ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 232/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Bacău sub nr. 2000 din 5 mai 2003, reclamantul S.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Bacău – Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, anularea hotărârii nr. 236 din 20 martie 2003 prin care pârâta i-a respins cererea privind stabilirea calității de beneficiar al drepturilor prevăzute de legea menționată, cu modificările și completările ulterioare.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că: - la data de 19 octombrie 1940, când Ardealul de Nord se afla sub jurisdicția Statului Ungar, mama sa, fiind văduvă, a fost nevoită să se refugieze împreună cu trei copii minori, frații reclamantului, din localitatea de domiciliu - satul Poiana Sărată, județul Trei Scaune actual- județul Bacău, în comuna Oituz, județul Bacău, din afara zonei de ocupație, această situație fiind dovedită cu extrasul din tabloul cu refugiați întocmit în anul 1940, eliberat de Direcția Județeană Bacău a Arhivelor Naționale, precum și cu declarațiile de martor autentificate; - el, reclamantul nu figurează în tabloul de refugiați, întrucât pe data de 15 septembrie 1940, fiind în vârstă de 14 ani, a plecat la Tecuci unde a urmat Liceul teoretic de băieți „D.A.S.

Sturza”, așa cum rezultă din foia matricolă și certificatul de absolvire eliberate de liceul menționat; - în perioada 1940 -1945, în fiecare lună și în vacanțele școlare, s-a aflat împreună cu familia sa în localitatea de refugiu, fiind întreținut de mama sa; - în toamna anului 1945, întreaga familie a revenit în localitatea de domiciliu unde au găsit gospodăria distrusă; - din luna octombrie 1940, el reclamantul a avut statutul de refugiat ca și familia sa, suferind aceleași privațiuni ca toți refugiații din perioada respectivă, astfel că, în mod greșit, pârâta a refuzat să-i recunoască statutul de refugiat, cu motivarea că în momentul refugiului familiei, el se afla la studii la Liceul teoretic de băieți Tecuci.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, pârâta - Casa Județeană de Pensii Bacău a solicitat respingerea acțiunii, arătând că, în momentul refugiului, reclamantul nu se afla împreună cu familia sa în localitatea de domiciliu – Poiana Sărată, acesta având domiciliul în Tecuci la Liceul teoretic de băieți.

Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 72 din 10 iunie 2003, a admis acțiunea formulată de reclamant, a anulat hotărârea nr. 236 din 20 martie 2003 emisă de pârâtă și constatat că reclamantul beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada de refugiu, începând cu luna decembrie 2002. Pentru a pronunța astfel, instanța a reținut că la momentul refugiului familiei reclamantului, acesta era minor iar faptul că începând din toamna anului 1940, reclamantul a fost elev de liceu în orașul Tecuci, județul Galați, nu-i înlătură calitatea de refugiat, întrucât efectuarea studiilor într-un alt oraș este o situație de fapt în timp ce interdicția de a reveni în localitatea de domiciliu este o situație de drept ce se aplică tuturor membrilor familiei, respectiv părinților și copiilor minori.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta - Casa Județeană de Pensii Bacău. Prin motivele de recurs, recurenta a susținut că: - atât Legea nr.189/2000 cât și Normele de aplicare a acesteia nu prevăd ca fiind o persecuție din motive etnice, situația persoanei care se află la studiu într-o altă localitate decât cea de domiciliu și nu poate reveni la domiciliul său; - neținând cont de definiția strămutării și a refugierii dată de art. 2 din H.G. nr. 127/2002, instanța a extins efectele legii; - instanța a apreciat că reclamantul are calitatea de refugiat ca și mama sa deși aceștia s-au aflat în două situații de drept total diferite. Examinând sentința atacată în raport cu criticile formulate, cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente cauzei, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., această instanță constată că recursul nu este fondat, după cum se va arăta în continuare. Potrivit art. 1, lit. c) din Legea nr. 189/2000, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 586 din 29 octombrie 2002, de prevederile acestei legi beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate. Din conținutul textului de lege menționat rezultă că, în ceea ce privește acordarea drepturilor compensatorii, nu se face nici o diferențiere în legătură cu persoanele care din motive etnice au fost nevoite să trăiască în refugiu, sau au fost strămutate în altă localitate.

Prin urmare legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să beneficieze toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând în mod implicit și copiii minori aflați în îngrijirea părinților, aceștia împărtășind aceeași situație cu cea a părinților refugiați. Extrasul din tabloul cu refugiați din comuna Poiana Sărată, județul Trei Scaune, actual Bacău, stabiliți în anul 1940 în comuna Oituz, județul Bacău face dovada că familia reclamantului, respectiv, mama sa văduvă și trei copii minori, frații reclamantului, au fost nevoiți să se refugieze în această localitate din afara zonei de ocupație. Faptul că reclamantul, în vârstă de 14 ani la acea dată, nu figurează în tabloul cu refugiați, fiind plecat, de la data de 15 septembrie 1940, la Tecuci, județul Galați, unde a urmat Liceul teoretic de băieți, nu este de natură să înlăture statutul de refugiat al acestuia.

Reclamantul a urmat cursurile liceale într-o localitate din afara zonei de ocupație, continuând să se afle în întreținerea mamei sale și menținând legătura permanentă cu familia, astfel că acesta a împărtășit întru totul situația familiei sale, suportând consecințele de ordin patrimonial și moral ale refugiului care implicit s-au răsfrânt și asupra sa. Așa cum în mod corect a apreciat instanța de fond, interdicția de a reveni în localitatea de domiciliu aflată sub autoritate străină, este o situație de drept care se aplică tuturor membrilor familiei. Prin urmare, criticile prezentate de recurentă sunt nefondate. Pentru considerentele arătate, sentința instanței de fond va fi menținută ca legală și temeinică iar recursul declarat va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Bacău împotriva sentinței civile nr. 72 din 10 iunie 2003 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 23 ianuarie 2004.