ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1027/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea introductivă înregistrată sub nr. 3333 din 18 august 2003, la Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, reclamantul R.N., în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Bacău - Comisia de aplicare a Legii nr. 189/2000, a contestat perioada 15 octombrie 1941 - 6 martie 1945, pentru care i s-a stabilit calitatea de beneficiar al acestei legi, față de perioada 15 septembrie 1940, așa cum a solicitat și cum rezultă din probele depuse.

În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că hotărârea Comisiei este greșită sub aspectul recunoașterii datei de început, a refugiului, și anume, 15 octombrie 1941, față de data reală, 7 septembrie 1940, în acest sens invocând hotărârea nr. 5482/2003, prin care Comisia Casei Județene de Pensii Constanța a acordat fratelui său, aflat în aceeași situație, drepturile prevăzute de lege, pentru perioada 15 septembrie 1940 - 6 martie 1945. Pârâta Casa Județeană de Pensii Bacău a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii și menținerea hotărârii Comisiei, ca fiind legală și conformă cu actele depuse. Prin sentința civilă nr. 167 din 14 octombrie 2003, instanța de fond a respins acțiunea reclamantului, reținând că din înscrisul privind situația averii tatălui acestuia, rezultă că la 7 septembrie 1940, dar și la 24 octombrie 1941, familia reclamantului se afla tot în Bulgaria.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamantul R.N., susținând că instanța, în aprecierea probelor, nu a reținut că data de 7 septembrie 1940 a fost menționată în declarația de avere a părinților și confirmată de cei doi martori, ca fiind data reală de început a perioadei de refugiu. Recursul se constată a fi fondat. Verificându-se actele dosarului, se constată că în cauză, conform art. 4 alin. (2) din Normele aprobate prin H.G. nr. 127/2002, declarațiile martorilor F.N. și Z.M. au atestat faptul refugierii reclamantului, împreună cu familia sa, din localitatea Ezibei, județul Caliacra, ca urmare a Tratatului româno-bulgar de la Craiova, privind schimbul de populație. Această situație rezultă și din declarația de avere imobiliară rurală dată de tatăl reclamantului, la 7 septembrie 1940, cu ocazia trecerii bunurilor deținute, în proprietatea statului bulgar.

Soluția instanței fiind nelegală, urmează a se admite prezentul recurs, a se casa sentința atacată și în fond, a se admite acțiunea formulată de reclamant, cu consecința recunoașterii calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000 și acordării drepturilor corespunzătoare perioadei reținute.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de R.N. împotriva sentinței civile nr. 167 din 14 octombrie 2003, pronunțată Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ. Casează sentința atacată și în fond, admite acțiunea precizată a reclamantului. Anulează hotărârea nr. 447 din 26 iunie 2003 a Casei Județene de Pensii Bacău și obligă pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să îi recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000 și să îi acorde acestuia, drepturile corespunzătoare perioadei 15 septembrie 1940 - 6 martie 1945, cu începere de la 1 decembrie 2002. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 februarie 2005.