ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2512/2006

Asupra recursurilor de față, Examinând actele dosarului constată următoarele: Prin sentința penală nr. 167/ P din 22 septembrie 2005, pronunțată în dosarul nr. 596/P/2005, Tribunalul Neamț, secția penală, în baza art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c), art. 74 lit. a) și c), art. 80 alin. (1) și (2) și art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat, printre alții, pe inculpații: B.I.I. și M.A., - la câte două pedepse de câte 3 ani închisoare, pentru faptele de tâlhărie săvârșite împotriva părților vătămate A.V. și A.I. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele urmând ca inculpații să execute pedeapsa de 3 ani închisoare în condițiile art. 64 și 71 C. pen.

În baza art. 113 C. pen., i s-a aplicat inculpatului M.A., măsura de siguranță a obligării la tratament medical până la însănătoșire, în timpul executării pedepsei principale. În baza art. 14 și 346 C. proc. pen., inculpații au fost obligați, în solidar cu alți doi inculpați, minori, și cu părțile responsabile civilmente la plata despăgubirilor civile în sumă de 6.000 lei RON, daune morale și materiale către partea civilă A.V.; - 2000 lei RON, despăgubiri civile (daune materiale și morale) către partea civilă A.I.: - 5.114.832 lei ROL, cheltuieli de spitalizare părții civile C.A.S. Iași și - 654.000 lei ROL, cheltuieli de spitalizare, părții civile C.A.S. Neamț. Instanța a reținut, în esență, că noaptea de 30 octombrie 2004, la discoteca din cartierul Blebea Tg.

Neamț, s-au iscat conflicte între grupul din care făceau parte părțile vătămate A.I. și V. și inculpații. În jurul orei 2,30, frații A. au plecat spre domiciliu, fiind urmăriți de inculpați. Fiind atacate cu bâte de către inculpați, în urma loviturilor, au căzut, A.V. fiind în continuare lovit cu picioarele și cu bâtele, suferind leziuni pentru vindecarea cărora au fost necesare 30-35 zile de îngrijiri medicale. Inculpații au deposedat părțile vătămate de sumele de 350.000 lei și 200.000 lei, profitând de imposibilitatea acestora de a se apăra. Ulterior cei 4 inculpați (dintre care doi minori) au părăsit locul faptei, plecând spre Tg. Neamț, iar la intrarea în oraș au împărțit banii între ei.

Prin decizia penală nr. 410 din 13 decembrie 2005, Curtea de Apel Bacău, secția penală, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații M.A. și B.I.I. Curtea de apel a apreciat că vinovăția inculpaților în săvârșirea celor două infracțiuni de tâlhărie împotriva părților vătămate A.V. și A.I. a fost stabilită pe baza multiplelor probe administrate în cursul procesului penal (declarațiile părților vătămate, declarațiile martorilor, actele medico-legale, inclusiv recunoașterilor inculpaților cu ocazia primelor cercetări), iar pedepsele au fost corect individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. Împotriva acestei decizii, au declarat recurs inculpații M.A. și B.I.I. Ambele recursuri vizează cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 10, pct. 12, pct. 17 și pct. 14 C. proc.

pen. Examinând recursurile, Înalta Curte constată că nu sunt incidente în cauză nici unul dintre cazurile de casare invocate, hotărârile criticate fiind legale și conforme probelor administrate în cauză. Astfel, recurentul inculpat B.I.I., care susține că nu ar fi participat la lovirea părții vătămate A.I., ci doar la lovirea fratelui acestuia A.V., în realitate, a fost prezent la lovirea acestuia, nu a intervenit în nici un mod, iar în final, a beneficiat de suma sustrasă. De altfel, așa cum a relatat coinculpatul minor T.N., B.I.I. a avut inițiativa de a se sustrage bani de la A.V., spunându-i minorului „să-l controleze prin buzunare” și ulterior verificând personal dacă A.V. are bani. Totodată, același recurent a participat și la împărțirea sumelor sustrase de la ambele părți vătămate.

Vinovăția acestui inculpat a fost corect stabilită în privința săvârșirii ambelor infracțiuni de tâlhărie, astfel încât nu se poate dispune achitarea acestuia. Nu este întemeiat nici motivul de casare referitor la schimbarea încadrării juridice a faptelor din infracțiunea de tâlhărie în două infracțiuni de furt calificat și vătămare corporală deoarece, victimele au fost puse în stare de inconștiență ori neputință de a se apăra, furtul fiind săvârșit în aceste condiții, prevăzute de art. 211 alin. (1) C. pen., cu agravantele reținute de instanțe (în timpul nopții, de mai multe persoane, printre care se aflau și infractori minori). Or, dacă inculpatul B.I.I. ar fi intenționat să aplice doar „o corecție” părților vătămate, nu ar fi spus unui coinculpat minor „să controleze prin buzunare” pe una dintre victime și nu ar fi făcut el același lucru, ci ar fi încercat să-i împiedice pe ceilalți să sustragă banii părților vătămate.

De altfel, este neverosimil ca inculpatul să nu fi avut intenția de a sustrage, ci doar să controleze buzunarele uneia dintre victime. Recursul declarat de inculpatul B.I.I. este nefondat și cu privire la invocarea pct. 14 al art. 385 9 C. proc. pen., deoarece instanțele au individualizat corect pedeapsa aplicată inculpatului având în vedere nu numai gravitatea celor două fapte de tâlhărie comise, una dintre ele cu consecințe grave pentru sănătatea victimei (care a necesitat pentru vindecarea leziunilor, circa 30-35 zile de îngrijiri medicale), ci și circumstanțele care atenuează și cele care agravează răspunderea penală, aplicând corect art. 75 lit. c), art. 74 – art. 76 și art. 80 C. pen. Referitor la recursul declarat de inculpatul M.A., în care se invocă motive de casare în plus (art. 385 9 pct. 9 și pct. 18 C. proc.

pen.), Înalta Curte constată că este, de asemenea, nefondat, deoarece hotărârile ambelor instanțe sunt motivate corespunzător, iar între considerente și dispozitiv nu există contradicții (pct. 9 al art. 385 9 C. proc. pen.) și nu s-a comis nici o eroare gravă de fapt. Vinovăția acestui inculpat a fost bine stabilită în raport cu probele administrate și chiar cu recunoașterea inculpatului cu privire la ambele fapte de tâlhărie comise. În privința individualizării pedepsei rezultante de 3 ani închisoare aplicată inculpatului M.A., Înalta Curte apreciază că este corectă, instanțele având în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv, gradul de pericol social al faptelor, persoana infractorului (necunoscut cu antecedente penale, bolnav), precum și împrejurările care atenuează și cele care agravează răspunderea penală (aceleași ca în cazul recurentului inculpat B.I.I.).

Ca urmare, vor fi respinse, ca nefondate, recursurile declarate de ambii inculpați. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții inculpați vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de câte 120 lei fiecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații M.A. și B.I.I. împotriva deciziei penale nr. 410 din 13 decembrie 2005 a Curții de Apel Bacău, secția penală. Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 120 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 17 aprilie 2006.