Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția penală
Data
16 aprilie 2004

Decizia nr. 2064/2004 — ÎCCJ, Secția penală — recurs împotriva deciziei nr. 2691 a Curții de Apel București

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 2691/ R din 21 noiembrie 2003 Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca nefondată, contestația în anulare formulată de condamnatul S.Ș. împotriva deciziei penale nr. 2179 din 6 octombrie 2003 a Curții de Apel București, secția I penală. În susținerea acestei cereri, contestatorul a invocat că, fiind în executarea unei pedepse de 6 ani închisoare, deși, ca urmare a muncii executate, a câștigat 109 zile, totuși acestea nu-i sunt luate în calcul ca zile executate din pedeapsă. Instanța a reținut că motivul invocat de contestator nu figurează între cazurile, prevăzute de art. 386 C. proc.

pen. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs contestatorul, care a reiterat același motiv, menționat mai sus. Recursul este inadmisibil. Conform art. 392 alin. ultim C. proc. pen., nu poate fi atacată (cu apel sau recurs) decât hotărârea pronunțată cu ocazia judecării contestației în anulare fondată pe dispozițiile art. 386 lit. d) C. proc. pen. Cum prin hotărârea atacată nu s-a soluționat o contestație întemeiată pe dispozițiile mai sus indicate, recursul este inadmisibil, deoarece s-a folosit o cale de atac, care nu este prevăzută de lege, împotriva unei hotărâri definitive care a intrat în puterea lucrului judecat. Pentru aceste considerente potrivit art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc.

pen., recursul declarat de contestator se va respinge, ca inadmisibil. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

DECIDE Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de condamnatul S.Ș., împotriva deciziei penale nr. 2691 din 21 noiembrie 2003 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul condamnat să plătească statului suma de 700.000 lei cheltuieli judiciare, din care 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 16 aprilie 2004.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.