ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1892/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea din 20 martie 2003,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr.

790/2003 s-a dispus prelungirea arestării preventive a inculpatului L.M.,

pentru 30 de zile, de la data de 23 martie 2003, la 21 aprilie 2003 inclusiv.

Pentru a pronunța această încheiere,

instanța de fond a reținut că, la data de 20 martie 2003, a fost înregistrată

la această instanță cererea Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție,

prin care s-a solicitat prelungirea arestării preventive, privind pe inculpatul

L.M.

În motivarea cererii s-a arătat

faptul că, inculpatul este cercetat pentru săvârșirea complicității la

infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale, complicitate la

infracțiunea de uz de fals, complicitate la infracțiunea de trecere frauduloasă

a frontierei, toate aceste infracțiuni fiind săvârșite în formă continuată și

în condițiile concursului de infracțiuni.

S-a mai reținut că, materialul

probator administrat dovedește faptul că inculpatul era contactat de diverse

persoane din diferite județe, care îi solicitau ajutorul pentru trecerea

frauduloasă a frontierei.

Inculpatul se afla în legătură cu

numitul B.I., procuror în județul Harghita căruia îi ducea diferite persoane

pentru a le trece frontiera în Ungaria. De asemenea și inculpatul însoțea

aceste persoane pentru trecerea frontierei în Ungaria, cunoscând că ele dețin

pașapoarte falsificate.

S-a mai reținut că în cauză se

impune completarea urmăririi penale, cu privire la depunerea de înscrisuri,

reaudierea făptuitorilor în legătură cu noile date obținute, referitoare la

adevărata identitate a persoanelor ce au folosit pașapoarte falsificate,

efectuarea recunoașterilor din grup și finalizarea urmăririi penale

(prezentarea materialului de urmărire penală și întocmirea rechizitoriului),

constatându-se astfel că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 155 alin.

(1) C. proc. pen., pentru a se dispune prelungirea duratei arestării

preventive, în sensul cerut de Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de

Justiție.

Împotriva acestei încheieri a

declarat recurs inculpatul L.M., solicitând revocarea măsurii arestării

preventive și judecarea sa în stare de libertate, deoarece nu mai subzistă

temeiurile pe care organele de urmărire penală le-au avut în vedere atunci când

a fost luată această măsură față de el.

Examinând recursul în raport de

motivul invocat, se constată că acesta nu este întemeiat, pentru considerentele

ce urmează:

La data de 24 ianuarie 2003, în

dosarul nr. 8/P/2003 al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție s-a

dispus arestarea preventivă a inculpatului L.M., învinuit de săvârșirea

complicității la infracțiunile de fals material în înscrisuri oficiale,

prevăzute de art. 26 raportat la art. 288 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen., complicitate la uz de fals, prevăzută de art. 26 raportat

la art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., complicitate la

trecerea frauduloasă a frontierei prevăzută de art. 26 raportat la art. 70

alin. (1) din O.U.G. 105/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și

îndrumare și călăuzire în vederea trecerii frauduloase a frontierei de stat a

României, prevăzută de art. 71 alin. (1) din O.U.G. 105/2001, toate cu

aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., constând în aceea că, în perioada mai –

decembrie 2002, a îndrumat, călăuzit mai multe persoane pentru trecerea

frauduloasă a frontierei României, cunoscând că acestea dețin pașapoarte false,

a căror folosire a facilitat-o.

Potrivit art. 155 alin. (1) C. proc.

pen., durata arestării inculpatului poate fi prelungită în caz de necesitate și

numai motivat.

Raportând cauzei acest text de lege,

se constată că administrarea probelor care mai sunt necesare pentru finalizarea

urmăririi penale, enumerate în mod expres în cererea formulată de Parchetul de

pe lângă Curtea Supremă de Justiție, de prelungire a măsurii arestării

preventive a inculpatului L.M. (depunerea la dosar a înscrisurilor solicitate

poliției spaniole cu privire la doi dintre cetățenii români care au fost

depistați pe teritoriul Spaniei și au prezentat ca documente de identitate pașapoarte

falsificate, pașapoarte ce apar în evidența Punctului de frontieră Valea lui

Mihai Barantău că au fost folosite la ieșirea din țară a unor cetățeni;

reaudierea inculpatului L.M. și învinuitului B.I. cu privire la noile date ce

au reieșit referitor la adevărata identitate a persoanelor ce au folosit

pașapoartele falsificate; efectuarea de prezentări pentru recunoașterea după

fotografie; depistarea învinuitului D.V. și audierea acestuia; prezentarea

materialului de urmărire penală și întocmirea actului de sesizare a instanței)

se poate efectua mai eficient și cu celeritate, așa cum în mod corect a

apreciat și instanța de fond, în condițiile în care starea de arest preventiv a

inculpatului se menține.

Pe de altă parte, conform art. 148

alin. (1) lit. h) C. proc. pen., în baza căruia s-a dispus arestarea

inculpatului, pentru a se lua această măsură preventivă trebuie să fie

îndeplinite cumulativ două condiții și anume, inculpatul să fi săvârșit o

infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani,

lăsarea inculpatului în libertate să prezinte un pericol pentru ordinea

publică.

Cum în cauză aceste condiții au fost

îndeplinite, inculpatul a săvârșit printre altele, și infracțiuni pentru care

legea prevede pedeapsa între 2 ani și 7 ani, iar pericolul pentru ordinea

publică, în sensul și accepțiunea avută în vedere de legiuitor prin textul de

lege sus-menționat, rezidă în modalitatea în care s-au comis faptele, în natura

relațiilor sociale afectate, conduc la concluzia că lăsarea în libertate a

inculpatului ar putea genera o stare de neîncredere și insecuritate socială,

ceea ce ar prezenta un pericol pentru ordinea socială.

Așa fiind, temeiurile care au stat

la baza luării măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, ele subzistând în

continuare, iar criticile aduse încheierii prin motivele de casare formulate se

constată că nu sunt fondate, astfel că soluția de prelungire a duratei

arestării preventive este justificată.

Pentru aceste considerente, în

temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează ca recursul

declarat de inculpatul L.M. să fie respins, ca nefondat.

În temeiul art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., urmează ca recurentul inculpat să fie obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul L.M. împotriva încheierii din 20 martie 2003, pronunțată

de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. 790/2003.

Obligă pe recurentul inculpat la

plata sumei de 500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pronunțată în ședință publică, azi

11 aprilie 2003.