ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1425/2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1425/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursurilor de față;

Din actele și lucrările

dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 81/2005

a Curții de Apel Cluj s-a dispus condamnarea inculpatului M.I.O., în baza art. 178

alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 81 C. pen., s-a

dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului prevăzut

de art. 82 C. pen., și s-a făcut aplicarea art. 359 C. proc. pen., cu privire

la dispozițiile art. 83 C. pen.

În baza art. 14 C. proc.

pen., și art. 998 C. civ., inculpatul a fost obligat, în solidar, cu Ministerul

Administrației și Internelor, I. G.P.R. la plata despăgubirilor civile, după

cum urmează:

- 288.954.152 lei plus 1260

dolari S.U.A. (sau echivalentul în lei la data plății) plus dobânda legală,

reprezentând despăgubiri materiale în favoarea părților civile S.G. și S.E.;

- câte 500.000.000 lei

pentru fiecare din părțile civile S.G., S.E. și S.E., la care se adaugă dobânda

legală, reprezentând daune morale.

În baza art. 106 din O.U.G. nr.

150/2002 și art. 188 din Legea nr. 3/1978 inculpatul a fost obligat, în

solidar, cu Ministerul Administrației și Internelor - I.G.P.R., în calitate de

parte responsabilă civilmente, la 549.721 lei cheltuieli de spitalizare în

favoarea C.A.S.J. Cluj, plus dobânda legală, calculată începând cu 16 decembrie

2004 până la achitarea integrală a debitului.

Pentru a pronunța această

hotărâre, prima instanță a reținut pe baza probelor administrate aceiași stare

de fapt cu cea arătată în rechizitoriu, în sensul că, la 16 decembrie 2004,

inculpatul ce avea la acea dată gradul de inspector în cadrul Centrului Zonal

de Combatere a C.O.A. Cluj și, deci, făcea parte din poliția judiciară,

conducând în timpul serviciului un autoturism al I.P.J. Cluj, prin neadaptarea

vitezei în condiții de carosabil umed și prin pătrunderea într-o curbă

periculoasă, a trecut pe contrasens și a intrat în coliziune cu un alt

autoturism, condus regulamentar de către victima S.L. În urma impactului, a

rezultat decesul victimei S.L., accidentarea gravă a subofițerului de poliție Ț.G.A.

ce se afla în mașina condusă de inculpat, leziuni grave suferind și inculpatul,

precum și avarierea gravă a ambelor autoturisme.

Cât privește accidentarea

subinspectorului de poliție Ț.G.A., inițial s-a început urmărirea penală sub

aspectul infracțiunii prevăzute de art. 184 alin. (2) și (4) C. pen., dar în

urma concluziilor raportului medico-legal care a stabilit că a suferit leziuni

vindecabile în 50 - 55 zile îngrijiri medicale, s-a schimbat încadrarea

juridică prin ordonanța din 12 aprilie 2005 în infracțiunea prevăzută de art. 184

alin. (2) și (3) C. pen., și întrucât aceasta nu a făcut plângere penală

împotriva inculpatului, s-a dispus încetarea urmăririi penale pentru

infracțiunea de vătămare corporală din culpă.

Din probele administrate s-a

reținut că accidentul s-a comis din culpa exclusivă a inculpatului, care a

încălcat mai multe prevederi ale Regulamentului de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002,

privind circulația pe drumurile publice.

Împotriva acestei hotărâri

s-a declarat recurs de către inculpat, părțile civile, precum și de partea

responsabilă civilmente I.G.P.R.

Prin decizia nr. 5712/2006 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție au fost admise toate aceste recursuri, s-a

casat hotărârea atacată și cauza a fost trimisă, spre rejudecare, aceleiași

instanțe, Curtea de Apel Cluj.

În esență, Înalta Curte a

constatat că în cursul cercetării judecătorești, instanța de fond doar parțial

a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale referitoare la judecata în

primă instanță, la probe și la administrarea lor, dar și a principiilor ce

guvernează procesul penal în ansamblul său. Concret, pentru a servi ca temei de

condamnare, probele strânse în cursul urmăririi penale, trebuie obligatoriu să

fie verificate de instanță.

Au fost respectate, a

apreciat instanța de recurs, normele în ce privește constituire de parte civilă,

ce vizează ascultarea inculpatului, a încuviințării și administrării

mijloacelor de probă propuse de procuror, părțile civile și numai a unora din

probele propuse de inculpat, acestuia fiindu-i respinse atât suplimentarea

probei testimoniale cu martorii B.N. și F.P., cât și a efectuării unei noi

expertize în cauză.

Înalta Curte, în motivarea

soluției de rejudecare a cauzei, a considerat întemeiată și critica vizând

expertiza tehnică prin aceea că, aceasta prin concluziile sale, nu a urmărit o

serie de aspecte tehnice privind producerea accidentului, în funcție de

obiectivele stabilite și obiecțiunile formulate de inculpat, iar pe de altă

parte, deși au fost administrate probe testimoniale referitoare la starea

tehnică a autoturismului, precum și acte din dosarul tehnic, acestea nu au fost

apreciate de instanță prin prisma efectuării unei noi expertize în cauză.

În consecință, s-a apreciat

de Înalta Curte că nu s-a făcut o cercetare judecătorească completă,

impunându-se reascultarea inculpatului și a martorilor deja ascultați în

legătură cu aspectele semnalate, vizând acoperirea carosabilului cu polei, sau

dacă victima purta sau nu centura de siguranță la momentul impactului.

Totodată, s-a considerat

necesar ascultarea unor martori referitor la starea tehnică a autoturismului

condus de inculpat și efectuarea unei noi expertize tehnice și nu a unei

expertize criminalistice, așa cum a solicitat inițial inculpatul, pentru

examinarea stării mecanice a autovehiculului, respectiv, a sistemului de

frânare, de direcție, de semnalizare, stabilind dacă acesta a prezentat

defecțiuni anterior producerii accidentului și dacă ele puteau fi cauza

evenimentului, putând oferi date referitoare și la caracteristicile tehnice ale

autovehiculului sau drumului.

Totodată, la rejudecarea

cauzei, instanța de trimitere, în raport de probele ce se vor administra va

motiva acordarea sau neacordarea unor despăgubiri fie materiale, fie morale și

de asemeni, în raport de motivele de recurs ale părții responsabile civilmente,

să fie apreciat cuantumul despăgubirilor materiale și morale cu ocazia

rejudecării.

Procedând la rejudecarea

cauzei, în funcție și cu respectarea conținutului deciziei de casare, instanța

de trimitere a procedat la administrarea probelor testimoniale, cât și a unei

expertize tehnice cu obiectivele arătate prin decizia de casare, pronunțând

sentința penală nr. 6 din 14 ianuarie 2008.

Prin hotărârea dată în

rejudecare, Curtea de Apel Cluj a condamnat pe inculpatul M.I.O., la pedeapsa

de 2 ani închisoare, în temeiul art. 178 alin. (2) C. pen.

În baza art. 81 C. pen., s-a

dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate pe un termen

stabilit conform art. 82 C. pen., respectiv, 4 ani.

S-a atras atenția asupra art.

83 C. pen., s-a făcut aplicarea art. 71 C. pen. și art. 64 lit. a) și b) C.

pen., privind pedeapsa accesorie.

În temeiul art. 71 alin. (5)

C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei s-a suspendat

și executarea pedepsei accesorii.

Inculpatul a fost obligat,

în solidar, cu partea responsabilă civilmente I.G.P.R., la plata următoarelor

despăgubiri:

- 30.112 lei la care se

adaugă 1372 dolari S.U.A. sau echivalentul în lei la data plății, cu dobânda

legală, reprezentând daune materiale în favoarea părților civile S.G. și S.E.;

- câte 50.000 lei pentru

fiecare din părțile civile S.G., S.E. și S.E. cu dobânda legală, reprezentând

daune morale.

Inculpatul a mai fost

obligat, în solidar, cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 549,72

lei cheltuieli de spitalizare în favoarea părții civile Spitalul Clinic

Județean de Urgență Cluj – Napoca, cu dobânda legală calculată începând cu data

primei zile următoare externării și până la achitarea debitului.

Inculpatul a mai fost

obligat la plata cheltuielilor de judecată către partea civilă S.G. și la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

În urma efectuării probelor

indicate prin decizia de casare, probe care s-au coroborat cu materialul

probator administrat anterior s-a reținut aceiași situație de fapt, constând în

culpa exclusivă a inculpatului, care nu a adaptat viteza de conducere a

autoturismului atât condițiilor de drum, cât și celor din zonă, situație care a

condus la deraparea autoturismului, intrarea pe contrasens și accidentarea

morală a victimei S.L.

În termen legal, împotriva

acestei ultime hotărâri au declarat recurs inculpatul M.I.O., părțile civile S.G.,

S.E. și S.E., precum și partea responsabilă civilmente I.G.P.R.

În esență, prin motivele

scrise, recurentul inculpat a criticat, în principal, hotărârea pentru o

cercetare incompletă a cauzei, aspect sub care a cerut casarea cu trimitere la

aceiași instanță pentru rejudecare prin aceia că noua expertiză tehnică

efectuată nu a fost de natură să răspundă tuturor obiectivelor propuse,

conținând o serie de inadvertențe grave și nu reușește să expliciteze cauzele

producerii accidentului.

În exemplificarea carențelor

ce le prezintă ultima expertiză tehnică, recurentul inculpat a susținut că

aceasta a soluționat obiectivul 4 într-o manieră echivocă, care se datorează

unei constatări tehnice superficiale ce nu a putut furniza acestuia argumentele

tehnice necesare care să conducă, în mod indubitabil, la concluzia că

autoturismul Dacia nu a suferit nici un fel de defecțiune tehnică care să fi

dus la producerea accidentului;

- s-a mai susținut că

expertiza formulează concluzii contradictorii în modalitatea în care s-a

răspuns la obiectivul 7, creând o stare de confuzie, răspunsurile oferite

excluzându-se reciproc;

- nelegalitatea și

netemeinicia sentinței de condamnare, în condițiile în care aceasta nu conține

o analiză temeinică a probelor administrate, așa cum prevăd dispozițiile art. 356

alin. (1) pct. c) C. proc. pen., situație care a împiedicat instanța să

constate că accidentul a fost generat de o serie de factori externi voinței

inculpatului prin coroborarea diferenței de aderență a porțiunilor de carosabil

cu defecțiunile la sistemul de direcție datorită concepției de construcție a

autoturismului.

Recurentele părți civile au

criticat pentru netemeinicie hotărârea atacată sub aspectul cuantumului

daunelor materiale în care nu s-a cuprins contravaloarea unor accesorii cu care

a fost dotat autoturismul și care au fost distruse în accident, respectiv,

jenți, 3 perechi de difuzoare, panouri, uși interioare, ornament bară față,

faruri de ceață, materiale și manoperă pentru incinta acustică, precum și

cuantumul daunelor morale care nu este de natură să reflecte suferințele în

plan psihic și fizic datorate pierderii fiului și, respectiv, fratelui în

vârstă de 19 ani.

Recurenta parte responsabilă

civilmente a criticat hotărârea atacată în privința cuantumului despăgubirilor

materiale și morale acordate părților civile; sub aspectul daunelor materiale

s-a susținut că nu s-a dovedit nici existența unor cheltuieli nici întinderea

lor, solicitând reducerea lor la cuantumul sumelor dovedite cert.

Examinarea hotărârii atacate

se va face în raport de motivele de recurs formulate de fiecare parte și de

dispozițiile art. 385

6

C. proc. pen.

Referitor la recursul

declarat de inculpatul M.I.O.

Instanței de trimitere nu i

se poate imputa o cercetare incompletă, atâta timp cât, respectând în totul

îndrumările din decizia de casare, a procedat la ascultarea martorilor F.P. și

B.N., persoane care, fie au participat la verificarea autoturismelor implicate

în accident, fie au cunoscut defecțiuni ale autoturismului anterioare

producerii accidentului, în calitatea sa de titular al acestei mașini, a

reaudiat martorii cauzei și a efectuat expertiza tehnică și medico-legală

recomandate de decizia de casare, cu obiectivele stabilite prin această

decizie, la efectuarea ei inculpatul și părțile civile propunându-și proprii

experți.

Mai mult, au fost epuizate

toate cererile în probațiune formulate de părți, în acest sens, fiind exprimate

opiniile acestora cu ocazia îndeplinirii procedurilor legale vizând terminarea

cercetării judecătorești.

În funcție de vastul

probator administrat de procuror în cursul urmăririi penale, de prima instanță

cu ocazia judecării în fond a cauzei, cât și cu ocazia rejudecării după casare,

instanța de trimitere a reținut corect această stare de fapt, constând în

accidentarea mortală a victimei S.L, în vârstă de 19 ani, de către inculpat,

care a pătruns pe contrasens, în curbă, cu autoturismul Dacia, intrând astfel

în coliziune cu autoturismul condus regulamentar de victimă, cât și încadrarea

juridică a faptei în dispozițiile art. 178 alin. (2) C. pen.

Expertizele tehnice

efectuate în cauză au concluzionată, fără echivoc, că accidentul s-a produs din

vina inculpatului care nu a redus viteza la intrarea într-o curbă deosebit de

periculoasă, precum și din cauza nerespectării indicatorului de avertizare „drum

alunecos”, ambele indicatoare fiind amplasate la o distanță de circa 200 m, fiind

vizibile; s-a mai susținut că trecerea pe contrasens a autoturismului condus de

inculpat nu s-a datorat unei defecțiuni tehnice, nici preexistentă și nici

instantanee.

Pe de altă parte, raportul

de expertiză tehnică întocmit în cauză cu ocazia rejudecării cauzei, după

casare, în prezența experților recomandați de părți, referindu-se la dinamica

producerii accidentului din 16 decembrie 2004, a cărei victimă a fost S.L.

consemnează drept cauză a accidentului apariția alunecării, derapării roților

din spate ale autovehiculului Dacia; totodată, același act, respinge categoric

ideea trecerii pe contrasens a autoturismului condus de inculpat, datorită unor

defecțiuni, menționând expres că, autoturismul nu a avut nici un fel de

defecțiuni preexistente sau instantanee la sistemul de frânare, roți, sistemul

de direcție etc.

Referindu-se la

posibilitățile de evitare a accidentului, expertul R.V. arată că obligația

șoferului autoturismului Dacia, la observarea indicatoarelor de curbă deosebit

de periculoasă și „drum alunecos” era să reducă viteza.

Prin criticile din recurs,

inculpatul impută expertizei tehnice efectuată cu ocazia rejudecării o

constatare tehnică superficială care nu a putut furniza argumentele tehnice

necesare privind existența unor defecțiuni tehnice, care, în fapt, au condus la

accident.

Dar, expertiza tehnică nu a

putut furniza argumentele pretinse de inculpat, pentru că nu au existat

defecțiuni tehnice, iar în privința modului în care s-a realizat constatarea

(la care se referă inculpatul), expertul consemnează în suplimentul la

expertiză că la analiza stării tehnice a autoturismului Dacia s-a avut în

vedere rezultatul verificării efectuată de către expertul dr. ing. S.L., la 17

martie 2005, când autoturismul a fost culcat pe partea stângă, apoi pe partea

dreaptă, precum și rezultatul verificării efectuate la 25 mai 2007 de către

experții: ing. R.V., ing. M.L. și ing. G.L.

S-a precizat, în continuare,

că la ambele verificări nu au fost depistate defecțiuni preexistente

accidentului din 16 decembrie 2004 și nici defecțiuni apărute instantaneu, ci

doar avarii ca urmare a accidentului.

Ori, din totalitatea datelor

și împrejurărilor desprinse atât din probele tehnice, cât și din proba

testimonială și cu acte, rezultă indubitabil că intrarea pe contrasens a

autoturismului condus de inculpat nu s-a datorat unor defecțiuni tehnice

asimilate cazului fortuit, ci unei culpe exclusive a inculpatului care nu a

adaptat viteza în trafic, la intrarea într-o curbă periculoasă semnalizată

corespunzător și în contextul condițiilor concrete de drum. (În acest sens, a

se vedea și declarațiilor martorilor R.M, S.V.,O.H., și adresa Secției de

Drumuri Naționale Cluj nr. 138 din 19 ianuarie 2006).

Astfel spus, inculpatul a

încălcat prevederile art. 102 alin. (2), art. 135 alin. (1) și art. 158 lit. c)

din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, care-l obligau ca în

calitate de conducător auto să adapteze viteza la intrarea într-o curbă

periculoasă semnalizată, până la evitarea oricărui pericol.

Și desigur, accidentul produs

din vina inculpatului, având drept consecință decesul unei persoane în

contextul nerespectării dispozițiilor legale, rutiere amintite, constituie în

drept, infracțiunea prevăzută de art. 178 alin. (2) C. pen., pentru care

inculpatul a fost corect condamnat.

Prin instituirea acestei

agravante în cuprinsul alin. (2) alin acestui text, legiuitorul a urmărit să

determine la prudență pe cei ce desfășoară anumite activități pentru care

există dispoziții legale pentru că orice neatenție în exercitarea lor poate

avea consecințe grave.

Ca atare, pentru

considerațiunile expuse în cauză, nu se constată motive nici pentru completarea

probatoriului și rejudecarea cauzei și nici pentru achitarea inculpatului în

temeiul dispozițiilor invocate.

Așa fiind, hotărârea recurată

se va menține, ca legală și temeinică, prin respingerea recursului declarat de

inculpa, potrivit art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Referitor la recursul

părților civile:

Instanța de trimitere a

analizat temeinic probatoriul administrat, majorând, în final, în mod

justificat cuantumul daunelor materiale, în raport de hotărârea primei

instanțe.

Cât privește nemulțumirea

părților civile cu privire la respingerea cererii de acordarea unor despăgubiri

reprezentând cheltuielile efectuate de victimă cu dotarea autoturismului cu

accesorii, cum ar fi, alarmă, casetofon, genți, difuzoare, ornamente bară,

etc., aceasta este nejustificată în raport de probele administrate în cauză și

de dispozițiile procesual penale în materie.

Astfel, conform art. 63 alin.

(2) C. proc. pen., aprecierea fiecărei probe se face în raport de toate probele

administrate, în scopul aflării adevărului.

În acest cadru, în mod

corect instanța a înlăturat depoziția martorului V.R. atâta timp cât acesta nu

s-a mai coroborat cu acte sau alte declarații în acest sens.

Pe baza unei singure

declarații a martorului V.R. nu se putea acorda părților civile suma de

62.220.000 lei atâta timp cât nu au existat dovezi cu privire la accesoriile

cumpărate de victimă, cuantumul și momentul la care au fost achiziționate și

dacă acestea au fost montate pe autoturismul avariat.

În lipsa dovezilor necesare,

în mod corect, părților civile nu li s-a acordat nici suma solicitată,

reprezentând diferența între valoarea reală a autoturismului distrus și valoarea

despăgubirilor acordate de asigurator.

În acest cadru probator,

despăgubirile materiale și morale nu pot fi nici majorate, dar nici reduse, așa

cum a cerut prin recursul său partea responsabilă civilmente.

Cât privește daunele morale

acordate, acestea pot reprezenta o justă dezdăunare pentru suferințele

pricinuite prin moartea unei persoane apropiate, dar, așa cum a reținut și

instanța, pierderea nu poate fi cuantificată matematic, pentru a se putea

aprecia, tot astfel, dacă aceste despăgubiri se impun a fi majorate sau reduse.

În consecință, despăgubirile

materiale au fost acordate numai în limita dovezilor efectuate, iar daunele

morale circumscrise just suferinței cauzate părinților și surorii victimei, cât

și împrejurării că moartea s-a produs în urma unei activități infracționale din

culpă.

Așa fiind, în cauză, pentru

aceleași considerente, nu se impune nici majorarea acestor despăgubiri, așa cum

au pretins recurenții părți civile și nici reducerea lor, cum s-a solicitat de

partea responsabilă civilmente.

Criticile formulate de

aceste părți fiind nefondate, în conformitate cu art. 385

15

pct. 1 lit.

b) C. proc. pen., recursurile declarate de părțile civile și de partea

responsabilă civilmente, se vor respinge, ca nefondate.

Văzând și prevederile art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurenții inculpați, recurentele părți civile și

recurenta parte responsabilă civilmente vor fi obligați la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate recursurile

declarate de inculpatul M.I.O., părțile civile S.G., S.E. și S.E. și partea

responsabilă civilmente I.G.P.R. împotriva sentinței penale nr. 6/ D din 14

ianuarie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Obligă recurenții inculpați

și partea responsabilă civilmente să plătească statului suma de câte 200 lei

cheltuieli judiciare.

Obligă recurentele părți

civile să plătească statului suma de câte 100 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 16 aprilie 2008.