ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2512/2006

Asupra recursurilor de față,

Examinând actele dosarului constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 167/ P din

22 septembrie 2005, pronunțată în dosarul nr. 596/P/2005, Tribunalul Neamț, secția

penală, în baza art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2

1

) lit. a) C.

pen., cu aplicarea art. 75 lit. c), art. 74 lit. a) și c), art. 80 alin. (1) și

(2) și art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat, printre alții, pe inculpații:

B.I.I. și

M.A.,

- la câte două pedepse de câte 3 ani

închisoare, pentru faptele de tâlhărie săvârșite împotriva părților vătămate A.V.

și A.I.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit.

b) C. pen., s-au contopit pedepsele urmând ca inculpații să execute pedeapsa de

3 ani închisoare în condițiile art. 64 și 71 C. pen.

În baza art. 113 C. pen., i s-a

aplicat inculpatului M.A., măsura de siguranță a obligării la tratament medical

până la însănătoșire, în timpul executării pedepsei principale.

În baza art. 14 și 346 C. proc. pen.,

inculpații au fost obligați, în solidar cu alți doi inculpați, minori, și cu

părțile responsabile civilmente la plata despăgubirilor civile în sumă de 6.000

lei RON, daune morale și materiale către partea civilă A.V.;

- 2000 lei RON, despăgubiri civile

(daune materiale și morale) către partea civilă A.I.:

- 5.114.832 lei ROL, cheltuieli de

spitalizare părții civile C.A.S. Iași și

- 654.000 lei ROL, cheltuieli de

spitalizare, părții civile C.A.S. Neamț.

Instanța a reținut, în esență, că noaptea

de 30 octombrie 2004, la discoteca din cartierul Blebea Tg. Neamț, s-au iscat

conflicte între grupul din care făceau parte părțile vătămate A.I. și V. și

inculpații.

În jurul orei 2,30, frații A. au

plecat spre domiciliu, fiind urmăriți de inculpați.

Fiind atacate cu bâte de către

inculpați, în urma loviturilor, au căzut, A.V. fiind în continuare lovit cu

picioarele și cu bâtele, suferind leziuni pentru vindecarea cărora au fost

necesare 30-35 zile de îngrijiri medicale.

Inculpații au deposedat părțile

vătămate de sumele de 350.000 lei și 200.000 lei, profitând de imposibilitatea

acestora de a se apăra.

Ulterior cei 4 inculpați (dintre

care doi minori) au părăsit locul faptei, plecând spre Tg. Neamț, iar la

intrarea în oraș au împărțit banii între ei.

Prin decizia penală nr. 410 din 13

decembrie 2005, Curtea de Apel Bacău, secția penală, a respins, ca nefondate,

apelurile declarate de inculpații M.A. și B.I.I.

Curtea de apel a apreciat că

vinovăția inculpaților în săvârșirea celor două infracțiuni de tâlhărie

împotriva părților vătămate A.V. și A.I. a fost stabilită pe baza multiplelor probe

administrate în cursul procesului penal (declarațiile părților vătămate,

declarațiile martorilor, actele medico-legale, inclusiv recunoașterilor

inculpaților cu ocazia primelor cercetări), iar pedepsele au fost corect

individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen.

Împotriva acestei decizii, au

declarat recurs inculpații M.A. și B.I.I.

Ambele recursuri vizează cazurile de

casare prevăzute de art. 385

9

pct. 10, pct. 12, pct. 17 și pct. 14 C.

proc. pen.

Examinând recursurile, Înalta Curte

constată că nu sunt incidente în cauză nici unul dintre cazurile de casare invocate,

hotărârile criticate fiind legale și conforme probelor administrate în cauză.

Astfel, recurentul inculpat B.I.I.,

care susține că nu ar fi participat la lovirea părții vătămate A.I., ci doar la

lovirea fratelui acestuia A.V., în realitate, a fost prezent la lovirea

acestuia, nu a intervenit în nici un mod, iar în final, a beneficiat de suma

sustrasă.

De altfel, așa cum a relatat

coinculpatul minor T.N., B.I.I. a avut inițiativa de a se sustrage bani de la A.V.,

spunându-i minorului „să-l controleze prin buzunare” și ulterior verificând

personal dacă A.V. are bani.

Totodată, același recurent a

participat și la împărțirea sumelor sustrase de la ambele părți vătămate.

Vinovăția acestui inculpat a fost

corect stabilită în privința săvârșirii ambelor infracțiuni de tâlhărie, astfel

încât nu se poate dispune achitarea acestuia.

Nu este întemeiat nici motivul de

casare referitor la schimbarea încadrării juridice a faptelor din infracțiunea

de tâlhărie în două infracțiuni de furt calificat și vătămare corporală

deoarece, victimele au fost puse în stare de inconștiență ori neputință de a se

apăra, furtul fiind săvârșit în aceste condiții, prevăzute de art. 211 alin.

(1) C. pen., cu agravantele reținute de instanțe (în timpul nopții, de mai

multe persoane, printre care se aflau și infractori minori).

Or, dacă inculpatul B.I.I. ar fi

intenționat să aplice doar „o corecție” părților vătămate, nu ar fi spus unui

coinculpat minor „să controleze prin buzunare” pe una dintre victime și nu ar

fi făcut el același lucru, ci ar fi încercat să-i împiedice pe ceilalți să

sustragă banii părților vătămate.

De altfel, este neverosimil ca

inculpatul să nu fi avut intenția de a sustrage, ci doar să controleze

buzunarele uneia dintre victime.

Recursul declarat de inculpatul B.I.I.

este nefondat și cu privire la invocarea pct. 14 al art. 385

9

C.

proc. pen., deoarece instanțele au individualizat corect pedeapsa aplicată inculpatului

având în vedere nu numai gravitatea celor două fapte de tâlhărie comise, una

dintre ele cu consecințe grave pentru sănătatea victimei (care a necesitat

pentru vindecarea leziunilor, circa 30-35 zile de îngrijiri medicale), ci și

circumstanțele care atenuează și cele care agravează răspunderea penală,

aplicând corect art. 75 lit. c), art. 74 – art. 76 și art. 80 C. pen.

Referitor la recursul declarat de

inculpatul M.A., în care se invocă motive de casare în plus (art. 385

9

pct. 9 și pct. 18 C. proc. pen.), Înalta Curte constată că este, de asemenea,

nefondat, deoarece hotărârile ambelor instanțe sunt motivate corespunzător, iar

între considerente și dispozitiv nu există contradicții (pct. 9 al art. 385

9

C. proc. pen.) și nu s-a comis nici o eroare gravă de fapt.

Vinovăția acestui inculpat a fost

bine stabilită în raport cu probele administrate și chiar cu recunoașterea

inculpatului cu privire la ambele fapte de tâlhărie comise.

În privința individualizării

pedepsei rezultante de 3 ani închisoare aplicată inculpatului M.A., Înalta

Curte apreciază că este corectă, instanțele având în vedere toate criteriile

prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv, gradul de pericol social al faptelor,

persoana infractorului (necunoscut cu antecedente penale, bolnav), precum și

împrejurările care atenuează și cele care agravează răspunderea penală

(aceleași ca în cazul recurentului inculpat B.I.I.).

Ca urmare, vor fi respinse, ca

nefondate, recursurile declarate de ambii inculpați.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurenții inculpați vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către

stat, în sumă de câte 120 lei fiecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpații M.A. și B.I.I. împotriva deciziei penale nr. 410 din 13

decembrie 2005 a Curții de Apel Bacău, secția penală.

Obligă recurenții inculpați la plata

sumei de câte 120 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

17 aprilie 2006.