ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1433/2005

Asupra recursului în anulare

de față;

În baza lucrărilor de la

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 266

din 20 mai 2002 a Judecătoriei Pătârlagele s-a dispus în temeiul art. 11 pct. 2

lit. a), combinat cu art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., achitarea

inculpatului F.N., pentru infracțiunea de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178

alin. (2) și (5) C. pen. și respectiv vătămare corporală din culpă, prevăzută

de art. 184 alin. (2) și (4) C. pen., precum și a infracțiunii de vătămare

corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. (1) și (3) C. pen.

Au fost respinse, ca

neîntemeiate, acțiunile civile formulate de părțile vătămate.

Pentru a pronunța această

hotărâre, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

În ziua de 13 mai 1999,

aflându-se la volanul autoturismului marca ARO 243 cu remorcă, circulând pe

direcția Buzău-Brașov pe raza localității Cislău, a pătruns pe contrasens, a

acroșat autoturismul marca Opel Kadett condus de I.V., care circula

regulamentar pe banda sa pe direcția Brașov-Buzău.

În urma acestui eveniment

rutier s-a produs decesul numiților I.V. și D.I., precum și vătămarea corporală

a părților vătămate O.G. și I.C.

Prima instanță a apreciat că

în raport de materialul probator administrat în cauză, atât în faza de urmărire

penală cât și în timpul cercetării judecătorești, respectiv concluziile

rapoartelor de expertiză tehnice auto, inculpatul F.N. nu se face vinovat de

comiterea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată.

Împotriva acestei hotărâri

au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Pătârlagele și părțile

vătămate O.G. și I.C.

În apelul său Parchetul de

pe lângă Judecătoria Pătârlagele a susținut că soluția instanței de fond este

nelegală și este rezultatul unei greșite interpretări a probelor administrate

și a faptului că s-a acordat semnificație deosebită pe ultimul raport de

expertiză criminalistică efectuat la I.N.E.C. București.

S-a solicitat admiterea

apelului, desființarea sentinței, condamnarea inculpatului și obligarea

acestuia la plata de despăgubiri civile către părțile vătămate constituite

părți civile.

În apelul lor părțile vătămate

au arătat că în mod greșit s-a dispus achitarea inculpatului, deoarece în

opinia lor acesta se face vinovat de comiterea accidentului de circulație și ca

atare au solicitat condamnarea și obligarea la despăgubiri civile.

Prin decizia penală nr. 655

din 11 octombrie 2002 a respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul

de pe lângă Judecătoria Pătârlagele și de părțile vătămate, concluzionând că

soluția primei instanțe este legală și temeinică și în mod corect a dispus

achitarea inculpatului și exonerarea sa de orice răspundere în cauză.

Împotriva acestei hotărâri

au declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău și partea vătămată I.C.

În motivarea recursului

parchetul a arătat că hotărârile pronunțate în cauză sunt nelegale și netemeinice,

deoarece în mod greșit au dispus achitarea inculpatului F.N., pentru

infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată, respectiv ucidere din

culpă și două fapte de vătămare corporală din culpă.

S-a solicitat admiterea

recursului, casarea hotărârilor și condamnarea inculpatului pentru

infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată.

În recursul său partea

vătămată I.C. a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor și

obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile.

Prin decizia penală nr. 234

din 28 februarie 2003, Curtea de Apel Ploiești a respins, ca nefondate,

recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău și partea

vătămată I.C.

Considerând că hotărârile

pronunțate în cauză se fundamentează pe o eroare gravă de fapt, împotriva

acestora, în baza art. 409 și art. 410 C. proc. pen., procurorul general al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs

în anulare.

S-a solicitat admiterea

acestuia, casarea hotărârilor și trimiterea cauzei pentru rejudecare la

instanța de fond pentru efectuarea unei noi expertize criminalistice, pentru a

se analiza cu deplină obiectivitate, circumstanțele reale, așa cum sunt

relevate de probe și să stabilească dinamica accidentului, împrejurare care,

prin coroborarea cu celelalte probe, să conducă la reținerea corectă a modului

de producere a acestuia.

Recursul în anulare nu este

fondat.

Din examinarea actelor și

lucrărilor dosarului se constată că instanțele au stabilit corect situația de

fapt conform materialului probator administrat în cauză și au dispus în mod

justificat achitarea inculpatului F.N., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a),

raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., pentru infracțiunile de

ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (2) și (5) C. pen. și vătămare

corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. (2) și (4) C. pen. și art. 184

alin. (1) și (3) C. pen., nu există, fiind achitat în temeiul art. 11 pct. 2 lit.

a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Astfel, în vederea

stabilirii cauzelor producerii accidentului rutier, din ziua de 13 mai 1999,

dintre autoturismele marca Opel Kadett condus de I.V. și autovehiculul ARO,

condus de inculpatul F.N., prima instanță a dispus efectuarea unei expertize

tehnice auto.

Potrivit raportului de

expertiză tehnică auto efectuat de expertul E.I., la data de 22 octombrie 1999,

în momentele premergătoare impactului, autoturismul ARO, condus de inculpatul F.N.,

a pătruns pe contrasens, în curbă de la kilometrul 44 + 200 m, unde s-a produs

accidentul, iar acest accident putea fi evitat numai de către conducătorul auto

F.N., care circula pe banda sa de mers și a pătruns cu partea stângă a

autoturismului, pe banda pentru sensul opus.

De asemenea, expertul a

stabilit că autoturismul Opel Kadett a circulat prin localitatea Cislău cu

viteză de 88 km/oră iar autoturismul ARO, cu o viteză de circa 68 km/oră.

Prin suplimentul la raportul

de expertiză tehnică auto mai sus menționat, expertul a concluzionat că

autoturismul Opel Kadett condus de I.V. a depășit doi pietoni care se aflau pe

partea dreaptă a carosabilului și datorită acestei manevre autoturismul a fost

condus pe o traiectorie din apropierea axului ce desparte cele două sensuri de

mers, astfel că, în contextul real în care s-a desfășurat circulația, acesta nu

putea să evite accidentul.

Pentru determinarea modului

de producere a evenimentului rutier s-a utilizat programul de simulare PC-Crash

6.2 al Dr. S.D. DSD, L.A., cu licența pentru I.N.E.C. București.

Raportul de expertiză a

concluzionat că dinamica producerii accidentului este cea prezentată la pct. I

cap. Constatări. Viteza de deplasare a autoturismului Opel Kadett condus de

numitul V.I., determinată prin intermediul programului de specialitate

PCO-Crash 6.2, a fost de circa 63 km/oră. Viteza de deplasare a autoturismului

ARO 23 condus de numitul F.N. a fost de circa 64 km/oră.

Din concluziile aceluiași

raport de expertiză tehnică mai rezultă că impactul dintre cele două autoturisme

a avut loc pe sensul de mers Buzău-Brașov (în care se deplasa autoturismul ARO)

în apropierea începutului urmei de pe carosabil marcată cu plăcuța nr. 1, în

cursul cercetării la fața locului. În momentul impactului axele longitudinale

ale autovehiculelor erau concurente, indicând o manevră de revenire către

sensul propriu a conducătorului autoturismului OPEL. În urma impactului,

datorită tipului coliziunii și a diferenței de masă dintre vehicule,

autoturismul OPEL a fost proiectat către înapoi și rotit în sens trigonometric,

oprindu-se pe podeț iar autoturismul ARO s-a deplasat către înainte,

concomitent cu rotirea în sensul trigonometric direct.

S-a mai reținut că datorită

inerției remorcii și a rezistenței la înaintare generată între pneu și cale la

deplasarea laterală, s-a produs răsturnarea pe partea laterală dreaptă a

autovehiculului ARO.

În concluziile expertizei

tehnice s-a mai arătat că numitul V.I., conducătorul autoturismului Opel Kadett

putea preveni producerea accidentului dacă ar fi menținut autovehiculul pe

partea dreaptă a drumului public în direcția de mers.

Din declarația martorului B.A.,

care se afla la 30-50 metri de locul impactului, rezultă că în momentul în care

OPEL-ul a trecut pe lângă el, avea viteza „mai mare decât cea permisă în localitate”,

circula cu roțile pe axul longitudinal al drumului, iar în momentul impactului,

martorul a văzut cum autoturismul a pătruns circa 20 metri, pe sensul de mers

al autovehicului ARO.

Același martor a mai relatat

că nici autovehiculul ARO, nici remorca tractată de acesta nu au depășit nici

un moment axul drumului, nu au intrat pe contrasens și că cel care a determinat

impactul celor două autovehicule este victima I.V., conducătorul autoturismului

Opel și care putea preveni producerea accidentului dacă ar fi menținut

autoturismul pe partea dreaptă a drumului public, în direcția de mers.

De asemenea, martorul B.A. a

precizat că nu a văzut ca lampă „stop frână” a OPEL-ului să se aprindă vreun

moment anterior accidentului, deci acest autoturism nu a încercat nici un

moment reducerea vitezei.

Martorul C.C. deși nu a

văzut impactul, a conformat că se afla cu martorul B.A., pe marginea șoselei la

circa 50 de metri de impact, observând că OPEL-ul circula cu viteză mare, cu

roțile pe axul drumului.

În declarația sa martorul C.G.,

aflat în autoturismul OPEL, nu exclude ca această mașină să fi intrat pe

contrasens, relatând că la 200-300 metri de locul impactului, a văzut

autovehiculul ARO circulând pe contrasens, dar făcând manevră de revenire pe

sensul său, iar la momentul impactului, din poziția în care se afla, nu a văzut

dacă mașina a revenit complet pe sensul de mers.

Partea vătămată I.C. a

declarat la data de 2 iulie 1999 în fața organelor de poliție, faptul că se

afla în interiorul autoturismului Opel, în zona centrului comunei Cislău, au

trecut pe lângă doi cetățeni aflați pe marginea din dreapta a drumului și a

observat că din față circula un autoturism ARO. Acesta circula când pe o parte,

când pe alta a axului drumului, dar când s-a apropiat de autoturismul Opel,

Aro-ul circula pe sensul său de mers și ajungând în dreptul Opel-ului l-a

tamponat pe acesta.

Așadar, se constată că în

mod corect instanțele au apreciat că în timpul cercetării judecătorești

expertiza tehnică fiind efectuată de 3 experți pe baza celor mai noi cunoștințe

în materie, utilizându-se un program PC-Crash 6.2 al Dr. S.D. DSD, L.A., cu

licența pentru I.N.E.C. București, are un grad ridicat de obiectivitate.

La stabilirea situației de

fapt s-a luat în calcul o multitudine de factori, de caracteristici tehnice ale

autovehiculului, starea și conformația drumului, menționate în anexa raportului

de expertiză, concluziile.

De asemenea, concluziile

acestui raport de expertiză se coroborează cu declarațiile martorilor, părților

civile și inculpatului, rezultând că impactul dintre cele două autoturisme a

avut loc pe sensul de mers Buzău-Brașov, pe banda ocupată de autovehiculul

condus de inculpat, care conducea mașina, în conformitate cu dispozițiile art. 13

din Decretul nr. 328/1966, pe partea dreaptă a drumului, iar victima putea să

prevină producerea accidentului, dacă ar fi menținut autovehiculul pe partea

dreaptă a drumului.

Așadar, din probele

administrate rezultă că inculpatul nu a comis nici o faptă ilicită care să se

afle într-o legătură de cauzalitate cu moartea victimelor D.I. și I.V. și

respectiv, vătămare corporală a părților vătămate O.G. și I.C.

În consecință, se constată

că instanțele au administrat un amplu și judicios material probator în vederea

aflării adevărului și stabilirii situației de fapt, astfel că nu se impune

efectuarea unei noi expertize tehnice.

Pentru aceste considerente,

în temeiul art. 414

1

C. proc. pen., raportat la art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează ca recursul în anulare să fie respins, ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței penale nr. 266 din 20

mai 2002 a Judecătoriei Pătârlagele, deciziei penale nr. 655 din 11 octombrie

2002 a Tribunalului Buzău și deciziei penale nr. 234 din 28 februarie 2003 a Curții

de Apel Ploiești, privind pe inculpatul F.N.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 25 februarie 2005.