ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4366/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 63 din 3 februarie

2003, pronunțată de Tribunalul Constanța, în baza art. 174 alin. (1), cu

referire la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1)

lit. a) și alin. (2) C. pen., coroborat cu art. 76 lit. e) C. pen., inculpatul

R.M. a fost condamnat la 10 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen. și art. 76 alin. ultim C. pen., cu privire la pedeapsa accesorie a

interzicerii drepturilor.

Inculpatul a fost obligat să

plătească despăgubiri civile și cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință,

prima instanță a reținut că în ziua de 6 iunie 2001, inculpatul R.M., pe motiv

că o persoană i-ar fi furat niște scule de pescuit, fără însă a se dovedi acest

fapt, a înjurat-o și i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii în spate și în

piept, l-a trântit pe un drum public lovindu-l apoi cu intensitate, de mai

multe ori cu picioarele în partea dreaptă a abdomenului după care lăsând-o jos,

a plecat acasă.

După aproximativ 20-30 minute de la

primirea loviturilor victima s-a ridicat și a mers la domiciliul său unde a

decedat în jurul orelor 20 - 21 ca urmare a unui șoc hemoragic prin hemoragie

internă masivă datorată unei rupturi traumatice de lob hepatic drept.

Din raportul de constatare

medico-legală al Serviciului de Medicină Legală Constanța a rezultat că moartea

victimei a fost violentă și s-a datorat șocului hemoragic prin hemoragie

internă masivă, urmare a rupturii traumatice de lob drept.

Împotriva acestei sentințe,

inculpatul a declarat apel.

Prin decizia penală nr. 161 din 19

mai 2003 a Curții de Apel Constanța apelul inculpatului a fost admis, casată

hotărârea atacată și în baza art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată

încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 174 alin. (1)

C. pen., raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74

lit. a) și alin. (2) C. pen., cu art. 76 lit. e) C. pen., în infracțiunea

prevăzută de art. 183 C. pen.

În temeiul art. 183 C. pen., cu

aplicarea art. 74 lit. a) și alin. (2) C. pen., cu referire la art. 76 alin.

(2) C. pen., inculpatul R.M. a fost condamnat la 3 ani închisoare, deoarece s-a

reținut că victima a fost lovită odată în umăr și a doua oară în spate, după

care a căzut.

Au fost înlăturate dispozițiile art.

76 alin. ultim C. pen. și menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

Împotriva acestei ultime hotărâri,

inculpatul a declarat recurs.

Apărătorii acestuia, pe rând au

susținut că probele administrate sunt contradictorii, în special declarațiile

martorilor C.I. și C.E., din analiza acestora nerezultând vinovăția

inculpatului, motiv pentru care au solicitat admiterea recursului, casarea

hotărârii și achitarea recurentului în temeiul art. 10 alin. (1) lit. a) sau d)

C. proc. pen.

Recursul nu este fondat.

Din analiza probelor, care au fost

complet administrate și corect interpretate, rezultă fără putință de tăgadă că

inculpatul a agresat victima, lovind-o.

Astfel, recurentul a recunoscut că

după ce i-a dat victimei o sumă de bani și o sticlă cu vodcă, constatând că

aceasta i-a furat din curte un rucsac cu scule de pescuit, a plecat în

urmărirea ei și după ce a ajuns-o, a lovit-o cu pumnul în umărul stâng și cu

piciorul în spate cu intenția de a-și recupera bunurile.

Inculpatul a mai arătat că victima a

căzut fără a mai fi lovită după care ridicându-se, a fugit.

Recunoașterea inculpatului se

coroborează cu relatările martorilor care confirmă că inculpatul R.M. a lovit o

singură dată pe victimă cu palma peste ceafă și cu un picior în spate.

Față de probele administrate în

cauză este evident că susținerea apărătorului, în sensul că în cauză sunt

aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., deoarece

inculpatul nu a comis fapta nu este întemeiată pentru că a fost dovedită

existența acțiunii întreprinsă de către recurent.

Afirmația inculpatului că martorii

C.I. și E. au dat declarații mincinoase nu corespunde realității, deoarece din

relatările acestora reiese că recurentul a agresat victima, astfel încât, bine

a procedat instanța de apel reținând în parte relatările acestora, în sensul că

victima a fost lovită o singură dată cu pumnul și piciorul, dar nu cu intenția

de a omorî. Pentru acest motiv nu se poate susține că depozițiile lor sunt

contradictorii.

Reținând deci că inculpatul a lovit

victima, instanța constată că acțiunea acestuia întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii pentru care instanța de apel l-a condamnat și

anume latura subiectivă.

Sub acest aspect, este de menționat

că infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., este o faptă penală comisivă și

de rezultat a cărei latură subiectivă este complexă, în sensul că pe de o parte

este necesar să existe intenția de lovire ori de vătămare a integrității

corporale și culpa în ce privește rezultatul, care nu a fost prevăzut deși

trebuia și putea să-l prevadă având în vedere condițiile în care a avut loc

incidentul (lovirea victimei, căderea acesteia la pământ și starea ei de

ebrietate).

Așadar, existând fapta și fiind

întrunite elementele constitutive ale infracțiunii pentru care inculpatul a

fost condamnat de către instanța de apel, recursul urmează să fie respins.

Deoarece inculpatul a fost judecat

în stare de arest urmează ca din pedeapsa aplicată să se compute prevenția

respectivă.

Cheltuielile efectuate de stat cu

ocazia soluționării cauzei vor fi restituite de către inculpat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

inculpatul R.M. împotriva deciziei nr. 161 din 19 mai 2003 a Curții de Apel

Constanța, ca nefondat.

Compută din pedeapsa aplicată

inculpatului, durata arestării preventive de la 20 iunie 2001, la zi.

Obligă pe recurent să plătească

statului 1.000.000 lei cheltuieli judiciare.

Pronunțată în ședință publică, azi 9

octombrie 2003.