ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2699/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la data de 12 august 2004, la Curtea de Apel București, secția de contencios

administrativ, reclamanta M.S. a chemat în judecată Casa de Pensii a

municipiului București, contestând hotărârea nr. 12932/9477 din 1 iulie 2004,

emisă de pârâtă și solicitând pronunțarea unei sentințe care să-i recunoască

calitatea de beneficiară a prevederilor Legii nr. 189/2000, pentru perioada 20

august 1940 - 23 decembrie 1941.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că a fost refugiată, din motive de persecuție etnică, din

Basarabia, în România, în perioadele 20 august 1940 - 23 decembrie 1941 și 14

martie 1944 - 6 martie 1945, pârâta Casa de Pensii a municipiului București

recunoscându-i drept perioadă de refugiu din motive de persecuție etnică, numai

intervalul 14 martie 1944 - 6 martie 1945.

Prin sentința nr. 1967 din 6

octombrie 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a

admis acțiunea reclamantei, a anulat hotărârea nr. 12932/9477 din 1 iulie 2003,

emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta să-i recunoască reclamantei,

drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, art. 1 lit. c), pentru perioada 20

august 1940 - 23 decembrie 1941 și cu menținerea perioadei de refugiu

recunoscută deja de către pârâtă, cu acordarea drepturilor începând cu 1 iulie

2003.

Pentru a hotărî astfel, a

reținut, în esență, că reclamanta a dovedit că s-a refugiat din Basarabia, în

România, în comuna Celaru, sat Soreni, județul Dolj, împreună cu părinții săi,

D.F. și D.D.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, Casa de Pensii a municipiului București, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304

1

și

art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului a

susținut, în esență, că pentru perioada de refugiu cuprinsă între 20 august

1940 - 23 decembrie 1941 nu a depus documente oficiale, nici la depunerea

cererii inițiale și nici în fața instanței de fond, dovedirea refugiului

bazându-se numai pe declarațiile autentificate a doi martori.

Recursul este nefondat.

Din declarațiile

autentificate ale martorelor D.M. și M.T. rezultă că intimata-reclamantă s-a

refugiat, împreună cu familia sa, în data de 20 august 1940, din Basarabia, în

România și s-au stabilit în localitatea Celaru, sat Soreni, județul Dolj.

Potrivit dispozițiilor art.

1 din O.G. nr. 105/1999, modificată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de

prevederile acestui act normativ, persoana, cetățean român, care, în perioada

regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie

1945, a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din cele 6 situații

enumerate.

Din interpretarea

prevederilor ordonanței, rezultă că atât obiectul, cât și scopul reglementării

îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii, pentru prejudiciile

suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, în perioada

arătată, din motive etnice.

Pe cale de consecință,

Înalta Curte constată că instanța de fond a interpretat în mod judicios

prevederile legale aplicabile, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1)

teza a II-a C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a

municipiului București împotriva sentinței civile nr. 1967 din 6 octombrie

2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca

nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 aprilie

2005.