ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4087/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 651 din 19 octombrie 2006 a Tribunalului Constanța a fost condamnat inculpatul M.A., în baza art. 20 raportat la art. 174 C. pen., la 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. S-au aplicat dispozițiile art. 71 și 64 C. pen., iar inculpatul a fost obligat să plătească părții civile N.N. suma de 40.000.000 ROL cu titlu de daune morale și Spitalului Clinic Județean Constanța suma de 11.767.968 ROL despăgubiri civile. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut, în fapt, că în noaptea de 11 august 2002, în jurul orelor 23,30 – 24,00, pe palierul blocului unde locuiau partea vătămată N.N.

și mama inculpatului S.M. a avut loc un conflict verbal. Enervat, inculpatul a luat din apartamentul mamei sale un cuțit, a făcut un pas în apartamentul părții vătămate și a lovit-o în regiunea deltoidiană stângă. Inculpatul și mama lui s-au retras în locuința lor iar partea vătămată a fost internată la spital cu diagnosticul de „plagă înjunghiată prin agresiune, deltoidiană stânga cu secțiunea venei cefalice” stabilindu-se potrivit raportului de expertiză medico-legală din dosar că aceste leziuni au pus în primejdie viața victimei prin șoc hemoragic și că au necesitat 12-14 zile de îngrijiri medicale. Situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost stabilite în baza procesului verbal de constatare a infracțiunii întocmit de organele de urmărire penală, a actului medico-legal arătat, a declarațiilor părții vătămate N.N., a declarațiilor martorelor N.C.E.

și S.M., probe coroborate cu declarațiile inculpatului. Curtea de Apel Constanța, secția penală, prin decizia penală nr. 15 din 26 ianuarie 2006, a admis apelul declarat de inculpatul M.A., a desființat în parte sentința primei instanțe și rejudecând a înlăturat obligarea inculpatului la plata sumei de 11.767.968 ROL, menținând celelalte dispoziții ale hotărârii atacate. Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar, primind criticile din apelul inculpatului a constatat că suma reprezentând cheltuielile de spitalizare a victimei a fost suportată de C.J.A.S. Constanța și că obligarea inculpatului la plata aceleiași sume către Spitalul Clinic Județean Constanța ar însemna o îmbogățire fără justă cauză.

Referitor la celelalte critici ale apelantului inculpat în sensul că fapta trebuia încadrată în dispozițiile art. 182 alin. (2) C. pen. și că era aplicabilă circumstanța atenuantă a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) din același cod, instanța de control judiciar a constatat că acestea sunt nefondate. Astfel, s-a reținut că inculpatul a acționat cu intenția indirectă de ucidere a victimei și că incidentul îi este în totalitate imputabil. După sesizarea instanței de apel partea vătămată a încetat din viață, fiind citate în cauză succesoarele acesteia, soția supraviețuitoare N.E.C. și fiica I.A.R. Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal inculpatul M.A. care, invocând dispozițiile art. 385 9 pct. 17, 18 și 14 C. proc.

pen., a susținut că fapta trebuia încadrată în dispozițiile art. 182 C. pen., că trebuia reținută circumstanța atenuantă a provocării și că pedeapsa aplicată este prea severă. S-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecarea cauzei. Recursul declarat este neîntemeiat. 1. Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că instanțele au stabilit în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului în săvârșirea, în noaptea de 11 august 2002, a tentativei la infracțiunea de omor prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen. Probele administrate în cauză au confirmat că la data arătată inculpatul a avut manifestări zgomotoase în imobil, tulburând prin comportamentul său liniștea locatarilor, și că victima a intervenit solicitându-i să înceteze aceste manifestări.

Ulterior, la ușa apartamentului victimei, s-au prezentat inculpatul și mama sa, aceștia făcându-i reproșuri victimei. Pe acest fond conflictual, inculpatul aflat în spatele mamei sale și ținând în mână un cuțit a lovit puternic victima în regiunea deltoidiană stânga, secționându-i vena cefalică stângă și producându-i o hemoragie puternică. Având în vedere instrumentul tăietor folosit, intensitatea loviturii și zona vizată, adăpostind organe vitale, instanțele au tras în mod justificat concluzia că inculpatul a acționat cu intenția indirectă de ucidere a victimei și nu de a-i cauza vătămări corporale, punerea în primejdie a vieții nefiind rezultatul intenției depășite ce caracterizează fapta prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen.

Așa fiind, fapta a fost corect încadrată în dispozițiile art. 20 raportat la art. 174 C. pen. 2. Din materialul probator al cauzei nu a rezultat existența vreunui act ori gest din partea victimei căruia să îi fie conferită semnificația juridică a circumstanței atenuante a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., reieșind dimpotrivă că incidentul este imputabil în totalitate inculpatului. Ca atare, nu subzistă eroarea gravă de fapt prin nereținerea scuzei provocării. 3. Referitor la pedeapsa principală de 5 ani închisoare aplicată inculpatului se constată că aceasta a fost individualizată chiar la minimul prevăzut de lege instanțele, având în mod corect în vedere, conform art. 72 C. pen., pericolul social grav al faptei, împrejurările săvârșirii ei, și persoana inculpatului care nu are antecedente penale și a avut o poziție de recunoaștere parțială a faptei negând intenția de ucidere.

Se mai constată că această pedeapsă este de natură a asigura, potrivit art. 52 C. pen., prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni și reintegrarea în comunitate a inculpatului. Deoarece au fost respectate dispozițiile legale menționate, iar din actele dosarului nu a rezultat existența unor împrejurări care să fie apreciate drept circumstanțe atenuante, critica formulată de inculpat în sensul greșitei individualizări a pedepsei și solicitarea de reducere a acesteia sub minimul legal, nu pot fi primite. 4. Față de considerentele ce preced constatând nefondate criticile recurentului inculpat și nerezultând din analiza actelor dosarului cazuri de casare din cele prevăzute de art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen. care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) și a art. 192 alin. (2) din același cod, urmează a respinge, ca nefundat, recursul declarat de inculpat cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat. Se va stabili ca onorariul pentru apărătorul din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.A. împotriva deciziei penale nr. 15/ P din 26 ianuarie 2006 a Curții de Apel Constanța, secția penală. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 220 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 26 iunie 2006.