ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3397/2004
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3397/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului în anulare de
față;
În baza lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 434 din 5
noiembrie 2002, pronunțată de Judecătoria Pucioasa s-a dispus achitarea
inculpatului Mihalache Ion, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art.
10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., pentru două infracțiuni de vătămare
corporală din culpă, prevăzute de art. 184 alin. (2) și (4) C. pen. (părți
vătămate B.G. și P.I.).
Pentru a pronunța această sentință,
prima instanță a reținut, în esență, următoarea situație de fapt:
La data de 5 noiembrie 2001, partea
vătămată B.G. a condus autoturismul proprietate personală Dacia 1300, pe DN 71,
în direcția Pietroșița – Fieni, județul Dâmbovița.
Înainte de intrarea în satul
Dealul-Mare, într-o succesiune de curbe, cu raza relativ mică de deschidere și
în care sensurile de circulație sunt separate cu marcaj longitudinal continuu,
partea vătămată B.G. a oprit autoturismul, iar după repunerea acestuia în
mișcare s-a înscris în curbă la stânga, apoi într-o curbă la dreapta, în panta
descendentă.
În acest moment, partea vătămată a
observat că autoutilitara condusă de inculpatul Mihalache Ion a încălcat
marcajul continuu și a intrat cu aproximativ 60 cm pe contra-sens.
Pentru a evita impactul, partea
vătămată B.G. a încercat să efectueze o manevră de virare la dreapta, însă
autocamionul, condus de inculpat, a intrat în coliziune frontală cu partea
stângă a autoturismului condus de partea vătămată.
Din impact, autoturismul a fost
aruncat spre șanțul drept, în timp ce autocamionul și-a continuat mișcarea și
s-a oprit la o distanță de aproximativ 60-80 metri de locul coliziunii.
În urma accidentului au suferit
leziuni corporale grave părțile vătămate B.G., care, printre altele a avut și
ruptură de splină, ceea ce a necesitat ulterior splenectomie, fiindu-i acordate
45-50 zile îngrijiri medicale, și P.I., căruia i-au fost acordate 75-80 zile
îngrijiri medicale.
Instanța de fond și-a motivat
soluția de achitare a inculpatului M.I. pe baza expertizei tehnice auto,
efectuată în faza de cercetare judecătorească, de către expertul tehnic L.M.,
potrivit căruia culpa în producerea accidentului aparține în exclusivitate
părții vătămate B.G., în timp ce inculpatul a condus autocamionul în condiții
de respectare a normelor de circulație rutieră.
Tribunalul Dâmbovița, prin decizia
penală nr. 291 din 16 mai 2003, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de
Parchetul de pe lângă Judecătoria Pucioasa și de partea vătămată B.G.
Curtea de Apel Ploiești, prin
decizia penală nr. 1272 din 7 noiembrie 2003, a admis recursurile declarate de
Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița și partea vătămată B.G., a casat
hotărârile pronunțate și în baza art. 184 alin. (2) și (4) C. pen., l-a
condamnat pe inculpatul M.I. la două pedepse de câte 2 ani închisoare (părți
vătămate B.G. și P.I.) pedepse grațiate integral conform art. 1 din Legea nr.
543/2002.
Sub aspectul laturii civile,
inculpatul a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. C.
S.A. Târgoviște, să plătească părții civile B.G. suma de 100.000.000 lei și
părții civile P.I. suma de 30.000.000 lei cu titlu de despăgubiri civile și la
5.666.760 lei despăgubiri civile cu titlu de cheltuieli de spitalizare către
Spitalul municipal Mănăstirea Dealu Târgoviște, cu dobânda legală aferentă.
Instanța de control judiciar a
reținut că instanțele anterioare au interpretat în mod eronat probele
administrate, întemeindu-se exclusiv pe concluziile expertizei tehnice auto, în
timp ce toate celelalte mijloace de probă evidențiază culpa inculpatului în
producerea evenimentului rutier (procesul verbal de cercetare, schița locului
accidentului, depozițiile martorilor audiați).
Împotriva acestei din urmă decizii
procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție a declarat recurs în anulare în temeiul art. 409, art. 410 alin. (1)
partea I pct. 8 C. proc. pen., învederând că instanța de recurs a comis o gravă
eroare de fapt, dispunând condamnarea inculpatului.
Recursul în anulare este fondat.
Potrivit art. 184 alin. (2) și (4)
C. pen., constituie infracțiune lovirea sau actele de violență săvârșite ca
urmare a nerespectării dispozițiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru
exercițiul unei profesii sau meserii ori pentru îndeplinirea unei activități
dacă produc o vătămare ce necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mult
de 60 de zile sau pierderea unui simț, organ sau încetarea funcționării
acestuia, o infirmitate permanentă fizică sau psihică, sluțirea, avortul sau
punerea în primejdie a vieții.
Din interpretarea textelor de lege
enunțate rezultă că, în cazul condamnării pentru această infracțiune, trebuie
să se dovedească săvârșirea de către inculpat a faptei penale, care în situația
de față, presupune și încălcarea unei norme referitoare la circulația pe
drumurile publice, fiind necesară stabilirea cauzei accidentului, respectiv a
faptului dacă autocamionul condus de inculpat a încălcat marcajul continuu și a
intrat pe contrasens.
Întrucât susținerile conducătorilor
auto implicați în evenimentul rutier au fost contradictorii s-a dispus
efectuarea unei expertize tehnice pentru a se stabili dinamica accidentului.
Raportul de expertiză tehnică,
întocmit de expertul L.M. s-a întemeiat atât pe procesele verbale de cercetare
la locul faptei, pe schița locului accidentului, pe planșele fotografice (toate
întocmite de organele de poliție), cât și pe declarațiile celor implicați și a
concluzionat, în ceea ce privește cauzele producerii accidentului că acest
eveniment rutier s-a produs datorită: neatenției și aprecierea eronată în
conducere de care a dat dovadă conducătorul auto B.G.; viteza neadecvată cu care
a rulat autoturismul marca Dacia 1310, condus de B.G.; nerespectarea de către
același conducător auto a semnificației mijloacelor de semnalizare rutieră;
pătrunderea pe contrasens a autoturismului condus de B.G., acesta încălcând
art. 8, art. 11 alin. (1), art. 13 alin. (1) și art. 16 din Decretul nr.
328/1966 și art. 9, art. 24, art. 25 alin. (1), art. 48 alin. (1) și alin. (2)
lit. c) din Regulamentul de aplicare al Decretului nr. 328/1966.
Același raport a concluzionat fără
echivoc că inculpatul M.I., conducătorul autoutilitarei, a rulat regulamentar.
Acest raport de expertiză a fost
completat în faza de cercetare judecătorească, expertul L.M. răspunzând la
obiecțiunile formulate de apărătorul inculpatului, expertul dând detalii
suplimentare cu privire la locul impactului și precizând că analiza dinamicii
iterative a accidentului a avut în vedere întregul material probator conținut
de dosarul în cauză, coroborat cu caracteristicile zonei accidentului,
caracteristicile tehnice constructive ale autovehiculelor, avariile acestora,
legile generale ale fizicii și cele particulare specifice mișcării
autovehiculelor ce rulează în curbe.
Raportul de expertiză tehnică,
inclusiv suplimentul la acest raport, a subliniat constant că inculpatul a
circulat regulamentar, concluziile formulate de expert fiind contrazise numai
de declarațiile părții vătămate și de depozițiile martorilor A.C., B.C., P.I.
și D.I., toți aflați în autoturismul condus de B.G.
Dar depozițiile acestor martori
(audiați relativ târziu) sunt infirmate de actele întocmite de organele de
specialitate ale poliției precum și de declarația martorului G.D.
Susținerea părții vătămate B.G., în
sensul că autoutilitara condusă de inculpat ar fi pătruns pe contrasens,
situație în care a fost obligat să frâneze și să vireze spre dreapta, este
contrazisă de inexistența urmelor de frânare.
De asemenea, argumentul instanței de
recurs, și anume că expertiza tehnică nu este completă, deoarece nu a fost
menționată existența indicatorului pentru „curbă deosebit de periculoasă” este
neîntemeiată întrucât în cuprinsul raportului de expertiză tehnică expertul
precizează că zona coliziunii, tronsoanele II, III, IV, reprezintă o succesiune
de curbe, semnalizate corespunzător, pe ambele direcții cu indicatorul „Panouri
succesive pentru curbe deosebit de periculoase” indicatoarele respective putând
fi observate din ambele direcții de deplasare.
Rezultă, așadar, din analiza probelor analizate că
instanța de recurs s-a întemeiat în soluția pronunțată numai pe declarațiile
subiective ale unor martori și a înlăturat nejustificat celelalte mijloace de
probă, din care unele cu relevanță deosebită în stabilirea unei situații de
fapt corecte.
În raport de considerentele expuse,
recursul în anulare este fondat și va fi admis, se va casa decizia penală nr.
1272 din 7 noiembrie 2003 a Curții de Apel Ploiești și vor fi menținute
hotărârile pronunțate de Judecătoria Pucioasa și Tribunalul Dâmbovița.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul în anulare declarat
de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție împotriva deciziei penale nr. 1272 din 7 noiembrie 2003 a Curții de
Apel Ploiești, privind pe inculpatul M.I.
Casează decizia penală nr. 1272 din
7 noiembrie 2003 a Curții de Apel Ploiești și menține sentința penală nr. 434
din 5 noiembrie 2002 a Judecătoriei Pucioasa și decizia penală nr. 291 din 16
mai 2003 a Tribunalului Dâmbovița.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi
18 iunie 2004.