ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1433/2005

Asupra recursului în anulare de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 266 din 20 mai 2002 a Judecătoriei Pătârlagele s-a dispus în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), combinat cu art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., achitarea inculpatului F.N., pentru infracțiunea de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (2) și (5) C. pen. și respectiv vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. (2) și (4) C. pen., precum și a infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. (1) și (3) C. pen. Au fost respinse, ca neîntemeiate, acțiunile civile formulate de părțile vătămate.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt: În ziua de 13 mai 1999, aflându-se la volanul autoturismului marca ARO 243 cu remorcă, circulând pe direcția Buzău-Brașov pe raza localității Cislău, a pătruns pe contrasens, a acroșat autoturismul marca Opel Kadett condus de I.V., care circula regulamentar pe banda sa pe direcția Brașov-Buzău. În urma acestui eveniment rutier s-a produs decesul numiților I.V. și D.I., precum și vătămarea corporală a părților vătămate O.G. și I.C. Prima instanță a apreciat că în raport de materialul probator administrat în cauză, atât în faza de urmărire penală cât și în timpul cercetării judecătorești, respectiv concluziile rapoartelor de expertiză tehnice auto, inculpatul F.N.

nu se face vinovat de comiterea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Pătârlagele și părțile vătămate O.G. și I.C. În apelul său Parchetul de pe lângă Judecătoria Pătârlagele a susținut că soluția instanței de fond este nelegală și este rezultatul unei greșite interpretări a probelor administrate și a faptului că s-a acordat semnificație deosebită pe ultimul raport de expertiză criminalistică efectuat la I.N.E.C. București. S-a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței, condamnarea inculpatului și obligarea acestuia la plata de despăgubiri civile către părțile vătămate constituite părți civile.

În apelul lor părțile vătămate au arătat că în mod greșit s-a dispus achitarea inculpatului, deoarece în opinia lor acesta se face vinovat de comiterea accidentului de circulație și ca atare au solicitat condamnarea și obligarea la despăgubiri civile. Prin decizia penală nr. 655 din 11 octombrie 2002 a respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Pătârlagele și de părțile vătămate, concluzionând că soluția primei instanțe este legală și temeinică și în mod corect a dispus achitarea inculpatului și exonerarea sa de orice răspundere în cauză. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău și partea vătămată I.C.

În motivarea recursului parchetul a arătat că hotărârile pronunțate în cauză sunt nelegale și netemeinice, deoarece în mod greșit au dispus achitarea inculpatului F.N., pentru infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată, respectiv ucidere din culpă și două fapte de vătămare corporală din culpă. S-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor și condamnarea inculpatului pentru infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată. În recursul său partea vătămată I.C. a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor și obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile. Prin decizia penală nr. 234 din 28 februarie 2003, Curtea de Apel Ploiești a respins, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău și partea vătămată I.C.

Considerând că hotărârile pronunțate în cauză se fundamentează pe o eroare gravă de fapt, împotriva acestora, în baza art. 409 și art. 410 C. proc. pen., procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare. S-a solicitat admiterea acestuia, casarea hotărârilor și trimiterea cauzei pentru rejudecare la instanța de fond pentru efectuarea unei noi expertize criminalistice, pentru a se analiza cu deplină obiectivitate, circumstanțele reale, așa cum sunt relevate de probe și să stabilească dinamica accidentului, împrejurare care, prin coroborarea cu celelalte probe, să conducă la reținerea corectă a modului de producere a acestuia. Recursul în anulare nu este fondat.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că instanțele au stabilit corect situația de fapt conform materialului probator administrat în cauză și au dispus în mod justificat achitarea inculpatului F.N., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., pentru infracțiunile de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (2) și (5) C. pen. și vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. (2) și (4) C. pen. și art. 184 alin. (1) și (3) C. pen., nu există, fiind achitat în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. Astfel, în vederea stabilirii cauzelor producerii accidentului rutier, din ziua de 13 mai 1999, dintre autoturismele marca Opel Kadett condus de I.V.

și autovehiculul ARO, condus de inculpatul F.N., prima instanță a dispus efectuarea unei expertize tehnice auto. Potrivit raportului de expertiză tehnică auto efectuat de expertul E.I., la data de 22 octombrie 1999, în momentele premergătoare impactului, autoturismul ARO, condus de inculpatul F.N., a pătruns pe contrasens, în curbă de la kilometrul 44 + 200 m, unde s-a produs accidentul, iar acest accident putea fi evitat numai de către conducătorul auto F.N., care circula pe banda sa de mers și a pătruns cu partea stângă a autoturismului, pe banda pentru sensul opus. De asemenea, expertul a stabilit că autoturismul Opel Kadett a circulat prin localitatea Cislău cu viteză de 88 km/oră iar autoturismul ARO, cu o viteză de circa 68 km/oră.

Prin suplimentul la raportul de expertiză tehnică auto mai sus menționat, expertul a concluzionat că autoturismul Opel Kadett condus de I.V. a depășit doi pietoni care se aflau pe partea dreaptă a carosabilului și datorită acestei manevre autoturismul a fost condus pe o traiectorie din apropierea axului ce desparte cele două sensuri de mers, astfel că, în contextul real în care s-a desfășurat circulația, acesta nu putea să evite accidentul. Pentru determinarea modului de producere a evenimentului rutier s-a utilizat programul de simulare PC-Crash 6.2 al Dr. S.D. DSD, L.A., cu licența pentru I.N.E.C. București. Raportul de expertiză a concluzionat că dinamica producerii accidentului este cea prezentată la pct. I cap. Constatări.

Viteza de deplasare a autoturismului Opel Kadett condus de numitul V.I., determinată prin intermediul programului de specialitate PCO-Crash 6.2, a fost de circa 63 km/oră. Viteza de deplasare a autoturismului ARO 23 condus de numitul F.N. a fost de circa 64 km/oră. Din concluziile aceluiași raport de expertiză tehnică mai rezultă că impactul dintre cele două autoturisme a avut loc pe sensul de mers Buzău-Brașov (în care se deplasa autoturismul ARO) în apropierea începutului urmei de pe carosabil marcată cu plăcuța nr. 1, în cursul cercetării la fața locului. În momentul impactului axele longitudinale ale autovehiculelor erau concurente, indicând o manevră de revenire către sensul propriu a conducătorului autoturismului OPEL.

În urma impactului, datorită tipului coliziunii și a diferenței de masă dintre vehicule, autoturismul OPEL a fost proiectat către înapoi și rotit în sens trigonometric, oprindu-se pe podeț iar autoturismul ARO s-a deplasat către înainte, concomitent cu rotirea în sensul trigonometric direct. S-a mai reținut că datorită inerției remorcii și a rezistenței la înaintare generată între pneu și cale la deplasarea laterală, s-a produs răsturnarea pe partea laterală dreaptă a autovehiculului ARO. În concluziile expertizei tehnice s-a mai arătat că numitul V.I., conducătorul autoturismului Opel Kadett putea preveni producerea accidentului dacă ar fi menținut autovehiculul pe partea dreaptă a drumului public în direcția de mers.

Din declarația martorului B.A., care se afla la 30-50 metri de locul impactului, rezultă că în momentul în care OPEL-ul a trecut pe lângă el, avea viteza „mai mare decât cea permisă în localitate”, circula cu roțile pe axul longitudinal al drumului, iar în momentul impactului, martorul a văzut cum autoturismul a pătruns circa 20 metri, pe sensul de mers al autovehicului ARO. Același martor a mai relatat că nici autovehiculul ARO, nici remorca tractată de acesta nu au depășit nici un moment axul drumului, nu au intrat pe contrasens și că cel care a determinat impactul celor două autovehicule este victima I.V., conducătorul autoturismului Opel și care putea preveni producerea accidentului dacă ar fi menținut autoturismul pe partea dreaptă a drumului public, în direcția de mers.

De asemenea, martorul B.A. a precizat că nu a văzut ca lampă „stop frână” a OPEL-ului să se aprindă vreun moment anterior accidentului, deci acest autoturism nu a încercat nici un moment reducerea vitezei. Martorul C.C. deși nu a văzut impactul, a conformat că se afla cu martorul B.A., pe marginea șoselei la circa 50 de metri de impact, observând că OPEL-ul circula cu viteză mare, cu roțile pe axul drumului. În declarația sa martorul C.G., aflat în autoturismul OPEL, nu exclude ca această mașină să fi intrat pe contrasens, relatând că la 200-300 metri de locul impactului, a văzut autovehiculul ARO circulând pe contrasens, dar făcând manevră de revenire pe sensul său, iar la momentul impactului, din poziția în care se afla, nu a văzut dacă mașina a revenit complet pe sensul de mers.

Partea vătămată I.C. a declarat la data de 2 iulie 1999 în fața organelor de poliție, faptul că se afla în interiorul autoturismului Opel, în zona centrului comunei Cislău, au trecut pe lângă doi cetățeni aflați pe marginea din dreapta a drumului și a observat că din față circula un autoturism ARO. Acesta circula când pe o parte, când pe alta a axului drumului, dar când s-a apropiat de autoturismul Opel, Aro-ul circula pe sensul său de mers și ajungând în dreptul Opel-ului l-a tamponat pe acesta. Așadar, se constată că în mod corect instanțele au apreciat că în timpul cercetării judecătorești expertiza tehnică fiind efectuată de 3 experți pe baza celor mai noi cunoștințe în materie, utilizându-se un program PC-Crash 6.2 al Dr.

S.D. DSD, L.A., cu licența pentru I.N.E.C. București, are un grad ridicat de obiectivitate. La stabilirea situației de fapt s-a luat în calcul o multitudine de factori, de caracteristici tehnice ale autovehiculului, starea și conformația drumului, menționate în anexa raportului de expertiză, concluziile. De asemenea, concluziile acestui raport de expertiză se coroborează cu declarațiile martorilor, părților civile și inculpatului, rezultând că impactul dintre cele două autoturisme a avut loc pe sensul de mers Buzău-Brașov, pe banda ocupată de autovehiculul condus de inculpat, care conducea mașina, în conformitate cu dispozițiile art. 13 din Decretul nr. 328/1966, pe partea dreaptă a drumului, iar victima putea să prevină producerea accidentului, dacă ar fi menținut autovehiculul pe partea dreaptă a drumului.

Așadar, din probele administrate rezultă că inculpatul nu a comis nici o faptă ilicită care să se afle într-o legătură de cauzalitate cu moartea victimelor D.I. și I.V. și respectiv, vătămare corporală a părților vătămate O.G. și I.C. În consecință, se constată că instanțele au administrat un amplu și judicios material probator în vederea aflării adevărului și stabilirii situației de fapt, astfel că nu se impune efectuarea unei noi expertize tehnice. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 414 1 C. proc. pen., raportat la art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează ca recursul în anulare să fie respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței penale nr. 266 din 20 mai 2002 a Judecătoriei Pătârlagele, deciziei penale nr. 655 din 11 octombrie 2002 a Tribunalului Buzău și deciziei penale nr. 234 din 28 februarie 2003 a Curții de Apel Ploiești, privind pe inculpatul F.N. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 25 februarie 2005.