ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 983/2007

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 983/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 80

din 16 februarie 2006 a Tribunalului Brașov, în baza art. 184 alin. (2) și (4) C.

pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), b) și c) C. pen. și art. 76 lit. e) C. pen.,

a fost condamnat inculpatul T.Șt.A., la o pedeapsă de 4 luni închisoare.

În baza art. 81 C. pen., s-a

dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare

de 2 ani și 4 luni stabilit conform art. 82 C. pen.

În baza art. 1 din Legea nr.

543/2002 s-a constatat grațiată pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre

penală.

În baza art. 120 alin. (2) C.

pen., s-a redus termenul de încercare de la 2 ani și 4 luni la 2 ani.

În baza art. 14 C. proc.

pen. și art. 346 C. proc. pen., cu aplicarea art. 998 și următoarele C. civ., a

fost obligat inculpatul T.Șt.A. la plata sumei de bani:

I. către partea civilă D.I:

a) 101.315.090 ROL cu titlu

de daune materiale, reprezentând contravaloare autoturism, cheltuieli cu

medicația, cazare, transport, masaje recuperare, plată îngrijire copil.

b) 2.000.000 ROL/lunar,

reprezentând prestație periodică cu începere de la 12 ianuarie 2002 și până la

încetarea stării de nevoie.

c) 400.000.000 ROL cu titlu

de daune morale.

A fost respins restul

pretențiilor formulate de partea civilă D.I.

II. către partea civilă C.A.S.J.

Covasna suma de 16.329.907 Rol plus dobânda legală de la momentul rămânerii

definitive a prezentei hotărâri până la plata integrală a debitului, cu titlu

de daune materiale.

III. către partea civilă Spitalul

Municipal Mangalia suma de 39.368.456 ROL cu titlu de daune materiale.

IV. către partea civilă C.A.S.M.

București suma C.A.S.M. București suma de 14.998.865 ROL cu titlu de daune

materiale.

V. către partea civilă

Spitalul de Recuperare Neuropsihiatri Dezna, județul Arad duma de 10.920.630

ROL cu titlu de daune materiale.

A fost respins restul

pretențiilor părții civile Spitalul de Recuperare Neuropsihomotorie Dezna,

județul Arad.

S-a constatat că părțile

vătămate C.A.S.J. Arad, C.A.S.J. Constanța, C.A.S.J. Brașov și C.A.S.J.

Dâmbovița nu s-au constituit părți civile.

S-a constatat că inculpatul T.Șt.A.

a achitat părții civile D.I., din sumele anterior indicate relativ la această

parte civilă suma de 44.000.000 ROL.

S-a constatat că Societatea

de Asigurare U. SA are în cauză calitatea de asigurător căruia îi incumbă

obligațiile ce rezidă din Legea nr. 136/1995 până la concurența sumei de

80.000.000 ROL stabilită prin H.G. nr. 1194/2000.

S-a constatat că

asigurătorul U. SA a achitat părții civile D.I., din sumele anterior indicate relativ

la această parte civilă, suma de 19.609.496 ROL, reprezentând contravaloare

avarii autoturism, cheltuieli cu medicația, cazare, transport și venit

nerealizat de partea civilă D.I. în perioada iulie 2001 - ianuarie 2002.

Pentru a pronunța această

hotărâre, prima instanță a reținut, în fapt, că prin sentința penală nr. 588

din 5 noiembrie 2004 a Tribunalului Brașov s-a dispus în baza art. 184 alin. (2)

și (4) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) C. pen. și art. 76 lit. c) C.

pen., condamnarea inculpatului T.Șt.A. la o pedeapsă de 4 luni închisoare, cu

aplicarea art. 81 C. pen.

În baza art. 1 din Legea nr.

543/2002 a fost constatată grațiată pedeapsa aplicată inculpatului T.Șt.A. și

s-a făcut aplicare art. 120 alin. (2) C. pen.

În baza art. 346 C. proc.

pen. și art. 998 și urm. C. civ., au fost admise în parte acțiunile civile

exercitate de către părțile civile D.I., C.A.S.J. Arad, C.A.S.J. Covasna,

Spitalul Municipal Mangalia, C.A.S.M. București.

S-a constatat că părțile

vătămate C.A.S.J. Brașov și C.A.S.J. Dâmbovița nu s-au constituit părți civile,

iar C.A.S.J. Constanța și Spitalul de Recuperare Neuropsihomotorie Dezna,

județul Arad nu au calitate procesuală în cauză.

Prin hotărârea indicată s-a

reținut că inculpatul T.Șt.A. se face vinovat de producerea accidentului din 13

iulie 2002, ce a condus la producerea unei infirmități permanente relativ la

partea vătămată D.I. în sarcina sa, reținându-se o culpă de 90 %.

Prin decizia penală nr. 143

din 10 mai 2006 a Curții de Apel Brașov au fost admise apelurile formulate de

către Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, inculpatul T.Șt.A., partea

civilă D.I., partea responsabilă civilmente SC U. SA, părțile civile C.A.S.J.

Covasna, C.A.S.M. București, a fost desființată sentința penală nr. 588/2004 a

Tribunalului Brașov și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași

instanță.

Urmare a desființării cu

trimitere, pe rolul acestei instanțe s-a format dosarul de față cu nr. 1331/2005

în cursul judecării căruia a fost audiat inculpatul T.Șt.A., parte civilă D.I.,

precum și martorii A.I., T.A., S.L. și M.I., declarațiile acestora fiind

consemnate și atașate la dosarul cauzei.

Analizând probele

administrate în cauză, în cursul urmăririi penale, dar și în cursul cercetării

judecătorești, tribunalul a reținut, în fapt că, în data de 13 iulie 2001, în

jurul orei 19,30, inculpatul T.Șt.A. circula cu autoturismul său, marca Warburg

353, pe ruta Brașov-Ghimbav pe un sector de drum situat în parte opusă

complexului comercial „

S.

” unde viteza de deplasare a autovehiculului

era restricționată la 30 km/h datorită unor lucrări de reparații ce se efectuau

pe banda I (spre acostament).

Tribunalul a reținut că în

fața inculpatului T.Șt.A., care rula cu o viteză de 91 km/oră cu mult peste

limita de 30 km/oră impusă în zona respectivă, se deplasa partea vătămată D.I.

care conducea autoturismul Dacia 1300 cu o viteză de 50 Km/oră (deci cu mult

sub viteza autoturismului condus de inculpatul T.Șt.A.), ambele mașini,

deplasându-se între banda I și Banda II a sensului de mers, întrucât, atât

partea vătămată, cât și inculpatul cunoșteau că pe banda I se aflau niște gropi

adânci ce nu erau semnalizate.

Tribunalul a mai reținut că

partea vătămată D.I. a observat în spatele său autoturismul Wartburg condus de

către inculpat, autoturism ce venea cu o viteză mult superioară mașinii părții

vătămate, sens în care a intenționat să schimbe direcția spre banda I de mers,

cunoscut fiind faptul că această bandă este cea a vehiculelor cu viteză redusă,

iar celelalte benzi sunt cele destinate autovehiculelor ce adoptă o viteză mai

mare și care urmăresc depășirea altor vehicule (art. 26 din Regulamentul de

Aplicare a Decretului nr. 328/1966 în vigoare la data săvârșirii faptei).

Tribunalul a mai reținut că

manevra părții vătămate, care cunoștea dispozițiile art. 26 din regulamentul

indicat, a coincis cu manevra inculpatului care, ignorând textul indicat, a

intenționat să depășească autoturismul părții vătămate pe banda I, sens în care

Wartburg-ul inculpatului T.Șt.A. a intrat în coliziune cu partea dreaptă față

cu partea stângă spate a mașinii conduse de D.I., acestui din urmă autoturism

fiindu-i imprimată o mișcare de roto-transmisie cu circa 180 grade, ceea ce a

făcut ca mașina Dacia să ajungă cu partea din spate pe banda a II-a a celuilalt

sens de deplasare (Ghimbav-Brașov).

Imediat după această primă

coliziune, care se constituie fundamentală și determină urmările finalmente

cauzate, D.I., partea vătămată și-a desfăcut centura de siguranță după care, în

câteva secunde, autoturismul său a fost lovit de un Opel condus de martorul A.I.,

mașină care circula pe banda a II-a pe direcția Ghimbav-Brașov cu circa 100

km/oră, pe respectivul sens de mers, neexistând o restricționare de viteză

similară celei aflate pe direcția Brașov-Ghimbav.

Tribunalul a mai reținut,

că, urmare a celui de-al doilea impact, autoturismul condus de partea vătămată D.I.

a ajuns în afara părții carosabile, iar partea vătămată a fost aruncată din

mașina sa, suferind o vătămate corporală gravă prin paralizia membrelor

inferioare, infirmitate permanentă, iar leziunile produse au necesitat pentru

vindecare peste 3 luni de îngrijiri medicale.

Tribunalul a mai reținut că,

relativ la datele concrete ce rezidă din probele administrate în cauză, culpa

exclusivă în producerea accidentului aparține inculpatului T.Șt.A.

Astfel, potrivit concluziilor

raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză, accidentul a fost generat

prin coliziunea inițială dintre partea dreaptă față a autoturismului Warburg cu

partea stângă spate a autoturismului Dacia, în momentul în care conducătorul

autoturismului Wartburg a încercat să intre de pe banda a II-a pe banda I-a,

iar „accidentul era evitat dacă șoferul autoturismului Wartburg își continua

deplasarea pe banda a II-a”, această din urmă bandă, fiind, de altfel, cea pe

care se efectuează o depășire de genul celei invocate de inculpatul T.Șt.A.

Pe de altă parte, inculpatul

T.Șt.A. a încălcat flagrant art. 47 alin. ultim din Regulamentul de aplicare a

Decretului nr. 328/1966, circulând cu o viteză de 91 km/oră pe un sector de

drum unde viteza era restricționată la 30 km/oră, iar indiferent de viteza

autoturismului condus de partea vătămată, chiar dacă acesta s-ar fi încadrat

perfect în limita de viteză indicată, cauzalitatea accidentului ar fi fost

aceeași, esențială fiind viteza deosebit de mare a mașinii inculpatului și

încercarea acestuia de a depăși pe banda I de mers.

De asemenea, tribunalul a

mai reținut că, față de dinamica accidentului, cum acesta reiese din situația

de fapt expusă, nu au relevanță la stabilirea culpei în prezenta cauză nici

celelalte aspecte invocate de către apărătorul inculpatului T.Șt.A.

Astfel, manevra inculpatului

T.Șt.A., care, încă o dată, dacă își continua deplasarea pe banda a II-a pe

care s-a aflat înainte de impact ar fi evitat accidentul, nu are nicio legătură

cu existența gropilor pe banda I-a a sensului de mers sau cu viteza

autoturismului Opel condus de martorul A.I., aceasta din urmă mașină circulând

pe celălalt sens unde nu există o limitare de viteză, indiferent de toate

aceste aspecte, cauza determinantă și esențială a accidentului fiind conduita

culpabilă a inculpatului care nu a respectat mai multe dispoziții din

regulamentul de aplicare a Decretului nr. 328/1966 și anume art. 26, art. 31, art.

44 pct. 24 și art. 47 alin. ultim din respectivul act normativ.

Situația de fapt pe larg

expusă anterior a rezultat din coroborarea probelor administrate în cauză, în

acest sens, declarațiile părții vătămate D.I., cu declarațiile martorilor A.I.,

B.A.D., L.R., dar și cu susținerile inculpatului T.Șt.A., cu procesul-verbal de

cercetare la fața locului, raport de constatare medico-legală privind leziunile

suferite de partea vătămată D.I.

Faptele inculpatului T.Șt.A.,

astfel cum au fost reținute de către instanța de judecată, întrunesc elementele

constitutive ale infracțiunii de „vătămare corporală din culpă” prevăzută de art.

184 alin. (2) și (4) C. pen.

Împotriva acestei hotărâri

au declarat apel, atât partea civilă D.I., care a solicitat majorarea

cuantumului daunelor morale și actualizarea daunelor acordate cu titlu de

despăgubiri civile, cât și inculpatul T.Șt.A., care a criticat sentința sub mai

multe aspecte: astfel, sub un prim aspect, inculpatul a criticat reținerea

culpei sale exclusive în producerea accidentului, iar pe cale de consecință,

modul de soluționare a acțiunilor civile, solicitând a fi reținută și culpa

părții civile, aspect care să determine diminuarea proporțională a sumelor pe

care a fost obligat să le plătească cu titlu de despăgubiri civile.

Totodată, inculpatul a

criticat și cuantumul daunelor morale, apreciind ca fiind exagerată, obligarea

sa la plata despăgubirilor materiale, reprezentând contravaloarea

autoturismului părții civile distrus în accident, la despăgubiri, reprezentând

contravaloarea masajelor de recuperare, cheltuieli ocazionate de îngrijirea copiilor,

precum și recunoașterea dreptului părții civile la prestație periodică lunară.

Prin decizia penală nr. 180/

Ap din 19 iunie 2006 a Curții de Apel Brașov, secția penală, pronunțată în

dosarul nr. 280/P/Ap/2006, au fost admise apelurile declarate de către partea

civilă D.I. și inculpatul T.Șt.A. împotriva sentinței penale nr. 80 din 16

februarie 2006 a Tribunalului Brașov, pe care a desființat-o în parte,

respectiv sub aspectul proporționării culpelor părților în producerea

accidentului, iar pe care de consecință, sub aspectul sumelor la care a fost

obligat inculpatul să le plătească părților civile cu titlu de despăgubiri

civile și cheltuieli judiciare și de asemenea, sub aspectul mențiunii cu

privire la actualizarea sumelor de plătit cu titlu de despăgubiri civile cu

rata inflației la momentul plății lor efective.

În cadrul rejudecării în

aceste limite, s-au reținut culpele ambelor părți în producerea accidentului,

respectiv ale inculpatului și părții civile, în proporții diferite,

apreciindu-se culpa inculpatului ca fiind de 70 %, iar cea a părții civile ca

fiind de 30 %.

În urma reținerii acestor

proporții noi de culpă, s-a dispus obligarea inculpatului la plata către partea

civilă D.I. a sumei totale de 7092 RON (70.920.563 ROL) cu titlu de despăgubiri

civile materiale (cheltuieli cu medicamente, transport, cazare pentru

însoțitor, îngrijire copil, masaje și tratamente recuperatorii, autoturism).

În ceea ce privește

prestația periodică, pentru perioada cuprinsă între 12 ianuarie 2002 și 16

februarie 2006 a fost obligat inculpatul să plătească părții civile D.I. suma

de 4760 RON (47.600.000 ROL), iar ulterior acestei din urmă date, să plătească

aceleiași părți civile suma de 140 RON (1.400.000 ROL) lunar, cu titlu de

prestație periodică, până la încetarea stării de nevoie a părții civile.

Totodată, ca efect al

aplicării noilor proporții ale culpelor, a fost obligat inculpatul să plătească

părții civile D.I. suma de 28.000 RON (280.000.000 ROL) cu titlu de despăgubiri

morale.

A fost obligat inculpatul să

plătească părții civile C.A.S.J. Covasna suma de 1143 RON (11.430934,9 ROL),

părții civile Spitalul Municipal Mangalia suma de 2755,79 RON (27.557.919,2 lei),

părții civile C.A.S.M. București suma de 1049,92 RON (10.499.205,5 ROL) și

părții civile Spitalul de Recuperare Neuropsihomotorie Dezna, județul Arad suma

de 764,44 RON (7.644.441 ROL) cu titlu de despăgubiri civile.

În baza art. 193 alin. (2) C.

proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească părții civile D.I. suma de

2040;50 RON (20.405.000 ROL) cheltuieli judiciare în primă instanță.

Ca efect al admiterii

apelului declarat de către partea civilă D.I. s-a dispus ca toate sumele pe

care inculpatul a fost obligat să i le plătească cu titlu de despăgubiri civile

să fie actualizate cu rata inflației la data plății lor efective.

Au fost menținute celelalte

dispoziții ale sentinței ca fiind legale și temeinice.

S-a luat act de faptul că

după pronunțarea sentinței, inculpatul a mai achitat părții civile D.I. suma de

1000 RON (10.000.000 ROL) cu titlu de despăgubiri civile.

S-a constatat că în faza

apelului, părțile nu au solicitat cheltuieli judiciare.

Cheltuielile judiciare

avansate în apel au rămas în sarcina statului.

Pentru a decide astfel,

instanța de apel a reținut că starea de fapt a fost corect reținută de către

prima instanță, constând în aceea că, în seara zilei de 13 iulie 2001, în jurul

orelor 19,30, partea civilă conducea autoturismul marca Dacia 1300 cu număr pe

DN 1 în direcția Ghimbav, iar în dreptul complexului S., pe sensul opus

acestuia, a fost tamponat din spate de autoturismul marca Wartburg 353, condus

de inculpat.

Anterior impactului, ambele

autoturisme rulau cu roțile de pe partea stângă pe banda a II-a, iar cu roțile

de partea dreaptă pe banda I, datorită unor lucrări care se efectuau la

carosabil, acest aspect fiind cunoscut de către ambii conducători auto.

Tot un aspect cunoscut

ambilor conducători auto era restricția de viteză care era valabilă în zonă,

respectiv la 30 km/h, însă în ciuda acestui aspect, atât partea civilă, cât și

inculpatul circulau cu viteză superioară acestei limite, și anume partea civilă

circulând cu 50 km/h, iar inculpatul circulând cu 91 km/h (astfel cum a rezultat din raportul de expertiză tehnică efectuat în faza de urmărire penală).

Astfel, nu s-a putut ignora

împrejurarea că ambii conducători auto au încălcat prevederile art. 48 alin. ultim

din Regulamentul pentru aplicarea Decretului nr. 328/1966 (activ la momentul

comiterii accidentului), potrivit cărora conducătorii autovehiculelor sunt

obligați să se conformeze restricțiilor impuse de indicatorul „limitare de

viteză” pe sectoarele de drum unde acestea acționează.

În același timp, însă, nu

s-a putut ignora nici faptul că viteza autoturismului condus de inculpat era cu

peste 60 km/h mai mare decât limita impusă prin restricția de viteză și cu mai

mult de 40 km/h superioară vitezei autoturismului condus de către partea

civilă.

În continuare, inculpatul a

încercat să treacă pe banda I, moment care a coincis cu intenția părții civile

de a se reîncadra pe banda I, observând viteza deosebit de mare a

autoturismului condus de inculpat.

În aceste condiții,

autoturismul condus de inculpat a intrat în coliziune cu partea stângă spate a

autoturismului Dacia 1300, iar ca efect al coliziunii, acestui din urmă

autoturism i-a fost imprimată o mișcare de roto-translație, ajungând pe banda a

II-a a sensului opus de circulație.

Din sens invers rula

autoturismul marca Opel Vectra condus de martorul A.I. care a lovit tot în

partea stângă spate autoturismul părții civile, moment în care aceasta își

desfăcuse contura de siguranță pentru a coborî din autoturism și a constata

avariile produse în urma primului impact.

Ca urmare a celui de-al

doilea impact, autoturismul marca Dacia a ajuns în afara părții carosabile pe

partea dreaptă a drumului dinspre localitatea Ghimbav spre municipiul Brașov,

iar partea civilă a fost aruncată din autoturism pe suprafața părții

carosabile.

În ceea ce privește

activitatea inculpatului premergătoare accidentului și în raport de cauzalitate

cu efectul produs, sunt de făcut următoarele precizări:

Este la adăpost de orice

critică împrejurarea că inculpatul a încălcat în condițiile expuse anterior

prevederile art. 48 alin. ultim din Regulamentul pentru aplicarea Decretului nr.

328/1966, potrivit cărora conducătorii autovehiculelor sunt obligați să se

conformeze restricțiilor impuse de indicatorul „limitare de viteză” pe

sectoarele de drum unde acestea acționează.

Inculpatul apelant a

susținut în fața instanței de apel, că, potrivit art. 26 alin. (3) din Regulamentul

pentru aplicarea Decretului nr. 328/1966, faptul că vehiculele de pe o bandă

circulă mai repede decât vehiculele de pe celelalte benzi nu este considerat ca

fiind depășire în sensul art. 31.

Acest fapt este adevărat și

nu este contestat sub nicio formă de către instanța de apel; însă, nu trebuie

omis că potrivit art. 25 alin. (2) din același act normativ, schimbarea benzii

de circulație se va executa numai după ce conducătorul de vehicul a semnalizat și

s-a asigurat că nu periclitează siguranța celorlalți participanți la trafic

care îl urmează sau care îl preced; prin urmarea produsă ca urmare a manevrei

inculpatului de a schimba banda a II-a cu banda I s-a concretizat încălcarea

prevederilor sus-menționate privind semnalizarea și asigurarea prealabilă.

Mai mult decât atât,

inculpatul a încălcat și prevederile art. 44 pct. 24 din Regulament, care îl

obligau să păstreze față de autovehiculul din fața sa o distanță

corespunzătoare pentru a putea evita lovirea în cazul când acel autovehicul

încetinește viteza sau oprește brusc.

În opinia instanței de apel,

acestea sunt obligațiile încălcate de către inculpat cu valoare de elemente

cauzale, însă nu se poate ignora nici activitatea părții civile, care a

contribuit, într-o măsură mai mică, la producerea nefericitelor urmări.

Astfel, partea civilă a

ignorat, la rândul său, prevederile art. 48 alin. ultim din Regulamentul pentru

aplicarea Decretului nr. 328/1966, potrivit cărora conducătorii autovehiculelor

sunt obligați să se conformeze restricțiilor impuse de indicatorul „limitare de

viteză” pe sectoarele de drum unde acestea acționează.

Mai mult decât atât, partea

civilă a încălcat și prevederile art. 25 alin. (2) din Regulament, potrivit

cărora schimbarea benzii de circulație se va executa numai după ce conducătorul

e vehicul a semnalizat și s-a asigurat că nu periclitează siguranța celorlalți

participanți la trafic care îl urmează sau care îl preced.

În aceste condiții de

examinare a cauzelor accidentului din 13 iulie 2001, trebuie analizată și

activitatea martorului A.I., conducătorul autoturismului Opel Vectra care a

lovit imediat după primul impact autoturismul Dacia 1300; trebuie menționat că

acesta a susținut, ca de altfel și inculpatul, că intervalul de timp între

primul și cel de-al doilea impact a fost foarte scurt, arătând că practic,

conducătorul Daciei a pierdut controlul volanului, autoturismul s-a întors pe

șosea, intrând pe contrasens, iar în momentul următor s-a produs impactul

Daciei cu propriul autoturism.

Partea civilă D.I. a avut,

însă declarații contradictorii, arătând la urmărirea penală că după ce a fost

proiectat de autoturismul inculpatului, a „redus viteza”, a „orientat mașina

cât mai aproape de acostamentul partea dreaptă, intenționând să oprească;

rulând cu viteză foarte redusă, fiind aproape de a opri autoturismul”, a

„reușit să desprindă centura de siguranță și să scoată din orice viteză

autoturismul”, moment în care a fost lovit din nou de autoturismul Opel, condus

de martorul A.I.

Din această declarație ar

rezulta că partea vătămată a avut, după primul impact, controlul deplin asupra

propriului autoturism și suficient timp pentru a face toate manevrele enumerate

anterior.

Însă, în fața instanței de

judecată, aceeași parte vătămată a arătat că „între primul impact cu inculpatul

și impactul cu Opelul Vectra apreciază” intervalul de timp „ca fiind fracțiune

de secundă”.

Această din urmă declarație

a fost cea care s-a coroborat cu celelalte probe (respectiv, declarațiile

inculpatului și ale martorului A.I.), astfel că nu s-a putut aprecia în sensul

solicitat de către inculpat, respectiv al reținerii vinovăției și a martorului A.I.,

în condițiile în care expertiza tehnică auto efectuată nu a fost în măsură să

determine viteza autoturismului Opel anterior impactului și în care conducătorul

auto a fost pus în situația de a reacționa prompt (în condiții de inexistență a

restricției de viteză decât din dreptul complexului S., deci din locul unde au

ajuns autoturismele din impactul final și nu anterior) în fața unui alt autoturism

scăpat de sub control (astfel cum conchid și experții tehnici), care a ajuns pe

sensul opus de circulație într-un interval de timp extrem de scurt, care nu i-a

mai permis martorului să reacționeze eficient, astfel încât să poată evita

impactul.

Toate aceste considerente au

determinat instanța de apel să conchidă în mod diferit față de prima instanță,

în urma admiterii apelului formulat de către inculpatul T.Șt.A., în baza

prevederilor art. 379 pct. 2 lit. (a) C. proc. pen., în sensul reținerii

culpelor concurente ale inculpatului și părții civile, în proporții, însă

diferite; apreciind culpa inculpatului, ca fiind de 70 %, iar cea a părții

civile, ca fiind de 30 %.

În raport cu aceste culpe,

au fot recalculate despăgubirile civile acordate de către prima instanță, astfel:

În ceea ce privește

despăgubirile materiale reținute în mod corect de către prima instanță ca fiind

dovedite, în urma aplicării proporțiilor noi de culpă, inculpatul a fost

obligat să plătească părții civile D.I. suma totală de 7092 RON (70.920.563 ROL)

cu titlu de despăgubiri civile materiale (cheltuieli cu medicamente, transport,

cazare pentru însoțitor, îngrijire copil, masaje și tratamente recuperatorii,

autoturism).

Totodată, prestația

periodică lunară cuvenită părții civile a fost recalculată în proporție cu

noile culpe, în mod defalcat pentru perioada cuprinsă între momentul

accidentului și pronunțarea hotărârii în primă instanță (în sumă globală) și

ulterior ca sumă ce trebuie achitată lunar, de la momentul pronunțării

hotărârii și până la încetarea stării de nevoie a părții civile.

Astfel, pentru perioada

cuprinsă între 12 ianuarie 2002 și 16 februarie 2006 inculpatul a fost obligat

să plătească părții civile suma de 4760 RON (47.600.000 ROL), iar ulterior

acestei din urmă date, a fost obligat să plătească aceleiași părți civile suma

de 140 RON (1.400.000 ROL) lunar, cu titlu de prestație periodică, până la

încetarea stării de nevoie a părții civile.

Tot ca efect al aplicării

noilor proporții ale culpelor, inculpatul a fost obligat să plătească părții

civile D.I. suma de 28.000 RON (280.000.000 ROL) cu titlu de despăgubiri

morale.

Totodată, sumele la care a

fost obligat inculpatul către părțile civile C.A.S.J. Covasna, Spitalul

Municipal Mangalia, C.A.S.M. București și Spitalul de Recuperare Neuropsihomotorie

Dezna, județul Arad au fost modificate tot ca efect al admiterii apelului

inculpatului și modificării proporțiilor culpelor, după cum urmează: astfel,

inculpatul a fost obligat să plătească părții civil C.A.S.J. Covasna suma de

1143 RON (11.430934,9 ROL), părții civil Spitalul Municipal Mangalia suma de

2755 RON (27.557.919,2 lei), părții civile C.A.S.M. București, suma de 1049 RON

(10.499.205,5 ROL) și părții civile Spitalul de recuperare Neuropsihomotorie

Dezna, județul Arad suma de 764 RON (7.664.441 ROL) cu titlu de despăgubiri

civile.

De asemenea, în baza art. 193

alin. (2) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească părții civile D.I.

suma de 2040,5 RON (20.405.000 ROL) cheltuieli judiciare în primă instanță.

Ca efect al admiterii

apelului declarat de către partea civilă D.I., în baza prevederilor art. 379 pct.

2 lit. a) C. proc. pen., toate sumele pe care inculpatul a fost obligat să i le

plătească cu titlu de despăgubiri civile au fost reactualizate la data plății

efective cu rata inflației.

Celelalte dispoziții ale

sentinței au fost menținute ca fiind legale și temeinice.

S-a luat act de faptul că

după pronunțarea sentinței, inculpatul a mia achitat părții civile D.I. suma de

1000 RON (10.000.000 ROL) cu titlu de despăgubiri civile.

În baza art. 192 alin. (3) C.

proc. pen., cheltuielile judiciare avansate în apel au rămas în sarcina

statului.

Împotriva acestei decizii au

declarat, în termenul legal, recursuri partea civilă D.I. și inculpatul T.Șt.A.,

fără a arăta în scris motivele.

În recurs, la primul termen

de judecată de la 14 septembrie 2006, s-a învederat de către magistratul

asistent că recurenta parte civilă a depus la dosar o cerere prin care a

solicitat amânarea în vederea angajării unui apărător, iar recurentul inculpat

a solicitat amânarea cauzei pentru a-și angaja un apărător, cereri puse în

discuția părților, Înalta Curte, amânând cauza la 26 octombrie 2006 pentru a da

posibilitate recurentului inculpat și recurentei părți civile să-și angajeze

apărători, așa cum rezultă din încheierea de ședință de la data arătată, aflată

la dosarul Înaltei Curți.

Motivele de recurs ale

recurentului inculpat T.Șt.A., formulate în scris prin apărător Mândru Iancu,

cu împuternicirea avocațială nr. 97/2006 anexată, au fost trimise prin poștă, cu

recomandată, conform plicului atașat, înregistrate prin Registratura Generală a

Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 34751 la 16 octombrie 2006 și

depuse la dosarul cauzei, la dosarul Înaltei Curți.

Prin motivele de recurs se

critică decizia instanței de apel sub mai multe aspecte, respectiv stabilirea

unei proporții greșite între culpa inculpatului și aceea a părții civile D.I.,

ceea ce a condus la o rezolvare, în mod eronat a acțiunilor civile; că nu au

fost luate în considerate toate cauzele care au contribuit la producerea

accidentului rutier, relevante la soluționarea laturii civile a cauzei; că

daunele morale acordate părții civile D.I. sunt exagerate; că despăgubirile pe

care urmează să le plătească aceleiași persoane sunt prea mari, invocând

cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 9, 10 și 18 C. proc.

pen.

În dezvoltarea motivelor de

recurs, recurentul inculpat, prin apărător a arătat că în afara faptei sale la

accident au contribuit partea civilă D.I. și starea necorespunzătoare a

carosabilului, ambele situații fiind descrise în raportul de expertiză tehnică

criminalistică auto, precum și în completarea ala cesta, fapta martorului A.I.

de a circula din sens opus cu viteza de 100 km/h, în condițiile în care viteza era restricționată la numai 30 km/h. Spre deosebire de prima instanță, curtea de apel a atribuit relevanță cauzală în producerea

accidentului și faptei proprii a părții civile D.I., însă nu a proporționalizat

în mod corect cupele, neluând în considerare și celelalte cauze amintite,

făcându-se în acest sens referire la doctrină (C.S., C.B., „Tratat de drept

civil - Teoria generală a obligațiilor”).

S-a menționat că cel dintâi

criteriu pentru repartizarea prejudiciului nu este vinovăția, ci contribuția

cauzală la producerea pagubei, autorul faptei ilicite, urmând a răspunde numai

în limita în care a cauza prin fapta sa, paguba suferită de victimă și în acest

sens invocându-se doctrina.

Indiferent care dintre

teoriile privitoare la raportul de cauzalitate ar fi luată în considerare,

cauza proximă, cauza adecvată, cauza eficientă, cauza preponderentă, condiția

sine qua non, condiția necesară, este ineluctabilă concluzia că accidentul s-a

datorat unei pluralități de cauze, dintre care, fapta sa, prezintă, cea mai

redusă semnificație.

Instanța de apel a reținut

că partea civilă D.I. se face vinovat de încălcare prevederilor art. 48 alin. ultim

din regulamentul pentru aplicarea Decretului nr. 328/1966, prin nereducerea

vitezei în limita impusă de indicatorul rutier și art. 25 alin. (2) din același

act normativ, prin efectuarea manevrei de trecere de pe o bandă de circulație

pe alte, fără o prealabilă asigurare și fără semnalizare optică.

Recurentul inculpat prin

apărător consideră că fără nicio motivare, instanța de apel nu a luat în

considerare și o altă faptă a părții civile D.I., respectiv deplasarea într-un

autovehicul pe drumurile publice fără a purta centura de siguranță, contrară

dispozițiilor art. 77 alin. (1) din Regulamentul pentru aplicare Decretului nr.

328/1966.

Omisiunea menționată a fost

determinată în mecanismul de producere a accidentului, potrivit concluziilor

experților exprimate în completarea la raportul lor: „Dacă partea vătămată

purta centura de siguranță, nu era aruncată din autoturism ca efect al

impactului cu autoturismul Opel.”

Potrivit actelor

medico-legale leziunile care au provocat infirmitatea fizică permanentă a

părții civile D.I. s-au produs ca urmare a proiectării sale în afara

autoturismului.

Fapta martorului A.I. are,

de asemenea, relevanță cauzală, martorul însuși, declarând în fața instanței că

anterior impactului cu autoturismului condus de partea civilă se deplasa cu

viteza de aproximativ 100 km/h, impactul având loc numai la câțiva metri de

indicatorul de limitare a vitezei la doar 30 km/h, culpa martorului fiind evidentă, cunoscut fiind faptul că un autovehicul poate decelera de

la 100 km/h la 30 km/h doar pe parcursul a cca. 50-60 m.

Instanța de apel a ignorat

și rolul cauzal al stării carosabilului în producerea accidentului.

Pentru toate motivele

arătate, recurentul inculpat prin apărător apreciază că are o contribuție de

doar la 10 % la producerea accidentului, acest coeficient, urmând să fie

aplicat tuturor pretențiilor care au fost ridicate împotriva sa.

În al doilea rând se critică

întinderea daunelor morale, menționându-se că prima instanță nu a indicat

criteriile, în raport cu care a stabilit cuantumul despăgubirilor morale,

aspect pe care l-a invocat și curții de apel, însă aceasta nu s-a pronunțat

deloc cu privire la acest aspect, limitându-se doar să diminueze despăgubirile

morale în funcție de distribuirea culpelor între inculpat și partea civilă.

Împrejurările în baza cărora se stabilește volumul dezdăunărilor morale trebuie

neapărat arătate, pentru a preîntâmpina eventualele soluții discreționare,

făcându-se referiri la doctrină cu privire la conținutul hotărârii judecătorești.

Din niciuna dintre

hotărârile pronunțate în cauză nu a rezultat, nici implicit măcar, temeiurile

de fapt și probele în temeiul cărora s-au recunoscut părții civile despăgubiri

materiale și morale într-un anumit cuantum, fiind indeniabilă dificultatea de a

stabili just și echitabil întinderea daunelor morale, astfel încât să nu fie

defavorizată partea îndreptățită să le primească, dar nici să nu fie împovărată

partea obligată a le plăti.

În al treilea rând, în

legătură cu despăgubirile mensuale, la stabilirea acestei obligații, instanțele

au avut în vedere împrejurarea că la data producerii accidentului, partea

civilă D.I. era încadrat în muncă la SC T.U. S.A. Brașov, ignorând faptul

ulterior al desființării postului deținut și al încetării pe acest temei al

raporturilor juridice de muncă. Prin urmare, instanțele au luat în seamă un

prejudiciu eventual, care este lipsit de certitudine și care nu poate justifica

acordarea de despăgubiri, din nou fiind făcute referiri la doctrină C.

Față de cele arătate,

recurentul inculpat, prin apărător a solicitat admiterea recursului, casarea

deciziei atacate sub aspectul laturii civile, desființarea sentinței primei

instanțe sub aspectul laturii civile și a se dispune rejudecarea cauzei de

către prima instanță.

La dosarul cauzei au fost

depuse precizări al intimatei părți civile C.A.S. Constanța, care în prealabil

au fost înregistrate prin Registratura Generală a acestei instanțe sub nr. 35530

la 20 octombrie 2006 și aflate la dosarul Înaltei Curți, în sensul

modificărilor Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății prin

O.U.G. nr. 72/2006 (pct. 34) și în care se arată că „Pentru litigiile având ca

obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în

toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate

și dobândesc calitatea procesuală a acestora, în toate procesele și cererile

aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată”,

solicitându-se a se constata că instituția lor nu mai are calitate procesuală

în acest dosar și, totodată, a se introduce în prezenta cauză, ca parte civilă

furnizorul de servicii medicale.

La termenul de la 26

octombrie 2006 au fost depuse la dosar motivele de recurs, formulate în scris

de recurentul parte civilă D.I., prin apărător, la care au fost anexate, atât

împuternicirea avocațială a doamnei avocat G.M. numai pentru redactare motive

de recurs, chitanța emisă la 19 octombrie 2006 pentru suma de 500 lei onorariu,

cât și împuternicirea avocațială a doamnei avocat L.L. pentru asistența

juridică a recurentei părți civile D.I., chitanța emisă la 25 octombrie 2006

pentru suma de 700 lei onorariu, precum și bilete de ieșire din spital al

părții civile, aflate la dosarul Înaltei Curți.

La termenul mai sus

menționat, Înalta Curte a constatat lipsă de procedură cu Spitalul Clinic de

Urgență Bagdasar Arseni, cu Centrul de Patologie Neuro-Musculară „Dr. Radu

Horia” Vâlcele și cu Stațiunea Balneoclimaterică Pucioasa – Dâmbovița – U.T.B.

Pucioasa în raport cu modificările Legii nr. 95/2006 referitoare la reforma în

domeniul sănătății, ca urmare a scoaterii din cauză a intimatelor părți civile

C.A.S. a Municipiului București, C.A.S. Covasna, C.A.S. Arad, C.A.S. Brașov, C.A.S.

Constanța, C.A.S. Dâmbovița și a introducerii în cauză în aceeași calitate a

unităților mai sus arătate, amânând cauza la 11 ianuarie 2007.

În motivele de recurs depuse

în scris, recurenta parte civilă prin apărător a criticat decizia instanței de

apel pentru nelegalitate și netemeinicie, deoarece a stabilit, printr-o eroare

gravă de fapt, că și ea se face vinovată de producerea accidentului rutier.

În cauză s-a efectuat un

singur raport de expertiză tehnică, completat la solicitarea organului de

urmărire penală, care, reconstituind dinamica producerii evenimentului a

concluzionat că segmentul de drum pe care s-a produs impactul cu mașina

inculpatului prezenta, pe banda I, o serie de gropi adânci, ulterior reparate,

gropi care nu au fost semnalizare, însă în zonă exista indicator de restricție

a vitezei la 30 km/h, acele gropi, prezentând un real pericol pentru siguranța

circulației, pe acostament, staționând un alt autoturism avariat cu puțin timp

înainte la trecerea peste aceste denivelări; autoturismul condus de al rula cu

o viteză de circa 50 km/h pe banda I a sensului de mers și pentru a evita

gropile aflate pe carosabil a efectuat o manevră de ocolire, ajungând cu roțile

din stânga pe banda alăturată; autoturismul inculpatului se deplasa pe banda a II-a

cu o viteză mult superioară de 91 km/h și în loc să-și continue deplasarea pe

acea bandă suficientă ca spațiu, inculpatul a încercat să depășească pe banda

I, lovind autoturismul său care în acel moment își redresa poziția,

încadrându-se complet pe banda I; accidentul a fost generat prin coliziunea

inițială dintre partea dreaptă față a autoturismului Wartburg cu partea stânga

spate a autoturismului Dacia, imprimându-i o traiectorie necontrolabilă ce a

determinat al doilea impact; accidentul putea fi evitat dacă inculpatul, care

venea din spate, păstra distanța față de autoturismul părții vătămate pentru a

vedea ce traiectorie va parcurge și dacă nu schimba banda de circulație.

Raportat la aceste

concluzii, coroborate și cu restul probelor administrate, prima instanță de

judecată a reținut corect drept cauză determinantă și esențială a accidentului,

conduita culpabilă a inculpatului care a încălcat mai multe dispoziții din

Regulamentul de aplicare a Decretului nr. 328/1966, în vigoare la momentul

săvârșirii faptei și preluate de noul regulament: art. 26 alin. (1), art. 31, art.

44 pct. 24, art. 47 alin. ultim, art. 25 alin. (2).

Instanța de apel a reținut,

de asemenea, că obligațiile încălcate de inculpat au valoare de elemente

cauzale, dar a apreciat că și ea a contribuit la producerea urmărilor,

deoarece, pe de-o parte, a circulat cu o viteză superioară restricției în zonă,

iar, pe de altă parte, pentru că ar fi încălcat dispozițiile aceluiași art. 25 alin.

(2) din regulament.

Recurenta parte civilă prin

apărător apreciază că aceste considerente sunt total lipsite de fundament

probator și deși, este adevărat că a depășit, modic, viteza restricționată, dar

această împrejurare a fost irelevantă în contextul cauzal descris mai sus.

Indiferent de viteza pe care ar fi avut-o și chiar dacă s-ar fi încadrat

perfect în limita impusă, cauzalitatea accidentului ar fi fost aceeași,

determinată fiind de comportarea inculpatului, esențiale fiind viteza excesivă

cu care acesta circula, cu circa 60 km/h peste limita stabilită și încercarea de depășire pe banda I de mers. Manevra pe care ea a făcut-o a fost

regulamentară, deoarece observase apropierea autoturismului Wartburg care

circula cu o viteză superioară și intenționa încadrarea completă pe banda I,

destinată vehiculelor cu viteza redusă. Ocolirea pe care a efectuat-o fără a

schimba banda nu l-a incomodat sub niciun aspect pe inculpat care a acut loc

pentru a-și continua deplasare cu viteza dorită.

Raportul de expertiză

tehnică a concluzionat în același mod, indicând inculpatul drept singurul

răspunzător de producerea impactului inițial care a generat rotirea mașinii

sale, scăpată de sub control, spre sensul opus de circulație și impactul de

neevitat cu autoturismul Opel, condus de martorul A.I.

Prin urmare, față de starea

de fapt evidențiată de toate probele administrate, reținerea culpei sale

concurente într-un procent de 30 % a fost nejudicioasă și nemotivată, conduita

sa neînscriindu-se în raportul cauzal al accidentului.

Instanța de judecată a

manifestat clemență față de inculpat, i-a recunoscut largi circumstanțe

atenuante și i-a aplicat o pedeapsă modică de 4 luni închisoare, suspendată

condiționat, iar modul de soluționare a laturii penale se răsfrânge și asupra

laturii civile, afectându-i dreptul la acoperirea integrală a prejudiciului încercat.

Urmare a nefericitului

eveniment a suferit multiple traumatisme fizice și psihice, la vârsta de 45 de

ani a rămas paralizat, fiind pensionat medical și încadrat în gradul I de

invaliditate cu diagnosticul de deficiență funcțională gravă. De asemenea, a

mai menționat faptul că se deplasează în cărucior și are în permanență nevoie

de însoțitor, în decizia asupra capacității de muncă s-a consemnat că nu există

termen pentru revizuirea afecțiunii, a suferit traume ireversibile care se

răsfrâng și asupra familiei sale care îi acordă îngrijiri suplimentare și îl

susține sun aspect psihic și social, că actele medico-legale aflate la dosar au

apreciat că leziunile suferite necesitau peste 3 luni de zile îngrijiri

medicale, este dependent de tratamente recuperatorii, a fost internat în trei

rânduri pentru sechele post traumatism, iar procesul de ameliorare al stării

sale de sănătate este îndelung și costisitor.

Pentru aceste considerente,

hotărârea instanței de apel este vădit nelegală și netemeinică, deoarece se

bazează pe o gravă eroare de fapt privind participarea sa în lanțul determinant

al accidentului, cu consecințe substanțiale asupra despăgubirilor civile ce

i-au fost diminuate în proporție de 30 %.

În concluzie, recurenta

parte civilă prin apărător, în temeiul prevederilor art. 385

15

pct.

2 C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a deciziei

instanței de apel, respectiv sub aspectul reținerii culpei sale concurente și a

soluționării laturii civile a cauzei, precum și obligarea recurentului inculpat

la plata cheltuielilor judiciare ocazionate de proces.

La dosarul cauzei au fost

depuse, atât originalul, cât și fotocopia unei notificări a C.A.S. Arad,

originalul fiind înregistrat, în prealabil, prin Registratura Generală a acestei

instanțe sub nr. 37548 la 3 noiembrie 2006, ca urmare a modificărilor survenite

prin O.U.G. nr. 72/2006, în sensul de a se cita Spitalul de Recuperare

Neuropsihomotorie Dezna, U. care a dobândit calitate procesuală, începând cu 25

septembrie 2006, aflate la filele 56; 58 dosarul Înaltei Curți.

De asemenea, a fost depusă

la dosar și adresa intimatei părți civile Centrul de Patologie Neuro-Musculară

Dr. Radu Horia, înregistrată prin Registratura Generală a acestei instanțe sub nr.

50 la 3 ianuarie 2007 și află la dosarul Înaltei Curți, adresă în care este

menționată suma, reprezentând cheltuielile cu serviciile medicale acordate

părții vătămate D.I., suma defalcată și în total de 16.329.907 lei, solicitând

judecarea cauzei în lipsă.

La termenul de judecată de

la 11 ianuarie 2007, apărătorul ales al recurentului inculpat a invocat

excepția tardivității depunerii motivelor de recurs, de către partea civilă,

acestea nefiind depuse cu 5 zile înainte de primul termen, cum prevăd

dispozițiile art. 385

10

C. proc. pen., Înalta Curte, constatând

lipsă de procedură cu intimatele părți civile Spitalul de Recuperare

Neuropsihomotorie Dezna și Spitalul Municipal Mangalia, apreciind că se impune

citarea acestora, împrejurare față de care a amânat cauza la 22 februarie 2007,

prorogând discutarea excepției invocate de către apărătorul recurentului

inculpat la termenul următor când procedura de citare va fi legal îndeplinită.

La termenul de astăzi,

procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Apărătorul recurentului

inculpat a depus la dosar fotocopiile unor înscrisuri privind plata unor sume

de bani către partea civilă, precum și a unei adrese prin care se atestă că

inculpatul a fost pus la dispoziția unității, aflate la dosarul Înaltei Curți.

Apărătorul recurentului

inculpat a invocat tardivitatea depunerii motivelor de recurs, de către

recurenta parte civilă.

Apărătorul recurentei părți

civile a solicitat respingerea excepției de tardivitate invocată, întrucât

motivele de recurs au fost depuse înainte de termenul la care cauza s-a putut

judeca cu procedura legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului

Public a învederat că excepția invocată este întemeiată, deoarece motivele de

recurs au fost depuse cu nerespectarea termenului prevăzut de art. 385

10

C. proc. pen., solicitând să se aibă în vedere privitor la recursul părții

civile doar motivele de casare care pot fi invocate din oficiu.

Înalta Curte a arătat că se

va pronunța asupra excepției odată cu fondul cauzei și, constatând cauza în

stare de judecată a acordat cuvântul părților, în dezbateri, potrivit art. 385

13

C. proc. pen.

Apărătorul recurentei părți

civile a susținut oral motivele scrise de recurs, invocând cazul de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., solicitând admiterea

recursului, casarea deciziei și pe fond menținerea sentinței, arătând că nu s-a

motivat culpa imputată părții civile de 30 %, inculpatul avea o viteză de peste

60 km/h. Totodată a solicitat obligarea inculpatului la plata cheltuielilor

judiciare către partea civilă.

Apărătorul recurentului

inculpat a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 9,

10 și 18 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului inculpatului, casarea

deciziei atacate, arătând complexitatea cauzelor producerii accidentului,

apreciind că au fost încălcate dispozițiile art. 77, partea civilă nu a purtat

centură de siguranță, starea carosabilului, curtea de apel nu s-a pronunțat pe

unul din mijloacele de probă, respectiv raportul de expertiză, care a confirmat

culpa părții civile și a acordat daunele morale, fără a se arăta criteriile.

Totodată a solicitat să se

constate plata sumei de 9.000 lei cu titlu de despăgubiri civile părții civile.

Concluziile apărătorul

recurentei părți civile asupra recursului inculpatului, ale reprezentantului

Ministerului Public cu privire la recursurile părții civile și inculpatului,

precum și poziția adoptată de recurentul inculpat, în ultimul cuvânt, au fost

consemnate în detaliu în parte introductivă a prezentei decizii.

Înalta Curte, examinând

recursul declarat de recurenta parte civilă D.I. împotriva deciziei pronunțate

de instanța de apel, prin prisma excepției tardivității depunerii motivelor de

recurs, în condițiile art. 385

10

C. proc. pen., invocată de către

apărătorul recurentului inculpat, constată ca fiind întemeiată excepția arătată.

În conținutul dispozițiilor art.

385

10

C. proc. pen., legiuitorul a prevăzut în mod expres condițiile

privind motivarea recursului, precum și sancțiunea în cazul nerespectării

acestora, astfel:

- „(1) Recursul trebuie să

fie motivat.

- (2) Motivele de recurs se

formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care

trebuie depus la instanța de recurs cu cel puțin 5 zile înaintea primului

termen de judecată.

- (2

1

) În cazul

în care nu sunt respectate condițiile prevăzute în alin. (1) și (2), instanța

ia în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 385

9

alin (3), se iau în considerare din oficiu.

- (3) Dispozițiile

alineatelor precedente nu se aplică în cazul prevăzut în art. 385

6

alin.

(3), când recursul poate fi motivat și oral în ziua judecății.

Potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., „Cazurile prevăzute în alin. (1) pct. 1 - 7, 10, 13,

14, 19 și 20 se iau în considerare întotdeauna din oficiu, ir cele de la pct. 11,

12, 15, 17 și 18 se iau în considerare din oficiu numai când au influențat

asupra hotărârii în defavoarea inculpatului.”

În conformitate cu art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., se prevede că „Recursul declarat împotriva unei

hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la

motivele de casare prevăzute în art. 385

9

, iar instanța este

obligată ca, în afara temeiurilor invocate și cererilor formulate de recurent,

să examineze întreaga cauză sub toate aspectele.

Or, din analiza cauzei și

așa cum de altfel s-a arătat mai sus, recursul declarat de partea civilă D.I.

vizează decizia pronunțată în apel, situație ce nu se încadrează în prevederile

art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., deoarece hotărârea pronunțată de

instanța de fond era susceptibilă de a fi atacată, atât cu apel, cât și cu

recurs, recursul fiind limitat la motivele de casare prevăzute de art. 385

9

C. proc. pen.

Apărătorul recurentei părți

civile a depus motivele de recurs formulate în scris la termenul de judecată de

la 26 octombrie 2006, termen acordat la data de 14 septembrie 2006 pentru a da

posibilitatea și recurentei părți civile de a-și angaja apărător, potrivit

consemnării din încheierea menționată, aflată la dosarul Înaltei Curți, așa

încât termenul de la 26 octombrie 2006 reprezenta primul termen de judecată, în

condițiile asigurării apărării celor două părți.

Astfel, prin depunerea în

scris a motivelor de recurs, chiar la termenul de la 26 octombrie 2006,

recurenta parte civilă prin apărător a încălcat condiția impusă de legiuitor în

art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen., respectiv de a depune cu cel

puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată și cum la termenul de astăzi

a invocat oral cazul de casare al recursului, ca fiind cel prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., sancțiunea procesuală conținută de art. 385

10

alin. (2

1

) din același cod, este imposibilitatea analizării

recursului, deoarece cazul de casare invocat nu se regăsește prin cele care se

iau în considerare, întotdeauna din oficiu.

Înalta Curte, însă, a

verificat decizia atacată, prin prisma dispozițiilor art. 385

10

alin.

(2) cu referire la art. 385

9

alin. (3), teza I C. proc. pen.,

respectiv cele de la art. 385

9

pct. 1 - 7, 10, 13, 14, 19 și 20 și

nu a constatat existența niciunuia din cazurile arătate, ce s-ar fi putut

invoca din oficiu, așa încât recursul declarat de recurenta parte civilă D.I.

este nefondat.

Examinând recursul declarat

de inculpatul T.Șt.A. împotriva aceleiași decizii a instanței de apel, în

raport cu motivele de recurs formulate în scris și depuse în termenul legal,

față de data înregistrării lor la 16 octombrie 2006, ce se vor analiza prin

prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 9, 10 și 18 C.

proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul inculpatului ca fiind nefondat

pentru considerentele ce se vor arăta.

Din analiza coroborată a

ansamblului materialului probator administrat, instanța de apel în mod corect

și-a însușit doar parțial argu