ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2003/2003

Asupra recursului în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 371 din 7 iunie 2001, Judecătoria Câmpina a condamnat pe inculpații: K.J. și C.Șt. la câte o pedeapsă rezultantă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea în concurs a două infracțiuni de vătămare corporală gravă din culpă, prevăzută de art. 184 alin. (2) și (4), cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen., pedepse a căror executare a fost suspendată condiționat pe durata unui termen de încercare de 4 ani, conform art. 81 și art. 82 din același cod. Totodată, inculpații au fost obligați, în solidar, iar inculpatul C.Șt., în solidar și cu partea responsabilă civilmente, Prefectura județului Covasna, la plata despăgubirilor către părțile civile Spitalul Clinic de Urgență, T.M.

și T.G. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că la data de 27 martie 1998, inculpatul J.K. conducea pe D.N.1, în direcția Ploiești – București, autoutilitara marca Peugeot. Pe raza localității Săftica, circulând pe banda I, fără o asigurare prealabilă, acesta a virat spre stânga, tamponând autoturismul marca Espero, aparținând Prefecturii județului Covasna, condus de inculpatul C.Șt., care circula pe banda a II-a cu o viteză de 80 km/h. În urma impactului, ocupanții autoturismului condus de inculpatul C.Șt., respectiv T.M. și T.G. au suferit vătămări corporale grave. Tribunalul Prahova, prin decizia penală nr. 1441 din 15 noiembrie 2001 a respins apelurile declarate de părțile civile, de către cei doi inculpați și de partea responsabilă civilmente.

Prin decizia penală nr. 650 din 13 mai 2002, Curtea de Apel Ploiești, admițând recursul părților civile, a majorat cuantumul daunelor morale acordate acestora. Totodată, a respins, ca nefondat recursul inculpatului J.K. și ca tardiv, recursul declarat de inculpatul C.Șt. Împotriva menționatelor hotărâri, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, a declarat recurs în anulare, în temeiul art. 409 și art. 410 partea I pct. 7 1 teza I și a II-a C. proc. pen., susținând pe de o parte, că instanța de recurs a respins greșit, ca tardivă, calea de atac exercitată de inculpatul C.Șt., iar pe de altă parte că instanțele au pronunțat hotărâri contrare legii, prin nedeterminarea gradului de participație a fiecăruia dintre cei doi inculpați, atât la săvârșirea infracțiunii, și, implicit a faptei ilicite cauzatoare de prejudicii.

Recursul în anulare este întemeiat. Respingerea, ca tardiv, a recursului declarat de inculpatul C.Șt., a fost motivată de absența rezoluției de primire la Tribunalul Prahova, pe cererea acestuia. Din actele dosarului rezultă următoarele: Declarația de recurs a inculpatului C.Șt. este redactată la același calculator și în aceeași dată (21 noiembrie 2001) ca și declarația de recurs a părții responsabile civilmente, Prefectura județului Covasna, unitate în cadru căreia inculpatul are calitatea de conducător auto, fiind prepusul acesteia. Mai rezultă că cele două cereri au fost expediate împreună, purtând urme identice de capsare și pliere pentru introducerea în plic.

Din ordinea îndosarierii lor de către grefa instanței de recurs, reiese că acestea au fost primite împreună, cu aceeași corespondență, care poartă data poștii de 21 noiembrie 2001, termenul de recurs expirând la 26 noiembrie 2001. Împrejurarea că judecătorul instanței de apel nu a pus rezoluție de primire și pe cererea de recurs a inculpatului C.Șt., nu-i poate fi imputată celui din urmă și se explică prin aceea că, fiind atașată cererii de recurs formulată de partea responsabilă civilmente, fie a fost considerată, din eroare, ca o anexă a primei cereri, sau magistratul a apreciat inutilă punerea rezoluției pe ambele înscrisuri, care, așa cum s-a menționat, erau capsate împreună și au fost expediate și primite cu aceeași corespondență.

În consecință, recursul formulat de inculpatul C.Șt., fiind exercitat în termen, decizia prin care Curtea de Apel Ploiești a dispus respingerea acestuia, ca tardiv, este contrară legii. Pentru considerentele expuse, recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, urmează a fi admis, a se casa hotărârile pronunțate și a se trimite cauza, spre rejudecarea apelului declarat de inculpatul C.Șt., la Curtea de Apel Ploiești. Cu ocazia soluționării apelului, instanța va avea în vedere și criticile formulate de procurorul general, referitoare la gradul de participație a fiecăruia dintre cei doi inculpați la săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă și, implicit, a faptei ilicite cauzatoare de prejudicii.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu va fi plătit din fondul Ministerului Justiției. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței penale nr. 371 din 7 iunie 2001 a Judecătoriei Câmpina, deciziei penale nr. 1441 din 15 noiembrie 2001 a Tribunalului Prahova și deciziei penale nr. 650 din 13 mai 2002 a Curții de Apel Ploiești, privind pe intimații inculpați C.Șt. și J.K. Casează decizia penală nr. 650 din 13 mai 2002 a Curții de Apel Ploiești și trimite cauza spre rejudecarea apelului declarat de inculpatul C.Șt. la Curtea de Apel Ploiești. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat C.Șt., în sumă de 300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 17 aprilie 2003.