ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 232/2004

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Bacău sub nr. 2000 din 5 mai 2003,

reclamantul S.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de

Pensii Bacău – Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, anularea hotărârii

nr. 236 din 20 martie 2003 prin care pârâta  i-a respins cererea privind

stabilirea calității de beneficiar al drepturilor prevăzute de legea

menționată, cu modificările și completările ulterioare.

În

motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că:

- la

data de 19 octombrie  1940, când Ardealul de Nord se afla sub jurisdicția

Statului Ungar,  mama sa, fiind văduvă, a fost nevoită să se refugieze împreună

cu trei copii minori, frații reclamantului, din  localitatea de domiciliu -

satul Poiana Sărată, județul Trei Scaune actual- județul Bacău, în comuna

Oituz, județul Bacău, din afara zonei de ocupație, această situație fiind

dovedită cu extrasul din tabloul cu refugiați întocmit în anul 1940, eliberat

de Direcția Județeană Bacău a Arhivelor Naționale, precum și cu declarațiile de

martor autentificate;

- el,

reclamantul nu figurează în tabloul de refugiați, întrucât pe data de 15

septembrie 1940, fiind în vârstă de 14 ani, a plecat la Tecuci unde a urmat

Liceul teoretic de băieți „D.A.S. Sturza”, așa cum rezultă din foia matricolă

și certificatul de  absolvire  eliberate de liceul menționat;

- în

perioada 1940 -1945, în fiecare lună și în vacanțele școlare, s-a aflat

împreună cu familia sa în localitatea de refugiu, fiind întreținut de mama sa;

- în

toamna anului 1945, întreaga familie a revenit în localitatea de domiciliu unde

au găsit gospodăria distrusă;

- din

luna octombrie 1940, el reclamantul a avut statutul de refugiat ca și familia

sa, suferind aceleași privațiuni ca toți refugiații din perioada respectivă,

astfel că, în mod greșit, pârâta a refuzat să-i recunoască statutul de

refugiat, cu motivarea că în momentul refugiului familiei, el se afla la studii

la Liceul teoretic de băieți Tecuci.

Prin

întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, pârâta - Casa Județeană de Pensii Bacău

a solicitat respingerea acțiunii, arătând că, în momentul refugiului,

reclamantul nu se afla împreună cu familia sa în localitatea de domiciliu –

Poiana Sărată, acesta având domiciliul în Tecuci la Liceul teoretic de băieți.

Curtea

de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința

civilă nr. 72 din 10 iunie 2003, a admis acțiunea formulată de reclamant, a

anulat hotărârea nr. 236 din 20 martie 2003 emisă de pârâtă și constatat că

reclamantul beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru

perioada de refugiu, începând cu luna decembrie 2002.

Pentru

a pronunța astfel, instanța a reținut că la momentul refugiului familiei

reclamantului, acesta era minor iar faptul că începând din toamna anului 1940,

reclamantul a fost elev de liceu în orașul Tecuci, județul Galați, nu-i

înlătură calitatea de refugiat, întrucât efectuarea studiilor într-un alt oraș

este o situație de fapt în timp ce interdicția de a reveni în localitatea de

domiciliu este o situație de drept ce se aplică tuturor membrilor familiei,

respectiv părinților și copiilor minori.

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs pârâta - Casa Județeană de Pensii  Bacău.

Prin motivele de recurs,

recurenta a susținut că:

- atât  Legea nr.189/2000 cât și Normele de aplicare a acesteia nu

prevăd ca fiind o persecuție din motive etnice, situația persoanei care se află

la studiu într-o altă localitate decât cea de domiciliu și nu poate reveni la

domiciliul său;

- neținând

cont de definiția strămutării și a refugierii dată de art. 2 din H.G. nr. 127/2002,

instanța a extins efectele legii;

- instanța

a apreciat că reclamantul are calitatea de refugiat ca și mama sa deși aceștia

s-au aflat în două situații de drept total diferite.

Examinând

sentința atacată în raport cu criticile formulate, cu actele și lucrările

dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente cauzei, inclusiv cele ale

art. 304

1

C. proc. civ., această instanță constată că recursul nu

este fondat, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit

art. 1, lit. c) din Legea nr. 189/2000, astfel cum a fost modificată prin Legea

nr. 586 din 29 octombrie 2002, de prevederile acestei legi beneficiază

persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere

de la 6 septembrie 1940 la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții etnice,

în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Din

conținutul textului de lege menționat rezultă că, în ceea ce privește acordarea

drepturilor compensatorii, nu se face nici o diferențiere în legătură cu

persoanele care din motive etnice au fost nevoite să trăiască în refugiu, sau au

fost strămutate în altă localitate. Prin urmare legiuitorul a urmărit ca de

aceste drepturi să beneficieze toate persoanele, cetățeni români, care au avut

de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, în această

categorie intrând în mod implicit și copiii minori aflați în îngrijirea

părinților, aceștia împărtășind aceeași situație cu cea a părinților refugiați.

Extrasul

din tabloul cu refugiați din comuna Poiana Sărată, județul Trei Scaune, actual

Bacău,  stabiliți în anul 1940 în comuna Oituz, județul Bacău face dovada că

familia reclamantului, respectiv, mama sa văduvă și trei copii minori, frații

reclamantului, au fost nevoiți să se refugieze în această localitate din afara

zonei de ocupație.

Faptul

că reclamantul, în vârstă de 14 ani la acea dată, nu figurează în tabloul cu

refugiați, fiind plecat, de la data de 15 septembrie 1940, la Tecuci, județul

Galați, unde a urmat Liceul teoretic de băieți, nu este de natură să înlăture

statutul de refugiat al acestuia.

Reclamantul

a urmat cursurile liceale într-o localitate din afara zonei de ocupație,

continuând să se afle în întreținerea mamei sale și menținând legătura

permanentă cu familia, astfel că acesta a împărtășit întru totul situația

familiei sale, suportând consecințele de ordin patrimonial și moral ale

refugiului care implicit s-au răsfrânt și asupra sa. Așa cum în mod corect a

apreciat instanța de fond, interdicția de a reveni în localitatea de domiciliu

aflată sub autoritate străină, este  o situație de drept care se aplică tuturor

membrilor familiei.

Prin

urmare, criticile prezentate de recurentă sunt nefondate.

Pentru

considerentele arătate, sentința instanței de fond va fi menținută ca legală și

temeinică iar recursul declarat va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Bacău împotriva sentinței civile

nr. 72 din 10 iunie 2003 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de

contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată,

în ședința publică, astăzi  23 ianuarie 2004.