ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1175/2004

Asupra recursului de față, Examinând actele dosarului constată următoarele: Prin sentința penală nr. 275 din 20 octombrie 2003, pronunțată în dosarul nr. 4637/2003, Tribunalul Bihor - Oradea a condamnat pe inculpatul B.I.J. la pedepsele de: - 3 ani închisoare, în baza art. 211 alin. (2) lit. e), cu aplicarea art. 99 alin. (3) și art. 13 C. pen. (pct. 2), - 6 ani închisoare, în baza art. 211 alin. (2) lit. c), cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. (pct. 3), - 6 ani închisoare, în baza art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) din același cod (pct. 4), - 6 ani închisoare, în baza art. 211 alin. (2) lit. c), cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. (pct. 5). În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

În baza art. 7 din Legea nr. 543/2002, modificată, s-a dispus revocarea restului de 1076 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani și 8 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 432/2002 a Judecătoriei Oradea, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 652/ R din 5 septembrie 02 a Curții de Apel Oradea, rest pe care urmează să-l execute prin privare de libertate, alături de pedeapsa aplicată în cauză. Inculpatul a fost obligat la plata despăgubirilor civile în sumă de 3 milioane lei către partea civilă F.A. și la 6 milioane lei către partea civilă B.F., în baza art. 14 C. proc. pen. și art. 998 C. civ. S-a constatat că părțile vătămate R.I.V. și I.G. nu au formulat pretenții civile în cauză.

În baza art. 118 alin. (1) lit. d) C. pen., s-a dispus confiscarea în favoarea statului a sumelor de 140.000 lei și 500.000 lei, obligându-l pe inculpat la plata acestor sume. Instanța a reținut că în perioada anilor 1995 - 2003, inculpatul B.I.I. a săvârșit 5 infracțiuni de tâlhărie, în municipiul Oradea (cu privire la prima faptă din 16 octombrie 1995, dispunându-se prin rechizitor încetarea urmăririi penale ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale), astfel: În ziua de 24 ianuarie 1999, în timp ce se afla pe str. Mioriței, inculpatul a deposedat-o, prin violență, trântind-o la pământ, pe partea vătămată R.I, de poșeta pe care o purta pe umăr, dispărând pe o stradă laterală.

Inculpatul și-a însușit suma de 140.000 lei, aruncând poșeta la un coș de gunoi. Partea vătămată nu s-a constituit parte civilă. În ziua de 7 ianuarie 2003, aflându-se pe str. George Enescu din Oradea, inculpatul a deposedat-o prin violență, pe partea vătămată I.G. de poșeta pe care o avea pe umăr, însușindu-și suma de 30.000 lei, după care a aruncat poșeta la un tomberon de gunoi. Partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în instanță. În după-amiaza aceleiași zile (7 ianuarie 2003), în jurul orelor 17,30, inculpatul aflându-se în parcarea auto din apropierea Pieței 1 Decembrie din Oradea, a deposedat-o prin violență pe partea vătămată F.A., smulgându-i poșeta de pe umăr, după care a fugit.

Și-a însușit banii și bunurile aflate în poșetă, iar poșeta a aruncat-o la un coș de gunoi. Partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 3 milioane lei. În ziua de 19 februarie 2003, aflându-se în Piața 1 Decembrie din același oraș, inculpatul a deposedat-o prin violență pe partea vătămată B.F., în vârstă de 70 ani, de o poșetă și o sacoșă, dispărând ulterior printre blocuri. Inculpatul și-a însușit banii și bunurile alimentare din sacoșă, aruncând apoi poșeta și sacoșa la un coș de gunoi. Partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 6.000.000 lei. Inculpatul a recunoscut faptele. Prin decizia penală nr. 237/ A din 4 decembrie 2003, Curtea de Apel Oradea a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul B.I.J.

(prin care se solicita reducerea pedepsei). Instanța de apel a reținut că, sub aspectul vizat de inculpat, pedeapsa a fost corect individualizată, în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., neexistând motive pentru reducerea pedepsei aplicate. Împotriva acestei hotărâri, condamnatul a declarat recurs, invocând cazul prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. și a solicitat reducerea pedepsei. Recursul este nefondat, pentru următoarele argumente: Înalta Curte constată că pedeapsa a fost corect individualizată în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., avându-se în vedere atât gravitatea celor 4 infracțiuni de tâlhărie pentru săvârșirea cărora a fost trimis în judecată, cât și împrejurarea că, pentru 3 dintre infracțiuni inculpatul este recidivist, în condițiile art. 37 lit. a) C. pen.

Pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare situată spre limita minimului special al pedepsei prevăzută de art. 211 alin. (2) C. pen., corespunde acestor criterii generale de individualizare a pedepsei, prevăzute de art. 72 C. pen., recursul declarat de inculpat urmând a fi respins, ca nefondat. Înalta Curte constată, de asemenea, că au fost corect aplicate și prevederile art. 7 din Legea nr. 543/2002, modificată. Se va constata că inculpatul este arestat în altă cauză. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.500.000 lei, din care onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.I.J. împotriva deciziei penale nr. 237/ A din 4 decembrie 2003 a Curții de Apel Oradea. Constată că inculpatul este arestat în altă cauză. Obligă recurentul inculpat să plătească statului 1.500.000 lei cheltuieli judiciare, din care 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședința publică, azi 27 februarie 2004.