ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1992/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 30 din 3

aprilie 2002, pronunțată de Tribunalul Sălaj, inculpatul K.J.J.T. a fost

condamnat la 3 ani și 8 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 2

alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului și consumului

ilicit de droguri.

S-a făcut aplicațiunea art. 64 și

art. 71 C. pen.

S-a menținut starea de arest a

inculpatului și s-a dedus prevenția.

În temeiul art. 17 din Legea nr.

143/2000 s-a dispus confiscarea în favoarea statului a cantității de 97,712 kg

+ 19 grame canabis, ce se găsește la I.G.P., Direcția Generală de Combatere a

Crimei Organizate și Antidrog, Centrul Zonal Cluj.

În sarcina inculpatului, cetățean

olandez, s-a reținut că în cursul anului 2001, a cultivat și apoi a recoltat

plante de canabis pe raza județului Sălaj, rezultând în final cantitatea de

176,500 kg influorescență florală de canabis care face parte din tabelul III

anexă la Legea Nr. 143/2000.

Faptele au primit caracterizarea

juridică menționată.

Apelul Parchetului de pe lângă

Tribunalul Dolj a fost admis prin decizia penală nr. 184/ A din 2 iulie 2002 a

Curții de Apel Cluj care a majorat pedeapsa aplicată pentru infracțiunea

reținută la 8 ani închisoare, cu motivarea că faptele comise au fost de

amploare, cu un impact social deosebit, prezentând astfel o gravitate socială

mult mai accentuată decât cea la care s-a oprit instanța de fond, aplicând o

sancțiune prea mică, care nu exprimă o corectă evaluare și o exactă operare cu

criteriile generale de individualizare prevăzută de art. 72 C. pen.

Apelul inculpatului a fost respins.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs inculpatul care referindu-se la cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., a solicitat redozarea sancțiunii și chiar menținerea

pedepsei la care s-a oprit instanța de fond, pe care o apreciază justă în

raport cu datele particulare ale cazului, cu sinceritatea de care a dat dovadă

în proces și mai ales cu starea precară a sănătății sale.

Recursul inculpatului este fondat,

urmând a fi admis în condițiile art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen.,

a se casa decizia atacată numai în privința sancțiunii aplicate care se va

reduce la 5 ani închisoare, cu menținerea tuturor celorlalte dispozițiuni.

În privința faptelor, vinovăția

celui în cauză și caracterizării juridice, soluțiile anterioare sunt legale și

exacte, în discuție fiind numai chestiunea întinderii pedepsei.

Într-adevăr, faptele inculpatului

prezintă un pericol social accentuat, rezultat din volumul și amploarea

activității pe care a desfășurat-o închiriind două terenuri întinse, preocupându-se

de procurarea semințelor, pregătirea răsadurilor, plantarea acestora,

supravegherea culturilor, recoltarea, uscarea, tăierea și ambalarea în saci a

cantității de drog rezultată. Împrejurarea invocată de inculpat că în țara sa

de origine acest gen de activități nu sunt sancționate de legea penală nu are

relevanță câtă vreme el a acționat pe teritoriul României, precum lipsită de

relevanță este și împrejurarea că nu a cunoscut legislația română.

Instanța de apel trebuia, desigur,

să rețină și să valorifice în planul determinării tratamentului penal această

gravitate socială a faptelor, dar în același timp trebuia să rețină și să

valorifice armonios în operația individualizării sancțiunii și celelalte

elemente concrete legate de faptă și de împrejurările consumării acesteia, cât

și cele ce definesc persoana și personalitatea făptuitorului.

Este în afara oricărei îndoieli că

inculpatul a colaborat cu cetățeanul român M.D., companionul său de afaceri,

care nu i-a atras atenția despre caracterul ilicit, al întregii operațiuni,

pentru ca în final să-l denunțe, scăpând astfel de răspunderea penală.

Pe tot parcursul procesului penal,

inculpatul a dat dovadă de sinceritate consecventă, recunoscând și regretând

faptele, dând toate explicațiile necesare.

Cel în cauză, este la prima

confruntare cu legea penală și are o stare de sănătate precară, suferind de

multiple afecțiuni grave și fiind după un infarct miocardic recent.

Toate aceste împrejurări de fapt și

date personale, pun în evidență împrejurarea că în cauză nu s-a făcut o

evaluare corectă și corespunzătoare a tuturor datelor ce joacă în procesul

individualizării tratamentului penal în sensul criteriilor prevăzute de art. 72

C. pen. și scopului pedepsei în sensul dispozițiilor art. 52 C. pen.,

stabilindu-se în apel o sancțiune prea mare.

O evaluare corectă a tuturor

datelor, informațiilor și împrejurărilor menționate, duc la concluzia că și o

sancțiune de 5 ani închisoare este capabilă să satisfacă toate exigențele

prevenției speciale și generale.

În acest sens și cu referire la

temeiul de casare prevăzută de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. și,

constatând, în același timp, că nu se evidențiază și alte temeiuri susceptibile

a fi considerate din oficiu, recursul inculpatului se va admite, reducându-i-se

pedeapsa la 5 ani închisoare, cu menținerea tuturor celorlalte dispozițiuni.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

inculpatul K.J.J.T. împotriva deciziei penale nr. 184 din 2 iulie 2002 a Curții

de Apel Cluj.

Casează decizia atacată și sentința

penală nr. 30 din 3 aprilie 2002 a Tribunalului Sălaj numai cu privire la

individualizarea pedepsei.

Reduce pedeapsa aplicată

inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr.

143/2000 de la 8 ani închisoare, la 5 ani închisoare.

Menține restul dispozițiilor.

Deduce din pedeapsă durata reținerii

și arestării preventive de la 1 noiembrie 2001, până la 17 aprilie 2003.

Onorariul cuvenit interpretului

desemnat în cauză se va plăti din fondul Curții Supreme de Justiție.

Pronunțată în ședință publică, azi

17 aprilie 2003.