ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3397/2004

Asupra recursului în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 434 din 5 noiembrie 2002, pronunțată de Judecătoria Pucioasa s-a dispus achitarea inculpatului Mihalache Ion, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., pentru două infracțiuni de vătămare corporală din culpă, prevăzute de art. 184 alin. (2) și (4) C. pen. (părți vătămate B.G. și P.I.). Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în esență, următoarea situație de fapt: La data de 5 noiembrie 2001, partea vătămată B.G. a condus autoturismul proprietate personală Dacia 1300, pe DN 71, în direcția Pietroșița – Fieni, județul Dâmbovița.

Înainte de intrarea în satul Dealul-Mare, într-o succesiune de curbe, cu raza relativ mică de deschidere și în care sensurile de circulație sunt separate cu marcaj longitudinal continuu, partea vătămată B.G. a oprit autoturismul, iar după repunerea acestuia în mișcare s-a înscris în curbă la stânga, apoi într-o curbă la dreapta, în panta descendentă. În acest moment, partea vătămată a observat că autoutilitara condusă de inculpatul Mihalache Ion a încălcat marcajul continuu și a intrat cu aproximativ 60 cm pe contra-sens. Pentru a evita impactul, partea vătămată B.G. a încercat să efectueze o manevră de virare la dreapta, însă autocamionul, condus de inculpat, a intrat în coliziune frontală cu partea stângă a autoturismului condus de partea vătămată.

Din impact, autoturismul a fost aruncat spre șanțul drept, în timp ce autocamionul și-a continuat mișcarea și s-a oprit la o distanță de aproximativ 60-80 metri de locul coliziunii. În urma accidentului au suferit leziuni corporale grave părțile vătămate B.G., care, printre altele a avut și ruptură de splină, ceea ce a necesitat ulterior splenectomie, fiindu-i acordate 45-50 zile îngrijiri medicale, și P.I., căruia i-au fost acordate 75-80 zile îngrijiri medicale. Instanța de fond și-a motivat soluția de achitare a inculpatului M.I. pe baza expertizei tehnice auto, efectuată în faza de cercetare judecătorească, de către expertul tehnic L.M., potrivit căruia culpa în producerea accidentului aparține în exclusivitate părții vătămate B.G., în timp ce inculpatul a condus autocamionul în condiții de respectare a normelor de circulație rutieră.

Tribunalul Dâmbovița, prin decizia penală nr. 291 din 16 mai 2003, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Pucioasa și de partea vătămată B.G. Curtea de Apel Ploiești, prin decizia penală nr. 1272 din 7 noiembrie 2003, a admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița și partea vătămată B.G., a casat hotărârile pronunțate și în baza art. 184 alin. (2) și (4) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul M.I. la două pedepse de câte 2 ani închisoare (părți vătămate B.G. și P.I.) pedepse grațiate integral conform art. 1 din Legea nr. 543/2002. Sub aspectul laturii civile, inculpatul a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C.

C. S.A. Târgoviște, să plătească părții civile B.G. suma de 100.000.000 lei și părții civile P.I. suma de 30.000.000 lei cu titlu de despăgubiri civile și la 5.666.760 lei despăgubiri civile cu titlu de cheltuieli de spitalizare către Spitalul municipal Mănăstirea Dealu Târgoviște, cu dobânda legală aferentă. Instanța de control judiciar a reținut că instanțele anterioare au interpretat în mod eronat probele administrate, întemeindu-se exclusiv pe concluziile expertizei tehnice auto, în timp ce toate celelalte mijloace de probă evidențiază culpa inculpatului în producerea evenimentului rutier (procesul verbal de cercetare, schița locului accidentului, depozițiile martorilor audiați). Împotriva acestei din urmă decizii procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare în temeiul art. 409, art. 410 alin. (1) partea I pct. 8 C. proc.

pen., învederând că instanța de recurs a comis o gravă eroare de fapt, dispunând condamnarea inculpatului. Recursul în anulare este fondat. Potrivit art. 184 alin. (2) și (4) C. pen., constituie infracțiune lovirea sau actele de violență săvârșite ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii ori pentru îndeplinirea unei activități dacă produc o vătămare ce necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mult de 60 de zile sau pierderea unui simț, organ sau încetarea funcționării acestuia, o infirmitate permanentă fizică sau psihică, sluțirea, avortul sau punerea în primejdie a vieții.

Din interpretarea textelor de lege enunțate rezultă că, în cazul condamnării pentru această infracțiune, trebuie să se dovedească săvârșirea de către inculpat a faptei penale, care în situația de față, presupune și încălcarea unei norme referitoare la circulația pe drumurile publice, fiind necesară stabilirea cauzei accidentului, respectiv a faptului dacă autocamionul condus de inculpat a încălcat marcajul continuu și a intrat pe contrasens. Întrucât susținerile conducătorilor auto implicați în evenimentul rutier au fost contradictorii s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice pentru a se stabili dinamica accidentului. Raportul de expertiză tehnică, întocmit de expertul L.M.

s-a întemeiat atât pe procesele verbale de cercetare la locul faptei, pe schița locului accidentului, pe planșele fotografice (toate întocmite de organele de poliție), cât și pe declarațiile celor implicați și a concluzionat, în ceea ce privește cauzele producerii accidentului că acest eveniment rutier s-a produs datorită: neatenției și aprecierea eronată în conducere de care a dat dovadă conducătorul auto B.G.; viteza neadecvată cu care a rulat autoturismul marca Dacia 1310, condus de B.G.; nerespectarea de către același conducător auto a semnificației mijloacelor de semnalizare rutieră; pătrunderea pe contrasens a autoturismului condus de B.G., acesta încălcând art. 8, art. 11 alin. (1), art. 13 alin. (1) și art. 16 din Decretul nr. 328/1966 și art. 9, art. 24, art. 25 alin. (1), art. 48 alin. (1) și alin. (2) lit. c) din Regulamentul de aplicare al Decretului nr. 328/1966.

Același raport a concluzionat fără echivoc că inculpatul M.I., conducătorul autoutilitarei, a rulat regulamentar. Acest raport de expertiză a fost completat în faza de cercetare judecătorească, expertul L.M. răspunzând la obiecțiunile formulate de apărătorul inculpatului, expertul dând detalii suplimentare cu privire la locul impactului și precizând că analiza dinamicii iterative a accidentului a avut în vedere întregul material probator conținut de dosarul în cauză, coroborat cu caracteristicile zonei accidentului, caracteristicile tehnice constructive ale autovehiculelor, avariile acestora, legile generale ale fizicii și cele particulare specifice mișcării autovehiculelor ce rulează în curbe.

Raportul de expertiză tehnică, inclusiv suplimentul la acest raport, a subliniat constant că inculpatul a circulat regulamentar, concluziile formulate de expert fiind contrazise numai de declarațiile părții vătămate și de depozițiile martorilor A.C., B.C., P.I. și D.I., toți aflați în autoturismul condus de B.G. Dar depozițiile acestor martori (audiați relativ târziu) sunt infirmate de actele întocmite de organele de specialitate ale poliției precum și de declarația martorului G.D. Susținerea părții vătămate B.G., în sensul că autoutilitara condusă de inculpat ar fi pătruns pe contrasens, situație în care a fost obligat să frâneze și să vireze spre dreapta, este contrazisă de inexistența urmelor de frânare.

De asemenea, argumentul instanței de recurs, și anume că expertiza tehnică nu este completă, deoarece nu a fost menționată existența indicatorului pentru „curbă deosebit de periculoasă” este neîntemeiată întrucât în cuprinsul raportului de expertiză tehnică expertul precizează că zona coliziunii, tronsoanele II, III, IV, reprezintă o succesiune de curbe, semnalizate corespunzător, pe ambele direcții cu indicatorul „Panouri succesive pentru curbe deosebit de periculoase” indicatoarele respective putând fi observate din ambele direcții de deplasare. Rezultă, așadar, din analiza probelor analizate că instanța de recurs s-a întemeiat în soluția pronunțată numai pe declarațiile subiective ale unor martori și a înlăturat nejustificat celelalte mijloace de probă, din care unele cu relevanță deosebită în stabilirea unei situații de fapt corecte.

În raport de considerentele expuse, recursul în anulare este fondat și va fi admis, se va casa decizia penală nr. 1272 din 7 noiembrie 2003 a Curții de Apel Ploiești și vor fi menținute hotărârile pronunțate de Judecătoria Pucioasa și Tribunalul Dâmbovița.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva deciziei penale nr. 1272 din 7 noiembrie 2003 a Curții de Apel Ploiești, privind pe inculpatul M.I. Casează decizia penală nr. 1272 din 7 noiembrie 2003 a Curții de Apel Ploiești și menține sentința penală nr. 434 din 5 noiembrie 2002 a Judecătoriei Pucioasa și decizia penală nr. 291 din 16 mai 2003 a Tribunalului Dâmbovița. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 18 iunie 2004.