ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 59/2003

Decizia nr. 59/2003                                                                                          Dosar

nr. 3641/2001

Asupra recursului de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 6974 din 2 noiembrie 2000 a Tribunalului București, secția

comercială, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. D.P. SRL cu sediul

în București și pârâta S.C. F. S.A. cu sediul în București a fost obligată la

plata sumei de 148.814.368 lei pretenții și la 50.000 lei, respectiv 7.128.862

lei cheltuieli de judecată.

Curtea

de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia civilă nr. 307 din 27

februarie 2001 a respins ca nefondat recursul declarat de pârâtă împotriva

sentinței tribunalului.

Pentru

a hotărî astfel, s-a reținut că pârâta nu a contestat efectuarea lucrărilor

menționate de reclamantă la imobilul ce îi aparține, iar actele depuse de

aceasta din urmă respectiv facturi fiscale și devize de lucrări fac dovada

cheltuielilor suportate de reclamantă.

În

termen legal pârâta S.C. F. S.A. București, a declarat recurs împotriva acestei

decizii, în temeiul art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., susținând că este

nelegală și netemeinică.

A

arătat recurenta că ambele instanțe în mod greșit au avut în vedere numai

prevederile art. 5 din contract, deși prin art. 3 din convenția părților s-a

stabilit că intimatei îi revine obligația efectuării amenajărilor spațiului,

iar acestea nu constituie aport în natură așa cum s-a reținut în considerentele

deciziei. Că deși a invocat la instanța de apel că sumele pretinse de

reclamantă cuprind chitanțe fiscale și facturi fără a fi specificată natura lor

unele reprezentând achiziții de obiecte de natura celor voluptorii, acestea nu

au fost analizate de instanță.

Prin

întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului pârâtei deoarece

potrivit art. 8.2 din contract are dreptul la lucrările efectuate ce constituie

aport în natură.

Examinând

recursul declarat prin prisma motivelor invocate, Curtea constată că acesta nu

este întemeiat.

Între

părți s-a încheiat contractul de asociere în participațiune nr. 1630 din 25 mai

1995 pentru folosirea în comun a Blocului Alimentar aparținând S.C. F. și reprofilarea

acesteia pentru producția „Produse Panificație” ce fac obiectul de activitate

al S.C. D.P. SRL.

Potrivit

art. 3.1. din contract reclamanta a efectuat lucrări privind igienizarea și

amenajarea spațiului pus la dispoziție de pârâtă și a făcut demersurile

necesare pentru obținerea autorizației de funcționare.

Reclamanta

a pretins contravaloarea acestor lucrări de la pârâtă ca urmare a încetării

contractului dintre părți, dar aceasta deși nu a contestat efectuarea și nici

contravaloarea lor, a susținut că ele cădeau în sarcina reclamantei să le

execute, iar unele dintre acestea sunt cheltuieli voluptorii.

Susținerea

acesteia este infirmată de clauza stipulată de părți la pct. 5.1 din contract

conform căruia „bunurile mobile și imobile sau de oricare altă natură aduse ca

aport de către asociați, rămân pe mai departe în proprietatea acestora,

asociația neavând patrimoniu propriu”.

Pe

de altă parte la art. 8.2 din contract s-a prevăzut că „Asociația neavând

patrimoniu propriu, lichidarea îmbracă forma unei reglări de conturi între

asociați, adică decontarea obligațiilor bănești reciproce și preluarea

aportului în natură aflate în patrimoniul fiecăruia dintre asociați”, iar art.

8.3 că „Aportul în natură adus în cadrul asociației rămâne proprietatea

exclusivă a fiecărui asociat”.

Față

de aceste prevederi contractuale, în mod corect ambele instanțe au reținut că

lucrările efectuate de reclamantă constituie aport în natură și nu pot fi

restituite în materialitatea lor.

Critica

recurentei că unele chitanțe și facturi nu specifică natura lucrărilor sau

altele cuprind cheltuieli voluptorii va fi înlăturată întrucât nu are suport

probator.

Astfel,

facturile invocate de recurentă se referă la achiziționarea de către intimată a

unor obiecte sanitare sau electrice, care prin natura și valoarea acestora nu

pot fi considerate cheltuieli voluptorii așa cum aceasta a susținut.

Față

de toate aceste considerente, Curtea constată că decizia instanței de apel este

legală și temeinică și potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a se

respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâta S.C. F. S.A. București

împotriva deciziei nr. 307 din 27 februarie 2001 a Curții de Apel București,

secția a V-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 15 ianuarie 2003.