ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 473/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la 26 mai 2004, reclamanta T.N. a solicitat, în contradictoriu cu Casa de

Pensii a municipiului București, anularea hotărârii nr. 11401/10299 din 22

martie 2004, emisă de pârâtă și recunoașterea calității de beneficiară a Legii nr.

189/2000, cu motivarea că s-a refugiat din Basarabia, în urma persecuțiilor

etnice la care populația românească de aici a fost supusă, după cedarea acestui

teritoriu, fostei Uniuni Sovietice.

Prin sentința civilă nr. 1586

din 30 iunie 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ,

a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a obligat pârâta să

recunoască reclamantei, drepturile solicitate pentru întreaga perioadă de

refugiu, respectiv 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, cu începere de la 1

septembrie 2003.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că reclamanta a făcut dovada că s-a refugiat

împreună cu părinții și fratele său, în iulie 1940, din comuna Macarenca,

județul Soroca, în România și nu s-au mai întors în Basarabia, niciodată.

A mai considerat instanța,

că susținerile pârâtei, în sensul că reclamanta nu se încadrează în prevederile

art. 3 din Legea nr. 189/2000 și că drepturile i-au fost acordate numai până la

15 iulie 1943, pentru că la această dată s-a recăsătorit, nu pot fi reținute,

deoarece aceasta a solicitat beneficiul legii, în baza art. 1 lit. c), în

calitate de beneficiar direct, și nu în baza art. 3, în calitate de soție

supraviețuitoare.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului București, solicitând

casarea ei și pe fond, respingerea acțiunii, cu motivarea că din probele

administrate în fața Comisiei Casei de Pensii nu a rezultat perioada invocată

de către intimată, ca perioadă de refugiu.

Recursul este nefondat și

urmează a fi respins pentru următoarele considerente:

În mod corect, instanța de

fond a admis acțiunea, atâta vreme, cât în cauză s-a făcut dovada cu probele

administrate, că perioada de refugiu a fost 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945.

Astfel, din extrasul după

Tabelul refugiaților din Basarabia, ca și din declarațiile martorilor F.C. și F.M.,

persoane refugiate la rândul lor, rezultă că plecarea intimatei, din Basarabia

s-a făcut în vara anului 1940. La acestea se adaugă și actul eliberat de

rezidentul regal al ținutului Prut și vizat de șeful Comisariatului de Poliție

Târgu Ocna, toate dovedind că recurenta este titulara unui drept propriu, în

baza Legii nr. 189/2000, conform art. 1, și nu a unui drept în calitate de

soție supraviețuitoare.

Toate aceste dovezi,

împreună cu cartea de muncă a recurentei, probează faptul că aceasta s-a

refugiat din Basarabia și nu a mai părăsit niciodată teritoriul României,

astfel încât perioada corectă pentru care urmează să-i fie drepturile solicitate,

este cea reținută de instanța de fond.

Față de aceste considerente

și constatând că potrivit art. 304 și 304

1

C. proc. civ., nu există

motive de casare sau modificare a hotărârii instanței de fond, Curtea urmează a

respinge prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 1586

din 30 iunie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 31 ianuarie 2005.