ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3336/2004

Camera de Consiliu

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 347/F/2003

din 12 decembrie 2003, Tribunalul Bihor, secția penală, a condamnat, între

alții, pe inculpații:

B.D. la o pedeapsă rezultantă de 3

ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a),

b) și c) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 12 alin.

(1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art.

74 lit. a), art. 76 lit. b) C. pen. și de art. 13 alin. (1), (3) și (4) din

Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. b) C. pen.

În baza art. 86

1

C. pen.,

a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata termenului

de încercare de 6 ani.

T.C.O. la o pedeapsă rezultantă de 3

ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a),

b) și c) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 12 alin.

(1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen. și de art. 13 alin. (1), (3) și (4) din Legea nr. 678/2001, ambele cu

aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. b) C. pen.

În baza art. 86

1

C. pen.,

a dispus suspendarea condiționată a executării sub supraveghere, pe durata unui

termen de încercare de 6 ani.

La data de 27 mai 2004, în cursul

judecării apelului declarat împotriva hotărârii primei instanțe, inculpații B.D.

și T.C.O. au formulat în scris cerere privind recuzarea președintelui

completului de judecată, judecătorul M.D., invocând participarea acestuia la

judecarea în fond a cauzei. S-a mai arătat că judecătorul a cărui recuzare se

cere, a prelungit în câteva rânduri măsura arestării preventive a inculpaților

și că, totodată, acesta a judecat o cerere prin care se solicita constatarea

încetării de drept a măsurii arestării.

Curtea de Apel Oradea, secția penală,

prin încheierea nr. 47/A/2004, pronunțată la data de 27 mai 2004 în dosarul nr.

2283/P/2004, a respins cererea de recuzare, ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

judecată a reținut că motivul invocat nu este confirmat de actele și lucrările

dosarului, din care rezultă că, judecătorul menționat nu a participat la

judecarea în fond a cauzei penale.

Împotriva încheierii menționate,

inculpații B.D. și T.C.O. au declarat recurs, cu ocazia pronunțării acesteia în

ședință publică.

Inculpații nu au motivat în scris

recursul declarat împotriva încheierii.

Recursul este nefondat, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare.

Pentru a înlătura orice dubiu

privitor la imparțialitatea magistratului, legea procesuală penală a pus la

dispoziția părții interesate, posibilitatea de a solicita îndepărtarea unuia sau

mai multor magistrați de la soluționarea unei cauze penale, formulând o cerere

de recuzare.

Cum însă un mijloc având ca

finalitate păstrarea neștirbită a prestigiului justiției nu se poate transforma

într-o procedură arbitrară, la îndemâna părții, de trecere a unei cauze penale

de la un complet la alt complet de judecată, prin art. 51 C. proc. pen., cu

referire la art. 46 și art. 48 din același cod, au fost determinate limitativ

motivele de recuzare.

În raport de specificul normelor de

drept procesual penal, cu rol de reglementare a desfășurării procesului penal

într-un mod determinat, de natură a asigura exercitarea nestânjenită a

drepturilor și realizarea îndatoririlor părților, recuzarea nu poate fi cerută

decât pentru motivele determinate limitativ de lege.

Petenții au invocat ca motiv al

recuzării cazul de incompatibilitate, prevăzut în art. 47 alin. (1) C. proc.

pen., potrivit căruia „judecătorul care a luat parte la soluționarea unei cauze

nu mai poate participa la judecarea aceleași cauze într-o instanță superioară,

sau la judecarea cauzei după desființarea hotărârii cu trimitere în apel sau

după casarea cu trimitere în recurs”.

Ori, examinând cauza prin prisma

acestui motiv se constată că în mod corect s-a reținut că judecătorul a cărui

îndepărtare de la judecarea apelului se cere nu a participat la judecarea în

fond a cauzei penale, privind pe inculpații B.D. și T.C.O.

Pe de altă parte, cazul de

incompatibilitate prevăzut de art. 47 alin. (1) C. proc. pen., privește

exclusiv pe judecătorul care a făcut parte din completul de judecată, care a

hotărât în fond asupra cauzei penale, în sensul că s-a pronunțat asupra

existenței infracțiunii deduse judecății și vinovăției făptuitorului, situație

ce nu se regăsește în cauză.

Ca atare, nu este incompatibil

judecătorul care s-a pronunțat asupra legalității măsurării arestării

preventive, cazul prevăzut de art. 47 alin. (1) C. proc. pen., neputând fi

extins la alte situații, neprevăzute de lege.

Așa fiind, în mod judicios instanța

a respins cererea de recuzare, ca nefondată, încheierea atacată nefiind supusă

nici unuia din cazurile de casare, prevăzute de art. 385

9

C. proc.

pen.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea

va respinge recursurile declarate de petenții B.D. și T.C.O., ca nefondate.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2)

și (4) C. proc. pen., recurenții vor fi obligați, potrivit dispozitivului, la

plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de

petiționarii B.D. și T.C.O., împotriva încheierii nr. 47 pronunțată în Camera

de Consiliu la data de 27 mai 2004 de către Curtea de Apel Oradea, în dosarul nr.

2283/2004, ca nefondate.

Obligă pe fiecare recurent să

plătească statului câte 500.000 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 17

iunie 2004.