ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1425/2008

Asupra recursurilor de față; Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 81/2005 a Curții de Apel Cluj s-a dispus condamnarea inculpatului M.I.O., în baza art. 178 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 2 ani închisoare. În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului prevăzut de art. 82 C. pen., și s-a făcut aplicarea art. 359 C. proc. pen., cu privire la dispozițiile art. 83 C. pen. În baza art. 14 C. proc. pen., și art. 998 C. civ., inculpatul a fost obligat, în solidar, cu Ministerul Administrației și Internelor, I. G.P.R. la plata despăgubirilor civile, după cum urmează: - 288.954.152 lei plus 1260 dolari S.U.A.

(sau echivalentul în lei la data plății) plus dobânda legală, reprezentând despăgubiri materiale în favoarea părților civile S.G. și S.E.; - câte 500.000.000 lei pentru fiecare din părțile civile S.G., S.E. și S.E., la care se adaugă dobânda legală, reprezentând daune morale. În baza art. 106 din O.U.G. nr. 150/2002 și art. 188 din Legea nr. 3/1978 inculpatul a fost obligat, în solidar, cu Ministerul Administrației și Internelor - I.G.P.R., în calitate de parte responsabilă civilmente, la 549.721 lei cheltuieli de spitalizare în favoarea C.A.S.J. Cluj, plus dobânda legală, calculată începând cu 16 decembrie 2004 până la achitarea integrală a debitului. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut pe baza probelor administrate aceiași stare de fapt cu cea arătată în rechizitoriu, în sensul că, la 16 decembrie 2004, inculpatul ce avea la acea dată gradul de inspector în cadrul Centrului Zonal de Combatere a C.O.A.

Cluj și, deci, făcea parte din poliția judiciară, conducând în timpul serviciului un autoturism al I.P.J. Cluj, prin neadaptarea vitezei în condiții de carosabil umed și prin pătrunderea într-o curbă periculoasă, a trecut pe contrasens și a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus regulamentar de către victima S.L. În urma impactului, a rezultat decesul victimei S.L., accidentarea gravă a subofițerului de poliție Ț.G.A. ce se afla în mașina condusă de inculpat, leziuni grave suferind și inculpatul, precum și avarierea gravă a ambelor autoturisme.

Cât privește accidentarea subinspectorului de poliție Ț.G.A., inițial s-a început urmărirea penală sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 184 alin. (2) și (4) C. pen., dar în urma concluziilor raportului medico-legal care a stabilit că a suferit leziuni vindecabile în 50 - 55 zile îngrijiri medicale, s-a schimbat încadrarea juridică prin ordonanța din 12 aprilie 2005 în infracțiunea prevăzută de art. 184 alin. (2) și (3) C. pen., și întrucât aceasta nu a făcut plângere penală împotriva inculpatului, s-a dispus încetarea urmăririi penale pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă. Din probele administrate s-a reținut că accidentul s-a comis din culpa exclusivă a inculpatului, care a încălcat mai multe prevederi ale Regulamentului de aplicare a O.U.G.

nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice. Împotriva acestei hotărâri s-a declarat recurs de către inculpat, părțile civile, precum și de partea responsabilă civilmente I.G.P.R. Prin decizia nr. 5712/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție au fost admise toate aceste recursuri, s-a casat hotărârea atacată și cauza a fost trimisă, spre rejudecare, aceleiași instanțe, Curtea de Apel Cluj. În esență, Înalta Curte a constatat că în cursul cercetării judecătorești, instanța de fond doar parțial a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale referitoare la judecata în primă instanță, la probe și la administrarea lor, dar și a principiilor ce guvernează procesul penal în ansamblul său.

Concret, pentru a servi ca temei de condamnare, probele strânse în cursul urmăririi penale, trebuie obligatoriu să fie verificate de instanță. Au fost respectate, a apreciat instanța de recurs, normele în ce privește constituire de parte civilă, ce vizează ascultarea inculpatului, a încuviințării și administrării mijloacelor de probă propuse de procuror, părțile civile și numai a unora din probele propuse de inculpat, acestuia fiindu-i respinse atât suplimentarea probei testimoniale cu martorii B.N. și F.P., cât și a efectuării unei noi expertize în cauză.

Înalta Curte, în motivarea soluției de rejudecare a cauzei, a considerat întemeiată și critica vizând expertiza tehnică prin aceea că, aceasta prin concluziile sale, nu a urmărit o serie de aspecte tehnice privind producerea accidentului, în funcție de obiectivele stabilite și obiecțiunile formulate de inculpat, iar pe de altă parte, deși au fost administrate probe testimoniale referitoare la starea tehnică a autoturismului, precum și acte din dosarul tehnic, acestea nu au fost apreciate de instanță prin prisma efectuării unei noi expertize în cauză. În consecință, s-a apreciat de Înalta Curte că nu s-a făcut o cercetare judecătorească completă, impunându-se reascultarea inculpatului și a martorilor deja ascultați în legătură cu aspectele semnalate, vizând acoperirea carosabilului cu polei, sau dacă victima purta sau nu centura de siguranță la momentul impactului.

Totodată, s-a considerat necesar ascultarea unor martori referitor la starea tehnică a autoturismului condus de inculpat și efectuarea unei noi expertize tehnice și nu a unei expertize criminalistice, așa cum a solicitat inițial inculpatul, pentru examinarea stării mecanice a autovehiculului, respectiv, a sistemului de frânare, de direcție, de semnalizare, stabilind dacă acesta a prezentat defecțiuni anterior producerii accidentului și dacă ele puteau fi cauza evenimentului, putând oferi date referitoare și la caracteristicile tehnice ale autovehiculului sau drumului. Totodată, la rejudecarea cauzei, instanța de trimitere, în raport de probele ce se vor administra va motiva acordarea sau neacordarea unor despăgubiri fie materiale, fie morale și de asemeni, în raport de motivele de recurs ale părții responsabile civilmente, să fie apreciat cuantumul despăgubirilor materiale și morale cu ocazia rejudecării.

Procedând la rejudecarea cauzei, în funcție și cu respectarea conținutului deciziei de casare, instanța de trimitere a procedat la administrarea probelor testimoniale, cât și a unei expertize tehnice cu obiectivele arătate prin decizia de casare, pronunțând sentința penală nr. 6 din 14 ianuarie 2008. Prin hotărârea dată în rejudecare, Curtea de Apel Cluj a condamnat pe inculpatul M.I.O., la pedeapsa de 2 ani închisoare, în temeiul art. 178 alin. (2) C. pen. În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate pe un termen stabilit conform art. 82 C. pen., respectiv, 4 ani. S-a atras atenția asupra art. 83 C. pen., s-a făcut aplicarea art. 71 C. pen. și art. 64 lit. a) și b) C. pen., privind pedeapsa accesorie.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii. Inculpatul a fost obligat, în solidar, cu partea responsabilă civilmente I.G.P.R., la plata următoarelor despăgubiri: - 30.112 lei la care se adaugă 1372 dolari S.U.A. sau echivalentul în lei la data plății, cu dobânda legală, reprezentând daune materiale în favoarea părților civile S.G. și S.E.; - câte 50.000 lei pentru fiecare din părțile civile S.G., S.E. și S.E. cu dobânda legală, reprezentând daune morale. Inculpatul a mai fost obligat, în solidar, cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 549,72 lei cheltuieli de spitalizare în favoarea părții civile Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj – Napoca, cu dobânda legală calculată începând cu data primei zile următoare externării și până la achitarea debitului.

Inculpatul a mai fost obligat la plata cheltuielilor de judecată către partea civilă S.G. și la plata cheltuielilor judiciare către stat. În urma efectuării probelor indicate prin decizia de casare, probe care s-au coroborat cu materialul probator administrat anterior s-a reținut aceiași situație de fapt, constând în culpa exclusivă a inculpatului, care nu a adaptat viteza de conducere a autoturismului atât condițiilor de drum, cât și celor din zonă, situație care a condus la deraparea autoturismului, intrarea pe contrasens și accidentarea morală a victimei S.L. În termen legal, împotriva acestei ultime hotărâri au declarat recurs inculpatul M.I.O., părțile civile S.G., S.E. și S.E., precum și partea responsabilă civilmente I.G.P.R.

În esență, prin motivele scrise, recurentul inculpat a criticat, în principal, hotărârea pentru o cercetare incompletă a cauzei, aspect sub care a cerut casarea cu trimitere la aceiași instanță pentru rejudecare prin aceia că noua expertiză tehnică efectuată nu a fost de natură să răspundă tuturor obiectivelor propuse, conținând o serie de inadvertențe grave și nu reușește să expliciteze cauzele producerii accidentului.

În exemplificarea carențelor ce le prezintă ultima expertiză tehnică, recurentul inculpat a susținut că aceasta a soluționat obiectivul 4 într-o manieră echivocă, care se datorează unei constatări tehnice superficiale ce nu a putut furniza acestuia argumentele tehnice necesare care să conducă, în mod indubitabil, la concluzia că autoturismul Dacia nu a suferit nici un fel de defecțiune tehnică care să fi dus la producerea accidentului; - s-a mai susținut că expertiza formulează concluzii contradictorii în modalitatea în care s-a răspuns la obiectivul 7, creând o stare de confuzie, răspunsurile oferite excluzându-se reciproc; - nelegalitatea și netemeinicia sentinței de condamnare, în condițiile în care aceasta nu conține o analiză temeinică a probelor administrate, așa cum prevăd dispozițiile art. 356 alin. (1) pct. c) C. proc.

pen., situație care a împiedicat instanța să constate că accidentul a fost generat de o serie de factori externi voinței inculpatului prin coroborarea diferenței de aderență a porțiunilor de carosabil cu defecțiunile la sistemul de direcție datorită concepției de construcție a autoturismului. Recurentele părți civile au criticat pentru netemeinicie hotărârea atacată sub aspectul cuantumului daunelor materiale în care nu s-a cuprins contravaloarea unor accesorii cu care a fost dotat autoturismul și care au fost distruse în accident, respectiv, jenți, 3 perechi de difuzoare, panouri, uși interioare, ornament bară față, faruri de ceață, materiale și manoperă pentru incinta acustică, precum și cuantumul daunelor morale care nu este de natură să reflecte suferințele în plan psihic și fizic datorate pierderii fiului și, respectiv, fratelui în vârstă de 19 ani.

Recurenta parte responsabilă civilmente a criticat hotărârea atacată în privința cuantumului despăgubirilor materiale și morale acordate părților civile; sub aspectul daunelor materiale s-a susținut că nu s-a dovedit nici existența unor cheltuieli nici întinderea lor, solicitând reducerea lor la cuantumul sumelor dovedite cert. Examinarea hotărârii atacate se va face în raport de motivele de recurs formulate de fiecare parte și de dispozițiile art. 385 6 C. proc. pen. Referitor la recursul declarat de inculpatul M.I.O. Instanței de trimitere nu i se poate imputa o cercetare incompletă, atâta timp cât, respectând în totul îndrumările din decizia de casare, a procedat la ascultarea martorilor F.P.

și B.N., persoane care, fie au participat la verificarea autoturismelor implicate în accident, fie au cunoscut defecțiuni ale autoturismului anterioare producerii accidentului, în calitatea sa de titular al acestei mașini, a reaudiat martorii cauzei și a efectuat expertiza tehnică și medico-legală recomandate de decizia de casare, cu obiectivele stabilite prin această decizie, la efectuarea ei inculpatul și părțile civile propunându-și proprii experți. Mai mult, au fost epuizate toate cererile în probațiune formulate de părți, în acest sens, fiind exprimate opiniile acestora cu ocazia îndeplinirii procedurilor legale vizând terminarea cercetării judecătorești.

În funcție de vastul probator administrat de procuror în cursul urmăririi penale, de prima instanță cu ocazia judecării în fond a cauzei, cât și cu ocazia rejudecării după casare, instanța de trimitere a reținut corect această stare de fapt, constând în accidentarea mortală a victimei S.L, în vârstă de 19 ani, de către inculpat, care a pătruns pe contrasens, în curbă, cu autoturismul Dacia, intrând astfel în coliziune cu autoturismul condus regulamentar de victimă, cât și încadrarea juridică a faptei în dispozițiile art. 178 alin. (2) C. pen.

Expertizele tehnice efectuate în cauză au concluzionată, fără echivoc, că accidentul s-a produs din vina inculpatului care nu a redus viteza la intrarea într-o curbă deosebit de periculoasă, precum și din cauza nerespectării indicatorului de avertizare „drum alunecos”, ambele indicatoare fiind amplasate la o distanță de circa 200 m, fiind vizibile; s-a mai susținut că trecerea pe contrasens a autoturismului condus de inculpat nu s-a datorat unei defecțiuni tehnice, nici preexistentă și nici instantanee. Pe de altă parte, raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză cu ocazia rejudecării cauzei, după casare, în prezența experților recomandați de părți, referindu-se la dinamica producerii accidentului din 16 decembrie 2004, a cărei victimă a fost S.L.

consemnează drept cauză a accidentului apariția alunecării, derapării roților din spate ale autovehiculului Dacia; totodată, același act, respinge categoric ideea trecerii pe contrasens a autoturismului condus de inculpat, datorită unor defecțiuni, menționând expres că, autoturismul nu a avut nici un fel de defecțiuni preexistente sau instantanee la sistemul de frânare, roți, sistemul de direcție etc. Referindu-se la posibilitățile de evitare a accidentului, expertul R.V. arată că obligația șoferului autoturismului Dacia, la observarea indicatoarelor de curbă deosebit de periculoasă și „drum alunecos” era să reducă viteza. Prin criticile din recurs, inculpatul impută expertizei tehnice efectuată cu ocazia rejudecării o constatare tehnică superficială care nu a putut furniza argumentele tehnice necesare privind existența unor defecțiuni tehnice, care, în fapt, au condus la accident.

Dar, expertiza tehnică nu a putut furniza argumentele pretinse de inculpat, pentru că nu au existat defecțiuni tehnice, iar în privința modului în care s-a realizat constatarea (la care se referă inculpatul), expertul consemnează în suplimentul la expertiză că la analiza stării tehnice a autoturismului Dacia s-a avut în vedere rezultatul verificării efectuată de către expertul dr. ing. S.L., la 17 martie 2005, când autoturismul a fost culcat pe partea stângă, apoi pe partea dreaptă, precum și rezultatul verificării efectuate la 25 mai 2007 de către experții: ing. R.V., ing. M.L. și ing. G.L. S-a precizat, în continuare, că la ambele verificări nu au fost depistate defecțiuni preexistente accidentului din 16 decembrie 2004 și nici defecțiuni apărute instantaneu, ci doar avarii ca urmare a accidentului.

Ori, din totalitatea datelor și împrejurărilor desprinse atât din probele tehnice, cât și din proba testimonială și cu acte, rezultă indubitabil că intrarea pe contrasens a autoturismului condus de inculpat nu s-a datorat unor defecțiuni tehnice asimilate cazului fortuit, ci unei culpe exclusive a inculpatului care nu a adaptat viteza în trafic, la intrarea într-o curbă periculoasă semnalizată corespunzător și în contextul condițiilor concrete de drum. (În acest sens, a se vedea și declarațiilor martorilor R.M, S.V.,O.H., și adresa Secției de Drumuri Naționale Cluj nr. 138 din 19 ianuarie 2006). Astfel spus, inculpatul a încălcat prevederile art. 102 alin. (2), art. 135 alin. (1) și art. 158 lit. c) din Regulamentul de aplicare a O.U.G.

nr. 195/2002, care-l obligau ca în calitate de conducător auto să adapteze viteza la intrarea într-o curbă periculoasă semnalizată, până la evitarea oricărui pericol. Și desigur, accidentul produs din vina inculpatului, având drept consecință decesul unei persoane în contextul nerespectării dispozițiilor legale, rutiere amintite, constituie în drept, infracțiunea prevăzută de art. 178 alin. (2) C. pen., pentru care inculpatul a fost corect condamnat. Prin instituirea acestei agravante în cuprinsul alin. (2) alin acestui text, legiuitorul a urmărit să determine la prudență pe cei ce desfășoară anumite activități pentru care există dispoziții legale pentru că orice neatenție în exercitarea lor poate avea consecințe grave.

Ca atare, pentru considerațiunile expuse în cauză, nu se constată motive nici pentru completarea probatoriului și rejudecarea cauzei și nici pentru achitarea inculpatului în temeiul dispozițiilor invocate. Așa fiind, hotărârea recurată se va menține, ca legală și temeinică, prin respingerea recursului declarat de inculpa, potrivit art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Referitor la recursul părților civile: Instanța de trimitere a analizat temeinic probatoriul administrat, majorând, în final, în mod justificat cuantumul daunelor materiale, în raport de hotărârea primei instanțe. Cât privește nemulțumirea părților civile cu privire la respingerea cererii de acordarea unor despăgubiri reprezentând cheltuielile efectuate de victimă cu dotarea autoturismului cu accesorii, cum ar fi, alarmă, casetofon, genți, difuzoare, ornamente bară, etc., aceasta este nejustificată în raport de probele administrate în cauză și de dispozițiile procesual penale în materie.

Astfel, conform art. 63 alin. (2) C. proc. pen., aprecierea fiecărei probe se face în raport de toate probele administrate, în scopul aflării adevărului. În acest cadru, în mod corect instanța a înlăturat depoziția martorului V.R. atâta timp cât acesta nu s-a mai coroborat cu acte sau alte declarații în acest sens. Pe baza unei singure declarații a martorului V.R. nu se putea acorda părților civile suma de 62.220.000 lei atâta timp cât nu au existat dovezi cu privire la accesoriile cumpărate de victimă, cuantumul și momentul la care au fost achiziționate și dacă acestea au fost montate pe autoturismul avariat. În lipsa dovezilor necesare, în mod corect, părților civile nu li s-a acordat nici suma solicitată, reprezentând diferența între valoarea reală a autoturismului distrus și valoarea despăgubirilor acordate de asigurator.

În acest cadru probator, despăgubirile materiale și morale nu pot fi nici majorate, dar nici reduse, așa cum a cerut prin recursul său partea responsabilă civilmente. Cât privește daunele morale acordate, acestea pot reprezenta o justă dezdăunare pentru suferințele pricinuite prin moartea unei persoane apropiate, dar, așa cum a reținut și instanța, pierderea nu poate fi cuantificată matematic, pentru a se putea aprecia, tot astfel, dacă aceste despăgubiri se impun a fi majorate sau reduse. În consecință, despăgubirile materiale au fost acordate numai în limita dovezilor efectuate, iar daunele morale circumscrise just suferinței cauzate părinților și surorii victimei, cât și împrejurării că moartea s-a produs în urma unei activități infracționale din culpă.

Așa fiind, în cauză, pentru aceleași considerente, nu se impune nici majorarea acestor despăgubiri, așa cum au pretins recurenții părți civile și nici reducerea lor, cum s-a solicitat de partea responsabilă civilmente. Criticile formulate de aceste părți fiind nefondate, în conformitate cu art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursurile declarate de părțile civile și de partea responsabilă civilmente, se vor respinge, ca nefondate. Văzând și prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții inculpați, recurentele părți civile și recurenta parte responsabilă civilmente vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate recursurile declarate de inculpatul M.I.O., părțile civile S.G., S.E. și S.E. și partea responsabilă civilmente I.G.P.R. împotriva sentinței penale nr. 6/ D din 14 ianuarie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori. Obligă recurenții inculpați și partea responsabilă civilmente să plătească statului suma de câte 200 lei cheltuieli judiciare. Obligă recurentele părți civile să plătească statului suma de câte 100 lei cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 16 aprilie 2008.