ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1992/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 30 din 3 aprilie 2002, pronunțată de Tribunalul Sălaj, inculpatul K.J.J.T. a fost condamnat la 3 ani și 8 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri. S-a făcut aplicațiunea art. 64 și art. 71 C. pen. S-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus prevenția. În temeiul art. 17 din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea în favoarea statului a cantității de 97,712 kg + 19 grame canabis, ce se găsește la I.G.P., Direcția Generală de Combatere a Crimei Organizate și Antidrog, Centrul Zonal Cluj.

În sarcina inculpatului, cetățean olandez, s-a reținut că în cursul anului 2001, a cultivat și apoi a recoltat plante de canabis pe raza județului Sălaj, rezultând în final cantitatea de 176,500 kg influorescență florală de canabis care face parte din tabelul III anexă la Legea Nr. 143/2000. Faptele au primit caracterizarea juridică menționată. Apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj a fost admis prin decizia penală nr. 184/ A din 2 iulie 2002 a Curții de Apel Cluj care a majorat pedeapsa aplicată pentru infracțiunea reținută la 8 ani închisoare, cu motivarea că faptele comise au fost de amploare, cu un impact social deosebit, prezentând astfel o gravitate socială mult mai accentuată decât cea la care s-a oprit instanța de fond, aplicând o sancțiune prea mică, care nu exprimă o corectă evaluare și o exactă operare cu criteriile generale de individualizare prevăzută de art. 72 C. pen.

Apelul inculpatului a fost respins. Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul care referindu-se la cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., a solicitat redozarea sancțiunii și chiar menținerea pedepsei la care s-a oprit instanța de fond, pe care o apreciază justă în raport cu datele particulare ale cazului, cu sinceritatea de care a dat dovadă în proces și mai ales cu starea precară a sănătății sale. Recursul inculpatului este fondat, urmând a fi admis în condițiile art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., a se casa decizia atacată numai în privința sancțiunii aplicate care se va reduce la 5 ani închisoare, cu menținerea tuturor celorlalte dispozițiuni. În privința faptelor, vinovăția celui în cauză și caracterizării juridice, soluțiile anterioare sunt legale și exacte, în discuție fiind numai chestiunea întinderii pedepsei.

Într-adevăr, faptele inculpatului prezintă un pericol social accentuat, rezultat din volumul și amploarea activității pe care a desfășurat-o închiriind două terenuri întinse, preocupându-se de procurarea semințelor, pregătirea răsadurilor, plantarea acestora, supravegherea culturilor, recoltarea, uscarea, tăierea și ambalarea în saci a cantității de drog rezultată. Împrejurarea invocată de inculpat că în țara sa de origine acest gen de activități nu sunt sancționate de legea penală nu are relevanță câtă vreme el a acționat pe teritoriul României, precum lipsită de relevanță este și împrejurarea că nu a cunoscut legislația română.

Instanța de apel trebuia, desigur, să rețină și să valorifice în planul determinării tratamentului penal această gravitate socială a faptelor, dar în același timp trebuia să rețină și să valorifice armonios în operația individualizării sancțiunii și celelalte elemente concrete legate de faptă și de împrejurările consumării acesteia, cât și cele ce definesc persoana și personalitatea făptuitorului. Este în afara oricărei îndoieli că inculpatul a colaborat cu cetățeanul român M.D., companionul său de afaceri, care nu i-a atras atenția despre caracterul ilicit, al întregii operațiuni, pentru ca în final să-l denunțe, scăpând astfel de răspunderea penală. Pe tot parcursul procesului penal, inculpatul a dat dovadă de sinceritate consecventă, recunoscând și regretând faptele, dând toate explicațiile necesare.

Cel în cauză, este la prima confruntare cu legea penală și are o stare de sănătate precară, suferind de multiple afecțiuni grave și fiind după un infarct miocardic recent. Toate aceste împrejurări de fapt și date personale, pun în evidență împrejurarea că în cauză nu s-a făcut o evaluare corectă și corespunzătoare a tuturor datelor ce joacă în procesul individualizării tratamentului penal în sensul criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. și scopului pedepsei în sensul dispozițiilor art. 52 C. pen., stabilindu-se în apel o sancțiune prea mare. O evaluare corectă a tuturor datelor, informațiilor și împrejurărilor menționate, duc la concluzia că și o sancțiune de 5 ani închisoare este capabilă să satisfacă toate exigențele prevenției speciale și generale.

În acest sens și cu referire la temeiul de casare prevăzută de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. și, constatând, în același timp, că nu se evidențiază și alte temeiuri susceptibile a fi considerate din oficiu, recursul inculpatului se va admite, reducându-i-se pedeapsa la 5 ani închisoare, cu menținerea tuturor celorlalte dispozițiuni.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul K.J.J.T. împotriva deciziei penale nr. 184 din 2 iulie 2002 a Curții de Apel Cluj. Casează decizia atacată și sentința penală nr. 30 din 3 aprilie 2002 a Tribunalului Sălaj numai cu privire la individualizarea pedepsei. Reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 de la 8 ani închisoare, la 5 ani închisoare. Menține restul dispozițiilor. Deduce din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive de la 1 noiembrie 2001, până la 17 aprilie 2003. Onorariul cuvenit interpretului desemnat în cauză se va plăti din fondul Curții Supreme de Justiție. Pronunțată în ședință publică, azi 17 aprilie 2003.