ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 202/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Târgoviște, sub nr. 1918/2003,

Primăria comunei Tătărani jud. Dâmbovița, a chemat în judecată civilă pe

pârâtul D.V., solicitând ca acesta să fie obligat a lăsa în deplină proprietate

și posesie suprafața de 70 mp teren intravilan, situat în tarlaua 6, parcela

61/1.

În motivarea acțiunii, reclamanta

arată că în anul 2001, pârâtul a construit fără autorizație un gard pe domeniul

public, situație constatată prin procesul-verbal de contravenție nr. 1 din 6

februarie 2001, acaparând cu această ocazie domeniul public și îngrădind

accesul vecinilor la proprietățile lor.

Pârâtul prin întâmpinare a solicitat

respingerea acțiunii invocând excepția nulității acesteia pe considerentul că

nu este înregistrată la primărie, nu este semnată de primar și ștampilată. De

asemenea, a pretins că terenul l-a dobândit prin prescripția achizitivă, iar

gardul la care se referă primăria, este construit de 20 de ani.

După administrarea probelor cu acte,

martori, cercetare locală și expertiză tehnică topometrică, Judecătoria

Târgoviște a pronunțat sentința civilă nr. 3545 din 31 octombrie 2003, prin

care a admis acțiunea, a constatat că reclamanta este proprietara suprafeței de

66 mp teren situat în comuna Tătărani, tarlaua 6, parcela 61/1, și a respins

excepțiile invocate de pârât prin întâmpinare.

Pârâtul a fost obligat să plătească

reclamantei cu titlu de cheltuieli de judecată, suma de 2.000.000 lei.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond a reținut că în anul 2001 pârâtul a fost sancționat

contravențional, pentru construirea unui gard din beton și lemn, conform

procesului-verbal de contravenție nr. 1 din 6 februarie 2001, că pârâtul a

formulat contestație împotriva acestui act constatator, dar Tribunalul

Dâmbovița a respins-o prin decizia nr. 976 din 7 septembrie 2001.

Din adresele nr. 2414/2000 emisă de

OCOTA Dâmbovița, nr. 774/2000 emisă de Inspectoratul în Construcții Dâmbovița

și nr. 156/2001 emisă de Consiliul Județean Dâmbovița, din raportul de

expertiză precum și din constatările cercetării la fața locului, s-a

concluzionat că pârâtul a mutat porțile, acaparând teren ce face parte din

domeniul public și este evidențiat în planurile cadastrale, ca drum de

servitute.

Excepțiile invocate de pârât au fost

respinse, deoarece reclamanta și-a angajat avocat pentru redactarea acțiunii și

susținerea ei, și conform statutului avocaților și contractului încheiat de

părți, avocatul era împuternicit să semneze în locul clientei sale.

Curtea de Apel Ploiești, secția

civilă, cu decizia nr. 294 din 9 februarie 2004, a respins apelul declarat de

pârât împotriva sentinței civile susmenționate, constatând că instanța de fond

a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.

Pârâtul D.V. a formulat recurs

împotriva deciziei Curții de Apel Ploiești invocând nulitățile prevăzute de

art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ.

Criticile aduse soluțiilor instanței

de fond și apel, se referă la faptul că acestea, nu au analizat dacă terenul

este sau nu proprietate publică, așa cum este definită din Legea nr. 213/1998,

că expertiza tehnică nu poate fi o probă, completarea acesteia nefiind

edificatoare și că în realitate primarul comunei dorește terenul pentru cumnata

sa.

În completare, recurentul susține că

deși a plătit amenda contravențională, gardul este edificat cu 25 de ani în

urmă. Subliniază că menține și criticile din cererea de apel.

Înalta Curte de Casație și Justiție, verificând decizia recurată prin

prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, constată că nu

este afectată temeinicia și legalitatea acesteia și că recursul este nefondat.

În conformitate cu prevederile art.

3 din Legea nr. 213/1998, dreptul de proprietate publică are ca obiect bunurile

prevăzute de art. 135 alin. (4) din Constituție, precum și orice alte bunuri

care, potrivit legii, sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public.

Printre subiectele dreptului de

proprietate publică sunt și unitățile administrativ-teritoriale care se

preocupă de bunurile din domeniul public de interes local.

În aceste condiții, primăria, în

calitate de subiect al dreptului de proprietate publică din domeniul public de

interes local, are obligația să vegheze asupra respectării și conservării acestui

drept.

La fila 39 a dosarului nr.

10471/2001 al Judecătoriei Târgoviște este depus extrasul de plan cadastral al

comunei Tătărani, Jud. Dâmbovița, din care rezultă că parcela 61/1 din tarlaua

6 este proprietatea publică, cu destinație de drum de servitute, ce aparține

unității administrative a comunei Tătărani, situație confirmată și de

Prefectura jud. Dâmbovița, prin adresa nr. 333 din 4 martie 2002, dar și de

adresele reținute de celelalte instanțe.

În același dosar, există raportul de

expertiză tehnic-topograf întocmit de ing. E.A., în concluziile căruia constată

că pârâtul a deplasat porțile cu 13,70 m pe o lățime medie de 5 m, astfel încât

acesta a ocupat din domeniul public, suprafața de 61 mp.

Aceeași situație este stabilită și

de ing. A.S. care a întocmit un alt raport de expertiză în dosarul nr.

1918/2003 al Judecătoriei Târgoviște.

În ceea ce privește perioada în care

s-au edificat gardul și porțile, pârâtul nu poate în prezenta cauză, să producă

alte probe, deoarece este stabilit cu putere de lucru judecat, prin hotărâre

definitivă și irevocabilă, că aceste construcții au fost realizate în anul 2001,

decizia nr. 976 din 7 septembrie 2001 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.

De altfel, însăși pârâtul recunoaște

cu ocazia cercetării la fața locului, mutarea porților „în urmă cu cca 7–8 ani”

și nu 25 de ani cum pretinde prin cererea de recurs.

În mod corect instanțele au respins

excepțiile invocate de pârât, prin care solicita să se constate nulitatea

acțiunii pentru că nu ar fi semnată de primar, nu ar fi aplicată ștampila

primăriei, etc. Din actele dosarului, se constată că Primăria comunei Tătărani

a angajat avocat pentru redactarea și susținerea acțiunii, astfel încât acesta,

potrivit art. 68 și art. 69 C. proc. civ., dar și dispozițiilor din Statutul

Avocaților, are dreptul să semneze acțiunea în numele clientului să exercite

orice cale de atac, etc.

Față de cele de mai sus, în temeiul

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâtul D.V., împotriva deciziei civile nr. 294 din 9 februarie 2004

pronunțată de Curtea de Apel Ploiești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat

recursul

declarat de pârâtul D.V. împotriva deciziei civile nr. 294 din 9 februarie 2004

a Curții de Apel Ploiești.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 ianuarie

2005.