ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1433/2005
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1433/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului în anulare
de față;
În baza lucrărilor de la
dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 266
din 20 mai 2002 a Judecătoriei Pătârlagele s-a dispus în temeiul art. 11 pct. 2
lit. a), combinat cu art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., achitarea
inculpatului F.N., pentru infracțiunea de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178
alin. (2) și (5) C. pen. și respectiv vătămare corporală din culpă, prevăzută
de art. 184 alin. (2) și (4) C. pen., precum și a infracțiunii de vătămare
corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. (1) și (3) C. pen.
Au fost respinse, ca
neîntemeiate, acțiunile civile formulate de părțile vătămate.
Pentru a pronunța această
hotărâre, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:
În ziua de 13 mai 1999,
aflându-se la volanul autoturismului marca ARO 243 cu remorcă, circulând pe
direcția Buzău-Brașov pe raza localității Cislău, a pătruns pe contrasens, a
acroșat autoturismul marca Opel Kadett condus de I.V., care circula
regulamentar pe banda sa pe direcția Brașov-Buzău.
În urma acestui eveniment
rutier s-a produs decesul numiților I.V. și D.I., precum și vătămarea corporală
a părților vătămate O.G. și I.C.
Prima instanță a apreciat că
în raport de materialul probator administrat în cauză, atât în faza de urmărire
penală cât și în timpul cercetării judecătorești, respectiv concluziile
rapoartelor de expertiză tehnice auto, inculpatul F.N. nu se face vinovat de
comiterea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată.
Împotriva acestei hotărâri
au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Pătârlagele și părțile
vătămate O.G. și I.C.
În apelul său Parchetul de
pe lângă Judecătoria Pătârlagele a susținut că soluția instanței de fond este
nelegală și este rezultatul unei greșite interpretări a probelor administrate
și a faptului că s-a acordat semnificație deosebită pe ultimul raport de
expertiză criminalistică efectuat la I.N.E.C. București.
S-a solicitat admiterea
apelului, desființarea sentinței, condamnarea inculpatului și obligarea
acestuia la plata de despăgubiri civile către părțile vătămate constituite
părți civile.
În apelul lor părțile vătămate
au arătat că în mod greșit s-a dispus achitarea inculpatului, deoarece în
opinia lor acesta se face vinovat de comiterea accidentului de circulație și ca
atare au solicitat condamnarea și obligarea la despăgubiri civile.
Prin decizia penală nr. 655
din 11 octombrie 2002 a respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul
de pe lângă Judecătoria Pătârlagele și de părțile vătămate, concluzionând că
soluția primei instanțe este legală și temeinică și în mod corect a dispus
achitarea inculpatului și exonerarea sa de orice răspundere în cauză.
Împotriva acestei hotărâri
au declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău și partea vătămată I.C.
În motivarea recursului
parchetul a arătat că hotărârile pronunțate în cauză sunt nelegale și netemeinice,
deoarece în mod greșit au dispus achitarea inculpatului F.N., pentru
infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată, respectiv ucidere din
culpă și două fapte de vătămare corporală din culpă.
S-a solicitat admiterea
recursului, casarea hotărârilor și condamnarea inculpatului pentru
infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată.
În recursul său partea
vătămată I.C. a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor și
obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile.
Prin decizia penală nr. 234
din 28 februarie 2003, Curtea de Apel Ploiești a respins, ca nefondate,
recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău și partea
vătămată I.C.
Considerând că hotărârile
pronunțate în cauză se fundamentează pe o eroare gravă de fapt, împotriva
acestora, în baza art. 409 și art. 410 C. proc. pen., procurorul general al
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs
în anulare.
S-a solicitat admiterea
acestuia, casarea hotărârilor și trimiterea cauzei pentru rejudecare la
instanța de fond pentru efectuarea unei noi expertize criminalistice, pentru a
se analiza cu deplină obiectivitate, circumstanțele reale, așa cum sunt
relevate de probe și să stabilească dinamica accidentului, împrejurare care,
prin coroborarea cu celelalte probe, să conducă la reținerea corectă a modului
de producere a acestuia.
Recursul în anulare nu este
fondat.
Din examinarea actelor și
lucrărilor dosarului se constată că instanțele au stabilit corect situația de
fapt conform materialului probator administrat în cauză și au dispus în mod
justificat achitarea inculpatului F.N., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a),
raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., pentru infracțiunile de
ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (2) și (5) C. pen. și vătămare
corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. (2) și (4) C. pen. și art. 184
alin. (1) și (3) C. pen., nu există, fiind achitat în temeiul art. 11 pct. 2 lit.
a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Astfel, în vederea
stabilirii cauzelor producerii accidentului rutier, din ziua de 13 mai 1999,
dintre autoturismele marca Opel Kadett condus de I.V. și autovehiculul ARO,
condus de inculpatul F.N., prima instanță a dispus efectuarea unei expertize
tehnice auto.
Potrivit raportului de
expertiză tehnică auto efectuat de expertul E.I., la data de 22 octombrie 1999,
în momentele premergătoare impactului, autoturismul ARO, condus de inculpatul F.N.,
a pătruns pe contrasens, în curbă de la kilometrul 44 + 200 m, unde s-a produs
accidentul, iar acest accident putea fi evitat numai de către conducătorul auto
F.N., care circula pe banda sa de mers și a pătruns cu partea stângă a
autoturismului, pe banda pentru sensul opus.
De asemenea, expertul a
stabilit că autoturismul Opel Kadett a circulat prin localitatea Cislău cu
viteză de 88 km/oră iar autoturismul ARO, cu o viteză de circa 68 km/oră.
Prin suplimentul la raportul
de expertiză tehnică auto mai sus menționat, expertul a concluzionat că
autoturismul Opel Kadett condus de I.V. a depășit doi pietoni care se aflau pe
partea dreaptă a carosabilului și datorită acestei manevre autoturismul a fost
condus pe o traiectorie din apropierea axului ce desparte cele două sensuri de
mers, astfel că, în contextul real în care s-a desfășurat circulația, acesta nu
putea să evite accidentul.
Pentru determinarea modului
de producere a evenimentului rutier s-a utilizat programul de simulare PC-Crash
6.2 al Dr. S.D. DSD, L.A., cu licența pentru I.N.E.C. București.
Raportul de expertiză a
concluzionat că dinamica producerii accidentului este cea prezentată la pct. I
cap. Constatări. Viteza de deplasare a autoturismului Opel Kadett condus de
numitul V.I., determinată prin intermediul programului de specialitate
PCO-Crash 6.2, a fost de circa 63 km/oră. Viteza de deplasare a autoturismului
ARO 23 condus de numitul F.N. a fost de circa 64 km/oră.
Din concluziile aceluiași
raport de expertiză tehnică mai rezultă că impactul dintre cele două autoturisme
a avut loc pe sensul de mers Buzău-Brașov (în care se deplasa autoturismul ARO)
în apropierea începutului urmei de pe carosabil marcată cu plăcuța nr. 1, în
cursul cercetării la fața locului. În momentul impactului axele longitudinale
ale autovehiculelor erau concurente, indicând o manevră de revenire către
sensul propriu a conducătorului autoturismului OPEL. În urma impactului,
datorită tipului coliziunii și a diferenței de masă dintre vehicule,
autoturismul OPEL a fost proiectat către înapoi și rotit în sens trigonometric,
oprindu-se pe podeț iar autoturismul ARO s-a deplasat către înainte,
concomitent cu rotirea în sensul trigonometric direct.
S-a mai reținut că datorită
inerției remorcii și a rezistenței la înaintare generată între pneu și cale la
deplasarea laterală, s-a produs răsturnarea pe partea laterală dreaptă a
autovehiculului ARO.
În concluziile expertizei
tehnice s-a mai arătat că numitul V.I., conducătorul autoturismului Opel Kadett
putea preveni producerea accidentului dacă ar fi menținut autovehiculul pe
partea dreaptă a drumului public în direcția de mers.
Din declarația martorului B.A.,
care se afla la 30-50 metri de locul impactului, rezultă că în momentul în care
OPEL-ul a trecut pe lângă el, avea viteza „mai mare decât cea permisă în localitate”,
circula cu roțile pe axul longitudinal al drumului, iar în momentul impactului,
martorul a văzut cum autoturismul a pătruns circa 20 metri, pe sensul de mers
al autovehicului ARO.
Același martor a mai relatat
că nici autovehiculul ARO, nici remorca tractată de acesta nu au depășit nici
un moment axul drumului, nu au intrat pe contrasens și că cel care a determinat
impactul celor două autovehicule este victima I.V., conducătorul autoturismului
Opel și care putea preveni producerea accidentului dacă ar fi menținut
autoturismul pe partea dreaptă a drumului public, în direcția de mers.
De asemenea, martorul B.A. a
precizat că nu a văzut ca lampă „stop frână” a OPEL-ului să se aprindă vreun
moment anterior accidentului, deci acest autoturism nu a încercat nici un
moment reducerea vitezei.
Martorul C.C. deși nu a
văzut impactul, a conformat că se afla cu martorul B.A., pe marginea șoselei la
circa 50 de metri de impact, observând că OPEL-ul circula cu viteză mare, cu
roțile pe axul drumului.
În declarația sa martorul C.G.,
aflat în autoturismul OPEL, nu exclude ca această mașină să fi intrat pe
contrasens, relatând că la 200-300 metri de locul impactului, a văzut
autovehiculul ARO circulând pe contrasens, dar făcând manevră de revenire pe
sensul său, iar la momentul impactului, din poziția în care se afla, nu a văzut
dacă mașina a revenit complet pe sensul de mers.
Partea vătămată I.C. a
declarat la data de 2 iulie 1999 în fața organelor de poliție, faptul că se
afla în interiorul autoturismului Opel, în zona centrului comunei Cislău, au
trecut pe lângă doi cetățeni aflați pe marginea din dreapta a drumului și a
observat că din față circula un autoturism ARO. Acesta circula când pe o parte,
când pe alta a axului drumului, dar când s-a apropiat de autoturismul Opel,
Aro-ul circula pe sensul său de mers și ajungând în dreptul Opel-ului l-a
tamponat pe acesta.
Așadar, se constată că în
mod corect instanțele au apreciat că în timpul cercetării judecătorești
expertiza tehnică fiind efectuată de 3 experți pe baza celor mai noi cunoștințe
în materie, utilizându-se un program PC-Crash 6.2 al Dr. S.D. DSD, L.A., cu
licența pentru I.N.E.C. București, are un grad ridicat de obiectivitate.
La stabilirea situației de
fapt s-a luat în calcul o multitudine de factori, de caracteristici tehnice ale
autovehiculului, starea și conformația drumului, menționate în anexa raportului
de expertiză, concluziile.
De asemenea, concluziile
acestui raport de expertiză se coroborează cu declarațiile martorilor, părților
civile și inculpatului, rezultând că impactul dintre cele două autoturisme a
avut loc pe sensul de mers Buzău-Brașov, pe banda ocupată de autovehiculul
condus de inculpat, care conducea mașina, în conformitate cu dispozițiile art. 13
din Decretul nr. 328/1966, pe partea dreaptă a drumului, iar victima putea să
prevină producerea accidentului, dacă ar fi menținut autovehiculul pe partea
dreaptă a drumului.
Așadar, din probele
administrate rezultă că inculpatul nu a comis nici o faptă ilicită care să se
afle într-o legătură de cauzalitate cu moartea victimelor D.I. și I.V. și
respectiv, vătămare corporală a părților vătămate O.G. și I.C.
În consecință, se constată
că instanțele au administrat un amplu și judicios material probator în vederea
aflării adevărului și stabilirii situației de fapt, astfel că nu se impune
efectuarea unei noi expertize tehnice.
Pentru aceste considerente,
în temeiul art. 414
1
C. proc. pen., raportat la art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează ca recursul în anulare să fie respins, ca
nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat,
recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă
Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței penale nr. 266 din 20
mai 2002 a Judecătoriei Pătârlagele, deciziei penale nr. 655 din 11 octombrie
2002 a Tribunalului Buzău și deciziei penale nr. 234 din 28 februarie 2003 a Curții
de Apel Ploiești, privind pe inculpatul F.N.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 25 februarie 2005.