taxa de timbru aferentă.
În dovedirea celor susținute, recurenta a depus certificat medical aflat la dosarul de recurs, solicitând admiterea recursului, invocând, ca temei de casare, art. 304 pct. 5 C. proc. civ. Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, Curtea constată că, în apel, apelanta a formulat o cerere de amânare a judecării cauzei fără a o motiva, în sensul precizării unor motive întemeiate, însă, conform art. 156 C. proc. civ., instanța de apel a apreciat cu nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 156 C. proc. civ., atâta vreme, cât aceasta a fost citată cu mențiunea timbrării, iar legea timbrului prevede expres că taxele de timbru se plătesc anticipat.
Prin urmare, instanța de apel, în mod legal și temeinic, a respins cererea de amânare a judecării cauzei, atâta timp cât a fost înștiințată la 21 octombrie 2002, iar apelul a fost judecat la 11 noiembrie 2002, apelanta nu a achitat taxe de timbru datorată. Depunerea certificatului medical de abia în recurs, nu poate fi luat în considerare, deoarece apelanta avea posibilitatea de a-l atașa cererii de amânare aflate la dosarul de apel, ceea ce nu a făcut. Față de cele menționate, Curtea constată că soluția pronunțată în apel este legală și temeinică, fiind la adăpost de criticile formulate. Așa fiind,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC E.F. SRL Pitești împotriva deciziei nr. 1498 din 11 noiembrie 2002 a Curții de Apel București, secția V-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 18 aprilie 2003.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.