ÎCCJ, decizie (scj.ro #84459)

Caz fortuit. Condiții Cuprins pe materii: Drept penal. Partea generală. Infracțiunea. Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei. Cazul fortuit Indice alfabetic: Drept penal - caz fortuit C. pen., art. 47 Nu sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 47 C. pen. referitoare la cazul fortuit, dacă inculpatul, care nu a respectat regulile de circulație pe drumurile publice în vederea evitării oricărui pericol, având pregătirea și experiența necesară, putea și trebuia să prevadă rezultatul socialmente periculos, și anume producerea unui accident de circulație, condiția imprevizibilității absolute a împrejurării care a determinat producerea rezultatului nefiind îndeplinită. I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 6373 din 10 noiembrie 2005 Prin sentința penală nr. 699 din 23 decembrie 2004, Tribunalul Prahova a condamnat pe inculpatul N.C.

pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută în art. 184 alin. (2) și (4) C. pen., iar pe inculpatul B.I., pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prevăzută în art. 178 alin. (2) din același cod. Instanța a reținut că, în noaptea de 28 septembrie 2002, în timp ce conducea un autoturism pe drumurile publice, datorită nerespectării prevederilor art. 9 și art. 16 din Decretul nr. 328/1966 și ale art. 49 lit. n) din Regulamentul pentru aplicarea Decretului 328/1966, inculpatul N.C. a trecut cu autoturismul peste corpul victimei N.I., căzută pe carosabil, după ce fusese proiectată de autoturismul condus de inculpatul B.I. Instanța a mai reținut că, la aceeași dată, inculpatul B.I., conducând autoturismul pe drumurile publice și nerespectând prevederile art. 9 și art. 16 din Decretul nr. 328/1966 și ale art. 49 lit. n) din Regulamentul pentru aplicarea Decretului 328/1966, a accidentat mortal pe N.I.

și a produs leziuni grave ce au necesitat pentru vindecare 85-90 zile de îngrijiri medicale părții vătămate M.E., în timp ce aceștia traversau drumul pe marcaj pietonal. Inițial victimele au fost izbite de autoturismul condus de inculpatul B.I. și au fost proiectate pe carosabil, M.E. căzând în zona acostamentului, iar N.I. în zona axului drumului. După ce inculpatul B.I. a oprit autoturismul și s-a deplasat împreună cu martorii care îl însoțeau pentru a constata urmările și a asigura zona accidentului, în sens contrar au apărut două autoturisme, cel de-al doilea fiind condus de inculpatul N.C. Primul autoturism a reușit să ocolească victima, însă inculpatul N.C. nu a observat-o și a trecut peste ea.

În aceste condiții, N.I. fiind accidentat de ambele mașini a decedat, iar M.E. a suferit leziuni grave. Față de concluziile raportului de expertiză medico-legală, din care a rezultat că leziunile suferite de N.I. din impactul cu autoturismul condus de inculpatul N.C. nu au contribuit la producerea decesului, prima instanță a dispus schimbarea încadrării juridice pentru fapta inculpatului N.C. din infracțiunea prevăzută în art. 178 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prevăzută în art. 184 alin. (2) și (4) din același cod. Prin decizia penală nr. 132 din 21 martie 2005, Curtea de Apel Ploiești a admis apelul inculpatului N.C. și a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate acestuia.

Recursul declarat de inculpat, prin care a invocat, între altele, cazul de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 17 1 C. proc. pen., arătând că în mod greșit instanța de apel nu a aplicat prevederile art. 47 C. pen. referitoare la cazul fortuit, este nefondat. Prin coroborarea declarațiilor inculpatului B.I. cu declarațiilor martorilor, procesul-verbal de constatare întocmit de organele de poliție, fotografiile judiciare de la locul accidentului și raportul de expertiză medico-legală, s-a stabilit contribuția concretă a inculpatului N.C., fiind dovedită vinovăția acestuia sub forma culpei simple în producerea accidentului auto, prin nerespectarea unor reguli de circulație rutieră, având drept consecință vătămarea corporală a victimei N.I., prin leziunile produse la nivelul picioarelor, care nu au avut un potențial tanatogenerator.

Inculpatul N.C., agent principal de poliție, în calitate de conducător auto, cu pregătirea și experiența necesară, avea nu numai obligația, dar și posibilitatea de a proceda cu maximă diligență în deplasarea pe drumurile publice pe timp de noapte în apropierea unui marcaj pietonal, în scopul evitării oricărui pericol. În cauză, inculpatul N.C. nu a respectat regulile rutiere de deplasare cu autoturismul pe timp de noapte, în sensul că nu a dat dovadă de diligență prin luarea tuturor măsurilor în vederea evitării oricărui pericol.

Așa cum rezultă din probele administrate în cauză, fapta inculpatului N.C., care nu a luat toate măsurile necesare pentru o deplasare în siguranță pe drumurile publice în scopul evitării oricărui pericol, încălcând prevederile legale reținute și a accidentat victima prin trecerea cu autoturismul peste picioarele acesteia, producându-i leziuni ce nu au avut caracter tanatogenerator, însă care în situația supraviețuirii ar fi necesitat 90-100 zile de îngrijiri medicale, constituie infracțiunea de vătămare corporală din culpă. În speță, nu sunt incidente prevederile art. 47 C. pen. referitoare la cazul fortuit, întrucât inculpatul, având pregătirea și experiența necesară, putea și trebuia să prevadă rezultatul socialmente periculos, și anume producerea unui accident de circulație, atunci când nu a luat toate măsurile de siguranță în trafic.

Condiția imprevizibilității absolute a împrejurării care a determinat producerea rezultatului nu este îndeplinită, întrucât prezența victimei pe carosabil a fost semnalizată de inculpatul B.I., împrejurare care a condus la ocolirea acesteia de către un alt autoturism, în timp ce inculpatul nu a putut evita accidentul, ca urmare a nerespectării obligațiilor pentru evitarea oricărui pericol. În consecință, recursul inculpatului a fost respins. Notă: Prevederile art. 9 și art. 16 din Decretul nr. 328/1966 se regăsesc în art. 35 și art. 48 alin. (1) din O. U. G. nr. 195/2002, iar prevederile art. 49 lit. n) din Regulamentul pentru aplicarea Decretului nr. 328/1966, în art. 158 lit. m) din H. G. nr. 85/2003.