ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 99/2004

Asupra recursului de față constată:

Prin sentința nr.1130/11 noiembrie 2000 Tribunalul Mureș a admis în parte acțiunea formulată de Consiliu Municipal Târgu Mureș în contradictoriu cu pârâta S.C. “C.T.” S.R.L. a dispus rezilierea contractului de închiriere nr.2243/16 iulie 1993 încheiat între reclamantă în calitate de locator și pârâta, locatar având ca obiect spațiul comercial cabană cu restaurant și terasă.

S-a dispus evacuarea pârâtei din spațiu.

S-a constată că pârâta are o datorie față de reclamantă de 57.697.4.4 lei, reprezentând chirie taxe și penalități de întârziere.

S-a respins capătul de acțiune privitor la dobândă în valoare de 1.282.068 lei.

S-a mai contestat că reclamanta are o datorie față de pârâtă de 153.678.290 lei, reprezentând valoarea lucrărilor și investițiilor efectuate de pârâtă la imobilul în litigiu.

S-a respins capătul din cererea reconvențională privind atribuirea dreptului de retenție până la achitarea sumei.

S-au compensat datoriile reciproce până la concurența sumei de 95.980.876 lei, sumă la care a fost obligată reclamanta către pârâtă.

Împotriva sentinței instanței de fond au declarat apel ambele părți.

Reclamanta pârâtă Primăria Municipiului Târgu Mureș cu referire la acțiunea principală a solicitat admiterea acesteia până la concurența sumei de 97.357.249 lei chirie calculată pentru respectivul spațiu pentru perioada martie 1994 – noiembrie 2000, la care se mai adaugă suma de 3.119.840 pentru aceeași perioadă pentru servicii și taxe, canal, gunoi menajer, cu 228.935.552 lei penalități de întârziere.

A mai solicitat respingerea cererii reconvenționale, deoarece a acceptat ca în contul chiriei să-i fie reținute sume la nivelul lucrărilor de investiții ce cădeau în sarcina proprietarului pentru suma de 1.333.160 lei.

Pârâta reclamantă a solicitat admiterea apelului și schimbarea în parte a sentinței apelate privind nivelul de soluționare a acțiunii reconvenționale sub aspectul cuantumului creanței și a restituirii dreptului de retenție.

Curtea de apel a admis ambele apeluri, a schimbat în parte acțiunea în sensul că a obligat pârâta la plata sumei de 39.350.087 lei chirie calculată pe perioada 1 ianuarie 1995 – trim. I 1999 pentru folosința cabanei și a terasei + 8.153.030 penalități.

S-au respins ca prescrise pretențiile reclamantei privind plata 0,15% calculate din 1994 până la 9 august 1996 și ca nefondate pentru perioada 10 august 1996 – 22 aprilie 1997 precum și pretenția privitor la chirie pentru perioada 1 martie 1994 – 30 noiembrie 1994.

S-a respins ca inadmisibil capătul de cerere pentru suma de 3.119.840 lei, taxe canal, gunoi.

S-a admis cererea reconvențională și s-a constatat că chiriașa a efectuat lucruri ce cădeau în sarcina proprietarului în sumă de 79.020.622 lei.

Împotriva deciziei nr.209 A din 7 mai 2001, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș pârâta S.C. „C.T.” S.R.L. a declarat recurs criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică, întrucât fără nici un temei legal instanța de apel a stabilit cuantumul cheltuielilor necesare ce cădeau în sarcina proprietarului la suma de 79.020.622 lei în loc de 125.440.419 cât a fost în realitate și a omis să motiveze decizia cu privire la compensarea legală și cu privire la dreptul de retenție.

Examinând legalitatea și temeinicia deciziei recurate în raport de criticile formulate se constată că recursul declarat este nefondat.

Din examinarea înscrisurilor de la dosar coroborate cu expertiza Felicia Pop rezultă că pârâta recurentă a executat lucrări în valoare totală de 125.440.419 lei așa cum se susține și prin recursul declarat, însă doar suma de 7.902.622 lei reprezintă lucrări de investiții ce cad în sarcina proprietarului, restul de 46.419.797 lei fiind lucrări care îi privesc pe chiriași, pentru buna desfășurare a activității comerciale.

La dreptul de retenție, pârâta recurentă nu este îndreptățită față de culpa sa în neachitarea chiriei datorate.

Cât privește compensarea pretențiilor acestea nu au făcut motiv de apel. De altfel și motivele privitoare la dreptul de retenție și cuantumul despăgubirilor s-au solicitat la al 5-lea termen prin concluziile scrise, fapt reținut de instanța de apel.

Astfel fiind, recursul declarat nu îndeplinește condițiile prevăzute de art.304 pct.9 și art.261 pct.5 C. proc. civ., considerente pentru care a fost respins conform art.312 pct.1 C. proc. civ., decizia recurată fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C. “C.T.” S.R.L. împotriva deciziei nr.209 din 7 mai 2001 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică, astăzi  15 ianuarie 2004.