ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2748/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 2905 din 1 iunie 2004, la Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, reclamantul P.S. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Bacău, anularea hotărârii nr. 858 din 12 mai 2004, emisă de pârâtă, prin care i s-a respins cererea privind acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în primăvara anului 1942, acesta și familia sa au plecat din localitatea Asău și s-au stabilit în comuna Berezina, județul Cetatea Albă - Basarabia, unde tatăl său a fost împroprietărit, ca veteran de război.

Ulterior, în luna martie 1944 s-a refugiat din Basarabia, în România, împreună cu membrii familiei, ca urmare a ocupării acestui teritoriu, de către trupele U.R.S.S. Prin sentința nr. 263 din 8 iulie 2004, instanța de fond a admis acțiunea reclamantului, a anulat hotărârea contestată și constatând că acesta are calitatea de persoană strămutată, a obligat pârâta să îi plătească drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 decembrie 2003. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut din declarațiile de martor, că familia reclamantului s-a refugiat în luna martie anul 1944, din comuna Berezina - Basarabia, unde fusese împroprietărită de către statul român și unde își avea gospodăria, în comuna Asău, județul Bacău, rămânând definitiv în România.

S-a mai reținut, din interpretarea actelor normative incidente în cauză, că dovada cu martori s-a făcut, conform dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Normele aprobate prin H.G. nr. 127/2002, în lipsa actelor oficiale, reclamantul făcând dovada prin adresa emisă de Arhivele Naționale, că a depus toate diligențele pentru a obține înscrisuri doveditoare. Împotriva sentinței a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Bacău, cu motivarea că instanța a apreciat greșit situația de fapt, în sensul că a luat în considerare declarațiile martorelor, în condițiile în care acestea nu au dovedit că ele însele s-au aflat în situația de refugiat. Recursul este nefondat.

Verificându-se actele dosarului, în raport cu criticile formulate, se constată că hotărârea atacată este legală; în cauză, faptul refugierii reclamantului împreună cu familia sa, în urma ocupării localității de domiciliu și a persecuțiilor de natură etnică suferite, s-a făcut potrivit dispozițiilor legale în materie, care prevăd admisibilitatea probei cu martor, în lipsa înscrisurilor oficiale. Totodată, este de menționat că textul art. 4 alin. (2) din Normele pentru aplicarea O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002. nu prevede condiția ca martorii să se fi aflat, la rândul lor, în situația de refugiat, recunoscută ca atare, printr-o hotărâre a Comisiei speciale, astfel cum în mod greșit a susținut pârâta, în recurs.

În consecință, Curtea reține că reclamantul este în drept să beneficieze de prevederile Legii nr. 189/2002, pentru perioada martie 1944 - 6 martie 1945, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., să respingă, ca nefondat, prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Bacău împotriva sentinței nr. 263 din 8 iulie 2004 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 aprilie 2005.