ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4709/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 30 iunie 2003, reclamantul P.M. a solicitat anularea hotărârii nr. 2159 din 22 mai 2003, emisă de Casa Județeană de Pensii Neamț și obligarea pârâtei să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 17 martie 1944 - 6 martie 1945, motivând că a avut statutul de persoană persecutată din motive etnice. Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, a pronunțat sentința civilă nr. 130 din 9 septembrie 2003, prin care a admis acțiunea, a anulat hotărârea nr. 2159 din 22 mai 2003 și a constatat că reclamantul a avut calitatea de persecutat, din motive etnice, în perioada 17 martie 1944 - 6 martie 1945, fiind îndreptățit să beneficieze de Legea nr. 189/2000.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, pe baza probelor administrate în cauză, că reclamantul s-a refugiat din motive etnice, din Basarabia, la data de 17 martie 1944 și s-a stabilit în comuna Braniște, județul Mehedinți, situație față de care s-a apreciat ca fiind întrunite, cerințele prevăzute de Legea nr. 189/2000. Împotriva acestei sentințe și în termen legal, a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Neamț, solicitând casarea hotărârii, ca nelegală și netemeinică. În primul motiv de casare, s-a susținut că instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile Legii nr. 189/2000, în condițiile în care intimatul nu a dovedit că a fost obligat să părăsească localitatea natală, datorită faptului că, fiind român, era persecutat de regimul sovietic.

Prin următoarele două motive de casare, recurenta a arătat că instanța de fond nu a avut în vedere că intimatul s-a refugiat la data de 17 martie 1944, ca premilitar, ceea ce nu are legătură cu persecuția din motive etnice și de asemenea, nu a analizat adresele nr. 1026 din 29martie 2002 și nr. 4086 din 15 noiembrie 2002, întocmite de Casa Națională de Pensii și depuse la dosarul cauzei. Recursul este nefondat și urmează să fie respins, pentru următoarele considerente. Instanța de fond a constatat corect că intimatul s-a aflat în situația prevăzută de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, în perioada 17 martie 1944 - 6 martie 1945, când s-a refugiat din motive etnice, din localitatea de domiciliu.

Din probele administrate în cauză rezultă că strămutarea intimatului s-a datorat persecuțiilor din motive etnice, și numai după schimbarea domiciliului în comuna Braniște, județul Mehedinți, a fost înrolat, pentru efectuarea stagiului militar, astfel încât sunt neîntemeiate criticile formulate în recurs. De asemenea, sunt neîntemeiate susținerile invocate în recurs, în baza adreselor nr. 1026 din 29 martie 2002 și nr. 4086 din 15 noiembrie 2002 ale Casei Naționale de Pensii, întrucât cele două acte administrative nu pot modifica sau completa Legea nr. 189/2000, în aplicarea căreia au fost recunoscute drepturile intimatului-reclamant. Pentru considerentele expuse și constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Curtea va respinge ca nefondat, prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Neamț împotriva sentinței civile nr. 130 din 9 septembrie 2003 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 iunie 2004.