ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3062/2008

Asupra recursului de față; In baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1051 din 30 octombrie 2007, Judecătoria Cluj- Napoca l-a condamnat pe inculpatul J.V. la o pedeapsă de un an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă din culpă, prev. de art. 184 alin. (2) și (4) C. pen., parte vătămată V.A. Inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 184 alin. (1) și (3) C. pen., parte vătămată V.M. Inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 184 alin. (1) și (3) C. pen., parte vătămată V.T.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului, în final acesta urmând să execute pedeapsa cea mai grea de un an închisoare. În baza art. 81, art. 82 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului, pe durata termenului de încercare de 3 ani. S-a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 83 și art. 84 C. pen. privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei. În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen. rap. la art. 998 C. civ., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 15.000 lei daune morale și 15.267,4 lei daune materiale în favoarea părții civile V.A., 8.000 lei daune morale și 6.000 lei daune materiale în favoarea părții civile V.M.

și la plata sumei de 1000 lei daune materiale în favoarea părții civile V.T. S-a constatat că recuperarea prejudiciului este garantată de asigurător SC O. SA. Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 1.058,4 lei cheltuieli de spitalizare către Spitalul Clinic de Chirurgie Maxilo-facială Cluj și 70 lei către Spitalul Clinic de Urgență Prof. Dr. Octavian Fodor. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că la data de 11 septembrie 2004, orele 8,30, inculpatul conducea autoutilitara ARO, proprietatea sa, pe DN 1, direcția Cluj Napoca - Zalău, iar în momentul în care a intrat în localitatea Radaia, a redus viteza pentru a putea vira stânga, intenționând să intre în curtea imobilului său, situație în care a fost lovit din partea stângă lateral de un autoturism marca DACIA, în care se aflau părțile vătămate, care se deplasa din sens opus, ambele mașini fiind proiectate pe contrasens.

Partea vătămată V.M., conducătorul autoturismului Dacia a susținut că nu a putut evita coliziunea, întrucât autoturismul ARO a început să efectueze deplasarea perpendicular pe axul drumului când acesta se afla la o distanță de aproximativ 6-7 m de autoutilitară. Părțile vătămate au suferit leziuni în urma coliziunii, așa cum rezultă din certificatele medico-legale eliberate pentru acestea, astfel: partea vătămată V.T., leziuni care au necesitat pentru vindecare 14-16 zile îngrijiri medicale; partea vătămată V.A., leziuni care au necesitat pentru vindecare 23 - 35 zile îngrijiri medicale, iar partea vătămată V.M., leziuni care au necesitat pentru vindecare 8-9 zile îngrijiri medicale.

În ceea ce privește partea vătămată V.A., raportul de constatare medico-legală, care a exemplificat leziunile suferite de aceasta, a concluzionat un număr de 90-110 zile îngrijiri medicale pentru vindecare, iar raportul de expertiză medico-legală efectuat în cauză, un număr de 150-160 zile îngrijiri medicale pentru vindecare, care nu se încadrează în noțiunea de infirmitate sau în vreun grad de invaliditate, leziunile fiind rezultatul accidentului rutier din 11 septembrie 2004. Inculpatul a susținut pe tot parcursul procesului penal că nu este vinovat de producerea evenimentului rutier, culpa aparținând celuilalt conducător auto, partea vătămată V.M., poziție care însă, a fost infirmată de ansamblul probator administrat în cauză.

Se reține din conținutul rapoartelor de expertiză criminalistice efectuate în cauză că autoturismul Dacia, condus de partea vătămată V.M., rula pe banda sa de mers în momentul în care inculpatul a inițiat manevra de întoarcere, fără a se asigura, manevră care a generat starea de pericol. De asemenea, s-a stabilit că partea vătămată rula cu o viteză de 70 km/h, cu o vizibilitate de 80 m a curbei pe sectorul de drum pe care s-a produs coliziunea, și chiar dacă ar fi rulat cu viteza maximă legală admisă, nu ar fi putut evita accidentul, în situația în care inculpatul a efectuat manevra de întoarcere călcând peste marcajul longitudinal continuu, neținând seama de indicatoarele care se aflau amplasate pe ambele direcții de deplasare, privind depășirea interzisă, presemnalizare trecere pietoni și trecere pentru pietoni.

Pe baza probelor științifice administrate în cauză, instanța de fond a reținut vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunilor de vătămare corporală gravă din culpă, prev. de art. 184 alin. (2) și (4) C. pen. și de vătămare corporală din culpă, prev. de art.184 alin. (1) și (3) C. pen. și, aplicând criteriile generale de individualizare judiciară a pedepselor, prev. de art. 72 C. pen., dar și ținând cont de circumstanțele personale ale inculpatului, a aplicat acestuia pedepse orientate spre minimum prevăzut de lege, făcând și aplicația art. 81 C. pen. privind suspendarea condiționată a executării pedepsei, dat fiind că, raportat la persoana inculpatului, s-a apreciat că scopul prevenției generale și speciale poate fi atins în speță și fără privarea de libertate a inculpatului.

Având în vedere numărul de zile de îngrijiri medicale necesare vindecării leziunilor fiecărei părți vătămate, instanța de fond a admis în partea acțiunea civilă exercitată de acestea, apreciind că daunele morale în cuantumul ce s-a acordat părților vătămate, în parte, sunt în măsură să acopere suferințele morale ale acestora. Cu privire la despăgubirile civile, s-a ținut cont de actele depuse la dosar de părțile civile, și s-au acordat sume justificate de aceste acte. Î mpotriva sentinței au formulat apel inculpatul și părțile vătămate, constituite părți civile. În apelul său, inculpatul critică sentința pentru motive de nelegalitate și netemeinicie, atât în latură penală, cât și în latură civilă, vizând în principal greșita sa condamnare, întrucât nu se face vinovat de producerea evenimentului rutier, culpa aparținând-i sub acest aspect părții vătămate V.M., motiv pentru care solicită desființarea hotărârii atacate și achitarea sa.

În latură civilă, se solicită înlăturarea obligării sale la despăgubiri reprezentând daune morale și despăgubiri civile către părțile vătămate. Î n apelul lor, părțile civile critică hotărârea în latură civilă, sub aspectul neacordării în întregime a daunelor morale solicitate și a omisiunii de a se preciza cuantumul cheltuielilor judiciare la care urma a fi obligat inculpatul către părțile vătămate. Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel formulate de părți, Tribunalul Cluj a constatat că instanța fondului a reținut în mod corect vinovăția inculpatului în producerea evenimentului rutier, în urma căruia au fost provocate leziuni părților vătămate, însă a interpretat probele administrate și dintr-o altă perspectivă, care a pus problema unei eventuale culpe comune a celor doi conducători auto.

Astfel, s-au analizat concluziile rapoartelor de expertiză criminalistice efectuate în cauză, în care se reține că în sfera raportului de cauzalitate se înscrie atâta manevra de întoarcere efectuată de inculpat, cât și depășirea vitezei legale admise pe sectorul de drum respectiv de către partea vătămată V.M. Ulterior, urmare a obiecțiunilor formulate de părți la raportul de expertiză, s-a concluzionat că autoturismul Dacia, în momentul declanșării stării de pericol, se afla la o distanță de 38 m de locul impactului, cu o viteză de deplasare în momentul impactului de 32 km/h. Distanța de 67 m reprezenta spațiul total teoretic pentru oprirea mașinii de la viteza sa inițială de deplasare.

Deși în timpul cercetării penale, expertiza criminalistică dispusă în cauză a concluzionat că, mergând cu viteza de 70 km/h, conducătorul Daciei nu avea cum să evite impactul nici dacă ar fi circulat cu viteza maximă legală admisă, în cursul cercetării judecătorești, instanța de fond a dispus efectuarea unei noi expertize pentru a se stabili care ar fi fost posibilitățile de evitare a impactului dacă autoutilitara ar fi oprit înaintea efectuării manevrei de întoarcere, iar în acest context s-a concluzionat că nici în atare împrejurare evenimentul rutier nu ar fi putut fi evitat de partea vătămată, dar ar fi putut fi prevenit dacă acesta circula cu viteza maximă legală admisă, de 50 km/h, și aceasta în situația în care, în varianta inițială s-a reținut o viteză de deplasare a autoutilitarei de 20 km/H, iar în cea de-a doua o viteză de deplasare de 10 km/h, obținându-se un spațiu de 43 m în condițiile în care spațiul teoretic pentru frânare a Daciei era de 47 m. Î n această împrejurare, s-ar putea discuta despre o culpă comună a celor doi conducători auto, urmând a se stabili dacă inculpatul a pornit de pe loc sau doar, ajungând în zona respectivă, a redus viteza de deplasare anterior efectuării virajului spre stânga.

Această ipoteză a fost analizată de instanța de apel, dat fiind că atât declarațiile părților vătămate, cât și ale martorilor asistenți la producerea evenimentului rutier, sunt în sensul că mașina condusă de inculpat ar fi fost parcată pe marginea părții carosabile sau chiar pe acostament, după care s-a pus în mișcare pentru efectuarea virării spre stânga, declanșând starea de pericol care a dus la producerea accidentului. Aceste declarații sunt însă în contradicție cu cea a inculpatului, care arată că doar a încetinit viteza și apoi a efectuat virajul periculos. Î n aceste condiții, nu se poate discuta despre o culpă comună a conducătorilor auto în situația în care, cu certitudine, inculpatul a efectuat manevra fără să se asigure și încălcând marcajul longitudinal continuu.

Dacă manevra nu ar fi fost efectuată de inculpat, nu s-ar fi pus problema necesității evitării impactului dintre cele două mașini, cea condusă de partea vătămată putând să-și continue deplasarea chiar cu o viteză superioară celei legale maxime admise. Instanța de apel a constatat o aplicare corectă a criteriilor de individualizare judiciară a pedepselor aplicate inculpatului, care reflectă gradul de pericol social concret al faptelor săvârșite de inculpat, dar și îndeplinirea cerințelor disp. art. 81 C. pen. privind suspendarea executării pedepsei rezultante aplicate inculpatului.

Î n ceea ce privește despăgubirile la care inculpatul a fost obligat în latură civilă, instanța de apel a constatat că ele sunt criticabile doar cu privire la daunele morale acordate părții civile V.M., nejustificate prin prisma numărului de îngrijiri medicale necesare vindecării leziunilor produse, a suferințelor fizice cauzate, a numărului redus de zile de spitalizare, a faptului că aceasta nu a fost împiedicată să-și exercite activitățile cotidiene decât o scurtă perioadă de timp. Pentru aceleași considerente expuse, instanța de fond a apreciat apelurile declarate de părțile civile ca fiind nefondate. Î n această situație, prin decizia penală nr. 66/A din 3 martie 2008, Tribunalul Cluj, în temeiul disp.

art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de inculpat împotriva sentinței penale nr. 1051 din 30 octombrie 2007 a Judecătoriei Cluj Napoca, pe care a desființat-o sub aspectul laturii civile, cu privire la despăgubirile civile acordate părții civile V.M. cu titlu de daune morale, și, în rejudecare, a obligat inculpatul să plătească părții civile V.M. despăgubiri civile în sumă de 3000 lei reprezentând daune morale. A menținut restul dispozițiilor sentinței atacate. Î n baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondate apelurile declarate de părțile civile V.A., V.T. și V.M. împotriva aceleiași sentințe. A respins cererea inculpatului de obligare a părților civile la plata cheltuielilor judiciare reprezentând onorariu de avocat.

A respins cererea părților civile V.A., V.T. și V.M. de obligare a inculpatului la plata cheltuielilor judiciare reprezentând onorariu de avocat. Î mpotriva deciziei au declarat recurs inculpatul și părțile civile. Î n recursul său, inculpatul critică hotărârea pentru aceleași motive de nelegalitate și netemeinicie ca și cele invocate în apel, solicitând desființarea acesteia și achitarea sa, precum și exonerarea de orice răspundere civilă. Partea civilă V.M. a criticat hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie, vizând greșita reducere a cuantumului daunelor morale acordate. Celelalte părți civile au solicitat majorarea daunelor acordate, precum și acordarea cheltuielilor judiciare într-un cuantum care să fie specificat în dispozitiv.

Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor recurenților, instanța de recurs a constatat că instanțele anterioare au reținut corect situația de fapt, conformă cu realitatea, dar o greșită culpă exclusivă a inculpatului în producerea evenimentului rutier. Astfel, din cel de-al doilea raport de expertiză, efectuat la data de 18 iulie 2005 a reieșit exact poziția autoturismelor în momentul producerii impactului, stabilindu-se că, în condițiile în care inculpatul a efectuat virajul spre stânga fără să se oprească, partea vătămată nu putea evita accidentul nici dacă ar fi rulat cu viteza maximă legală admisă.

Instanța de recurs a constatat că aceste concluzii sunt eronate, și vor fi înlăturate ca atare, în condițiile în care, atât părțile vătămate, cât și martorii asistenți la producerea impactului au relatat faptul că autoutilitara condusă de inculpat era oprită înainte de a se efectua virajul la stânga, de unde concluzia logică a faptului că inculpatul nu s-a asigurat suficient înainte de a începe virajul de pătrundere în curtea imobilului în care locuiește. Culpa inculpatului constă în aceste condiții, în faptul că nu s-a asigurat suficient înainte de a efectua virajul la stânga, într-o zonă în care manevra era interzisă de linia continuă, precum și în faptul că nu a acordat prioritate vehiculelor care circulau pe drumul principal.

În același timp, conducătorului auto V.M. i se reține o culpă constând în faptul că a circulat cu o viteză peste limita legal admisă pe sectorul de drum respectiv, care era de 50 km/h, aflându-se în zona unor indicatoare care impuneau reducerea vitezei. Î n consecință, instanța de recurs a apreciat că în producerea evenimentului rutier, culpa inculpatului este de 70%, iar a părții vătămate V.M., de 30%. Corespunzător culpei reținute, instanța de recurs a constatat că cei doi conducători auto sunt răspunzători solidar de paguba cauzată prin fapta lor ilicită, însă, pentru că V.M. nu are vreo calitate procesuală în cauză, nu a putut dispune obligarea sa în solidar cu inculpatul la repararea prejudiciului cauzat.

Referitor la recursurile declarate de părțile civile, instanța de recurs a constatat că cele două instanțe anterioare au făcut o justă individualizare a daunelor morale acordate, ținând seama de suferințele fizice provocate, de prejudiciile estetice suferite, de faptul că partea civilă V.M. a fost imobilizată la pat și deci, lipsită de posibilitatea de a-și duce existența în maniera obișnuită, de dinaintea producerii accidentului. Referitor la motivul de recurs privind cuantumul cheltuielilor judiciare Ia care inculpatul urma a fi obligat către părțile civile, instanța de recurs l-a apreciat ca fiind fondat, urmând a individualiza în dispozitivul hotărârii cuantumul acestora. Pentru aceste considerente, prin decizia penală nr. 316/R din 15 mai 2008, Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc.

pen., a admis recursurile declarate de inculpat și părțile civile împotriva deciziei penale nr. 66/A din 3 martie 2008 a Tribunalului Cluj, pe care a casat-o în parte împreună cu sentința penală nr. 1051 din 30 octombrie 2007 a Judecătoriei Cluj Napoca și, în rejudecare: A reținut în sarcina inculpatului o culpă de 70% în producerea evenimentului rutier soldat cu vătămarea integrității corporale a părților civile. A menținut obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile către părțile civile, respectiv la 3000 lei daune morale și 6000 lei daune materiale în favoarea părții civile V.M., 15000 lei daune morale și 15267,4 lei daune materiale în favoarea părții civile V.A., precum și 1000 lei daune morale în favoarea părții civile V.T.

A obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de partea civilă V.A. la instanța de fond, în cuantum de 1000 lei. A înlăturat mențiunile cuprinse în hotărârile atacate cu privire la asigurătorul SC O. SA, constatând că SC A.R.A. SA, sucursala județeană Cluj, are calitatea de asigurător în cauză. A menținut restul dispozițiilor hotărârilor atacate. Î mpotriva deciziei a declarat, în continuare, recurs inculpatul, invocând aceleași motive de nelegalitate și netemeinicie ale hotărârilor anterioare, vizând nevinovăția sa în producerea evenimentului rutier și greșita obligare la plata despăgubirilor materiale și morale către părțile civile. În ședința publică de astăzi, instanța, din oficiu, a pus în discuție admisjbilitatea recursului declarat de inculpat.

În soluționarea excepției, se rețin următoarele: Potrivit art. 417 lit. b) C. proc. pen. , hotărârea instanței de recurs rămâne definitivă la data pronunțării, când recursul a fost admis și procesul penal a luat sfârșit în această etapă. Din economia acestor dispoziții legale, rezultă că odată cu acest moment procesual se încheie ciclul ordinar al judecății, hotărârea intrând sub puterea autorității lucrului judecat. Ca efect al definitivării hotărârii, este exclusă exercitarea oricărei căi de atac ordinare, fiind admisă retractarea hotărârilor numai prin exercitarea căilor extraordinare de atac. Din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 385 1 C. proc. pen., se poate desprinde fără echivoc concluzia că hotărârile pronunțate de instanțele de recurs nu sunt susceptibile de a fi atacate cu un nou cu recurs.

Cele de mai sus relevă indubitabil că, în cauză, inculpatul a exercitat o cale de atac ordinară neprevăzută de lege, astfel că în baza art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil. Văzând și disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul J.V. împotriva deciziei penale nr. 316/R din 15 mai 2008 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori. Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 30 septembrie 2008.