ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2003/2003

Asupra recursului în anulare de

față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 371 din 7

iunie 2001, Judecătoria Câmpina a condamnat pe inculpații: K.J. și C.Șt. la

câte o pedeapsă rezultantă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea în concurs a

două infracțiuni de vătămare corporală gravă din culpă, prevăzută de art. 184

alin. (2) și (4), cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen., pedepse a căror

executare a fost suspendată condiționat pe durata unui termen de încercare de 4

ani, conform art. 81 și art. 82 din același cod.

Totodată, inculpații au fost

obligați, în solidar, iar inculpatul C.Șt., în solidar și cu partea

responsabilă civilmente, Prefectura județului Covasna, la plata despăgubirilor

către părțile civile Spitalul Clinic de Urgență, T.M. și T.G.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că la data de 27 martie 1998, inculpatul J.K. conducea pe D.N.1,

în direcția Ploiești – București, autoutilitara marca Peugeot. Pe raza

localității Săftica, circulând pe banda I, fără o asigurare prealabilă, acesta

a virat spre stânga, tamponând autoturismul marca Espero, aparținând Prefecturii

județului Covasna, condus de inculpatul C.Șt., care circula pe banda a II-a cu

o viteză de 80 km/h.

În urma impactului, ocupanții

autoturismului condus de inculpatul C.Șt., respectiv T.M. și T.G. au suferit

vătămări corporale grave.

Tribunalul Prahova, prin decizia

penală nr. 1441 din 15 noiembrie 2001 a respins apelurile declarate de părțile

civile, de către cei doi inculpați și de partea responsabilă civilmente.

Prin decizia penală nr. 650 din 13

mai 2002, Curtea de Apel Ploiești, admițând recursul părților civile, a majorat

cuantumul daunelor morale acordate acestora. Totodată, a respins, ca nefondat

recursul inculpatului J.K. și ca tardiv, recursul declarat de inculpatul C.Șt.

Împotriva menționatelor hotărâri,

procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, a

declarat recurs în anulare, în temeiul art. 409 și art. 410 partea I pct. 7

1

teza I și a II-a C. proc. pen., susținând pe de o parte, că instanța de recurs

a respins greșit, ca tardivă, calea de atac exercitată de inculpatul C.Șt., iar

pe de altă parte că instanțele au pronunțat hotărâri contrare legii, prin

nedeterminarea gradului de participație a fiecăruia dintre cei doi inculpați,

atât la săvârșirea infracțiunii, și, implicit a faptei ilicite cauzatoare de

prejudicii.

Recursul în anulare este întemeiat.

Respingerea, ca tardiv, a recursului

declarat de inculpatul C.Șt., a fost motivată de absența rezoluției de primire

la Tribunalul Prahova, pe cererea acestuia.

Din actele dosarului rezultă

următoarele:

Declarația de recurs a inculpatului

C.Șt. este redactată la același calculator și în aceeași dată (21 noiembrie

2001) ca și declarația de recurs a părții responsabile civilmente, Prefectura

județului Covasna, unitate în cadru căreia inculpatul are calitatea de

conducător auto, fiind prepusul acesteia.

Mai rezultă că cele două cereri au

fost expediate împreună, purtând urme identice de capsare și pliere pentru

introducerea în plic.

Din ordinea îndosarierii lor de

către grefa instanței de recurs, reiese că acestea au fost primite împreună, cu

aceeași corespondență, care poartă data poștii de 21 noiembrie 2001, termenul

de recurs expirând la 26 noiembrie 2001.

Împrejurarea că judecătorul

instanței de apel nu a pus rezoluție de primire și pe cererea de recurs a

inculpatului C.Șt., nu-i poate fi imputată celui din urmă și se explică prin

aceea că, fiind atașată cererii de recurs formulată de partea responsabilă

civilmente, fie a fost considerată, din eroare, ca o anexă a primei cereri, sau

magistratul a apreciat inutilă punerea rezoluției pe ambele înscrisuri, care,

așa cum s-a menționat, erau capsate împreună și au fost expediate și primite cu

aceeași corespondență.

În consecință, recursul formulat de

inculpatul C.Șt., fiind exercitat în termen, decizia prin care Curtea de Apel Ploiești

a dispus respingerea acestuia, ca tardiv, este contrară legii.

Pentru considerentele expuse,

recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă

Curtea Supremă de Justiție, urmează a fi admis, a se casa hotărârile pronunțate

și a se trimite cauza, spre rejudecarea apelului declarat de inculpatul C.Șt.,

la Curtea de Apel Ploiești.

Cu ocazia soluționării apelului,

instanța va avea în vedere și criticile formulate de procurorul general,

referitoare la gradul de participație a fiecăruia dintre cei doi inculpați la

săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă și, implicit, a faptei

ilicite cauzatoare de prejudicii.

Onorariul cuvenit apărătorului

desemnat din oficiu va fi plătit din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul în anulare declarat

de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva sentinței penale nr. 371 din 7 iunie 2001 a Judecătoriei Câmpina,

deciziei penale nr. 1441 din 15 noiembrie 2001 a Tribunalului Prahova și

deciziei penale nr. 650 din 13 mai 2002 a Curții de Apel Ploiești, privind pe

intimații inculpați C.Șt. și J.K.

Casează decizia penală nr. 650 din

13 mai 2002 a Curții de Apel Ploiești și trimite cauza spre rejudecarea

apelului declarat de inculpatul C.Șt. la Curtea de Apel Ploiești.

Onorariul cuvenit apărătorului

desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat C.Șt., în sumă de 300.000 lei, se

va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

17 aprilie 2003.