ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3062/2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3062/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra

recursului de față;

In baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

sentința penală nr. 1051 din 30 octombrie 2007, Judecătoria Cluj-

Napoca l-a condamnat pe inculpatul J.V. la o

pedeapsă de

un an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare

corporală

gravă din culpă,

prev. de

art. 184 alin. (2) și (4) C. pen., parte vătămată

V.A.

Inculpatul

a fost condamnat la o pedeapsă de 8 luni închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de vătămare corporală din culpă,

prev. de

art. 184 alin. (1) și (3) C. pen., parte vătămată V.M.

Inculpatul

a fost condamnat la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de vătămare corporală din culpă,

prev. de

art. 184 alin. (1) și (3) C. pen., parte vătămată V.T.

În baza

art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate

inculpatului, în final acesta urmând să execute pedeapsa cea mai grea de un an

închisoare.

În baza

art. 81, art. 82 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării

pedepsei aplicate inculpatului, pe durata termenului de încercare de 3 ani.

S-a

atras atenția inculpatului asupra

disp. art. 83

și art. 84 C. pen. privind revocarea suspendării condiționate a

executării pedepsei.

În baza

art. 14 și art. 346 C. proc. pen. rap. la art. 998 C. civ., inculpatul a fost

obligat la plata sumei de 15.000 lei daune morale și 15.267,4 lei daune

materiale în favoarea părții civile V.A., 8.000 lei daune morale și 6.000 lei

daune materiale în favoarea părții civile V.M. și la plata sumei de 1000 lei

daune materiale în favoarea părții civile V.T.

S-a

constatat că recuperarea prejudiciului este garantată de asigurător SC O. SA.

Inculpatul a fost obligat la plata sumei de

1.058,4 lei cheltuieli de spitalizare către Spitalul Clinic de Chirurgie

Maxilo-facială Cluj și 70 lei

către Spitalul Clinic de Urgență Prof. Dr.

Octavian Fodor.

Pentru a pronunța această sentință, prima

instanță a reținut că la data de 11 septembrie 2004, orele 8,30, inculpatul

conducea autoutilitara ARO,

proprietatea sa, pe DN 1, direcția Cluj

Napoca - Zalău, iar în

momentul în care a

intrat în localitatea Radaia, a redus viteza pentru a

putea vira stânga,

intenționând să intre în curtea imobilului său, situație în care a fost lovit

din partea stângă lateral de un autoturism marca DACIA, în care se aflau

părțile vătămate, care se deplasa din sens opus, ambele mașini fiind proiectate

pe contrasens.

Partea vătămată V.M., conducătorul autoturismului

Dacia

a susținut că nu a putut evita coliziunea, întrucât autoturismul

ARO a început să efectueze deplasarea perpendicular pe axul drumului când

acesta se afla la o distanță de aproximativ 6-7 m de autoutilitară.

Părțile

vătămate au suferit leziuni în urma coliziunii, așa cum rezultă din

certificatele medico-legale eliberate pentru acestea, astfel: partea vătămată V.T.,

leziuni care au necesitat pentru vindecare 14-16 zile îngrijiri medicale;

partea vătămată V.A., leziuni care au necesitat pentru vindecare 23 - 35 zile

îngrijiri medicale, iar partea vătămată V.M., leziuni care au necesitat pentru

vindecare 8-9 zile îngrijiri medicale.

În ceea

ce privește partea vătămată V.A., raportul de constatare medico-legală, care a

exemplificat leziunile suferite de aceasta, a concluzionat un număr de 90-110

zile îngrijiri medicale pentru vindecare, iar raportul de expertiză

medico-legală efectuat în cauză, un număr de 150-160 zile îngrijiri medicale

pentru vindecare, care nu se încadrează în noțiunea de infirmitate sau în vreun

grad de invaliditate, leziunile fiind rezultatul accidentului rutier din 11

septembrie 2004.

Inculpatul

a susținut pe tot parcursul procesului penal că nu este vinovat de producerea

evenimentului rutier, culpa aparținând celuilalt conducător auto, partea

vătămată V.M., poziție care însă, a fost infirmată de ansamblul probator

administrat în cauză.

Se

reține din conținutul rapoartelor de expertiză criminalistice efectuate în

cauză că autoturismul Dacia, condus de partea vătămată V.M., rula pe banda sa

de mers în momentul în care inculpatul a inițiat manevra de întoarcere, fără a

se asigura, manevră care a generat starea de pericol. De asemenea, s-a stabilit

că partea vătămată rula cu o viteză de 70 km/h, cu o vizibilitate de 80 m a

curbei pe sectorul de drum pe care s-a produs coliziunea, și chiar dacă ar fi

rulat cu viteza maximă legală admisă, nu ar fi putut evita accidentul, în

situația în care inculpatul a efectuat manevra de întoarcere călcând peste

marcajul longitudinal continuu, neținând seama de indicatoarele care se aflau

amplasate pe ambele direcții de deplasare, privind depășirea interzisă,

presemnalizare trecere pietoni și trecere pentru pietoni.

Pe baza

probelor științifice administrate în cauză, instanța de fond a reținut

vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunilor de vătămare corporală gravă

din culpă,

prev. de

art. 184 alin. (2) și (4)

C. pen. și de vătămare corporală din culpă,

prev. de

art.184 alin. (1) și (3) C. pen.

și,

aplicând criteriile generale de individualizare judiciară a pedepselor,

prev.

de

art. 72 C. pen., dar și ținând cont de

circumstanțele personale ale inculpatului, a aplicat acestuia pedepse orientate

spre minimum

prevăzut de lege, făcând și

aplicația art. 81 C. pen. privind suspendarea

condiționată a executării

pedepsei, dat fiind că, raportat la persoana inculpatului, s-a apreciat că

scopul prevenției generale și speciale poate fi atins în speță și fără privarea

de libertate a inculpatului.

Având

în vedere numărul de zile de îngrijiri medicale necesare vindecării leziunilor

fiecărei părți vătămate, instanța de fond a admis în partea acțiunea civilă

exercitată de acestea, apreciind că daunele morale în cuantumul ce s-a acordat

părților vătămate, în parte, sunt în măsură să acopere suferințele morale ale

acestora.

Cu

privire la despăgubirile civile, s-a ținut cont de actele depuse la dosar de

părțile civile, și s-au acordat sume justificate de aceste acte.

Î

mpotriva sentinței au formulat apel inculpatul și

părțile vătămate,

constituite părți civile.

În

apelul său, inculpatul critică sentința pentru motive de nelegalitate și

netemeinicie, atât în latură penală, cât și în latură civilă, vizând în

principal greșita sa condamnare, întrucât nu se face vinovat de producerea

evenimentului rutier, culpa aparținând-i sub acest aspect părții vătămate V.M.,

motiv pentru care solicită desființarea hotărârii atacate și achitarea sa. În

latură civilă, se solicită înlăturarea obligării sale la despăgubiri

reprezentând daune morale și despăgubiri civile către părțile vătămate.

Î

n

apelul lor, părțile civile critică hotărârea în latură civilă, sub aspectul

neacordării în întregime a daunelor morale solicitate și a omisiunii de a se

preciza cuantumul cheltuielilor judiciare la care urma a fi obligat inculpatul

către părțile vătămate.

Analizând

hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel formulate de părți, Tribunalul

Cluj a constatat că instanța fondului a reținut în mod corect vinovăția

inculpatului în producerea evenimentului rutier, în urma căruia au fost

provocate leziuni părților vătămate, însă a interpretat probele administrate și

dintr-o altă

perspectivă, care a pus

problema unei eventuale culpe comune a celor

doi conducători auto.

Astfel,

s-au analizat concluziile rapoartelor de expertiză

criminalistice efectuate în cauză, în care se reține că în sfera

raportului

de cauzalitate se înscrie atâta manevra de întoarcere

efectuată de inculpat, cât și depășirea vitezei legale admise pe sectorul de

drum respectiv de către partea vătămată V.M.

Ulterior,

urmare a obiecțiunilor formulate de părți la raportul de expertiză, s-a

concluzionat că autoturismul Dacia, în momentul declanșării stării de pericol,

se afla la o distanță de 38 m de locul impactului, cu o viteză de deplasare în

momentul impactului de 32 km/h. Distanța de 67 m reprezenta spațiul total

teoretic pentru oprirea mașinii de la viteza sa inițială de deplasare.

Deși în

timpul cercetării penale, expertiza criminalistică dispusă în cauză a

concluzionat că, mergând cu viteza de 70 km/h, conducătorul Daciei nu avea cum

să evite impactul nici dacă ar fi circulat cu viteza maximă legală admisă, în

cursul cercetării judecătorești, instanța de fond a dispus efectuarea unei noi

expertize pentru a se stabili care ar fi fost posibilitățile de evitare a

impactului dacă autoutilitara ar fi oprit înaintea efectuării manevrei de

întoarcere, iar în acest context s-a concluzionat că nici în atare împrejurare

evenimentul rutier nu ar fi putut fi evitat de partea vătămată, dar ar fi putut

fi prevenit dacă acesta circula cu viteza maximă legală admisă, de 50 km/h, și

aceasta în situația în care, în varianta inițială s-a reținut o viteză de

deplasare a autoutilitarei de 20 km/H, iar în cea de-a doua o viteză de

deplasare de 10 km/h, obținându-se un spațiu de 43 m în condițiile în care

spațiul teoretic pentru frânare a Daciei era de 47 m.

Î

n

această împrejurare, s-ar putea discuta despre o culpă comună a celor doi

conducători auto, urmând a se stabili dacă inculpatul a pornit de pe loc sau

doar, ajungând în zona respectivă, a redus viteza de deplasare anterior

efectuării virajului spre stânga.

Această

ipoteză a fost analizată de instanța de apel, dat fiind că atât declarațiile

părților vătămate, cât și ale martorilor asistenți la producerea evenimentului rutier,

sunt în sensul că mașina condusă de inculpat ar fi fost parcată pe marginea

părții carosabile sau chiar pe acostament, după care s-a pus în mișcare pentru

efectuarea virării spre stânga, declanșând starea de pericol care a dus la

producerea accidentului. Aceste declarații sunt însă în contradicție cu cea a

inculpatului, care arată că doar a încetinit viteza și apoi a efectuat virajul

periculos.

Î

n

aceste condiții, nu se poate discuta despre o culpă comună a conducătorilor

auto în situația în care, cu certitudine, inculpatul a efectuat manevra fără să

se asigure și încălcând marcajul longitudinal continuu.

Dacă

manevra nu ar fi fost efectuată de inculpat, nu s-ar fi pus problema

necesității evitării impactului dintre cele două mașini, cea condusă de partea

vătămată putând să-și continue deplasarea chiar cu o viteză superioară celei

legale maxime admise.

Instanța

de apel a constatat o aplicare corectă a criteriilor de individualizare

judiciară a pedepselor aplicate inculpatului, care reflectă gradul de pericol

social concret al faptelor săvârșite de inculpat, dar și îndeplinirea

cerințelor

disp. art. 81

C. pen. privind

suspendarea executării pedepsei rezultante aplicate inculpatului.

Î

n ceea

ce privește despăgubirile la care inculpatul a fost obligat în latură civilă,

instanța de apel a constatat că ele sunt criticabile doar cu privire la daunele

morale acordate părții civile V.M., nejustificate prin prisma numărului de

îngrijiri medicale necesare vindecării leziunilor produse, a suferințelor

fizice cauzate, a numărului redus de zile de spitalizare, a faptului că aceasta

nu a fost împiedicată să-și exercite activitățile cotidiene decât o scurtă

perioadă de timp.

Pentru aceleași considerente expuse, instanța de

fond a apreciat

apelurile declarate de părțile civile ca

fiind nefondate.

Î

n această situație, prin decizia penală nr. 66/A

din 3 martie 2008,

Tribunalul Cluj, în temeiul

disp.

art. 379

pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul

declarat de inculpat împotriva sentinței penale nr. 1051 din 30 octombrie 2007

a Judecătoriei Cluj Napoca, pe care a desființat-o sub aspectul laturii civile,

cu privire la despăgubirile civile acordate părții civile V.M. cu titlu de

daune morale, și, în rejudecare, a obligat inculpatul să plătească părții

civile V.M. despăgubiri civile în sumă de 3000 lei reprezentând daune morale.

A

menținut restul dispozițiilor sentinței atacate.

Î

n baza

art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondate apelurile

declarate de părțile civile V.A., V.T. și V.M. împotriva aceleiași sentințe.

A

respins cererea inculpatului de obligare a părților civile la plata

cheltuielilor judiciare reprezentând onorariu de avocat.

A respins cererea părților civile V.A., V.T. și V.M.

de obligare a inculpatului la plata cheltuielilor judiciare

reprezentând onorariu de avocat.

Î

mpotriva

deciziei au declarat recurs inculpatul și părțile civile.

Î

n

recursul său, inculpatul critică hotărârea pentru aceleași motive de nelegalitate

și netemeinicie ca și cele invocate în apel, solicitând desființarea acesteia

și achitarea sa, precum și exonerarea de orice răspundere civilă.

Partea civilă V.M. a criticat hotărârea pentru

nelegalitate și

netemeinicie, vizând greșita reducere a cuantumului

daunelor morale acordate.

Celelalte

părți civile au solicitat majorarea daunelor acordate, precum și acordarea

cheltuielilor judiciare într-un cuantum care să fie specificat în dispozitiv.

Analizând

hotărârea atacată prin prisma criticilor recurenților,

instanța de recurs a constatat că instanțele anterioare au reținut

corect

situația de fapt, conformă cu realitatea, dar o greșită culpă

exclusivă a inculpatului în producerea evenimentului rutier.

Astfel, din cel de-al doilea raport de expertiză,

efectuat la data de

18 iulie 2005 a reieșit exact poziția

autoturismelor în momentul producerii impactului, stabilindu-se că, în

condițiile în care inculpatul a efectuat virajul spre stânga fără să se

oprească, partea vătămată nu putea evita accidentul nici dacă ar fi rulat cu

viteza maximă legală admisă.

Instanța

de recurs a constatat că aceste concluzii sunt eronate, și vor fi înlăturate ca

atare, în condițiile în care, atât părțile vătămate, cât și martorii asistenți

la producerea impactului au relatat faptul că autoutilitara condusă de inculpat

era oprită înainte de a se efectua virajul la stânga, de unde concluzia logică

a faptului că inculpatul nu s-a asigurat suficient înainte de a începe virajul

de pătrundere în curtea imobilului în care locuiește.

Culpa

inculpatului constă în aceste condiții, în faptul că nu s-a asigurat suficient

înainte de a efectua virajul la stânga, într-o zonă în care manevra era

interzisă de linia continuă, precum și în faptul că nu a acordat prioritate

vehiculelor care circulau pe drumul principal.

În

același timp, conducătorului auto V.M. i se reține o culpă constând în faptul

că a circulat cu o viteză peste limita legal

admisă

pe sectorul de drum respectiv, care era de 50 km/h, aflându-se

în zona

unor indicatoare care impuneau reducerea vitezei.

Î

n

consecință, instanța de recurs a apreciat că în producerea evenimentului

rutier, culpa inculpatului este de 70%, iar a părții vătămate V.M., de 30%.

Corespunzător

culpei reținute, instanța de recurs a constatat că cei doi conducători auto

sunt răspunzători solidar de paguba cauzată prin fapta lor ilicită, însă,

pentru că V.M. nu are vreo calitate procesuală în cauză, nu a putut dispune

obligarea sa în solidar cu inculpatul la repararea prejudiciului cauzat.

Referitor

la recursurile declarate de părțile civile, instanța de recurs a constatat că

cele două instanțe anterioare au făcut o justă individualizare a daunelor

morale acordate, ținând seama de suferințele fizice provocate, de prejudiciile

estetice suferite, de faptul că partea civilă V.M. a fost imobilizată la pat și

deci, lipsită de posibilitatea de a-și duce existența în maniera obișnuită, de

dinaintea producerii accidentului.

Referitor

la motivul de recurs privind cuantumul cheltuielilor judiciare Ia care

inculpatul urma a fi obligat către părțile civile, instanța de recurs l-a

apreciat ca fiind fondat, urmând a individualiza în dispozitivul hotărârii

cuantumul acestora.

Pentru

aceste considerente, prin decizia penală nr. 316/R din 15 mai 2008, Curtea de

Apel Cluj, secția penală și de minori, în baza art. 385

15

pct. 2

lit. d) C. proc. pen., a admis recursurile declarate de inculpat și părțile

civile împotriva deciziei penale nr. 66/A din 3 martie 2008 a Tribunalului

Cluj, pe care a casat-o în parte împreună cu sentința penală nr. 1051 din 30

octombrie 2007 a Judecătoriei Cluj Napoca și, în rejudecare:

A

reținut în sarcina inculpatului o culpă de 70% în producerea evenimentului

rutier soldat cu vătămarea integrității corporale a părților civile.

A

menținut obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile

către părțile civile, respectiv la 3000 lei daune

morale și 6000 lei daune materiale în favoarea părții civile V.M., 15000 lei

daune morale și

15267,4 lei daune materiale în favoarea părții civile V.A.,

precum și 1000 lei daune morale în favoarea părții civile V.T.

A

obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de partea civilă V.A.

la instanța de fond, în cuantum de 1000 lei.

A

înlăturat mențiunile cuprinse în hotărârile atacate cu privire la asigurătorul

SC O. SA, constatând că SC A.R.A. SA, sucursala județeană Cluj, are calitatea

de asigurător în cauză.

A

menținut restul dispozițiilor hotărârilor atacate.

Î

mpotriva

deciziei a declarat, în continuare, recurs inculpatul,

invocând aceleași motive de nelegalitate și netemeinicie ale

hotărârilor

anterioare, vizând nevinovăția sa în producerea

evenimentului rutier și greșita obligare la plata despăgubirilor materiale și

morale către părțile civile.

În ședința publică de astăzi, instanța,

din oficiu, a pus în discuție admisjbilitatea recursului declarat de inculpat.

În soluționarea excepției, se rețin

următoarele:

Potrivit art. 417 lit. b) C. proc. pen. ,

hotărârea instanței de recurs rămâne definitivă la data pronunțării, când

recursul a fost admis și procesul penal a luat sfârșit în această etapă.

Din economia acestor dispoziții legale,

rezultă că odată cu acest moment procesual se încheie ciclul ordinar al

judecății, hotărârea intrând sub puterea autorității lucrului judecat. Ca efect

al definitivării hotărârii, este exclusă exercitarea oricărei căi de atac

ordinare, fiind admisă retractarea hotărârilor numai prin exercitarea căilor

extraordinare de atac.

Din interpretarea

per a contrario

a

dispozițiilor art. 385

1

C. proc. pen., se poate desprinde fără

echivoc concluzia că hotărârile pronunțate de instanțele de recurs nu sunt

susceptibile de a fi atacate cu un nou cu recurs.

Cele de mai sus relevă indubitabil că,

în cauză, inculpatul a exercitat o cale de atac ordinară neprevăzută de lege,

astfel că în baza art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta

Curte va respinge recursul ca inadmisibil.

Văzând

și

disp. art. 192

alin. (2) C.

proc. pen.,

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul J.V.

împotriva deciziei penale nr. 316/R din 15 mai 2008 a Curții de Apel Cluj, secția

penală și de minori.

Obligă recurentul inculpat să plătească

statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 30 septembrie 2008.