ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3397/2004

Asupra recursului în anulare de

față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 434 din 5

noiembrie 2002, pronunțată de Judecătoria Pucioasa s-a dispus achitarea

inculpatului Mihalache Ion, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art.

10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., pentru două infracțiuni de vătămare

corporală din culpă, prevăzute de art. 184 alin. (2) și (4) C. pen. (părți

vătămate B.G. și P.I.).

Pentru a pronunța această sentință,

prima instanță a reținut, în esență, următoarea situație de fapt:

La data de 5 noiembrie 2001, partea

vătămată B.G. a condus autoturismul proprietate personală Dacia 1300, pe DN 71,

în direcția Pietroșița – Fieni, județul Dâmbovița.

Înainte de intrarea în satul

Dealul-Mare, într-o succesiune de curbe, cu raza relativ mică de deschidere și

în care sensurile de circulație sunt separate cu marcaj longitudinal continuu,

partea vătămată B.G. a oprit autoturismul, iar după repunerea acestuia în

mișcare s-a înscris în curbă la stânga, apoi într-o curbă la dreapta, în panta

descendentă.

În acest moment, partea vătămată a

observat că autoutilitara condusă de inculpatul Mihalache Ion a încălcat

marcajul continuu și a intrat cu aproximativ 60 cm pe contra-sens.

Pentru a evita impactul, partea

vătămată B.G. a încercat să efectueze o manevră de virare la dreapta, însă

autocamionul, condus de inculpat, a intrat în coliziune frontală cu partea

stângă a autoturismului condus de partea vătămată.

Din impact, autoturismul a fost

aruncat spre șanțul drept, în timp ce autocamionul și-a continuat mișcarea și

s-a oprit la o distanță de aproximativ 60-80 metri de locul coliziunii.

În urma accidentului au suferit

leziuni corporale grave părțile vătămate B.G., care, printre altele a avut și

ruptură de splină, ceea ce a necesitat ulterior splenectomie, fiindu-i acordate

45-50 zile îngrijiri medicale, și P.I., căruia i-au fost acordate 75-80 zile

îngrijiri medicale.

Instanța de fond și-a motivat

soluția de achitare a inculpatului M.I. pe baza expertizei tehnice auto,

efectuată în faza de cercetare judecătorească, de către expertul tehnic L.M.,

potrivit căruia culpa în producerea accidentului aparține în exclusivitate

părții vătămate B.G., în timp ce inculpatul a condus autocamionul în condiții

de respectare a normelor de circulație rutieră.

Tribunalul Dâmbovița, prin decizia

penală nr. 291 din 16 mai 2003, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de

Parchetul de pe lângă Judecătoria Pucioasa și de partea vătămată B.G.

Curtea de Apel Ploiești, prin

decizia penală nr. 1272 din 7 noiembrie 2003, a admis recursurile declarate de

Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița și partea vătămată B.G., a casat

hotărârile pronunțate și în baza art. 184 alin. (2) și (4) C. pen., l-a

condamnat pe inculpatul M.I. la două pedepse de câte 2 ani închisoare (părți

vătămate B.G. și P.I.) pedepse grațiate integral conform art. 1 din Legea nr.

543/2002.

Sub aspectul laturii civile,

inculpatul a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. C.

S.A. Târgoviște, să plătească părții civile B.G. suma de 100.000.000 lei și

părții civile P.I. suma de 30.000.000 lei cu titlu de despăgubiri civile și la

5.666.760 lei despăgubiri civile cu titlu de cheltuieli de spitalizare către

Spitalul municipal Mănăstirea Dealu Târgoviște, cu dobânda legală aferentă.

Instanța de control judiciar a

reținut că instanțele anterioare au interpretat în mod eronat probele

administrate, întemeindu-se exclusiv pe concluziile expertizei tehnice auto, în

timp ce toate celelalte mijloace de probă evidențiază culpa inculpatului în

producerea evenimentului rutier (procesul verbal de cercetare, schița locului

accidentului, depozițiile martorilor audiați).

Împotriva acestei din urmă decizii

procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție a declarat recurs în anulare în temeiul art. 409, art. 410 alin. (1)

partea I pct. 8 C. proc. pen., învederând că instanța de recurs a comis o gravă

eroare de fapt, dispunând condamnarea inculpatului.

Recursul în anulare este fondat.

Potrivit art. 184 alin. (2) și (4)

C. pen., constituie infracțiune lovirea sau actele de violență săvârșite ca

urmare a nerespectării dispozițiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru

exercițiul unei profesii sau meserii ori pentru îndeplinirea unei activități

dacă produc o vătămare ce necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mult

de 60 de zile sau pierderea unui simț, organ sau încetarea funcționării

acestuia, o infirmitate permanentă fizică sau psihică, sluțirea, avortul sau

punerea în primejdie a vieții.

Din interpretarea textelor de lege

enunțate rezultă că, în cazul condamnării pentru această infracțiune, trebuie

să se dovedească săvârșirea de către inculpat a faptei penale, care în situația

de față, presupune și încălcarea unei norme referitoare la circulația pe

drumurile publice, fiind necesară stabilirea cauzei accidentului, respectiv a

faptului dacă autocamionul condus de inculpat a încălcat marcajul continuu și a

intrat pe contrasens.

Întrucât susținerile conducătorilor

auto implicați în evenimentul rutier au fost contradictorii s-a dispus

efectuarea unei expertize tehnice pentru a se stabili dinamica accidentului.

Raportul de expertiză tehnică,

întocmit de expertul L.M. s-a întemeiat atât pe procesele verbale de cercetare

la locul faptei, pe schița locului accidentului, pe planșele fotografice (toate

întocmite de organele de poliție), cât și pe declarațiile celor implicați și a

concluzionat, în ceea ce privește cauzele producerii accidentului că acest

eveniment rutier s-a produs datorită: neatenției și aprecierea eronată în

conducere de care a dat dovadă conducătorul auto B.G.; viteza neadecvată cu care

a rulat autoturismul marca Dacia 1310, condus de B.G.; nerespectarea de către

același conducător auto a semnificației mijloacelor de semnalizare rutieră;

pătrunderea pe contrasens a autoturismului condus de B.G., acesta încălcând

art. 8, art. 11 alin. (1), art. 13 alin. (1) și art. 16 din Decretul nr.

328/1966 și art. 9, art. 24, art. 25 alin. (1), art. 48 alin. (1) și alin. (2)

lit. c) din Regulamentul de aplicare al Decretului nr. 328/1966.

Același raport a concluzionat fără

echivoc că inculpatul M.I., conducătorul autoutilitarei, a rulat regulamentar.

Acest raport de expertiză a fost

completat în faza de cercetare judecătorească, expertul L.M. răspunzând la

obiecțiunile formulate de apărătorul inculpatului, expertul dând detalii

suplimentare cu privire la locul impactului și precizând că analiza dinamicii

iterative a accidentului a avut în vedere întregul material probator conținut

de dosarul în cauză, coroborat cu caracteristicile zonei accidentului,

caracteristicile tehnice constructive ale autovehiculelor, avariile acestora,

legile generale ale fizicii și cele particulare specifice mișcării

autovehiculelor ce rulează în curbe.

Raportul de expertiză tehnică,

inclusiv suplimentul la acest raport, a subliniat constant că inculpatul a

circulat regulamentar, concluziile formulate de expert fiind contrazise numai

de declarațiile părții vătămate și de depozițiile martorilor A.C., B.C., P.I.

și D.I., toți aflați în autoturismul condus de B.G.

Dar depozițiile acestor martori

(audiați relativ târziu) sunt infirmate de actele întocmite de organele de

specialitate ale poliției precum și de declarația martorului G.D.

Susținerea părții vătămate B.G., în

sensul că autoutilitara condusă de inculpat ar fi pătruns pe contrasens,

situație în care a fost obligat să frâneze și să vireze spre dreapta, este

contrazisă de inexistența urmelor de frânare.

De asemenea, argumentul instanței de

recurs, și anume că expertiza tehnică nu este completă, deoarece nu a fost

menționată existența indicatorului pentru „curbă deosebit de periculoasă” este

neîntemeiată întrucât în cuprinsul raportului de expertiză tehnică expertul

precizează că zona coliziunii, tronsoanele II, III, IV, reprezintă o succesiune

de curbe, semnalizate corespunzător, pe ambele direcții cu indicatorul „Panouri

succesive pentru curbe deosebit de periculoase” indicatoarele respective putând

fi observate din ambele direcții de deplasare.

Rezultă, așadar, din analiza probelor analizate că

instanța de recurs s-a întemeiat în soluția pronunțată numai pe declarațiile

subiective ale unor martori și a înlăturat nejustificat celelalte mijloace de

probă, din care unele cu relevanță deosebită în stabilirea unei situații de

fapt corecte.

În raport de considerentele expuse,

recursul în anulare este fondat și va fi admis, se va casa decizia penală nr.

1272 din 7 noiembrie 2003 a Curții de Apel Ploiești și vor fi menținute

hotărârile pronunțate de Judecătoria Pucioasa și Tribunalul Dâmbovița.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare declarat

de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție împotriva deciziei penale nr. 1272 din 7 noiembrie 2003 a Curții de

Apel Ploiești, privind pe inculpatul M.I.

Casează decizia penală nr. 1272 din

7 noiembrie 2003 a Curții de Apel Ploiești și menține sentința penală nr. 434

din 5 noiembrie 2002 a Judecătoriei Pucioasa și decizia penală nr. 291 din 16

mai 2003 a Tribunalului Dâmbovița.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

18 iunie 2004.