ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4801/2003

Asupra

conflictului negativ de competență de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 6 ianuarie

2003 și precizată la 3 aprilie 2003 reclamanta D.S. Dâmbovița, a chemat în

judecată pârâta S.N.P. P.S.A., sucursala P. Târgoviște, solicitând ca în baza

sentinței civile ce se va pronunța să fie obligată la plata sumei de

13.641.635.719 lei reprezentând contravaloare garanție pentru folosirea

temporară a unor terenuri din fondul forestier, în suprafață totală de 30,34

ha, terenuri ocupate cu sonde instalate înainte de anul 1990.

În drept sunt invocate dispozițiile art. 54 din

Legea nr. 26/1996 (C. silvic).

Tribunalul Dâmbovița, față de precizările

reclamantei privind cuantumul garanției stabilite prin protocolul semnat de

părți, în luna august 1991, prin sentința civilă nr. 868 din 3 aprilie 2003 a

declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești

în considerarea dispozițiilor art. 3 pct. 1 C. proc. civ.

Curtea de Apel Ploiești prin sentința civilă nr.

244 din 30 octombrie 2003 luând în considerație dispozițiile Codului Silvic a

considerat că obligația de plată a garanției este o obligație legală, a

obligației de a face, nefiind relevantă valoarea garanției în care potrivit

prevederilor art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ. a apreciat că în cauză

competent este Tribunalul Dâmbovița în favoarea căruia și-a declinat competența

și față de conflictul negativ intervenit a trimis cauza potrivit art. 20 și

urm. C. proc. civ. Curții Supreme de Justiție.

Obiectul cauzei dedus judecății îl reprezintă

plata contravalorii garanției la sondele amplasate înaintea apariției Legii nr.

18/1991 în fondul forestier administrat, de D.S. Dâmbovița în sumă de

13.252.161.257 lei, cuantum stabilit prin protocolul încheiat de părți la data

de 7 august 2001.

La calculul acestei garanții s-a avut în vedere

Codul Silvic și Metodologia de calcul a taxei, garanției, contravalorii

terenului, chiriei, contravaloarea pierderii de creștere și a celorlalte

obligații financiare pentru scoaterea definitivă sau temporară a unor terenuri

din fondul forestier național.

Față de cele arătate, curtea apreciază că în

raport de obiectul acțiunii astfel cum a fost precizat și față de dispozițiile

legale care reglementează garanția și modul de calcul al acesteia, cât și față

de acordul de voință realizat între părți prin protocolul încheiat, cererea

formulată reprezintă o acțiune în realizare și nu o „obligație de a face”.

De altfel obligația de a face se definește ca

îndatorirea debitorului unui raport juridic de a săvârși anumite fapte,

acțiuni, lucrări sau servicii ceea ce nu este cazul în speță.

În aceste condiții având în vedere data

înregistrării cauzei și cuantumului pretențiilor deduse judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Stabilește competența de soluționare a litigiului dintre

D.S. DÂMBOVIȚA și S.N.P. P. S.A. București, sucursala P. Târgoviște, în

favoarea Curții de Apel Ploiești.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 2 decembrie 2003.