ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului în casație de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 1 din 06.01.2020, pronunțată de Judecătoria Iași, în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. (…) pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen.

În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (5) C. proc. pen., au fost lăsate nesoluționate acțiunile civile formulate în cauză de părțile civile B., C., D., E., F., toți cu domiciliu procedural ales la cabinet avocat G., str. x, jud. Iași.

S-a luat act că moștenitorii părții civile H., (…), nu au continuat acțiunea civilă formulată de aceasta.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate au rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași, susținând greșita achitare a inculpatului A., deoarece în cauză a fost dovedită vinovăția acestuia sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, fapta fiindu-i imputabilă și nefiind justificată, precum și părțile civile B., E., D., C. și F., care au criticat hotărârea atacată pentru nelegalitate și netemeinicie, instanța de fond pronunțând o hotărâre fundamental greșită, fără a stabili o situație de fapt concretă.

Prin Decizia penală nr. 1020 din 30 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2018, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași și de părțile civile B., E., D., C. și F. împotriva Sentinței penale nr. 1 din 6 ianuarie 2020 pronunțată de Judecătoria Iași în Dosarul nr. x/2018, care a fost desființată în parte în latură penală și în latură civilă și rejudecând:

S-au înlăturat dispozițiile de achitare a inculpatului A., dispoziția privind lăsarea nesoluționată a acțiunii civile formulată de părțile civile și dispoziția privind rămânerea în sarcina statului a cheltuielilor judiciare.

În baza art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A. (…), la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen.

În baza art. 67 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a conduce vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, prevăzut de art. 66 lit. i) C. pen., pe o durată de 2 ani.

În baza art. 65 C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea dreptului prevăzut de art. 66 lit. i) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

Pedeapsa complementară se execută conform art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen.

Pedeapsa accesorie se execută în cazul revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

În baza dispozițiilor art. 91 alin. (1) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei de 2 ani închisoare sub supraveghere și s-a fixat un termen de supraveghere de 2 ani, conform art. 92 alin. (1) C. pen.

Conform art. 93 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Iași, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

Conform art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a impus inculpatului să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.

Conform art. 93 alin. (3) C. pen. a fost obligat condamnatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei comunei Probota sau în cadrul Școlii Gimnaziale "I." Probota, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate nu poate presta această muncă.

În baza art. 93 alin. (5) C. pen., inculpatul trebuie să îndeplinească integral dispozițiile civile stabilite prin hotărâre cel mai târziu cu 3 luni înainte de expirarea termenului de supraveghere.

S-a atras atenția inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere, prev. de art. 96 C. pen., pentru nerespectarea cu rea credință a măsurilor de supraveghere și neexecutarea obligațiilor impuse, pentru neîndeplinirea integrală a obligațiilor civile și în cazul comiterii de noi infracțiuni.

S-a stabilit culpa concurentă a victimei J. în proporție de 50%.

S-au admis acțiunile civile formulate de părțile civile B., E., D., C. și F. și a fost obligată partea responsabilă civilmente S.C. K. S.A. București, să achite câte 100.000 RON, daune morale, fiecăreia dintre părțile civile, în baza art. 1349, 1357 și art. 1391 C. civ., art. 19 și 20 C. proc. pen.

S-a menținut dispoziția din sentința penală prin care s-a luat act că moștenitorii părții civile H. nu au continuat acțiunea civilă formulată de aceasta.

În baza art. 274 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. să achite statului suma de 2.000 RON cheltuieli judiciare la urmărire penală și judecata în fond a cauzei.

Cheltuielile judiciare în apel au rămas în sarcina statului, conform art. 275 alin. (2) C. proc. pen.

Împotriva Deciziei penale nr. 1020 din 30 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2018, inculpatul A. a formulat cerere de recurs în casație, prin avocat L., invocând motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., prin prisma căruia a susținut în esență, că fapta de ucidere din culpă pentru care a fost condamnat nu este prevăzută de legea penală, întrucât nu a încălcat nicio prevedere legală, fiind corectă soluția instanței de fond, de achitare raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

Astfel, în dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul inculpat a susținut că instanța de apel a creat, încălcând principiul legalității, o normă fictivă în baza căreia l-a condamnat, normă potrivit căreia acesta ar fi avut obligația, odată orbit de luminile de drum ale autovehiculului care circula din sens opus, de a frâna brusc, până la evitarea oricărui pericol (până la o viteză calculată, a posteriori, ca fiind de circa 28 km/h).

A arătat că nu a încălcat dispozițiile art. 35 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 și nici dispozițiile art. 48 din același act normativ, întrucât a avut o conduită preventivă, în sensul în care a condus cu o viteză adaptată condițiilor de drum, mult sub limita legală de 90 km/h, a redus viteza când a văzut mașina de pe sens opus, cu fază lungă; în niciun act normativ nu se stipulează că, la intersectarea cu conul luminilor de drum ale unui autovehicul de pe contrasens, există obligația de a se reduce viteza până la evitarea oricărui pericol.

Totodată, recurentul inculpat a susținut că nu există nici elementul de culpă, întrucât nu trebuia și nu putea să prevadă prezența pe carosabil a victimei (care se afla în traversare printr-un loc nepermis, în stare avansată de ebrietate, îmbrăcată în haine închise la culoare).

În baza art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., recurentul inculpat a solicitat admiterea recursului în casație, casarea deciziei atacate și achitarea sa (cu consecința lăsării nesoluționate a acțiunii civile).

Prin încheierea din 21 octombrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2018, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., s-a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1020 din 30 decembrie 2020 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. x/2018.

Analizând recursul în casație formulat de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, în considerarea celor ce succed:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac în anulare, care poate fi exercitată în cazurile limitativ prevăzute de lege, al cărei scop este, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 433 C. proc. pen., judecarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Față de scopul căii de atac a recursului în casație, respectiv îndreptarea erorilor de drept comise la soluționarea cauzei, în prealabil, se impune precizarea că, orice chestiune de fapt analizată de instanța de fond, respectiv apel, intră în puterea lucrului judecat și excede cenzurii instanței investită cu judecarea recursului în casație.

Limitarea obiectului judecății în recursul în casație la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a legii substanțiale sau a legii de procedură penală constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acele încălcări corespunzătoare unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege, fiind, așadar, exclusă rejudecarea unei cauze pentru a treia oară, în parametrii în care a avut loc judecata în fond și apel.

Cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., conform căruia o hotărâre este supusă casării în situația în care "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă prevăzută de norma de incriminare, când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv al infracțiunii, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune. Art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. nu poate fi invocat pentru a se obține schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidența unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond și de apel.

În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că "dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curți de Casație și Justiție modificarea situației de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reținute de către instanța de apel, sunt prevăzute ca infracțiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc - din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului." (Decizia nr. 350/RC/2015 - Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, www.x.ro).

De asemenea, s-a statuat că "dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. nu permit o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator și stabilirea unei situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, examinarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt neputând fi cenzurate în niciun fel. (...) Verificările pe care instanța de recurs în casație le face din perspectiva noțiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita este prevăzută de vreo normă de incriminare, cât și condițiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu-zisă și elementele de conținut ale incriminării sub aspectul laturii obiective (nu însă și în ceea ce privește latura subiectivă, lipsa de tipicitate subiectivă constituind o teză distinctă prevăzută în art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. și care nu a fost preluată în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen..)" (Decizia nr. 78/RC/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, www.x.ro).

Prin urmare, pe calea recursului în casație nu se poate tinde la reevaluarea unor elemente sau împrejurări de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, întrucât Înalta Curte de Casație și Justiție nu este abilitată să dea o nouă interpretare materialului probator și să rețină o stare de fapt diferită de cea descrisă și valorificată în hotărârea atacată.

Totodată, instanța supremă notează că aprecierea asupra laturii subiective este, de asemenea, atributul exclusiv al instanțelor de fond și nu poate fi cenzurată în calea de atac extraordinară a recursului în casație, presupunând în mod necesar reevaluarea probatoriului.

În aceste coordonate de principiu, în limitele criticilor formulate în recurs în casație, Înalta Curte notează că, starea de fapt reținută prin decizia recurată constă, în esență, în aceea că, în ziua de 22 aprilie 2017, în jurul orei 21:10, inculpatul A. se deplasa pe ND 24 C în direcția Probota-Iași, la volanul autoturismului marca x înmatriculat cu nr. x, pe locul dreapta față aflându-se martorul M., iar pe locul dreapta spate numitul N..

În zona km 9+900 m, în afara localității Cîrniceni comuna Țigănași, jud. Iași, inculpatul a fost jenat de luminile farurilor unui vehicul rămas neidentificat care rula din sens opus, cu faza lungă, spațiul de vizibilitate către înainte diminuându-se semnificativ și drastic. Inculpatul a declarat că a redus viteza de deplasare, dar nu a adaptat viteza spațiului de vizibilitate mult diminuat. În timp ce se intersecta cu autoturismul care rula din sens opus a lovit victima, pe care a identificat-o după ce a coborât din autoturism, victima deplasându-se pe același sens de deplasare, în extremitatea laterală dreapta a spoilerului (bară din față), a lovit pietonul cel mai probabil în membrul inferior stâng (cauzându-i fractura ambelor oase gamba stângă) și cu aripa dreaptă față a autoturismului x, trunchiul acesteia deplasându-se spre stânga, ajungând astfel să intre în impact cu parbrizul pe care l-a fisurat, fără a-l penetra. Corpul victimei, identificat în persoana numitului J. care, se afla sub influența băuturilor alcoolice - 1,75 gr‰ alcoolemie, a fost proiectat oblic spre dreapta, în afara carosabilului, în proximitatea locului în care a fost identificat cu ocazia cercetării la fața locului. După impact, inculpatul a virat dreapta pentru a reveni pe banda de deplasare, după care a frânat, roțile autoturismului imprimând urmele de frânare.

În urma producerii accidentului, victima J. a suferit traumatisme care au condus la decesul imediat.

Conform Raportului medico-legal de necropsie nr. 12723 din 3 mai 2017, moartea victimei J. de 66 de ani a fost violentă, datorându-se insuficienței cardio respiratorii acute consecință unui politraumatism cu traumatism cranio-cerebral obiectivat prin fractură complexă de bază de craniu, hemoragie subarahnoidiană cerebrală, cerebeloasă și la nivelul trunchiului cerebral; traumatism toracic obiectivat prin fractura sternului, a claviculelor bilateral și fracturilor costale bilaterale cu plăgi înțepate pulmonar drept, hemotorax drept și fractura coloanei vertebrale toracale (T4-T5) și traumatismul membrelor obiectivat prin fractură ambele oase gambă stângă.

Topografia și morfologia leziunilor traumatice pledează pentru producerea lor prin mecanism de lovire-basculare-proiectare în cadrul unui accident rutier. Între leziunile cranio-cerebrale și deces există legătură directă de cauzalitate. Decesul poate data din 22 aprilie 2017. Examenul toxicologic al probelor prelevate de la cadavru a evidențiat prezența alcoolului etilic (alcoolemie de 1,75 gr‰).

Sectorul de drum pe care a avut loc accidentul este în aliniament, carosabilul asfaltat având o lățime de 6 m. Circulația se desfășoară în două sensuri, existând câte o bandă pe sens cu lățimea de 3 metri, marcajul longitudinal fiind continuu pe sensul de mers al autoturismului și discontinuu pe celălalt sens de mers. La data și ora producerii accidentului carosabilul era uscat, vizibilitatea fiind specifică traficului pe timp de noapte, în lumina farurilor, fără iluminare artificială.

Din raportul de expertiză criminalistică efectuat la urmărirea penală și din suplimentul de raport rezultă că în dinamica producerii accidentului viteza inițială de deplasare a autoturismului x condus de inculpat a fost de cca 60 km/h (fapt ce rezultă și din declarația inculpatului și a martorilor audiați care se aflau pasageri în mașina sa și a martorilor aflați în mașina care rula în urma inculpatului, pe același sens de deplasare).

Concluziile expertizei sunt în sensul că inculpatul A. putea preveni producerea accidentului dacă și-ar fi adaptat viteza de deplasare funcție de spațiul de vizibilitate mult diminuat datorită fenomenului de "orbire temporară", o valoare a vitezei de deplasare adaptată fiind situată în jurul valorii de cca 28 km/h.

Numitul J. putea preveni, cu siguranță, accidentarea sa dacă nu s-ar fi deplasat pe partea carosabilă fără a avea asupra sa o sursă de lumină și fără a avea elemente reflectorizante aplicate pe haine.

Cauza producerii accidentului a constituit-o deplasarea numitului J. pe partea carosabilă, fără a avea asupra sa o sursă de lumină și fără a avea elemente reflectorizate, aplicate pe haine în condițiile în care numitul A. se deplasa cu o viteză neadaptată spațiului de vizibilitate mult diminuat datorită luminii farurilor autoturismului rămas neidentificat.

În suplimentul de expertiză criminalistică se concluzionează că inculpatul nu a reacționat cu 1,8 s înainte de impact ci mult mai târziu, aspect care coroborat cu neadaptarea vitezei funcție de spațiul de vizibilitate mult diminuat a condus la producerea accidentului.

Din același supliment de expertiză rezultă că fenomenul de orbire are loc la o distanță de cel puțin 100 m, motiv pentru care dispozițiile legale obligă la comutarea luminii farurilor pe faza de drum de la cel puțin 100 metri pe care inculpatul a parcurs-o, datorită vitezei de deplasare 60 km/h în 5,4 secunde, iar pietonul nu putea fi observat în conul de lumină al autovehiculului care rula din sens opus.

În momentul impactului, inculpatul circula cu o viteză de deplasare de 60 km/h neadaptată la condițiile de trafic pe timp de noapte în zona neluminată și în condițiile concrete a realizării fenomenului "de orbire".

Conform declarației inculpatului dată în fața instanței de apel, acesta a observat autoturismul care rula din sens opus de la o distanță de 3 km fără ca acel autoturism să-și modifice luminile corespunzător fazei de întâlnire, acesta rulând cu "faza lungă". Deși a observat autoturismul respectiv de la o distanță relativ mare, acesta nu a redus în mod adecvat viteza de deplasare până la limita evitării oricărui pericol, respectiv până la limita de viteză care să îi permită efectuarea oricărei manevre în condiții de siguranță, în trafic, deși cunoștea că la un moment dat, al apropierii celor două autoturisme apare fenomenul de orbire. Carosabilul pe care se deplasa era în aliniament drept, plan, era uscat și nu existau obstacole care să-i obstrucționeze vizibilitatea.

Conform declarațiilor martorilor, la ora respectivă traficul nu era intens, pe sensul opus de deplasare aflându-se două autoturisme, iar pe sensul de deplasare al inculpatului autoturismul condus de el și în spatele său, rulând cu o viteză constantă, autoturismul condus de martorul O. în care se afla și P..

Potrivit declarației inculpatului, impactul cu victima a avut loc în timp ce se intersecta cu mașina care circula din sens opus, aceasta fiind paralelă cu mașina pe care o conducea el și pe care era să o lovească, în momentul în care a făcut manevra de evitare a victimei, că, înainte de impact, nu a văzut victima pe direcția sa de mers. Înainte de impact, inculpatul se deplasa cu autoturismul în apropiere de axul drumului, concentrându-se pe marcajul axului drumului, preocupat de propria deplasare și nu de a se asigura că aceasta trebuie să fie conformă cu obligațiile legale.

Instanța de apel a reținut că, în producerea accidentului, soldat cu moartea victimei, inculpatul a încălcat dispozițiile art. 35 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 și dispozițiile art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002.

Față de situația de fapt reținută în cauză și pe baza probatoriului administrat, instanța de apel a stabilit că, în drept, fapta inculpatului A. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen.

În speță, recurentul inculpat A. a susținut că fapta sa nu întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., întrucât nu a încălcat nicio prevedere legală, în mod greșit instanța de apel raportând conduita sa la dispozițiile art. 35 alin. (1) și art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002.

Totodată, a susținut că nu există nici elementul de culpă, întrucât nu trebuia și nu putea să prevadă prezența pe carosabil a victimei.

Pentru a verifica dacă inculpatul A. a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, Înalta Curte are în vedere situația de fapt deja stabilită de instanța de apel, care nu poate fi schimbată, având caracter definitiv. În ipoteza în care situația de fapt reținută de instanța de apel nu se suprapune pe tipicitatea obiectivă a infracțiunii, astfel cum aceasta este prevăzută de lege, pot deveni incidente dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Potrivit dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. pen., uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activități se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani. (...)

Conform art. 35 din O.U.G. nr. 195/2002, participanții la trafic trebuie să aibă un comportament care să nu afecteze fluența și siguranța circulației, să nu pună în pericol viața sa integritatea corporală a persoanelor și să nu aducă prejudicii proprietății publice sau private.

Potrivit dispozițiilor art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, conducătorul de vehicul trebuie să respecte regimul legal de viteză și să o adapteze în funcție de condițiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță.

Examinând hotărârea atacată, Înalta Curte constată că instanța de apel a reținut că inculpatul nu a acționat în sensul respectării obligației prevăzute de art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002, întrucât nu a adaptat viteza de deplasare funcție de spațiul de vizibilitate mult diminuat, progresiv și drastic, datorită apariției fenomenului de "orbire temporară" și pentru asigurarea efectuării oricărei manevre în condiții de siguranță.

Starea de pericol s-a ivit nu la momentul în care inculpatul a observat victima, ci la momentul diminuării vizibilității din cauza deplasării din sens contrar a autoturismului care circula cu luminile pe fază lungă, autoturism văzut de inculpat de la o distanță de 3 km. Obligația impusă inculpatului, prin dispozițiile art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, era aceea de a conduce cu viteza care îi asigura efectuarea oricărei manevre în condiții de siguranță, respectiv reducerea vitezei de deplasare de la momentul identificării luminilor autovehiculului din sens opus până la limita unei opriri totale. Însă, inculpatul deși a observat luminile necorespunzătoare de la o distanță considerabilă și ar fi avut suficient timp pentru a reduce considerabil viteza sau pentru a frâna, acesta nu a făcut-o. Fenomenul de orbire era previzibil și s-a ivit.

Dispozițiile art. 35 alin. (1) și 48 din O.U.G. nr. 195/2002 au conținut concret, impun obligații concrete și sunt reglementate în Cap. V Reguli de circulație, secțiunea - obligațiile participanților la trafic și secțiunea - reguli pentru circulația vehiculelor. Inculpatul avea obligația să reducă considerabil viteza până la asigurarea efectuării oricărei manevre în siguranță, inclusiv până la oprire, în condițiile în care a apărut fenomenul de orbire previzibil, sau să frâneze. Acesta însă și-a continuat deplasarea în trafic cu aceeași viteză de deplasare concentrându-se, conform propriilor declarații, asupra carosabilului, mai exact a dungilor reflectorizante de pe axul drumului pentru a se putea orienta, în momentul în care a văzut autoturismul care rula din sens opus.

Pornind de la aceste aspecte, deși recurentul inculpat a invocat cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte constată că, în ansamblul lor, motivele recurentului inculpat se circumscriu analizării împrejurărilor de fapt ce conturează conduita inculpatului, prin prisma dispozițiilor legale reținute ca fiind nerespectate, în opinia inculpatului, acestea fiind interpretate greșit de către instanța de apel, cu consecința condamnării sale. Mai exact, argumentele dezvoltate în cererea de recurs în casație, au la bază negarea încălcării vreunei norme legale privind circulația vehiculelor și obligațiile participanților la trafic, tinzându-se la reevaluarea conduitei sale, astfel încât aceasta să fie exclusă de sub incidența legii penale.

Astfel, se constată că recurentul inculpat aduce în discuție împrejurări de fapt, lămurite definitiv de către instanța de apel, pe baza probele administrate, în raport de dispozițiile legale incidente; însă, reevalurea situației de fapt și interpretarea dată acesteia prin hotărârea definitivă nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanței supreme în actuala procedură a recursului în casație.

Totodată, prin critica referitoare la comiterea faptei anterior descrise fără vinovăție, ceea ce ar atrage, ca urmare, absența laturii subiective a infracțiunii de ucidere din culpă, recurentul inculpat aduce în discuție, în mod esențial, absența elementului subiectiv propriu infracțiunii analizate. Or, această critică antamează, de asemenea, împrejurări cu un pronunțat caracter factual, ce ar contura atitudinea psihică a inculpatului față de faptă și urmările sale și care sunt circumscrise temeiniciei hotărârii recurate, iar nu legalității acesteia.

În acest context, reiterând scopul recursului în casație, Înalta Curte constată că vinovăția, ca element subiectiv al unei infracțiuni și, implicit, elementele factuale care au stat la baza reținerii sale prin decizia recurată nu pot fi cenzurate în recurs în casație în baza cazului de casare invocat în speță ori al vreunui alt caz de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Prin urmare, având în vedere baza factuală reținută de instanța de apel, Înalta Curte constată că inculpatul A. a fost condamnat pentru o faptă care se circumscrie elementelor de tipicitate a infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1020/2020 din 30 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2018.

Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 157 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1020/2020 din 30 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2018.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 157 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02 decembrie 2021.

GGC - NN