ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 202/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Târgoviște, sub nr. 1918/2003, Primăria comunei Tătărani jud. Dâmbovița, a chemat în judecată civilă pe pârâtul D.V., solicitând ca acesta să fie obligat a lăsa în deplină proprietate și posesie suprafața de 70 mp teren intravilan, situat în tarlaua 6, parcela 61/1. În motivarea acțiunii, reclamanta arată că în anul 2001, pârâtul a construit fără autorizație un gard pe domeniul public, situație constatată prin procesul-verbal de contravenție nr. 1 din 6 februarie 2001, acaparând cu această ocazie domeniul public și îngrădind accesul vecinilor la proprietățile lor. Pârâtul prin întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii invocând excepția nulității acesteia pe considerentul că nu este înregistrată la primărie, nu este semnată de primar și ștampilată.

De asemenea, a pretins că terenul l-a dobândit prin prescripția achizitivă, iar gardul la care se referă primăria, este construit de 20 de ani. După administrarea probelor cu acte, martori, cercetare locală și expertiză tehnică topometrică, Judecătoria Târgoviște a pronunțat sentința civilă nr. 3545 din 31 octombrie 2003, prin care a admis acțiunea, a constatat că reclamanta este proprietara suprafeței de 66 mp teren situat în comuna Tătărani, tarlaua 6, parcela 61/1, și a respins excepțiile invocate de pârât prin întâmpinare. Pârâtul a fost obligat să plătească reclamantei cu titlu de cheltuieli de judecată, suma de 2.000.000 lei.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că în anul 2001 pârâtul a fost sancționat contravențional, pentru construirea unui gard din beton și lemn, conform procesului-verbal de contravenție nr. 1 din 6 februarie 2001, că pârâtul a formulat contestație împotriva acestui act constatator, dar Tribunalul Dâmbovița a respins-o prin decizia nr. 976 din 7 septembrie 2001. Din adresele nr. 2414/2000 emisă de OCOTA Dâmbovița, nr. 774/2000 emisă de Inspectoratul în Construcții Dâmbovița și nr. 156/2001 emisă de Consiliul Județean Dâmbovița, din raportul de expertiză precum și din constatările cercetării la fața locului, s-a concluzionat că pârâtul a mutat porțile, acaparând teren ce face parte din domeniul public și este evidențiat în planurile cadastrale, ca drum de servitute.

Excepțiile invocate de pârât au fost respinse, deoarece reclamanta și-a angajat avocat pentru redactarea acțiunii și susținerea ei, și conform statutului avocaților și contractului încheiat de părți, avocatul era împuternicit să semneze în locul clientei sale. Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, cu decizia nr. 294 din 9 februarie 2004, a respins apelul declarat de pârât împotriva sentinței civile susmenționate, constatând că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală. Pârâtul D.V. a formulat recurs împotriva deciziei Curții de Apel Ploiești invocând nulitățile prevăzute de art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ.

Criticile aduse soluțiilor instanței de fond și apel, se referă la faptul că acestea, nu au analizat dacă terenul este sau nu proprietate publică, așa cum este definită din Legea nr. 213/1998, că expertiza tehnică nu poate fi o probă, completarea acesteia nefiind edificatoare și că în realitate primarul comunei dorește terenul pentru cumnata sa. În completare, recurentul susține că deși a plătit amenda contravențională, gardul este edificat cu 25 de ani în urmă. Subliniază că menține și criticile din cererea de apel. Înalta Curte de Casație și Justiție, verificând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, constată că nu este afectată temeinicia și legalitatea acesteia și că recursul este nefondat.

În conformitate cu prevederile art. 3 din Legea nr. 213/1998, dreptul de proprietate publică are ca obiect bunurile prevăzute de art. 135 alin. (4) din Constituție, precum și orice alte bunuri care, potrivit legii, sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public. Printre subiectele dreptului de proprietate publică sunt și unitățile administrativ-teritoriale care se preocupă de bunurile din domeniul public de interes local. În aceste condiții, primăria, în calitate de subiect al dreptului de proprietate publică din domeniul public de interes local, are obligația să vegheze asupra respectării și conservării acestui drept.

La fila 39 a dosarului nr. 10471/2001 al Judecătoriei Târgoviște este depus extrasul de plan cadastral al comunei Tătărani, Jud. Dâmbovița, din care rezultă că parcela 61/1 din tarlaua 6 este proprietatea publică, cu destinație de drum de servitute, ce aparține unității administrative a comunei Tătărani, situație confirmată și de Prefectura jud. Dâmbovița, prin adresa nr. 333 din 4 martie 2002, dar și de adresele reținute de celelalte instanțe. În același dosar, există raportul de expertiză tehnic-topograf întocmit de ing. E.A., în concluziile căruia constată că pârâtul a deplasat porțile cu 13,70 m pe o lățime medie de 5 m, astfel încât acesta a ocupat din domeniul public, suprafața de 61 mp.

Aceeași situație este stabilită și de ing. A.S. care a întocmit un alt raport de expertiză în dosarul nr. 1918/2003 al Judecătoriei Târgoviște. În ceea ce privește perioada în care s-au edificat gardul și porțile, pârâtul nu poate în prezenta cauză, să producă alte probe, deoarece este stabilit cu putere de lucru judecat, prin hotărâre definitivă și irevocabilă, că aceste construcții au fost realizate în anul 2001, decizia nr. 976 din 7 septembrie 2001 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița. De altfel, însăși pârâtul recunoaște cu ocazia cercetării la fața locului, mutarea porților „în urmă cu cca 7–8 ani” și nu 25 de ani cum pretinde prin cererea de recurs.

În mod corect instanțele au respins excepțiile invocate de pârât, prin care solicita să se constate nulitatea acțiunii pentru că nu ar fi semnată de primar, nu ar fi aplicată ștampila primăriei, etc. Din actele dosarului, se constată că Primăria comunei Tătărani a angajat avocat pentru redactarea și susținerea acțiunii, astfel încât acesta, potrivit art. 68 și art. 69 C. proc. civ., dar și dispozițiilor din Statutul Avocaților, are dreptul să semneze acțiunea în numele clientului să exercite orice cale de atac, etc. Față de cele de mai sus, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul D.V., împotriva deciziei civile nr. 294 din 9 februarie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul D.V. împotriva deciziei civile nr. 294 din 9 februarie 2004 a Curții de Apel Ploiești. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 ianuarie 2005.