ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 59/2003

Decizia nr. 59/2003 Dosar nr. 3641/2001 Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 6974 din 2 noiembrie 2000 a Tribunalului București, secția comercială, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. D.P. SRL cu sediul în București și pârâta S.C. F. S.A. cu sediul în București a fost obligată la plata sumei de 148.814.368 lei pretenții și la 50.000 lei, respectiv 7.128.862 lei cheltuieli de judecată. Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia civilă nr. 307 din 27 februarie 2001 a respins ca nefondat recursul declarat de pârâtă împotriva sentinței tribunalului. Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că pârâta nu a contestat efectuarea lucrărilor menționate de reclamantă la imobilul ce îi aparține, iar actele depuse de aceasta din urmă respectiv facturi fiscale și devize de lucrări fac dovada cheltuielilor suportate de reclamantă.

În termen legal pârâta S.C. F. S.A. București, a declarat recurs împotriva acestei decizii, în temeiul art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., susținând că este nelegală și netemeinică. A arătat recurenta că ambele instanțe în mod greșit au avut în vedere numai prevederile art. 5 din contract, deși prin art. 3 din convenția părților s-a stabilit că intimatei îi revine obligația efectuării amenajărilor spațiului, iar acestea nu constituie aport în natură așa cum s-a reținut în considerentele deciziei. Că deși a invocat la instanța de apel că sumele pretinse de reclamantă cuprind chitanțe fiscale și facturi fără a fi specificată natura lor unele reprezentând achiziții de obiecte de natura celor voluptorii, acestea nu au fost analizate de instanță.

Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului pârâtei deoarece potrivit art. 8.2 din contract are dreptul la lucrările efectuate ce constituie aport în natură. Examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, Curtea constată că acesta nu este întemeiat. Între părți s-a încheiat contractul de asociere în participațiune nr. 1630 din 25 mai 1995 pentru folosirea în comun a Blocului Alimentar aparținând S.C. F. și reprofilarea acesteia pentru producția „Produse Panificație” ce fac obiectul de activitate al S.C. D.P. SRL. Potrivit art. 3.1. din contract reclamanta a efectuat lucrări privind igienizarea și amenajarea spațiului pus la dispoziție de pârâtă și a făcut demersurile necesare pentru obținerea autorizației de funcționare.

Reclamanta a pretins contravaloarea acestor lucrări de la pârâtă ca urmare a încetării contractului dintre părți, dar aceasta deși nu a contestat efectuarea și nici contravaloarea lor, a susținut că ele cădeau în sarcina reclamantei să le execute, iar unele dintre acestea sunt cheltuieli voluptorii. Susținerea acesteia este infirmată de clauza stipulată de părți la pct. 5.1 din contract conform căruia „bunurile mobile și imobile sau de oricare altă natură aduse ca aport de către asociați, rămân pe mai departe în proprietatea acestora, asociația neavând patrimoniu propriu”.

Pe de altă parte la art. 8.2 din contract s-a prevăzut că „Asociația neavând patrimoniu propriu, lichidarea îmbracă forma unei reglări de conturi între asociați, adică decontarea obligațiilor bănești reciproce și preluarea aportului în natură aflate în patrimoniul fiecăruia dintre asociați”, iar art. 8.3 că „Aportul în natură adus în cadrul asociației rămâne proprietatea exclusivă a fiecărui asociat”. Față de aceste prevederi contractuale, în mod corect ambele instanțe au reținut că lucrările efectuate de reclamantă constituie aport în natură și nu pot fi restituite în materialitatea lor. Critica recurentei că unele chitanțe și facturi nu specifică natura lucrărilor sau altele cuprind cheltuieli voluptorii va fi înlăturată întrucât nu are suport probator.

Astfel, facturile invocate de recurentă se referă la achiziționarea de către intimată a unor obiecte sanitare sau electrice, care prin natura și valoarea acestora nu pot fi considerate cheltuieli voluptorii așa cum aceasta a susținut. Față de toate aceste considerente, Curtea constată că decizia instanței de apel este legală și temeinică și potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a se respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de pârâta S.C. F. S.A. București împotriva deciziei nr. 307 din 27 februarie 2001 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 ianuarie 2003.