ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 473/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 26 mai 2004, reclamanta T.N. a solicitat, în contradictoriu cu Casa de Pensii a municipiului București, anularea hotărârii nr. 11401/10299 din 22 martie 2004, emisă de pârâtă și recunoașterea calității de beneficiară a Legii nr. 189/2000, cu motivarea că s-a refugiat din Basarabia, în urma persecuțiilor etnice la care populația românească de aici a fost supusă, după cedarea acestui teritoriu, fostei Uniuni Sovietice.

Prin sentința civilă nr. 1586 din 30 iunie 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a obligat pârâta să recunoască reclamantei, drepturile solicitate pentru întreaga perioadă de refugiu, respectiv 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, cu începere de la 1 septembrie 2003. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta a făcut dovada că s-a refugiat împreună cu părinții și fratele său, în iulie 1940, din comuna Macarenca, județul Soroca, în România și nu s-au mai întors în Basarabia, niciodată.

A mai considerat instanța, că susținerile pârâtei, în sensul că reclamanta nu se încadrează în prevederile art. 3 din Legea nr. 189/2000 și că drepturile i-au fost acordate numai până la 15 iulie 1943, pentru că la această dată s-a recăsătorit, nu pot fi reținute, deoarece aceasta a solicitat beneficiul legii, în baza art. 1 lit. c), în calitate de beneficiar direct, și nu în baza art. 3, în calitate de soție supraviețuitoare. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului București, solicitând casarea ei și pe fond, respingerea acțiunii, cu motivarea că din probele administrate în fața Comisiei Casei de Pensii nu a rezultat perioada invocată de către intimată, ca perioadă de refugiu.

Recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente: În mod corect, instanța de fond a admis acțiunea, atâta vreme, cât în cauză s-a făcut dovada cu probele administrate, că perioada de refugiu a fost 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945. Astfel, din extrasul după Tabelul refugiaților din Basarabia, ca și din declarațiile martorilor F.C. și F.M., persoane refugiate la rândul lor, rezultă că plecarea intimatei, din Basarabia s-a făcut în vara anului 1940. La acestea se adaugă și actul eliberat de rezidentul regal al ținutului Prut și vizat de șeful Comisariatului de Poliție Târgu Ocna, toate dovedind că recurenta este titulara unui drept propriu, în baza Legii nr. 189/2000, conform art. 1, și nu a unui drept în calitate de soție supraviețuitoare.

Toate aceste dovezi, împreună cu cartea de muncă a recurentei, probează faptul că aceasta s-a refugiat din Basarabia și nu a mai părăsit niciodată teritoriul României, astfel încât perioada corectă pentru care urmează să-i fie drepturile solicitate, este cea reținută de instanța de fond. Față de aceste considerente și constatând că potrivit art. 304 și 304 1 C. proc. civ., nu există motive de casare sau modificare a hotărârii instanței de fond, Curtea urmează a respinge prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 1586 din 30 iunie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 ianuarie 2005.