ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2748/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

sub nr. 2905 din 1 iunie 2004, la Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de

contencios administrativ, reclamantul P.S. a solicitat, în contradictoriu cu

Casa Județeană de Pensii Bacău, anularea hotărârii nr. 858 din 12 mai 2004,

emisă de pârâtă, prin care i s-a respins cererea privind acordarea drepturilor

prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că în primăvara anului 1942, acesta și familia sa au

plecat din localitatea Asău și s-au stabilit în comuna Berezina, județul

Cetatea Albă - Basarabia, unde tatăl său a fost împroprietărit, ca veteran de

război.

Ulterior, în luna martie

1944 s-a refugiat din Basarabia, în România, împreună cu membrii familiei, ca

urmare a ocupării acestui teritoriu, de către trupele U.R.S.S.

Prin sentința nr. 263 din 8

iulie 2004, instanța de fond a admis acțiunea reclamantului, a anulat hotărârea

contestată și constatând că acesta are calitatea de persoană strămutată, a

obligat pârâta să îi plătească drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000,

începând cu data de 1 decembrie 2003.

Pentru a pronunța această

sentință, prima instanță a reținut din declarațiile de martor, că familia

reclamantului s-a refugiat în luna martie anul 1944, din comuna Berezina - Basarabia,

unde fusese împroprietărită de către statul român și unde își avea gospodăria,

în comuna Asău, județul Bacău, rămânând definitiv în România.

S-a mai reținut, din

interpretarea actelor normative incidente în cauză, că dovada cu martori s-a

făcut, conform dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Normele aprobate prin H.G. nr.

127/2002, în lipsa actelor oficiale, reclamantul făcând dovada prin adresa

emisă de Arhivele Naționale, că a depus toate diligențele pentru a obține

înscrisuri doveditoare.

Împotriva sentinței a

declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Bacău, cu motivarea că

instanța a apreciat greșit situația de fapt, în sensul că a luat în considerare

declarațiile martorelor, în condițiile în care acestea nu au dovedit că ele

însele s-au aflat în situația de refugiat.

Recursul este nefondat.

Verificându-se actele

dosarului, în raport cu criticile formulate, se constată că hotărârea atacată

este legală; în cauză, faptul refugierii reclamantului împreună cu familia sa,

în urma ocupării localității de domiciliu și a persecuțiilor de natură etnică

suferite, s-a făcut potrivit dispozițiilor legale în materie, care prevăd

admisibilitatea probei cu martor, în lipsa înscrisurilor oficiale.

Totodată, este de menționat

că textul art. 4 alin. (2) din Normele pentru aplicarea O.G. nr. 105/1999,

aprobate prin H.G. nr. 127/2002. nu prevede condiția ca martorii să se fi

aflat, la rândul lor, în situația de refugiat, recunoscută ca atare, printr-o

hotărâre a Comisiei speciale, astfel cum în mod greșit a susținut pârâta, în

recurs.

În consecință, Curtea reține

că reclamantul este în drept să beneficieze de prevederile Legii nr. 189/2002,

pentru perioada martie 1944 - 6 martie 1945, urmând ca în temeiul dispozițiilor

art. 312 C. proc. civ., să respingă, ca nefondat, prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa Județeană de Pensii Bacău împotriva sentinței nr. 263 din 8 iulie 2004

a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, ca

nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 aprilie 2005.