ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1634/2003

Asupra recursului în anulare de

față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 612 din 11 septembrie 2001,

Judecătoria Câmpina, a condamnat pe inculpatul S.E.G. la 2 ani închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178

alin. (2) și (5) C. pen.

În baza art. 81 și art. 82 din același cod, a dispus suspendarea

condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani.

Totodată, a dispus ca inculpatul să plătească părții civile

M.C. despăgubiri de 5.000.000 lei.

S-a reținut, în fapt, urmare probelor administrate, că, la

14 septembrie 2000, în timp ce conducea autoturismul în direcția Predeal pe

D.N. 1, inculpatul S.E.G. a accidentat pe O.E. și C.I., provocându-le leziuni

în urma cărora au decedat.

Tribunalul Prahova și Curtea de Apel Ploiești au respins

apelul și recursul declarate de inculpat.

Considerând că hotărârile au fost pronunțate cu încălcarea

legii, procurorul general a declarat recurs în anulare, solicitând casarea

acestora și după rejudecare, achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit.

a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât nu subzistă vinovăția

sub forma culpei în sarcina acestuia.

Recursul în anulare este fondat.

Definind noțiunea de culpă, legiuitorul a statuat prin

dispozițiile art. 19 pct. 2 C. pen., că fapta este săvârșită din culpă când

infractorul prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l acceptă, socotind fără

temei că el nu se va produce ori nu prevede rezultatul faptei sale, deși

trebuia și putea să-l prevadă.

Așadar, în cazul primei modalități a culpei, cu previziune,

subiectul se hotărește să acționeze (pe baza altor imbolduri) fără să țină

seama de reprezentările care îi apar în conștiință cu privire la urmările

faptei, apreciind în mod ușuratic posibilitățile sale de a evita consecințe,

neacceptând deci eventualitatea producerii lor. Autorul are temeiuri să creadă

că prin eforturile depuse va reuși să împiedice rezultatul socialmente

periculos pe care și l-a reprezentat. Dacă, totuși, acest rezultat s-a produs,

vina autorului este că a apreciat în mod ușuratic posibilitatea de a evita consecințele

periculoase.

În cazul celeilalte modalități a culpei, neglijența,

subiectul nu își folosește capacitatea psihică de care dispune pentru a

prevedea urmările faptei sale și a chibzui în raport de toate aceste date

asupra acțiunii (sau inacțiunii), deși avea posibilitatea să o facă și,

totodată, datoria să depună diligență în comportarea sa. În această situație,

făptuitorul nu manifestă grija necesară și nu face tot ce trebuia și avea

posibilitatea să facă pentru a cunoaște și evita urmările acțiunii sau

inacțiunii sale, în circumstanțele în care se află.

Și într-un caz și în celălalt al formei de culpă trebuie să

se stabilească modul neglijent, ușuratic, în care a acționat făptuitorul, ceea

ce se poate realiza numai pe baza unei analize minuțioase a împrejurărilor în

care s-a comis fapta. Simplul fapt că s-a produs un rezultat periculos

susceptibil a fi încadrat într-o dispoziție prevăzută de legea penală nu este

suficient pentru a duce la concluzia vinovăției unor persoane.

În speță, se constată că inculpatul circula cu autoturismul

în mod regulamentar și cu respectarea prevederilor legale.

Astfel, viteza cu care rula nu depășea limita maximă admisă

de lege în afara localității, fiind de 90 km, potrivit art. 48 alin. (1) lit.

b) din Regulamentul pentru aplicarea Decretului nr. 328/1966 privind circulația

pe drumurile publice, modificat prin H.G. nr. 890 din 11 decembrie 1998.

Pe de altă parte, apariția intempestivă pe calea sa de

rulare, pe timpul nopții și în afara localității a două persoane, nu poate

constitui un obstacol previzibil. Totodată, comportamentul victimelor care se

aflau și în stare avansată de ebrietate (O.E. prezentând o alcoolemie de 2,40 g

o%, iar C.I. 2,05 g o%, de a se angaja în astfel de condiții în traversarea

străzii, fără să se asigure, a creat o situație de surpriză pentru conducătorul

auto, ceea ce explică împrejurarea că nu le-a putut observa decât de la o

distanță de 5 m.

În același sens, așa cum rezultă din Raportul de expertiză

tehnică judiciară, chiar dacă inculpatul ar fi sesizat prezența victimelor pe

carosabil de la 30 m (dat fiind că folosea luminile de întâlnire) el tot nu ar

fi putut evita impactul, concluzionându-se că „Accidentul nu putea fi evitat de

către conducătorul auto”, acesta fiind cauzat numai „de prezența în carosabil a

celor două victime, într-o zonă în care nu-și justificau prezența”.

Este adevărat că atingerea limitei maxime a vitezei

prevăzute de lege constituie doar o permisiune acordată conducătorului, la care

el este îndrituit să recurgă atunci când vehiculul poate fi condus cu asemenea

viteză fără pericolul producerii unui accident.

Cum însă, în cauză, punctul de conflict (locul apariției

victimelor) s-a aflat între punctul de percepere posibilă și locul de oprire,

este evident că impactul s-a datorat exclusiv culpei celor doi pietoni care au

nesocotit în totalitate regulile circulației pe drumurile publice.

Așadar, interpretarea corectă a acestor detalii de ordin

faptic, atestate de împrejurările concrete care au concurat la producerea

accidentului, relevă că inculpatul nu putea și, în consecință, nu îi mai

incumba obligația de a prevede consecințele faptei sale. Prin urmare, Curtea va

admite recursul în anulare, va casa hotărârile atacate numai sub aspectul

laturii penale și, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), art. 10 lit. d) C. proc.

pen., va dispune achitarea inculpatului întrucât nu subzistă vinovăția sa în

forma culpei.

Se vor menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al

Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, împotriva sentinței nr. 612

din 11 septembrie 2001 a Judecătoriei Câmpina, deciziei nr. 1404 din 12

noiembrie 2001 a Tribunalului Prahova și deciziei nr. 47 din 22 februarie 2002

a Curții de Apel Ploiești privind pe inculpatul S.E.G.

Casează hotărârile atacate numai sub aspectul laturii penale

a cauzei.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a)

combinat cu art. 10 lit. d) C. proc. pen., achită pe inculpatul S.E.G. pentru

infracțiunea de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 alin. (2) și (5) C.

pen.

Menține celelalte dispoziții ale

hotărârilor.

Pronunțată în ședință publică, azi

31 martie 2003.