ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 62/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 992

din 7 iulie 2004, Tribunalul București, secția I penală, în baza art. 334 C.

proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a infracțiunilor pentru

care a fost trimis în judecată inculpatul D.A., în infracțiunea prevăzută de

art. 211 alin. (2) lit. a), b), d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b)

C. pen. și art. 13 C. pen., art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen., cu aplicarea

art. 37 lit. b) C. pen. și art. 13 C. pen., art. 211 alin. (2) lit. d) și e) C.

pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. și art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen.,

toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

(2) lit. a), b), d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și art.

13 C. pen., a condamnat pe inculpatul D.A. zis „P.” la 6 ani închisoare și 3

ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

(2) lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și art. 13 C. pen., a

condamnat pe același inculpat la 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor,

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

(2) lit. d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., a condamnat pe același

inculpat la 5 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor,

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

(2) lit. b) și c) C. pen., a condamnat pe același inculpat la 5 ani și 6 luni

închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și

b) C. pen.

Conform art. 33 lit. a) și

art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 6 ani

închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și

b) C. pen., cu aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., a

dedus prevenția de la 27 mai 2000 la 1 iunie 2000 și durata reținerii de 24 ore

din data de 27 iunie 2002.

A admis acțiunea civilă

formulată de partea vătămată B.G.A. și l-a obligat pe inculpat să plătească

către această parte suma de 175.000 lei.

A luat act că partea

vătămată N.V. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

A constatat că părțile

vătămate R.C.G. și N.V. nu au formulat pretenții civile în cauză.

În baza art. 116 lit. d) C.

pen., a confiscat de inculpat: suma de 14.000 lei, suma de 500.000 lei, ceas, o

legitimație M.I., un ceas electronic, toate sustrase părților vătămate.

În baza art. 191 alin. (2)

C. proc. pen., a obligat pe inculpat la 4.400.000 lei cheltuieli judiciare

statului din care 400.000 lei onorariu avocat oficiu se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut că, la datele de 19 mai 2000, 16 iunie 2002, august 20001 și

15 martie 2002, inculpatul a deposedat de bani și alte bunuri, prin violență,

pe părțile vătămate B.G.A., N.V., R.C.G. și N.V.

Împotriva sentinței, inculpatul

a declarat apel, solicitând reducerea pedepsei.

Curtea de Apel București a

respins, ca tardiv, apelul inculpatului constatând, că în cauză nu sunt

aplicabile nici dispozițiile art. 365 C. proc. pen., privind apelul peste

termen, atâta timp cât inculpatul a depășit termenul prevăzut de lege pentru

declararea apelului și în acest caz, în sensul că deși a fost încarcerat la 30

august 2004 apelul a fost declarat la 6 octombrie 2004.

S-a apreciat ca lipsită de

relevanță împrejurarea că inculpatul a fost internat în spital așa cum a

susținut, în raport de depășirea termenului de 10 zile de la începerea

executării pedepsei.

Împotriva deciziei instanței

de apel a declarat recurs inculpatul care a criticat hotărârile pronunțate sub

aspectul pedepsei aplicate pe care o consideră excesivă în raport cu starea

gravă a sănătății sale.

Recursul este inadmisibil.

Respingerea, ca tardiv, a

apelului de către instanța de apel este corectă atâta timp cât apelul împotriva

sentinței a fost declarat cu depășirea termenului prevăzut de lege, astfel că

recursul este inadmisibil deoarece art. 385

1

alin. ultim. C. proc.

pen., prevede că nu pot fi atacate cu recurs sentințele în privința cărora

părțile nu au folosit calea apelului.

Este evident că prin

folosirea unei căi de atac legiuitorul a dorit să se înțeleagă declararea sa în

termenul prevăzut de lege, declararea tardivă echivalând cu nefolosirea căii de

atac.

De altfel, prin

neexercitarea în termen a apelului, sentința a intrat în puterea lucrului

judecat și, în consecință împotriva sa nu mai poate fi folosită nici o cale

ordinară de atac.

Este de observat și faptul

că, deși îndreptat împotriva hotărârii instanței de apel, recursul, prin

criticile invocate, vizează în realitate soluția primei instanțe rămasă

definitivă.

Așa fiind, pentru

considerentele arătate, Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpat

este inadmisibil astfel că îl va respinge, ca atare, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen.

Văzând și dispozițiile art.

192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de inculpatul D.A. împotriva deciziei penale nr.

819/ A din 9 noiembrie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală și a

sentinței penale nr. 922 din 7 iulie 2004 a Tribunalului București, secția I

penală.

Obligă pe recurent să

plătească statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de

400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 6 ianuarie 2005.