ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3336/2004

Camera de Consiliu Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 347/F/2003 din 12 decembrie 2003, Tribunalul Bihor, secția penală, a condamnat, între alții, pe inculpații: B.D. la o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 lit. a), art. 76 lit. b) C. pen. și de art. 13 alin. (1), (3) și (4) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. b) C. pen. În baza art. 86 1 C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata termenului de încercare de 6 ani.

T.C.O. la o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și de art. 13 alin. (1), (3) și (4) din Legea nr. 678/2001, ambele cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. b) C. pen. În baza art. 86 1 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 6 ani. La data de 27 mai 2004, în cursul judecării apelului declarat împotriva hotărârii primei instanțe, inculpații B.D. și T.C.O. au formulat în scris cerere privind recuzarea președintelui completului de judecată, judecătorul M.D., invocând participarea acestuia la judecarea în fond a cauzei.

S-a mai arătat că judecătorul a cărui recuzare se cere, a prelungit în câteva rânduri măsura arestării preventive a inculpaților și că, totodată, acesta a judecat o cerere prin care se solicita constatarea încetării de drept a măsurii arestării. Curtea de Apel Oradea, secția penală, prin încheierea nr. 47/A/2004, pronunțată la data de 27 mai 2004 în dosarul nr. 2283/P/2004, a respins cererea de recuzare, ca nefondată. Pentru a hotărî astfel, instanța de judecată a reținut că motivul invocat nu este confirmat de actele și lucrările dosarului, din care rezultă că, judecătorul menționat nu a participat la judecarea în fond a cauzei penale. Împotriva încheierii menționate, inculpații B.D. și T.C.O.

au declarat recurs, cu ocazia pronunțării acesteia în ședință publică. Inculpații nu au motivat în scris recursul declarat împotriva încheierii. Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Pentru a înlătura orice dubiu privitor la imparțialitatea magistratului, legea procesuală penală a pus la dispoziția părții interesate, posibilitatea de a solicita îndepărtarea unuia sau mai multor magistrați de la soluționarea unei cauze penale, formulând o cerere de recuzare. Cum însă un mijloc având ca finalitate păstrarea neștirbită a prestigiului justiției nu se poate transforma într-o procedură arbitrară, la îndemâna părții, de trecere a unei cauze penale de la un complet la alt complet de judecată, prin art. 51 C. proc.

pen., cu referire la art. 46 și art. 48 din același cod, au fost determinate limitativ motivele de recuzare. În raport de specificul normelor de drept procesual penal, cu rol de reglementare a desfășurării procesului penal într-un mod determinat, de natură a asigura exercitarea nestânjenită a drepturilor și realizarea îndatoririlor părților, recuzarea nu poate fi cerută decât pentru motivele determinate limitativ de lege. Petenții au invocat ca motiv al recuzării cazul de incompatibilitate, prevăzut în art. 47 alin. (1) C. proc. pen., potrivit căruia „judecătorul care a luat parte la soluționarea unei cauze nu mai poate participa la judecarea aceleași cauze într-o instanță superioară, sau la judecarea cauzei după desființarea hotărârii cu trimitere în apel sau după casarea cu trimitere în recurs”.

Ori, examinând cauza prin prisma acestui motiv se constată că în mod corect s-a reținut că judecătorul a cărui îndepărtare de la judecarea apelului se cere nu a participat la judecarea în fond a cauzei penale, privind pe inculpații B.D. și T.C.O. Pe de altă parte, cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 47 alin. (1) C. proc. pen., privește exclusiv pe judecătorul care a făcut parte din completul de judecată, care a hotărât în fond asupra cauzei penale, în sensul că s-a pronunțat asupra existenței infracțiunii deduse judecății și vinovăției făptuitorului, situație ce nu se regăsește în cauză. Ca atare, nu este incompatibil judecătorul care s-a pronunțat asupra legalității măsurării arestării preventive, cazul prevăzut de art. 47 alin. (1) C. proc.

pen., neputând fi extins la alte situații, neprevăzute de lege. Așa fiind, în mod judicios instanța a respins cererea de recuzare, ca nefondată, încheierea atacată nefiind supusă nici unuia din cazurile de casare, prevăzute de art. 385 9 C. proc. pen. În consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursurile declarate de petenții B.D. și T.C.O., ca nefondate. Totodată, în baza art. 192 alin. (2) și (4) C. proc. pen., recurenții vor fi obligați, potrivit dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de petiționarii B.D. și T.C.O., împotriva încheierii nr. 47 pronunțată în Camera de Consiliu la data de 27 mai 2004 de către Curtea de Apel Oradea, în dosarul nr. 2283/2004, ca nefondate. Obligă pe fiecare recurent să plătească statului câte 500.000 lei cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 17 iunie 2004.